7,762 matches
-
oamenii (ca deținători ai puterii) nu au cum să se opună facultății gânditoare a indivizilor. Religia lui Socrate a fost cel mai Înalt gest de orgoliu pe care l-a comis ontogenetic filogeneza. Toate revoluțiile Încearcă să refacă religia socratică, trădând-o. Astfel, În istorie, se mai elimină din când În când câte o sosie a lui Socrate. Dar nu toți au forța să moară pentru o idee, acceptând să piardă liberul arbitru natural. De aici Începe dictatura, care poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ca să nu uit; simt că nici nu m-am Îndepărtat bine de un loc sau de un obiect, și acesta a și dispărut. Când Încerc să-l descriu, să-l reconstitui din fragmente, văd cum mă Îndepărtez și mai mult, trădând acele prime senzații care mi-l făcuseră familiar. Mă reîntorc spre ceea ce mi se părea mai autentic și nu descopăr decât cuvinte, o plasă deasă de cuvinte care mă acoperă treptat, pe măsură ce vorbesc, descriu, scriu. Cum sosesc, mă reped spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
bucuros; voiam să-mi probez voința. Odată, n-am vorbit cu ea câteva zile În șir. M-a supărat spărgând oglinda cea mare și aruncând vina pe mine. N-am pârât-o, fiindcă ar fi fost un gest degradant să trădez o fată; ceea ce mă indignase fusese spargerea acelui obiect considerat, la vârsta mea de atunci, miraculos. Îmi plăcea să mă reflectez În oglindă, să stau ore Întregi mut de admirație În fața mea, cel din geamul argintat. Credeam că sunt viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ieri) Văzul e simțul primordial. În fiecare dimineață, mă complac Într-o stare ambiguă, până să iau contact cu realul. Deschid ochii În Întuneric, Îi lărgesc cât pot, mă uit și nu văd altceva decât Întuneric. Obiectele nu mi se trădează, nu Încep să facă parte din realitate, cât timp nu le văd. Mă concentrez și refac mental inventarul camerei; acolo trebuie să fie masa, acolo scaunul, acolo oglinda; dar toate acestea nu sunt decât abstracțiuni. Ce este masa? Ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
am fost primele. Partenera ei, o blondă ceva mai scundă, pe al cărei piept se putea citi N. AUSONIO, o aprobă tacit. În ochii amândurora se citea încordarea, iar Franciscovich bătea ritmic în teaca pistolului, gest care de asemenea îi trăda nervozitatea. Ausonio încerca să ascundă ce simțea, însă trăgea mereu cu ochiul la cadavru. Sachs bănui ca era primul lor caz de omucidere. Ascultă cu atenție relatarea celor două: găsirea criminalului, lumina care le-a orbit, dispariția făptașului, baricada din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
logică. - În concluzie, acela era Andrew Constable, spuse Grady către Bell privind pe fereastră înapoi în camera de interogatoriu. Sachs fu curioasă și privi la rândul ei înăuntru: prizonierul era bine făcut, cu o alură chiar distinsă; costumul portocaliu îl trăda, la fel și deznădejdea cu care dădea din cap la masă. - A fost cum ai crezut că va fi? continuă Grady. - Nu prea, drept să spun, vorbi Bell pe același ton tărăgănat. Când am venit aici, mă așteptam să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
detectiv Bell. Nu știu nimic despre amenințările pe care le-a primit domnul Grady. Se întoarse apoi către Bell, care îi întoarse privirea. Uneori, detectivul putea avea un aer timid și rezervat, dar niciodată când confrunta un suspect. Privirea sa trăda acum un calm absolut. - Înțeleg și sunt de acord că trebuie să vă faceți datoria. Dar credeți-mă când vă spun că nu am nicio intenție de a-i face rău domnului Grady. Eu sunt crescut la țară, iar unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
un om pe nume Erick Weir, nu-i așa? întrebă Sellitto. Din nou un moment de tăcere. Apoi bărbatul de la celălalt capăt al firului începu să vorbească pe un ton foarte sacadat: - Domnul Weir? Păi, da. Am lucrat. De ce? Vocea trăda nervozitate, iar tonul era foarte ridicat. Vorbea ca și cum ar fi băut zece căni de cafea. - Ai idee pe unde ar putea fi acum? - Dar de ce mă întrebați despre el? - Am vrea să luăm legătura cu el în legătură cu o investigație pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
din Canton Falls, care investighează cazul „Sfatului Patrioților” m-a sunat pe telefon pentru a vorbi cu Roland, spuse Rhyme. Am recunoscut prefixul: era același pe care îl avea și numărul de la restaurantul la care ați fost. Ochii lui Weir trădară uimire, iar Rhyme vorbi mai departe. - S-a dovedit că Bedford Junction e un sat lângă Canton Falls, unde Andrew Constable locuiește. - Și cine este acest Constable despre care tot vorbiți? izbucni el. Dar Rhyme putu vedea semne elocvente pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
S-a dovedit că Bedford Junction e un sat lângă Canton Falls, unde Andrew Constable locuiește. - Și cine este acest Constable despre care tot vorbiți? izbucni el. Dar Rhyme putu vedea semne elocvente pe fața lui Weir, semne care îl trădau. Interveni și Sellitto: - Barnes a fost unul din oamenii cu care ai luat masa? Jeddy Barnes? - Nu știu la cine te referi. - Ai auzit totuși de „Sfatul Patrioților”, nu-i așa? - Doar ce am citit prin ziare. - Nu te credem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe care Dobynd o preconizase. După un scurt răgaz, întrebă: - Cum ați aflat numele meu adevărat? Nimeni nu răspunse, dar ochii lui Weir se opriră pe ultimele observații adăugate pe tablă. Fața i se întunecă și izbucni: - Cineva m-a trădat, așa-i? V-au povestit despre incendiu și despre Kadesky. Cine a fost? Un zâmbet ciudat, în timp ce își plimba privirea de la Sachs la Kara și într-un final se opri la Rhyme. - John Keating? V-a spus că l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Keating? V-a spus că l-am sunat, nu-i așa? Rahat fără creier. Niciodată nu a avut curajul să mă înfrunte. Și Art Loesser, nu? Niște Iuda. O să îi țin minte. Niciodată nu-i uit pe cei care mă trădează. Avu un acces de tuse. Când se termină, Weir începu din nou să privească de jur împrejurul camerei. - Kara... Așa spuneai că te cheamă? Tu cine mai ești? - Sunt iluzionistă, răspunse ea sfidător. - Una de-a noastră, spuse Weir sarcastic, măsurând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
le examină. - Chiar îl întrebasem pe Rhyme de ce nu le-ai descoperit la târgul de meșteșuguri, din moment ce noi căutam un bărbat cu o diformitate a mâinii stângi. Dar cele două degete ar fi arătat nenatural oricum și l-ar fi trădat. Rhyme îl măsură pe asasin din cap până în picioare și spuse: - Foarte aproape de crima ideală; un infractor care s-a asigurat că vom acuza pe altcineva. Vom ști că Weir e vinovat, vom avea confirmarea identității. Dar el va dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
plină de aburi, puteam merge arătând rezonabil de aranjat, fără a fi trebuit să fiu pus în fața problemei de a-mi lua lucrurile de acasă. Odată ajuns la tribunal, îmi păstram calmul superficial cu un efort suprem: dacă aș fi trădat fie și numai o fracțiune a sentimentelor tumultuoase adăpostite în mine în perioada aceea, n-aș mai fi rezistat o clipă - slavă Domnului că o parte importantă a felului în care prezint un caz a fost dintotdeauna artificială. Aveam nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mamei, ca iubitul Lolitei, dacă asta urma să mă ducă la Stacey. — Bineînțeles. Mă uitam în continuare la ele, ambele femei având ochii ațintiți asupra mea ca aceia ai juraților asupra acuzatului, privind și așteptând un semn care să-mi trădeze vina. Am făcut un efort ca să mă-mpiedic să mai adaug ceva, lăsând-o pe gazda emisiunii-concurs să umple tăcerea cu țipetele sale de bucurie nebunesc de optimiste. În cele din urmă, după o pauză cronometrată dramatic, care ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mi-aș fi dorit ca ușa să fie încuiată. Ar fi fost mai ușor dacă nu aflam niciodată. Dacă nu afla tata. Charlie M i-am dat seama că se punea ceva la cale, desigur. Ochișorii dragi ai lui Stacey trădează mai multe decât își dă ea seama, și când ne așezaserăm în paturile noastre și o mângâiam cum îmi place să fac, mă privea foarte - cum s-o descriu? Gânditoare. De obicei chicotește sau își închide ochii și chiar zâmbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
s-a întâmplat ceva care i-a lăsat lui o povară teribilă, pe care nu o voi putea înțeleege niciodată, de fapt. În multe privințe, comportamentul lui pare a fi acela al vechiului Charlie, dar există anumite lucruri care îl trădează: adesea mă trezesc noaptea și găsesc patul lui gol (da, împărțim o cameră, chiar dacă nu și patul) și când încerc să îl întreb îmi spune ceva cum că nu va putea să se ierte niciodată sau că n-o să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
înseamnă o ofertă mai bună decât niște salate, Bloody Mary și manichiură? — Oh, știu și eu?...Poate, ăă...ia să vedem...doar șansa vieții. Ești pregătită să-ți spun? — Sunt gata, zise Adriana străduindu-se cu greu să nu-și trădeze curiozitatea. Au sunat cei de la agenție să spună că Ricardo a rămas la ședința foto din Ibiza și nu a reușit să se întoarcă pentru programarea de azi. — Mmm. Adriana își amintea vag că Gilles și Ricardo erau rivali declarați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
făcea să fie și mai conștientă că era greșit ce se întâmplă, ceea ce era și mai derutant pentru că totul părea să fie atât de bine. Atât de bine? Ce naiba credea ea? Era o nebunie... Nu era deloc bine că-l trădase pe Russell sau că se culcase cu un bărbat cu care ea trebuia să lucreze. Fusese o îngrozitoare eroare de judecată, chiar impardonabilă, și mare minune ar fi dacă ar scoate-o la capăt fără să se ardă. Firește că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
în fața lui Russell numai pentru că ea greșise și dorea să fie iertată. Dacă așa ar sta lucrurile, ar lua singura decizie rațională care s-ar impune și ar face exact cum îi zisese Emmy: s-ar simți vinovată că-și trădase logodnicul, s-ar jura că nu se va mai întâmpla niciodată și și-ar vedea de treabă. Problema a apărut când și-a dat seama că, deși ar putea, ea nu dorea să meargă mai departe.. Inspiră adânc. — Nu îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Cei mai curajoși deținuți - iar colaborarea era o chestiune riscantă - erau cei care Își cumpărau drumul spre favorurile japonezilor și astfel Îi ajutau pe camarazii lor cu cîteva alimente și pansamente. În plus, erau puține activitățile ilicite care să fie trădate. Nimeni În Lunghua nici măcar nu visa să Încerce să scape și toată lumea Îl denunța, pe bună dreptate, pe orice nebun care ar fi Încercat să sară gardul de sîrmă ghimpată, de teama represaliilor. Muncitorii de la instalația de apă Își curățau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
prietenii lor neutri din Shanghai, dar fuseseră curînd descoperiți de armata de informatori. Mai multe grupuri de americani porniseră, În vara lui 1944, spre Chungking, capitala Chinei Naționaliste, aflată la peste o mie trei sute de kilometri spre vest. Toți fuseseră trădați de către chinezii din sate Îngroziți de represalii predați japonezilor și executați. De atunci, Încercările de evadare Încetaseră cu totul. În iunie 1945, peisajul din jurul lagărului Lunghua era atît de ostil, cutreierat de bandiți, săteni Înfometați și dezertori din armatele regimurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Într-unul din barurile de noapte, Înconjurat de fete a căror bătrânețe prematură era bine ascunsă sub farduri și de lumina policromă a proiectoarelor. Privea peste capota mașinii, căutând un punct incert, probabil undeva În trecut, căci mișcarea sprâncenelor Îi trăda o amintire tristă Îngropată În timpuri care Îi rămăseseră fixe, În urmă, imobile, nesortite nici unui viitor, nesprijinite de nici o cupolă. În fața aparatului de filmat, un Dyonisopolis de mucava. Pelicula Înregistrând cohorte romane. Istoria față În față cu istoria. Distanța: 2050
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Într-unul din barurile de noapte, Înconjurat de fete a căror bătrânețe prematură era bine ascunsă sub farduri și de lumină plicromă a proiectoarelor. Privea peste capota mașinii căutând un punct incert, probabil undeva În trecut, căci mișcarea sprâncenelor Îi trăda o amintire tristă Îngropată În timpuri care rămăseseră fixe, În urmă, imobile, nesortite nici unui viitor, nesprijinite de nici o cupolă. Petru Îi privi multă vreme cămașa albă cu mâneci scurte și și-l imagină coborând dealurile dinspre păduri, cu o coasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
omulețul de cartof, și o auzi Într-adevăr, vorbindu-i lui: De ce aștepți? Pe cine mai aștepți? Sau poate tu ești așteptarea Însăși? De unde ghicise ea de așteptare, de unde știa ea de așteptare, și se bucură, nemaiputând să nu-și trădeze emoția, și-i răspunse cu vocea gâtuită, aiurea: Eram mic când a murit tata. Ai plâns? Nu, când au venit să-mi spună, nu am simțit deloc că mi-ar părea rău. Le-am spus: „Să știți că-mi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]