56,980 matches
-
evrei parizieni În iulie 1942), el nu a lăsat niciodată să se Înțeleagă că Franța ar avea o datorie de achitat. Tabuul respectat și ilustrat de Mitterrand până la moarte a fost spulberat În cele din urmă (cum se Întâmplă de obicei În astfel de cazuri) de o serie de procese. În 1994, după aproape 50 de ani de clandestinitate, Paul Touvier - care activase sub regimul de la Vichy În faimoasa Milice - a fost arestat și deferit justiției pentru uciderea a șapte evrei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
hitleristă nu era câtuși de puțin neplăcută (pentru nemți), cel puțin până spre sfârșitul războiului? Pentru că trebuie să vorbim despre ce le-a făcut Germania evreilor? Dar am vorbit despre asta decenii de-a rândul; a devenit o rutină, un obicei. Republica Federală este una dintre cele mai declarat filosemite națiuni ale lumii. Câtă vreme trebuie să mai privim În urmă? Cărțile nou-apărute despre „crimele aliaților” - bombardarea Dresdei, incendierea Hamburgului și scufundarea vaselor cu refugiați germani (subiectul romanului Im Krebsgang șîn
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însănătoșire economică; liniștea civilă 426; lipsa hranei 92; memoria colectivă a perioadei postbelice 683-684; migrații ale populației 309-311; migrații În masă 309-311; mișcarea pentru pace 526; mișcări naționaliste 640-651; mișcări separatiste regionale 640-651; natalitatea - vezi natalitatea; naționalizarea sectorului privat 510; obiceiuri de vot 445-446; pagube materiale 30; partide politice 445; partide și mișcări cu „deziderat unic” 447-448; partide verzi 453-454; perspectiva comunismului sau fascismului 427; planificarea guvernamentală - vezi planificarea guvernamentală; planificarea urbană 358-360; primirea refugiaților 43; privatizarea sectorului public 509-512; produsul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
obișnuit al soarelui, vinul cucerește noi pământuri, aceasta se întâmplă pentru că cei care îi oferă aceste teritorii îl poartă deja în străfundul ființei lor. "Banchetul" lui Platon sau al lui Xenophon, care încă se mai sărbătorește azi în Georgia prin obiceiul prezenței unui "Tamada", maestru de ceremonii al mesei -, cultul lui Dionisos sau al lui Bachus, reuniunile festive, serbarea Sfântului Vincențiu, noul beaujolais, sărbătoarea culesului sau carnavalul viticol, paharul de vin băut între prieteni, reprezintă tot atâtea momente frumoase de care
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
era ipso facto interzis. Pater familias era tot așa de îndreptățit de lege să sărute pe gură (jus osculi) femeile din toată casa, pentru a verifica dacă ele miroseau sau nu a vin. Din această utilizare parcimonioasă, romanii au păstrat obiceiul de a îndoi vinul cu 2 sau 3 părți de apă. Cu atât mai mult era deci blamat obiceiul de a bea vin neîndoit cu apă "în maniera Sciților" (popor de origine iraniană, care trăia în stepele din Nordul Mării Negre
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
femeile din toată casa, pentru a verifica dacă ele miroseau sau nu a vin. Din această utilizare parcimonioasă, romanii au păstrat obiceiul de a îndoi vinul cu 2 sau 3 părți de apă. Cu atât mai mult era deci blamat obiceiul de a bea vin neîndoit cu apă "în maniera Sciților" (popor de origine iraniană, care trăia în stepele din Nordul Mării Negre), după cum afirma deja istoricul grec Herodot. Poetul latin Virgiliu, în Georgicele, adăuga că acest obicei deplorabil nu putea să
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
mult era deci blamat obiceiul de a bea vin neîndoit cu apă "în maniera Sciților" (popor de origine iraniană, care trăia în stepele din Nordul Mării Negre), după cum afirma deja istoricul grec Herodot. Poetul latin Virgiliu, în Georgicele, adăuga că acest obicei deplorabil nu putea să aparțină decât "barbarilor nedemni ai lui Bachus". Horațiu, ale cărui scrieri sunt consacrate în cea mai mare parte lui Bachus, ceremoniilor și isprăvilor sale, a lăudat vinurile grecești (în special pe cele din Methymne și din
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
ce părea sănătos tun, deși era beat, a năvălit la acest ospăț demn de Gargantua, cerând să i se dea imediat "vin îndoit cu apă caldă". Numai romanii bogați puteau pune vinul în pivnița casei lor (cella vinaria, situată de obicei într-o cameră fumarium aflată în partea de sus a casei). Restul populației recurgea la negustorii de vin (negotiatores vinarii) sau la numeroși alți negustori din oraș și, mai ales, la cârciumi specializate numite taveranae vinariae, chiar vinariae, mai pe
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
s-a bucurat în societatea antică. Dincolo de rolul pe care i-l atribuie religia, această ocupație rămâne o podoabă indispensabilă pentru cei de rang înalt, și prin aceasta, o formă de distincție socială (...). După cum o arată și în zilele noastre obiceiul "vinului de onoare"20, aparținem unei civilizații în care una dintre condițiile pentru a fi o bună gazdă este aceea de a oferi un vin bun. În trecut, când burghezia nu avea încă influență, regele și înaltele fețe stăteau de
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
vinului de onoare"20, aparținem unei civilizații în care una dintre condițiile pentru a fi o bună gazdă este aceea de a oferi un vin bun. În trecut, când burghezia nu avea încă influență, regele și înaltele fețe stăteau de obicei în casa episcopală când se opreau în oraș, iar vinul necesar pentru a-i trata pe aceștia cum se cuvine provenea din beciul episcopului 21. Ca mulțumire pentru ospitalitatea lui, oaspeții plini de recunoștință îi ofereau episcopului diverse daruri. Această
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
defini ca un creștin care "s-a lepădat de lume, a depus voturile sărăciei, fecioriei și ascultării și trăiește fie ca pustnic, fie într-o obște"25 în care duce o viață de, ceea ce am putea numi, "singurătate colectivă". De obicei "desculț" (mai precis cu picioarele goale în sandale), călugărul are capul ras (ceea ce semnifică ascultarea lui) păstrând din propriul păr doar o fâșie asemeni unei coroane care simbolizează soarele și este îmbrăcat cu un veșmânt care îl izolează de lumea
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
soarele și este îmbrăcat cu un veșmânt care îl izolează de lumea exterioară, prevăzut cu o glugă care îi este ca o mică chilie. Urmând dispozițiile Conciliului de la Aix-la-Chapelle din anul 816, care încurajau viticultura ecleziastică, podgoriile franceze sunt de obicei rezultatul unei alăturări între o reședință episcopală (uneori aleasă în funcție de calitatea terenului) și un curs de apă navigabil (cum este cazul celor de la Bordeaux, Lyon și Paris), pentru că, așa cum bine se spune într-un proverb viticol francez, "podgoria trebuie să
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
ideea acestuia din urmă îi venise lui Dom Pérignon, observând cum pelerinii spanioli își închideau ermetic ploștile din piele, utilizând bucăți de plută tăiate grosier cu cuțitul 28. Faptul că în Franța s-a pierdut, până în secolul al XIII-lea, obiceiul folosirii dopului este de altfel curios, deoarece în largul mării siciliene s-au descoperit amfore grecești închise cu dopuri de plută, și este lucru știut, cum de altfel îl atestă Oda lui Horațiu sau ulcioarele expuse în "Casa negustorului de
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
deoarece în largul mării siciliene s-au descoperit amfore grecești închise cu dopuri de plută, și este lucru știut, cum de altfel îl atestă Oda lui Horațiu sau ulcioarele expuse în "Casa negustorului de vin" din Pompei, că romanii aveau obiceiul de a acoperi cu rășină dopurile de plută, cum se procedează și astăzi. Se pare așadar că utilizarea plutei fusese abandonată în timpul Evului Mediu, pentru a fi reluată cu cinci secole în urmă și pentru a se impune în secolul
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
regilor", Sfântul Martin a fost considerat și el mult timp ocrotitorul Franței. În ziua prăznuirii sale s-au mai adăugat și alte numeroase festivități păgâne de toamnă. Ceremoniile marcând sfârșitul Primului Război Mondial de la 11 noiembrie 1918, au luat astăzi locul vechilor obiceiuri. Cu toate acestea, sfântul ocrotitor al viei și al vinului, sărbătorit de viticultorii francezi este Sfântul Vincențiu. Se spune că, sub domnia împăratului roman Dioclețian, în secolul al IV-lea, un nou proconsul pe nume Dacian este trimis în Spania
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
în același timp, atât patronul viticultorilor cât și al oțetarilor, ceea ce garanta uneia din cele două bresle împlinirea dorințelor. Atunci când "ceremonialul"40 Sfântului Vincențiu nu era decât o sărbătoare celebrată în intimitatea fiecărui sat, confreria "Cavalerilor Tastevin"41 a reînnoit obiceiul, organizând, în anul 1938 în prima sâmbătă după 22 ianuarie, o manifestare tradițională de amploare, inspirându-se din tradițiile ordinului Băuturii (ordre de la Boisson), înființat în anul 1703 la Villeneuve-lès-Avignon (Franța). În fiecare an, sărbătoarea Sfântului Vincențiu se desfășoară într-
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
festive". În Antichitate, între ospățul zeilor și cel al oamenilor s-a creat o legătură de convivialitate în privința vinului și a bucatelor împărțite în comun. Acest aspect mistic al mesei de sărbătoare s-a răspândit în Europa creștinată prin intermediul unor obiceiuri, cum ar fi cele legate de viața de cuplu. Vinul recoltat în timpul anilor importanți ai căsătoriei era servit cu ocazia sărbătorilor principale ale soților: aniversarea căsătoriei, nașterea și prima împărtășanie a copiilor, etc. Masa festivă după ceremonia religioasă se organiza
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
sunt vinuri tinere care se consumă în decursul unui an de la recoltă, cu alte cuvinte, sunt vinuri produse în perioada dintre două recolte care au fost supuse procesului de vinificare pentru a căpăta caracteristicile vinului. Aceste vinuri se comercializează, de obicei, din 15 decembrie până în luna septembrie a anului următor. Vinurile cunoscute sub apelativul, "vin primeur", sunt vinuri care se consumă în decursul a șase luni de la recoltă. Astfel, scoase pe piață în noiembrie ele se comercializează până în primăvară. Vinul "beaujolais
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
de podgorii, ca locuri de desfacere pentru vinul produs de ei, erau pline de iubitori ai vinului. Chiar și împăratul Tiberiu părăsea Roma îndreptându-se către reședința sa de la țară pentru a dedica treizeci de zile sărbătorilor culesului viilor, după obiceiul imperial. Ba mai mult, Codul împăratului Iustinian stipula ca vacanța culesului viilor (vindemiales ferix) să se desfășoare "din a X-a zi din calendele lui septembrie până la idele lui octombrie", altfel spus, de pe 23 august până pe 15 octombrie. De această
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
a căzut în desuetudine, ea are ca efect suspendarea regulilor de poliție care interzic îmbulzelile zgomotoase și gălăgia nocturnă". Cum spun catalanii: "Per carnaval, tot s'hi val" (pentru carnaval, totul este permis). Pe durata carnavalului, populația vechii Franțe avea obiceiul să imite justiția și să dea sentințe burlești, parodii ale celor emise de către judecătorii reprezentanți ai regelui. Tagma oamenilor legii, în speță comunitatea de clerici dependentă de curțile de justiție, înscena, într-o zi din timpul Carnavalului un "proces-caricatură". Acesta
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
unei anumite reluări, sărbătorile culesului viilor sunt adesea în zilele noastre produsul comercianților locali sau al sindicatului de inițiativă a podgoriei, iar carnavalurile rămân circumscrise regiunilor periferice, precum Flandra, Roussillon, Languedoc și Provența, care se consideră a fi păstrătoare ale obiceiurilor și tradițiilor populare. IV. Confreriile vinului și sărbătorile bahice În ziua de 24 februarie 1529, a fost creată la Gaillac prima confrerie cunoscută sub numele de Companha de la Poda (Compania cosorului de viticultor), referință făcută la legendarul Sabinus, primul strămoș
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Bordeaux: vin de Gaillac, de Cahors, de Bergerac, de Moissac, de Toulouse și de Agenais. Având o culoare pală, vinurile acestea din sud-vest erau denumite "claret"56 (french claret pentru englezi), datorită limpezimii lor. Termenul încă există, așa cum există și obiceiul de a servi din aceste vinuri atunci când vinul de Bordeaux nu poate acoperi cererea. Vinurile de Anjou au avut, de asemenea, un mare renume încă din secolul al XIII-lea iar clienții privilegiați au fost englezii, belgienii și, mai ales
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
așezate pe verticală (de unde și numele de recipient cu două torți: amphoreus). Dar, atunci când traseul maritim trebuia continuat cu unul terestru, conținutul amforelor era transferat în burdufuri din piele de capră care erau impermeabilizate, fiind unse în interior cu rășină obicei ce se păstrează încă în zilele noastre în Grecia, unde se prepară și astăzi vin cu aromă de rășină. Consumatorul grec nu bea niciodată vinul în stare pură, ci amestecat din plin cu apă rece sau caldă. Astfel de vinuri
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
un timp îndelungat. Astfel, Homer scria în Odiseea că regele din Pylos, Nestor, bea un vin vechi de unsprezece ani. Trăsături destul de asemănătoare se regăseau și în societatea romană, unde vinul a fost asociat chiar de la început cu riturile și obiceiurile religioase. În general, vinurile obișnuite se beau în timpul anului, pe când marile vinuri romane (Caecubum, falern, vinul din Massique etc.) erau în principal vinuri vechi, albe, foarte dulci. Foarte dulci, căci strugurii erau recoltați foarte târziu (uneori, chiar în noiembrie, după cum
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Europeană ar fi trebuit să creeze la 31 decembrie 1992 o piață europeană fără frontieră în interiorul căreia persoanele, mărfurile, serviciile și capitalurile aveau să circule liber, ceea ce va face ca Statele membre, inclusiv Franța, să-și modifice o serie de obiceiuri și să revină asupra unor principii importante. În ciuda unei aparente ineficacități a Actului Unic în momentul semnării sale, acesta apare mai mult ca un al doilea tratat de la Roma. Actul Unic care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]