KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2262 2263 2264 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373

asta când am intrat pe autostradă. - Tati, tu de ce nu lucrezi? mă întrebă acum Sarah. Scotea plescăituri satisfăcute după fiecare Skittle înfulecat. - Dar lucrez, iubito. - De ce nu mergi la serviciu? - Pentru că lucrez acasă. - De ce? - Pentru că sunt un tătic care stă acasă, i-am răspuns foarte calm. Hei, unde suntem? La o petrecere? - De ce? - Te rog nu-mi fă asta acum, iubito, bine? - De ce stai acasă? - Păi lucrez și la colegiu. - Tati? - Da, iubito? - Ce-i ăla un colegiu? - Un loc unde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
iubito. - De ce nu mergi la serviciu? - Pentru că lucrez acasă. - De ce? - Pentru că sunt un tătic care stă acasă, i-am răspuns foarte calm. Hei, unde suntem? La o petrecere? - De ce? - Te rog nu-mi fă asta acum, iubito, bine? - De ce stai acasă? - Păi lucrez și la colegiu. - Tati? - Da, iubito? - Ce-i ăla un colegiu? - Un loc unde mă duc să-i învăț pe niște leneși netalentați cum să scrie proză. - Când mergi? - Miercurea. - Și asta e muncă? - Munca îi face pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Light pretindea că nu-l cunoștea. Era Clayton. - Tati...tu ajuți oamenii? întrebă Sarah iarăși. 1 1 d e t e c t i v u l Totul devenise subit un miraj. I-am dus pe Robby și pe Sarah acasă și în timpul ăsta am derulat secvența primei mele întâlniri cu Aimee Light: a fată care mă privea fix de dincolo de mica petrecere din campus, cocaina pe care o prizasem în baia mică și soioasă conferindu-mi o dezinvoltură robustă, debordantă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
bule colorate, și o oră mai târziu o voi fi urmărit în jurul întregii încăperi fără să-mi dau seama, ea zâmbind acum tot timpul, chiar și atunci când am fost nevoit să plec deoarece se făcuse târziu și trebuia să ajung acasă, fiind bărbat căsătorit; mă simțeam cumplit și oricum îmi pierdusem speranța. Pe care mi-am recâștigat-o când mi-am întors privirea și i-am văzut fața crestată de încruntare. Îl cunoștea pe Clayton la ora aceea? Oare Clayton venise

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
crezut și m-a luat de mână conducându-mă înapoi în casă. Nu i-am spus adevărul pentru că nu voiam s-o sperii și pentru că mă gândisem că, dacă i-aș fi spus, m-ar fi rugat să plec de-acasă, așa că am păstrat tăcerea în privința asta, adăugând încă ceva la lista lucrurilor pe care le ascunsesem deja de ea. Restul serii s-a scurs de parcă ar fi fost învăluită în ceață. În timpul cinei, când eram cu toții la masă, copiii au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
fi fost rușine acum de ceea ce recunoscu. O respinsesem într-o anumită măsură și jena era prea mare pentru a o accepta pur și simplu. Încercarea de apropiere eșuase. Își asumase un risc și pierduse. Era timpul să se întoarcă acasă. Nu-mi va mai reaminti de acest moment niciodată. - Nadine, am strigat. M-am grăbit să o prind din urmă. Am urmărit-o pe scări și am încercat s-o ajung din urmă, dar avansa mult prea repede, sărind pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
se vedea fața unui băiat, iar băiatul mi se părea cunoscut (în câteva secunde voi realiza că era Maer Cohen), fața lui determinându-mă să pătrund în cameră neobservat, până când Sarah și-a întors capul și a zis: - Tati, ești acasă. Robby încremeni, apoi se ridică, lăsând să-i cadă din mână joystick-ul. Fără să se uite la mine, se duse direct la computer și apăsă pe o tastă ștergând fața (acum eram sigur) lui Maer Cohen. Și când Robby se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
dintre ele. Fără să-mi dau seama am întins mâna după celular, tastând numărul de telefon al lui Donald Kimball. Cum n-a răspuns, i-am lăsat un mesaj. După ce a trecut o oră m-am decis să plec de acasă la facultate, să găsesc un anume băiat. 1 6 v â n t u l - Care Clayton? întrebă secretara. E numele sau prenumele lui? Era aproape trei și după ce trecusem cu mașina prin oraș fără o țintă precisă, derulând caseta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
găsit un inel în buricul bustului din cada de duș de la Orsic Motel? 1 7 c o n s i l i e r e m a t r i m o n i a l ă Când am ajuns acasă Jayne își împacheta câteva lucruri. Avionul studioului urma s-o ia a doua zi dimineața de la aerportul Midland și va ateriza în Toronto în jur de ora zece. Marta mi-a adus aminte de asta în timp ce Jayne era ocupată în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
spus că voi telefona mâine ca se confirm dacă voi merge sau nu în timp ce priveam prin parbriz crengile de pini care dansau în întunericul de deasupra mașinii mele. Un alt eșec din partea mea - deși orice scuză pentru a pleca de-acasă era acceptabilă pentru mine. Devenea chiar o prioritate. În timp ce așteptam la parter am evitat să merg în camera de zi sau în biroul meu și nu m-am uitat la casă când eu și Jayne am ieșit ca să mergem cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
de copii după ce pleci mâine... Jayne începu să vorbească peste mine cu o voce obosită. - Avem o menajeră, o avem pe Marta, copiii sunt plecați toată ziua... - Dar pot avea și eu grijă de ei, vreau să zic, atunci când ajung acasă și... Jayne se ridică brusc în picioare. - Dar nu vreau să ai grijă de ei pentru că ești un drogat și un alcoolic, tocmai de-asta avem nevoie de angajați, de-asta nu vreau să-i mai duci pe copii cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Lane. I-am spus că aveam nevoie să mă duc în camera lui Robby. Existau informații importante în computerul lui Robby. Trebuia să verificăm în ce constau informațiile respective. Informațiile vor clarifica multe lucruri. Acesta era motivul pentru care mergeam acasă și nu la facultate. Ceea ce se află în computer constituia doar un avertisment, argumentă scriitorul. Răspunsul se găsea în acel manuscris nu în fișiere, argumentă scriitorul. Pluteam, gândindu-mă la propriul manuscris. Mă gândeam cum îmi era foarte clar în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Urma să afle ceva despre mine din acea reacție. După care va reacționa în funcție de ce înțelesese. Totul se domolise. - Nu știu ce să cred, Robby. Nu știu dacă-mi spui adevărul. - Tată, zise el, încercând să mă liniștească, îți arăt când ajungem acasă. (Asta, îmi spuse scriitorul, nu se va întâmpla niciodată.) De ce? Am întrebat. Pentru că a murit computerul în după-masa asta. Cum? A fost expediat un virus ca să-l infecteze. Și fișierele acelea? Robby nu va mai avea nevoie de computer de-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
considerasem sinistre și m-am abținut de la a-i spune că de fapt computerul murise; însă atunci când a constatat acest lucru, Robby n-a făcut mare caz de asta, a ridicat doar din umeri, iar când Marta a adus-o acasă pe Sarah de la ora de balet n-am auzit nici un reproș despre păpușa dispărută, după ce Sarah s-a dus în camera ei să-și ia pijamaua. Nici Robby, nici eu, n-am menționat cuiva scena de la Buckley, dar era ca și cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
a dus în camera ei să-și ia pijamaua. Nici Robby, nici eu, n-am menționat cuiva scena de la Buckley, dar era ca și cum s-ar fi știut pentru că toți cei din casă păreau mai fericiți. (Un exemplu: Sarah a adus acasă desene cu o stea de mare pe o plajă de culoarea perlelor sub un cer înnoptat plin de o puzderie de asteriscuri.) Rosa a gătit o lasagna vegetariană și ni s-a alăturat la masă și pentru că nu mâncasem nimic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
aveam nevoie de asistență medicală. Le-am spus că sunt bine și că totul se întâmplase când căzusem în camera fiului meu, arătând spre Robby, care a dat din cap, confirmând spusele mele. M-au întrebat dacă „Doamna Dennis e acasă“, i-ar eu le-am explicat foarte degajat că nu, soția filma într-un studio în Toronto, și că nu eram decât eu și copiii acasă. În timp ce o altă mașină a poliției cu încă doi ofițeri parca în fața casei, le-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
a dat din cap, confirmând spusele mele. M-au întrebat dacă „Doamna Dennis e acasă“, i-ar eu le-am explicat foarte degajat că nu, soția filma într-un studio în Toronto, și că nu eram decât eu și copiii acasă. În timp ce o altă mașină a poliției cu încă doi ofițeri parca în fața casei, le-am relatat lui O’Nan și Boyle că un intrus pătrunsese în casă dar pentru că „se luase“ curentul n-am reușit să „văd cum arăta chestia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
vor vrea să meargă sau nu), iar Robby ar putea chiar susține un examen la matematică după-amiază și se vor întoarce la Four Seasons și își vor face lecțiile în fața televizorului și o vor aștepta pe mami să se întoarcă acasă. Copiii au adormit aproape instantaneu. Marta mi-a spus că mă va suna în jur de opt, să vadă dacă totul e okay. Era 3.40. Din momentul în care lumina ne orbise și până acum totul se petrecuse într-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
șase mii de fenomene supranaturale. Am clacat din nou. Plângeam și încercam să nu respir prea zgomotos. - Ce mă fac? am întrebat de câteva ori. Miller începu să mă consoleze. - Dacă vrei să mă angajezi, datoria mea e să vin acasă la tine și să invoc manifestările fizice a indiferent ce bântuie locul acela. - Cât de...rău ? Vreau să zic trebuie să fiu acolo? M-am forțat să încetez să mai plâng și am fost surprins să constat că am avut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
în locul cenușii) după care am abordat tot felul de subiecte: tipa cu care trăia când a murit avea un amant - știam asta? Nu-mi aminteam. Bineînțeles că nu-mi aminteam, au sărit surorile mele, din moment ce-am fugit de-acasă și am refuzat să mă mai interesez de ceva. Și apoi, într-o succesiune rapidă: testamentul invalid, absența autopsiei, scenariile posibilelor conspirații, paranoia. Am scăpat de asta pentru că trebuia să merg sus să caut ceva în vechiul meu dormitor. (Alt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
s-o sun pe Marta. Am format numărul ei. (Următorul schimb de cuvinte a fost reconstituit după conversația avută cu Marta Kauffman, marți, 19 noiembrie.) - Marta? - Hei - cum e? spuse ea. Te-ai întors? - Da, de fapt sunt chiar aici, acasă. Am venit direct de la aeroport ca să văd cum stau lucrurile. Am făcut o pauză și am intrat în bucătărie. - De fapt totul merge cum nu se poate mai bine... - Ce face Victor aici? Credeam că ne-am înțeles să nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
părea Victor. - Păi Sarah-i chiar aici lângă mine... - Și Robby? (Marta Kauffman a declarat mai târziu că întrebasem asta cu o „gravitate nenaturală.“) - Robby s-a dus la mall cu prietenii să vadă un film. Cine a venit cu tine acasă când l-ai lăsat pe Victor? Nu-mi amintesc spunând asta, dar conform celor declarate de Marta Kauffman pe 19 noiembrie, am întrebat-o.) - Toți trei am venit. Marta făcu o pauză. Robby avea nevoie de niște lucruri. Însă îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
dar care, conform celor susținute de scriitor, însemnase: „De ce trebuia Robby să-și ia lucruri când Ashton locuiește vizavi?“) - Bret, nimic important. Câteva haine. A stat în camera lui vreo zece minute. Nadine Allen îi aduce de la Mall, vor ajunge acasă pe la patru... - Poți să-mi dai numărul lui de celular? Marta a oftat - ceea ce m-a înfuriat, îmi amintesc scânteia aceia de mânie - și mi l-a dictat. - Vin imediat la hotel, am zis. Ne vedem în vreo douăzeci de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
tot felul de lucruri pe cer în timpul picnicului din Horatio Park în timpul verii: că stelele pe care le vezi în cerul înnoptat nu există în realitate.) Camera era în același hal ca atunci când o lăsasem miercuri noaptea când fugisem de-acasă. Patul nefăcut, computerul mort, dulapul deschis. M-am deplasat încet spre fereastră și m-am uitat pe Elsinore Lane. O altă duminică liniștită, totul părea okay în lume. (E o frază pe care ai crezut s-o scrii vreodată?) Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
ascunsese, fiind și mai determinată, chiar după ce recunoscuse că totul era în zadar. De ce? Pentru că îi oferisem ceva de care să se aghețe prin depoziția mea, atunci când declarasem autorităților din Midland că eu personal credeam că fiul nostru fugise de-acasă și nu fusese răpit. Când am fost întrebat de ce credeam în această „teorie,“ am realizat rapid că n-aveam ce să le furnizez în acest sens. Nu văzusem e-mail-urile trimise - sau primite? - altor băieți dispăruți în după-amiaza zile de 5

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]