65,481 matches
-
în aceste zile la telefon, dar președintele USR n-a ajuns, totuși, la Berlin. Simt o concurență între Uniunea Scriitorilor și ASPRO și la acest nivel, al contactelor externe, dar e bine că divergențele literaților români își amână rezolvarea pentru acasă... Conferința e deschisă de Jorg Ingo Weber, șeful Departamentului Schimburi culturale europene din Senatul Berlinului, care ne salută amabil în mai multe limbi. Spune, între altele, că proiectul Literatur Express ar trebui să fie un „eveniment declanșator”, care să genereze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
15 minute de zbor, facem o scurtă escală la Budapesta și, în sfârșit, iată-ne așezați în avionul de Chișinău. Suntem la o altitudine de 10.000 de metri și bem cabernet de Basarabia. Ceea ce înseamnă că am și ajuns acasă. - Final de jurnal Interviuri cu scriitori din Trenul Literaturii Richard Wagner (Germania): „Pentru mine, ideea europeană este în primul rând suma unor idei naționale.“ - Dragă Richard Wagner, purtăm acest dialog la Moscova, una dintre ultimele escale pe traseul lui Literatur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
posibilități. Eu însumi am părăsit Belfastul în acea perioadă, când eram mai tânăr, și am locuit câțiva ani în Manchester. Când m-am întors, la sfârșitul anilor ’80, am descoperit foarte puțini oameni din generația mea care începuseră să revină acasă. Cu mult înaintea încetării focului și a începutului „procesului de pace”, era evident că o bună parte dintre concetățenii mei își investeau energia în încercarea de a-și imagina noile căi de coexistență aici. Un exemplu de schimbare a timpurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
privințe și în sens pozitiv. Să-ți dau un mic exemplu: cea mai „endemică” formație rock din Anglia anilor ’80 a fost The Smiths, din Manchester. Fiecare membru al grupului avea origini irlandeze. În ce mă privește, eu mă simt acasă și la Dublin, și la Londra, unde s-a născut nevastă-mea. - Să vorbim despre literatura engleză și nord-irlandeză contemporană. Cum o vezi tu, ce este mai în vogă azi - nume, titluri, curente literare - pe „piața ideilor” în Marea Britanie? Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
câțiva ani. Dar când lumea se „așterne” la o dominație de decenii, oamenii lasă, vrând-nevrând, să joace bunul-simț sau simțul practic, zis și al „realității”. Și atunci, „eroism” înseamnă să faci cât mai puține erori sau compromisuri, să aduci pâinea acasă familiei, să dai copiilor impresia că lumea e cât de cât normală și că viitorul lor e cât de cât sigur și uneori chiar mai mult decât atât: o tiranie ce se întinde pe decenii are adeseori și abilitatea să
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
trăit cu Mica Cucu, cântăreață într-un cor profesionist, ba am și locuit la ea, în blocul Casata, ce a căzut la cutremurul din ’77, un studio unde nu rareori ceata mea de amici era ospătată. Și, serile, când eram „acasă”, și nu cu „băieții” (Grigore, Nichita, Velea, Cezară, în jurul orei zece, mă așezam la masă „să scriu o schiță, o povestire”, era modul firesc și cel mai lesnicios pentru un tânăr din „categoria mea”, fără slujbă, nemembru nici de UTM
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a crea artă majoră și universală?! Ungurii sau suedezii, de exemplu - vorbesc de cei care comentează și valorifică creația autohtonă - au oare același complex? Sau polonezii? Nu, nu cred și, de altfel, rezonanța valorilor lor vine în primul rând „de acasă”! Iar artiștii unguri, suedezi sau polonezi, în alte situații culturale, oricât de „arogante”, de vechi, trăiesc și „mărturisesc” în solidaritate exprimată și intimă cu valorile cărora le-au fost odată „martori”, în sensul strictei și unicei revelații a creației... oriunde
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
sa, Arghezi, un cămătar al diatribelor sale, Nichita, un „colaborator” al comuniștilor, al ideilor și artei lor. Ca să încheiem, am să citez o mică anecdotă din viața mea pariziană: prin anii optzeci, aflat la Paris, și în vizită la noi acasă, pe rue de Ponthieu (Champs-Elyséesă, la reproșul pe care i-l făceam, lui și altor critici emigrați, că-și uită vechile entuziasme și valorile, un Nichita, de exemplu - prieten pe care el nu numai că l-a susținut critic în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
că pe Calea Victoriei, 11, se află restaurantul și biblioteca U. Scriitorilor, al cărei sediu se afla atunci la șosea, o vilă ce adăpostește azi sediul P.S.D. Cu Grigore mă vedeam din ’55, la cenaclul condus de Mugur și la Mugur acasă și, în dumineca aceea, abia am aflat că Grigore „trecuse” în alt grup literar, al lui „Nini” și Matei. Existau, cum sper că există și azi, grupări, grupuri de tineri, care se adună după afinități nu totdeauna clare, având în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
după ce m-a anunțat victorios că a terminat lectura, el a sosit într-adevăr cu sutele de pagini sub braț și... cu piciorul rupt, călcase, în drum spre restaurantul scriitorilor, într-o groapă și-și fisurase peroneul. În loc să se întoarcă acasă sau să fugă la urgență, el și-a continuat drumul, a venit la întâlnirea cu „înfometatul autor” și, stând apoi ore întregi cu piciorul rupt întins pe un scaun, pe care i se aplicau din când în când șervețele ude
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
fostul coleg al lui Nichita la facultate, Corbeanu, i-am făcut cunoștință cu Acrivu, șeful emigrației românești din nordul Germaniei. La München, unde eram așteptat de fratele meu, Alexandru, m-a sunat Noël Bernard și m-a invitat la „ei” acasă; era căsătorit cu Ioana Măgură. Ca de obicei, era foarte bine informat, știa nu numai de sosirea mea în capitala Bavariei, dar și de faptul că în oraș se găsea și Ivasiuc. (Vreau să adaug ceva, în legătură cu relațiile mele cu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
invitația lui, eu nu l-am sunat niciodată la postul de radio Europa liberă, secția română, al cărei director era. Apoi, de câte ori treceam prin München, în drum spre Paris sau spre București, el era cel care mă căuta, invitându-mă acasă sau în oraș, și eu îl vedeam cu plăcere și interes, deoarece sub direcția lui Europa liberă făcea emisiuni nu numai bine informate, dar și pline de tact, de vervă jurnalistică, dar și evitând unele forme de exaltare pătimașă care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
simplu toate capitolele în care apărea eroina cărții, Francisca, și să las doar partea care-l avea în centrul acțiunii pe Cupșa, țăranul sărac ce vine din Ardeal să „facă un ban la București” pe care să-i trimită familiei, acasă, ins pe care Chilian, activistul, crede a-l putea îndoctrina și care, în ultimele pagini ale romanului, își strigă refuzul, neînduplecarea, obstrucția totală la presiunile „de sus”, simbol, de fapt, al rezistenței țărănești față de tăvălugul barbar al colectivizării. Preda era
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
perioadei postbelice. S-a ținut de cuvânt, mi-a publicat modestele mele schițe la Luceafărul, apoi la Gazeta literară, unde va „coborî”, cu un etaj, dar și ca funcție, nefiind decât șeful secției de proză, m-a invitat la el acasă, unde am cunoscut-o pe soața sa, cu mult mai celebra poetă Nina Cassian, ca și pe prietenii lor, Ov.S. Crohmălniceanu, ministrul Macovei și alții. Ali și Nina - da, și Nina, care mi-a declarat sinceră că nu înțelege entuziasmul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
să-și câștige traiul făcând agricultură cu mijloace extrem de primitive. Interesant - da, extrem de „interesant”, însă intrând în logica staliniștilor, este faptul că pe locurile populate de țăranii din vestul țării, care au putut să se întoarcă, cei care mai trăiau, acasă, după vreo cinci-șase ani, pe aceleași așezări rudimentare, au fost trimiși, depuși, „încartiruiți” deținuții politici la începutul anilor ’60, ale căror detenții erau comutate în D.O., domiciliu obligatoriu. Dna Antonescu, Carandino, ultimul șef al ziarului lui Iuliu Maniu, Dreptatea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dreptate acestei „öst-politik” și chiar Genscher urma să fie acela care, alături de Helmuth Kohl, de data aceasta, să obțină unificarea Germaniei și, până la urmă, dezmembrarea uriașului și, în aparență, inexpugnabilului stat sovietic!... ...Pe la orele două sau trei după-amiaza, mă întorceam acasă, Tante mă aștepta cu masa - trecuse de 75 de ani, dar era încă energică, fericită de a-l putea îngriji „ihren kleinen Goldi!”, mă culcam pentru un ceas sau două și apoi, în jur de șase, ieșeam, traversam corsoul - casa
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
scos din impas masivul și „atipicul”, încă o dată, roman Drumul la zid, ce-i fusese propus spre referat - deși trecuse de câteva luni de cenzura oficială, dar „întârzia”, și care mi-a făcut gentilețea de a-mi face o vizită acasă, oferindu-mi referatul care a făcut, în sfârșit, posibilă apariția cărții; redactor de carte: curajoasa și priceputa Geta Naidin-Dimisianu; director de editură: romancierul de prim rang și amicul George Bălăiță. Ambiția, o spuneam, când e „mare”, când tinde să se
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și contra opiniei publice! În plus, Țepeneag a făcut și experiența șocantă și amară a însingurării - și a propriei excluderi, de fapt! - în chiar interiorul emigrației pariziene anti-comuniste, deși el era singurul „de acolo” care înfruntase hidra dictatorială la ea acasă, riscându-și pielea! (Dar despre experiența mea pariziană de aproape două decenii, mai încolo! Ca și despre „vechii și noii” dizidenți ai României, noile „table de valori”, noii oportuniști ai culturii, noile „tropisme” politice, noii conformiști drapați în mantiile seducătoare
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
argint și mantiile de mătase brodată aparțin altor vremuri, apuse. Blugii sunt mai puțin pitorești, iar alimentația Junk food fatală pentru linie în țările Sudului. Măicuțele, în schimb, traversează secolele cu o siluetă nealterată, iar aici ele sunt la ele acasă. Capitala Galileei este primul oraș creștin și cea mai veche cetate arabă din Israel. Arabii creștini aproape o treime din populație locuiesc alături de musulmani la poalele amfiteatrului unde se înghesuie casele, mici cuburi ocru deschis cu acoperiș roșu aprins. Colinele
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Colinele sunt populate de imigranți evrei, veniți din Rusia, în cea mai mare parte a lor, și vizibil mai înstăriți. Acolo este Nazaret Illit, industrial și modern, care nu numără decât o mică minoritate de creștini. Fiecare ca la el acasă. Toate sediile serviciilor publice, justiție, sănătate, educație, au fost transferate în orașul de sus, unde sunt concentrate industriile, subvențiile și locurile de muncă. Jos, Nazaretul de altădată se simte în același timp împovărat și ușurat, redus la neproductiva găzduire a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
un ofițer, temându-se de complicații, l-a scos de acolo. Și apoi, adaugă el, Betleemul se islamizează pe zi ce trece. "Soția mea nu mai poate nici măcar să-și cumpere o fustă." Pudibonderia din stradă este dublată de privațiuni acasă. Avem tot mai mulți prematuri, copii anemici, tot mai multe avitaminoze cauzate de penuria alimentară. Colega mea, care nu are permis de liberă trecere, abia dacă poate ieși la restaurant de două ori pe an. Știați că 40% dintre copiii
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ecumenismul local, întrucât (dar o dată nu înseamnă obicei!) șefi-rabini, episcopi, patriarhi, șeici și muftii, de regulă adversari jurați, au acceptat să-și pună laolaltă semnăturile pentru excomunicarea în cor a Sodomei și a Gomorei care s-au invitat cu nerușinare acasă la Abraham. Cu atât mai rău pentru cei ce visau ceva mai multe aripi, curbe și gropițe surâzătoare. Un pic de relaxare dacă nu de swing ar mai înveseli atmosfera în acest loc întărit în care tocul înalt, decolteul și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
curățenia și disciplina. Numai că a ajuns și el la exasperare. Copiii sunt agitați, nu mai reușesc să se concentreze, se încaieră tot timpul. Preotul pune această stare de spirit pe seama stresului ambiant și a dezamăgirii familiale. Tatăl se întoarce acasă seara frânt, mama nu are curent electric sau gaze pentru gătit. De copii nu se ocupă nimeni. Ei se scoală dimineața fără să se mai spele, fără să-și fi făcut temele, și le e foame. Atunci, îmi spune el
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
-l salute de departe pe băștinaș. Venisem de mai multe ori la Ierusalim, dar nu mă plimbasem încă niciodată prin Tel-Aviv. Hoinărind pe străzile acestei metropole spațioase și bine aerisite, în care vestitorii modernismului emancipator s-ar simți acum ca acasă, mărturisesc că mă încearcă o indispoziție contrară celei a autorului care a abordat chestiunea banalității Răului. Berlinul cu fundațiile pe apă? America în mijlocul Mediteranei? Miami la beduini acasă? Indolența balneară seduce și descumpănește. "Our town is arab free", mă asigură
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
bine aerisite, în care vestitorii modernismului emancipator s-ar simți acum ca acasă, mărturisesc că mă încearcă o indispoziție contrară celei a autorului care a abordat chestiunea banalității Răului. Berlinul cu fundațiile pe apă? America în mijlocul Mediteranei? Miami la beduini acasă? Indolența balneară seduce și descumpănește. "Our town is arab free", mă asigură un șofer de taxi comunicativ și cu mândria puțin cam amnezică. Să descoperi atâta Occident și atât de puțin mister pe țărmul misterios al lumii orientale: această neînstrăinare
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]