569,274 matches
-
îngropat până la bazin sau piept, restul corpului fiind expus pietrelor aruncate de mulțime. Acest mod de execuție se aplică într-un procent mai mare la femei ca la bărbați. Motivul osândirii pot fi relații extraconjugale, vrăjitorie sau hoție. Biciuirea reprezintă actul de metodic de a bate sau biciui corpul uman. Este o pedeapsă judiciară în diferite țări pentru infracțiuni specifice, inclusiv sexul în afara căsătoriei. Aceste pedepse folosite pentru relații sexuale în afara căsătoriei, pe lângă faptul ca ele constituie o formă de violență
Violența împotriva femeilor () [Corola-website/Science/335093_a_336422]
-
interzis construirea ramurii de dincolo de Euston, comitetul a permis intrarea legii în procedura parlamentară normală. Restul traseului a fost aprobat și, după schimbarea numelui companiei, legea a fost promulgată pe 24 august 1893 ca "Charing Cross, Euston, and Hampstead Railway Act, 1893". Deși compania avea permisiunea de a construi calea ferată, ea nu beneficia încă de fondurile necesare construcției. CCE&HR nu era singura în această situație: patru alte companii căutau investitori - Calea ferată Baker Street & Waterloo (BS&WR), (W&CR
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
impunea o limită de timp pentru exproprieri și strângerea capitalului. Pentru a menține posibilitatea realizării liniei, CCE&HR a propus o serie de legi ce prelungeau această limită. Acestea au fost aprobate prin legile "Charing Cross Euston and Hampstead Railway Act "din" 1897", "1898", "1900", și"1902". Un contractor a fost ales în 1897, dar fondurile nu erau disponibile și lucrările nu au început. În 1900, investitori străini au salvat CCE&HR: magnatul american Charles Yerkes, care câștigase din dezvoltarea sistemului
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
căii ferate. Pe 24 noiembrie 1894 a fost anunțată o nouă propunere de lege pentru achiziționarea unor alte terenuri pentru stațiile Charing Cross, Oxford Street, Euston și Camden Town. Aceasta a fost aprobată ca "Charing Cross, Euston and Hampstead Railway Act, 1894" pe 20 iulie 1895. Pe 23 noiembrie 1897, a fost anunțată o altă lege pentru modificarea rutei în partea de sud, în așa fel încât să se termine sub Strada Craven, în partea sudică a Strand. Aceasta a fost
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
1897, a fost anunțată o altă lege pentru modificarea rutei în partea de sud, în așa fel încât să se termine sub Strada Craven, în partea sudică a Strand. Aceasta a fost oficializată ca "Charing Cross, Euston and Hampstead Railway Act, 1898" pe 25 iulie 1898. Pe 22 noiembrie 1898, CCE&HR a publicat o altă lege pentru a adăuga o extensie și a modifica o parte a rețelei. Extensia era o ramificație de la Camden Town la Kentish Town, unde era
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
Secțiunea dintre cele două capete ale buclei era omisă. Era inclusă de asemenea și permisiunea de a cumpăra un sit în strada Cranbourn pentru o stație suplimentară (Leicester Square). Legea a fost aprobată ca "Charing Cross, Euston and Hampstead Railway Act, 1899" pe 9 august 1899. Pe 23 noiembrie 1900 CCE&HR a anunțat cea mai importantă modificare a rutei. Au fost propuse spre aprobarea parlamentului două noi legi, cunoscute ca No. 1 și No. 2. Legea No. 1 propunea continuarea
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
deservi și noile zone rezidențiale planificate în vecinătate. O dată ce Parlamentul a fost convins că landa nu va avea de suferit, legile propuse de CCE&HR au fost aprobate împreună pe 18 noiembrie 1902 ca "Charing Cross, Euston and Hampstead Railway Act, 1902". In aceeași zi, legea E&HR a fost aprobată ca "Edgware and Hampstead Railway Act, 1902". Cu ruta decisă și având fondurile de la UERL, compania a început demolările și lucrările pregătitoare în iulie 1902. Pe 21 noiembrie 1902, CCE
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
va avea de suferit, legile propuse de CCE&HR au fost aprobate împreună pe 18 noiembrie 1902 ca "Charing Cross, Euston and Hampstead Railway Act, 1902". In aceeași zi, legea E&HR a fost aprobată ca "Edgware and Hampstead Railway Act, 1902". Cu ruta decisă și având fondurile de la UERL, compania a început demolările și lucrările pregătitoare în iulie 1902. Pe 21 noiembrie 1902, CCE&HR a cerut o altă lege care cerea drepturi de expropriere pentru mai multe clădiri, pregătea
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
a cerut o altă lege care cerea drepturi de expropriere pentru mai multe clădiri, pregătea preluarea E&HR și abandona secțiunea redundantă dintre Kentish Town și depoul Highgate Road. Propunerea a fost aprobată ca "Charing Cross, Euston and Hampstead Railway Act, 1903" pe 21 iulie 1903. Săparea tunelelor a început în septembrie 1903. Stațiile aveau la suprafață clădiri create de arhitectul Leslie Green în stilul celor folosite de UERL. Acestea constau în clădiri pe structură de oțel cu două caturi, placate
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
mari, semicirculare, la etajul superior. Fiecare stație avea două sau patru lifturi și o scară de urgență, spiralată, într-un puț separat. În timp ce lucrările de construcție avansau, CCE&HR continua să propună legi Parlamentului "Charing Cross, Euston and Hampstead Railway Act, 1904", aprobată pe 22 iulie 1904, permitea cumpărarea de teren adițional pentru stația de pe Drumul Tottenham Court, pentru o stație nouă la Mornington Crescent și pentru schimbări la Charing Cross. "Charing Cross, Euston and Hampstead Railway Act, 1905" a fost
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
and Hampstead Railway Act, 1904", aprobată pe 22 iulie 1904, permitea cumpărarea de teren adițional pentru stația de pe Drumul Tottenham Court, pentru o stație nouă la Mornington Crescent și pentru schimbări la Charing Cross. "Charing Cross, Euston and Hampstead Railway Act, 1905" a fost aprobată pe 4 august 1905. Era vorba în mare parte de achiziția subsolului sub o parte din vestibulul stației Charing Cross a Căii ferate South Eastern, în așa fel încât stația CCE&HR să fie excavată în
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
care ar fi unit Hampstead Tube, Piccadilly Tube și Bakerloo Tube într-o singură companie, Calea Ferată London Electric Railway (LER), deși liniile își păstrau brandingul individual. Legea a fost aprobată în 26 iulie 1910 ca "London Electric Railway Amalgamation Act, 1910". În noiembrie 1910, LER a publicat un anunț privitor la un proiect de lege care să reînnoiască permisiunea din 1902 de continuare a liniei între Charing Cross și Embankment. Extensia era planificată ca un singur tunel ce ar fi
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
existente. Trenurile urmau să meargă într-o singură direcție, oprind în stații cu un singur peron, construite în așa fel încât să asigure legătura cu BS&WR și MDR la stația Embankment. Legea a fost aprobată ca "London Electric Railway Act, 1911" pe 2 iunie 1911. Bucla a fost construită printr-o mare excavare la nord-vest de stația MDR și a fost conectată cu linia subterană cu scări rulante. Stația a fost deschisă pe 6 aprilie 1914 sub numele (azi Embankment
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
a revizuit planurile în colaborare cu CCE&HR și o altă companie, Calea Ferată Watford & Edgware (W&ER), care plănuia să construiască o linie ce avea să se lege cu E&HR la Watford. După aprobarea "Watford and Edgware Railway Act, 1906", W&ER a preluat drepturile E&HR de a construi linia dintre Golders Green și Edgware. Având dificultăți în gasirea fondurilor, W&ER a încercat o fuziune oficială cu E&HR printr-o lege din 1906, cu intenția de
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
oferit permisiuni pentru viaducte și tunele și au permis închiderea și rerutarea drumurilor ce se intersectau cu calea ferată. Se dorea ca CCE&HR să ofere și să opereze trenurile și acest lucru a fost formalizat prin "London Electric Railway Act, 1912", care aproba preluarea E&HR de către LER. Nu a fost făcut niciun efort imediat de a începe lucrările și acestea au fost amânate sine-die la începutul Primului Război Mondial. Datorită limitărilor războiului, lucrul la calea ferată nu a putut avansa. Au
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
la 7 august 1924. Deși permisiunile fuseseră menținute, UERL nu a putut strânge banii necesari lucrărilor. Costurile de construcție crescuseră considerabil în timpul războiului și veniturile companiei nu puteau acoperi împrumuturile. Proiectul a devenit posibil când guvernul a introdus "Trade Facilities Act, 1921" prin care Trezoreria putea oferi împrumuturi pentru lucrări publice ca metodă de reducere a șomajului. Cu acest ajutor, UERL a strâns banii și lucrul a început la extensia spre Edgware. Președintele-director general al grupului UERL, Lord Ashfield, a dat
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
1922, LER a anunțat o propunere de lege pentru sesiunea parlamentară 1923. Include propunerea de extindere a liniei de la terminusul sudic până la stația C&SLR de la unde urma să existe o interconectare. Legea a fost aprobată ca "London Electric Railway Act, 1923" pe 2 august 1923. Munca necesară pentru reconstruirea părților subterane ale fostei stații terminus a CCE&HR pentru a face posibilă circulația, precum și tunelul buclă au fost abandonate. Tunelurile au fost extinse pe sub Tamisa până la statia Waterloo și apoi
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
de unele manevre ale guvernatorului Transilvaniei, Gheorghe Martinuzzi, care a trimis la Poartă haraciul datorat. Printr-un firman, lui Mehmed Sokollu, beglerbegul Rumeliei, i s-au poruncit următoarele: „Din vilaietul Transilvaniei a sosit haraci și s-a acordat un "ahidname" (act, firman) imperial pentru a fi arătat la nevoie. De aceea, să te mulțumești cu ocuparea cetăților smulse până acum și să te întorci”. După plecarea generalului Aldana cu detașamentul său la Lipova, garnizoana cetății a rămas cu numai vreo 2500
Asediul Timișoarei (1552) () [Corola-website/Science/335110_a_336439]
-
unele cazuri cu ajutorul cetățenilor, au strâns la un loc mai mulți lucrători ilegali și i-au supus unor abuzuri fizice. Lucrătorii din statele în curs de dezvoltare sunt adesea abuzați și de angajatorii lor direcți, care le rețin pașapoartele și actele de identitate, punându-i în imposibilitatea de a călători sau de a se întoarce în țara lor de origine. Pe 4 mai 2014, o angajatoare saudită nemulțumită că nu i s-a adus la timp cafeaua, a turnat apă clocotită
Drepturile omului în Arabia Saudită () [Corola-website/Science/335115_a_336444]
-
să voteze pentru a intra în spiritul concursului mai bine, dar voturile lor nu au fost luate în considerare, neafectând clasamentul final. Pe 24 martie 2014, radiodifuzorul danez DR le-a permis celor de la SBS să participe ca si interval act al celei de-a doua semifinale. O zi mai tarziu, Jessica Mauboy a fost aleasă din interiorul televiziunii să câte pe scena din Copenhaga melodia să „Șea of Flags” (Mare de stindarde). SBA a debutat oficial în concurs cu Guy
Australia la Concursul Muzical Eurovision () [Corola-website/Science/335122_a_336451]
-
istoria politică a Regatului României. La 25 ianuarie 1889 deputatul conservator Nicolae Blarenberg prezintă o moțiune în Camera Deputaților prin care cere stabilirea răspunderii penale și trimiterea în judecată a lui Ion Brătianu și a unora dintre miniștrii săi, pentru actele lor politice din timpul guvernării. Dezbaterile asupra acestei chestiuni vor împărți clasa politică în două tabere, care transcendeau apartenențelor politice. Prima care susținea cererea lui Blarenberg, avându-i ca exponenți principali pe Lascăr Catargiu și Gheorghe Panu, și a doua
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
apartenențelor politice. Prima care susținea cererea lui Blarenberg, avându-i ca exponenți principali pe Lascăr Catargiu și Gheorghe Panu, și a doua, reprezentată de Titu Maiorescu, P. P. Carp, Mihail Kogălniceanu și Take Ionescu. Opunându-se atribuirii răspunderii penale pentru acte politice, P.P. Carp arăta că "„în politică, greșelile se îndreaptă nu se răzbună.”" În aceeași idee, Take Ionescu acuză de politicianism și demagogie acțiunea conservatorilor. Astfel, în interpelarea sa din 19 februarie 1889, el susținea că: "„Propunătorii dării în judecată
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
virusului Epstein-Barr în 1984. Mai multe metode noi de secvențiere ADN au fost dezvoltate în anii 90 și au apărut pe piață în anul 2000. În octombrie 1990 Roger Tsien, Pepi Ross, Margaret Fahnestock și Allan J Johnston au depus actele pentru un patent care descria secvențierea pas cu pas (bază cu bază). În 1996, Pål Nyrén și studentul său Mostafa Ronaghi de la Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm au publicat metoda lor de pirosecvențiere. În 1997, Pascal Mayer și Laurent
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
care descria secvențierea pas cu pas (bază cu bază). În 1996, Pål Nyrén și studentul său Mostafa Ronaghi de la Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm au publicat metoda lor de pirosecvențiere. În 1997, Pascal Mayer și Laurent Farinelli au depus actele pentru patente care descriau secvențierea ADN-ul din coloniile de microbi. Principiile acestor patente, împreună cu secvențierea bază-cu-bază propusă de Roger Tsien et al. sunt implementate de compania Illumina, în mașinăriile Hi-Seq. Secevențierea shotgun este o metodă de secvențiere destinată analizei
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
cu o gradină mare in spatele ei”" situată lângă piața Cuza Vodă din Ploiești. Părinții săi au fost Gheorghe (Ghiță) Ioan, negustor de cereale, și Eufrosina, "„o femeie foarte frumoasă și inteligentă”" care se înrudea cu Ion Heliade Rădulescu. În actul de naștere a fost trecut cu numele "Dumitru Ioan". De mic copil a fost numit în familie "Dumitrache", de unde provenea diminutivul "Take" pe care avea să-l adopte mai târziu. Familia mai avea încă trei copii, Constantin, Toma (viitorul mare
Biografia lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335149_a_336478]