7,219 matches
-
Întors capul, s-a făcut deodată liniște: fiecare Încerca să se retragă cât mai discret de lângă valiza mea. Îi rupseseră Într-adevăr fermoarul și numai Cel de Sus ar mai fi fost În stare să spună ce apucaseră să vâre Înăuntru și ce rămăsese pe afară: pe scaune, pe pat, pe noptieră, chiar pe mochetă, erau Îngrămădite, unele peste altele, pachete și pachețele. Iar ei au prins Încet-Încet glas și au Început să se Învinuiască unii pe alții, În șoaptă. — Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ce pipăia... Am Întors capul și am zărit chipul fantomatic al unui orb care căuta o ieșire... M-am trezit Înspăimântată rătăcind cu privirea prin odaia În care - lumina difuză a veiozei se răsfrângea cu blândețe asupra lucrurilor din jur. Înăuntru ființei mele se cuibărise teama ! Dimineața, m-am trezit ceva mai devreme, și Încă buimacă după coșmarul ce m-a bântuit, am deschis fereastra pentru a mă Înviora puțin. Ce feerie! Copacul era Împodobit cu o broderie albă de fulgi
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
natura și savurând aerul proaspăt ( după ploaia din timpul nopții). Mai sus de Casa de Cultură se află o florărie. Am traversat strada și am cumpărat câteva garoafe. În fața Casei de Cultură se aflau doar șase-șapte persoane. „Trebuie să fie Înăuntru”. Și totuși era prea multă liniște. În sală erau doar câțiva elevi din clasele 9-10. Eram nedumerită. Unde este profesoara C. și unde sunt elevii clasei a XII-a? Trebuia să ajung urgent la baie, care era situată la etajul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
purta În buzunar. Și repetase de atâtea ori În gând, cum trebuie să ceară pâine În limba italiană, dar ajunsă În fața ușii, de emoție... a uitat! A intrat În magazin, și apariția ei a făcut ca cele două bătrâne aflate Înăuntru să o privească curioase și cu insistență. Vânzătorul a avut o reacție neașteptată. Se uita consternat, mut de uimire și tulburat peste măsură. „Ea a murit, de unde?”... se auzeau șoaptele În italiană și, tot ce a mai putut Înțelege - era
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
a sunat! Așteptam asta, dar nu credeam că se va Întâmpla cu adevărat. De emoție, nu nimeream tasta pentru a deschide telefonul și a răspunde. În ultima vreme a Îmbrățișat o filozofie care-l avantajează; căutarea divinității și a fericirii Înăuntru, și nu În afară, În chiar miezul ființei noastre. Sunt de acord 195 cu acest adevăr relativ. Nu aici este problema! Lucrurile sunt mult mai profunde. N-am timpul necesar pentru a despica firul vieții În patru. Aici era vorba
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
controleze toate parcelele marcate pentru tăiere. Credeam că a terminat cu asta, spunea Pettersson din Hugnaden. Și trebuie să se întâlnească la Stockholm cu directorul general, continua mama. A, da, asta explică totul, zicea el. Dar Pettersson poate totuși pofti înăuntru, adăuga mama. Apoi se întorcea la pian. Iar eu și cu el ne așezam pe podea, unul lângă altul. Citești așa de mult, că a început să se rupă cartea, zicea el. Nu face nimic. Poți să citești și câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
perete în fața lui, fumul care se înălța spre cer și se lățea spre Vindelälven, razele de soare care străpungeau norii de fum și luminau lăstărișul în felul acela neobișnuit, biblic. într-un incendiu de defrișare focul merge din afară spre înăuntru. Arde ce trebuie ars direct și fără cruțare, dar dacă șanțul de protecție e bine făcut și suficient de lat, atunci nu se atinge niciodată de lumea exterioară. Se începe de la punctul cel mai înalt, apoi se merge încet de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
defrișat. Nimic mai simplu. Pettersson din Hugnaden a aprins focul dinăuntru spre afară. A mers printre copacii mărunți și tufăriș și a aruncat cu foc spre șanțul de siguranță. După ce a dat roată o dată, a continuat, acum zece metri mai înăuntru. Și șanțul funcționa așa cum trebuia. Când combustibilul din rezervorul pe care-l purta prins în curele pe spate s-a terminat, atunci toată acea mică suprafață era în flăcări și nici un pompier din lume nu ar mai fi putut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
clar trasat, numai pentru că urma să moară? Și-a îngăduit un strop de distracție în ultimele clipe, a spus tata. Totul a fost așa cum trebuia să fie. Uneori, a spus mama, puteam să-l aud prin ușă cum zăcea acolo, înăuntru, pe moarte, și râdea singur. Trebuie să știu ce citea, am zis. Are vreo importanță? a întrebat tata. Tocmai asta vreau să aflu, am răspuns. Dacă are vreo importanță. Atunci l-am părăsit pe bunicul, așa cum era el acum, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
fi putut imagina că ar putea fi deschis pentru mine. Și-mi aduc aminte că m-am gândit, confuz și uimit: Acum voi mai moșteni ceva. Așadar, tata m-a lăsat să văd cu ochii mei ce se afla acolo, înăuntru. Erau teancuri de hârtie îngălbenită și plicuri groase, unele din ele sigilate. Se mai afla acolo o mapă subțire de piele de un maroniu închis. Și un desen pe care-l făcusem în copilăria mea îndepărtată. îl reprezenta pe bunicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
imediat ce era pe cale să se întâmple. A răsucit lampa, făcând lumina să dispară, a închis dulapul, a încuiat ușile și a pus cheile în buzunar. Voiam doar să știi că dânsa se află în pază bună, a spus el. Aici, înăuntru, nu i se poate întâmpla nimic. Poți să fii absolut sigur. Pe urmă a adăugat: Curând o vei avea pe dânsa ca parte din moștenirea ta. Spunea „dânsa“ și „pe dânsa“. Oricum, era din Västerbotten. Deși avea pregătire academică. VIGNETA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
să știu? Acest soi de informații este cu totul inutil. Eva ședea pe balansoar, cu o carte pe genunchi. Cred că-i citise cu voce tare înainte să vin eu. Noi, cei din Norsjö, avem un fel de varice uriașe înăuntru, în stomac, spun eu. Obișnuiesc să se spargă și din pricina asta murim. A fost ceva mult mai mare decât varicele, zice Manfred. Muzicuța de argint curat stă acum sus, pe sobă, ca micul Manfred să nu poată ajunge la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
și un pahar de vin și se așeză de partea cealaltă a mesei din bucătărie. El rămase tăcut din cauză că-i era foame și era copleșit de gânduri. Aproape că nu mai trecuse pragul bucătăriei din vremea copilăriei - pe atunci venea înăuntru din grădină, în jurul orei unsprezece, în speranța că se va alege cu ceva. Aveau o bucătăreasă bătrână - ca și ceilalți servitori - care-l iubea, îi dădea să mănânce și-i dăruia tot felul de jucării neobișnuite: un cartof care semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
el. Ți-ar face bine să mergi puțin pe jos, să iei puțin aer. Nu ieși niciodată din casă. — S-ar putea să vină cineva cât sunt plecată. —Spune-i mamei să nu deschidă ușa. N-o să dea nimeni buzna înăuntru. S-ar putea să vină el. —Ascultă-mă, îți faci singură rău, ai să să-ți pierzi mințile, o imploră el. Îți imaginezi lucruri care nu există. De ce ar veni el aici, pentru numele lui Dumnezeu? Să vadă lucrurile la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
din nou preotul și din camera sa de la etaj Charlot urmărise zgomotele care însoțeau scena morții: pași trecând încolo și încoace, clinchetul unui pahar, clipocitul apei curgând la robinet, vorbe rostite în șoaptă. Ușa se deschise și Carosse băgă capul înăuntru. Se instalase în ceea ce numea dormitorul lui, dar se ferea din calea străinilor. —Slavă Domnului, totul o să se sfârșească în scurt timp. Mă trec fiori, nu alta, șopti el. Moartea nu este un eveniment privat, nu se cuibărește pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
neamțul, prea afectat emoțional ca să-și dea seama cine, este doborât la pământ cu o lovitură. Salvatorul o duce pe doamna Tripp acasă. Tripp încă mai citește poezii când aude o nouă bătaie în ușă. Unul dintre nemți îl trage înăuntru pe celălalt, care este încă inconștient. Urmează explicații rostite de-a valma în limba germană. Omul încerca să-mi repare mașina și mașina a luat-o la vale, încearcă actrița să lămurească lucrurile. —O să dau telefon la un atelier mecanic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
apoi o ia în sus pe stradă. După câțiva metri, sandvișurile cu șuncă încep să te cheme. „Jemima“, șoptesc ele din adâncul genții tale. „Suntem minunate și unsuroase, Jemima. Simte-ne. Gustă-ne. Acum.“ Iar tu, Jemima, îți îndeși mâna înăuntru, dorința învinge rapid orice tensiune legată de mâncatul în public, și din una, două, trei, patru înghițituri sandvișurile s-au dus. Apoi o iei spre birou, ștergându-te la gură cu mâneca și oprindu-te la chioșc să-ți cumperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de pe locul șoferului. Nu te superi să stai în spate, nu-i așa? ― A, face Ben. După o pauză, în care îmi doresc mai mult ca oricând să se deschidă pământul și să mă înghită, spune: ― Sigur. Și se urcă înăuntru cu o mișcare iute și grațioasă. În timp ce-mi pun centura, Ben se apleacă în față, odihnindu-și ambele brațe pe fiecare dintre scaunele din față. ― Deci, fetelor, zice el, în timp ce Geraldine demarează. A fost bine azi-noapte? ― Da, mersi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de pizza la domiciliu. I-au adus o pizza mare și rotundă - imensă ar fi un cuvânt mai potrivit - cu blat cu usturoi și sos coleslaw. Jemima a deschis ușa și s-a prefăcut că are o mulțime de prieteni înăuntru. Doar ca să fie sigură că este crezută, a cerut și patru cutii de cola dietetică. Dar azi este o nouă zi, și deși se poate să fi pus câteva sute de grame după cheful de azi-noapte - da, este foarte posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
O, spune Sophie și apoi și Lisa. Minunat. Îmi dau seama că ambele sunt buimăcite, pentru că niciodată nu m-au mai auzit oferind vreo informație despre mine și niciodată, în tot timpul de când stăm împreună, n-am mai dat buzna înăuntru și m-am așezat pe pat. ― De ce? întreabă Sophie, care are cel puțin decența de a fi politicoasă. ― Fără nici un motiv, doar așa, am avut o zi bună. Și... mă opresc eu pentru un efect dramatic. Și, continui, am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
în același timp că arată oribil, că are prin păr niște chestii ascuțite și poroase, nu e machiată, și poartă un halat vechi și grotesc. Eu sunt nevoită să îmi țin mâna la gură ca să-mi înăbuș râsul care crește înăuntru. Sophie nu mai spune nimic, nu mai poate spune nimic. E absolut, sută la sută uluită și se dă la o parte, arătând în sus, cu o privire șocată. Ben îi zâmbește în semn de mulțumire și începe să urce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
celebritățile și modelele când zboară oriunde în lume. ― Dar Geraldine, spun eu zâmbind, cred că uiți că eu nu sunt nici o celebritate, și nici model. Sunt jurnalist la Kilburn Herald. Și oricum - îmi deschid geanta și-i arăt ce e înăuntru -am pus niște haine de schimb, vreau să mă simt confortabil în avion. ― În primul rând, Brad nu știe că lucrezi la Kilburn Herald, îmi amintește ea. El crede că ești Miss Prezentatoare Împopoțonată de Televiziune, și atâta timp cât nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și ochelari de soare și soarbe dintr-o ceașcă de cafea în timp ce citește un exemplar din Variety. Câinele lui stă nefericit sub scaun, cu botul pe labe și ochii închiși, visând fără îndoială la reclamele la mâncare pentru câini. Intrăm înăuntru și ne apropiem de tejghea. ― Bună, spune barmanul, cu ce vă pot servi? ― Jemima? Brad se întoarce către mine. ― Păi... Ce-aș putea comanda, să fie sofisticat? Mă uit dincolo de tejghea, la panou, și rămân încurcată. Au mocca, frappucino, latte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
terminăm cafelele Starbucks - care chiar sunt delicioase - după care ne urcăm înapoi în mașina lui și mergem acasă, și ce mai casă! Brad locuiește într-o casă superbă cu vedere la plajă. E o casă modernă, arată ca o cutie: înăuntru, camere imense, podele albe de lemn care se întind cât vezi cu ochii, iar ferestrele franțuzești se deschid spre o platformă mare de lemn. ― Am cumpărat-o pentru că spațiul îmi amintește de un atelier, spune Brad. Eu stau pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
el, făcându-i semn cu mâna. Diana îl privea descurajată. Șoferul taxiului lucrase însă toată ziua, și se întorcea acasă la soție și copii. A scuturat din cap, și atunci Diana i-a zâmbit superior lui Ben. ― De ce nu vii înăuntru, să-ți chem eu un taxi? l-a întrebat ea. Dar Diana nici nu puse mâna pe telefon, iar Ben fu atât de impresionat de grandoarea minimalistă a apartamentului ei și, era oricum atât de beat, că a uitat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]