6,475 matches
-
tribunei. Îi văzui venind și strigai la bătrân când trecu prin fața mea; era În fața celorlalți cu o lungime și părea că se va detașa; era ușor ca o maimuțică, și se-ndreptau spre șanț. Săriră la grămadă peste tufișul de dinaintea șanțului, se produse o Învălmășeală și doar doi cai ieșiră din ea pe lateral și continuară să alerge; ceilalți trei erau căzuți unii peste alții. Nu-l vedeam nicăieri pe bătrân. Unul dintre caii căzuți se ridică pe genunchi, iar jocheul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nimica toată. Un simplu interogatoriu Afară, zăpada se Înălța mai sus de pervazul ferestrei. Soarele intra pe fereastră și strălucea pe harta agățată de peretele din scânduri de pin al cabanei. Soarele se ridicase și lumina pe deasupra nămeților. Săpaseră un șanț de-a lungul colibei și În fiecare zi senină razele soarelui străluceau pe zid, reflectând căldura pe zăpadă și lărgind, astfel, șanțul. Era spre sfârșitul lui martie. Maiorul stătea la o masă de lângă perete. Adjutantul său era așezat la altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
agățată de peretele din scânduri de pin al cabanei. Soarele se ridicase și lumina pe deasupra nămeților. Săpaseră un șanț de-a lungul colibei și În fiecare zi senină razele soarelui străluceau pe zid, reflectând căldura pe zăpadă și lărgind, astfel, șanțul. Era spre sfârșitul lui martie. Maiorul stătea la o masă de lângă perete. Adjutantul său era așezat la altă masă. Maiorul avea două cercuri albe În jurul ochilor, urme lăsate de ochelarii de soare. Restul feței fusese arsă de soare, apoi bronzată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
obicei a fost după explozia unei fabrici În care se făcea muniție și care era situată undeva la țară, pe lângă Milano, În Italia. Am fost duși la scena dezastrului cu camioanele, străbătând niște drumuri umbrite de plopi și mărginite de șanțuri În care se aflau multe gâze, pe care nu le-am putut observa limpede din pricina norilor de praf ridicați de camioane. Ajunși la locul În care până atunci fusese fabrica, unii dintre noi au fost puși să păzească restul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
numea Pocol, au trebuit să-l Îngroape pe un general care fusese Împușcat În cap de un lunetist. Aici se-nșală acei autori care scriu cărți ce se numesc Generalii mor mereu În pat, pentru că acest general a murit Într-un șanț săpat În zăpadă, purtându-și chipiul cu pană de vultur și cu o gaură În față atât de mică Încât n-ai fi putut să-ți bagi degetul mic și cu o gaură În spate În care ai fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
zărea dealul Măgurii. „Sub poala lui trebuie să ajung până nu pică noaptea”. Privea depărtarea în timp ce mergea din ce în ce mai anevoie din pricina durerii din picior. Fiecare pas era însoțit de un geamăt surd... În cele din urmă, s-a așezat pe marginea șanțului. A scos fularul și cu el a înfășurat strâns fluierul piciorului rănit, cu speranța că vor mai trece durerile. Soarele nu aștepta însă. El a pornit să se rostogolească cu grabă spre asfințit. „Și eu n-am apucat să fac
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de cenușă peste ochi, pentru a alunga vedenia... A răsuflat adânc. O întrebare l-a străfulgerat însă: „Unde s-a dus bietul animal? Oare s-a oprit undeva sau a alergat până a căzut fără vlagă și zace într-un șanț”... Cu acest gând ca o povară s-a ridicat cu greu din cenușă... Nu se putea desprinde de imaginea calului căzut... După o vreme a oftat și a vorbit ca din altă lume: Dusu-te-ai și te-ai tot
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cuprinzându-i capul în palme și l-a apăsat pe piept pentru a-și liniști bătăile inimii... În zori de zi, două umbre îmbrățișate ședeau în mijlocul întinderii de cenușă. Pe obrajii înegriți de tăciune șiroiau lacrimile care lăsau în urmă șanțuri șerpuitoare... Geana roșie a răsăritului se profila deja pe creasta dealului când cei doi, împleticindu-se, au pornit către casă. Drumul până în ogradă li s-a părut nesfârșit. Când au ajuns, s-au oprit să-și tragă sufletul. Marandă, Marandă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
am de unde să știu adevărul. Du-te, Toadere! Du-te! Poate ai noroc și om mai ieși și noi din nevoi... În zori de zi, Toaibă a pornit spre târg. După o bucată de cale, s-a așezat pe marginea șanțului, să-și mai domolească durerea din picior... Abia către prânz a ajuns în gară. Bună ziua, om bun! - a dat el binețe unui frânar. Bună ziua. Da’ cu ce treabă pe aici? Apoi caut și eu pe cineva care să-mi spună
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
alergat la căpiță și a început să adune omătul moale din jur, aruncându-l peste foc. Între timp, smulgându-și părul din cap și bocind în gura mare, a ieșit și Dochița. Lasă bocitul! Ia o găleată, adu apă din șanț și arunc-o peste foc! ... Când în locul căpiței a rămas doar un morman de cenușă fumegândă, Toaibă s-a așezat pe o buturugă din apropiere, ca să-și revină cât de cât. Cine ți-a pus foc la căpiță, Dochiță? De unde
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
văzut lampa aprinsă: „Da’ ce s-o întâmplat de Maranda nu s-o culcat?” Da’ de ce ai stat așa târziu, Toadere? Doamne, câte mi-au mai trecut prin cap... Că pe urgia asta de afară îi fi căzut într-un șanț sau cine știe cine ți-o aținut calea și câte altele!... Nu s-o întâmplat nimic din închipuirile tale, dar am stat să mă pârpălesc la o căpiță de paie ce ardea în curtea Dochiței moașa. Ia dă-te la lumină, că
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pas! Uite că suntem aproape de casa Dochiței și de aici până la noi îi o aruncătură de băț”. Tocmai când se bucura de cele constatate, a simțit că îi fuge pământul de sub picioare și a ajuns cât era de lung în fundul șanțului de la 148 poarta Dochiței... Orice încercare de a ieși din șanț nu-i reușea, fiindcă nu avea de ce se agăța... Pe lângă toate, un zăvod de câine îl simțise și s-a repezit la el, gata să-l rupă. În timp ce încerca
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
noi îi o aruncătură de băț”. Tocmai când se bucura de cele constatate, a simțit că îi fuge pământul de sub picioare și a ajuns cât era de lung în fundul șanțului de la 148 poarta Dochiței... Orice încercare de a ieși din șanț nu-i reușea, fiindcă nu avea de ce se agăța... Pe lângă toate, un zăvod de câine îl simțise și s-a repezit la el, gata să-l rupă. În timp ce încerca din răsputeri să se apere de câine și să iasă din
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nu-i reușea, fiindcă nu avea de ce se agăța... Pe lângă toate, un zăvod de câine îl simțise și s-a repezit la el, gata să-l rupă. În timp ce încerca din răsputeri să se apere de câine și să iasă din șanț, a apărut Dochița cu un felinar în mână, care, din pricina vântului, s-a stins îndată. Care ești acolo? - a întrebat apropiindu-se. Om bun - a răspuns Toaibă. Da’ cum ai ajuns în șanț, Toadere? Am alunecat și m-am dus
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
apere de câine și să iasă din șanț, a apărut Dochița cu un felinar în mână, care, din pricina vântului, s-a stins îndată. Care ești acolo? - a întrebat apropiindu-se. Om bun - a răspuns Toaibă. Da’ cum ai ajuns în șanț, Toadere? Am alunecat și m-am dus de a berbeleacul . Și parcă asta nu era deajuns. O mai sărit și câinele ista, gatagata să mă rupă. Stai să te ajut. Dochița s-a apropiat cu greu și, ținându-se de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
sărit și câinele ista, gatagata să mă rupă. Stai să te ajut. Dochița s-a apropiat cu greu și, ținându-se de gard, i-a întins o mână: Hai, urcă acum! După mai multe încercări, a reușit să iasă din șanț. Așaaa! Copăcel, Toadere! Copăcel! De unde vii tu, omule? Eee! Vin și eu de la... De unde puteai să vii tu la ora asta dacă nu de la crâșmă? Apoi... măi Toadere, de multă vreme voiam eu să-ți spun, dar mi-o fost
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dată de Dochița și s-a îndreptat spre ușă. Rămâi sănătoasă - a îngăimat el, punând mâna pe clanța ușii. Mergi sănătos și nu uita ce ți am spus. Ține și bastonul pe care l-ai pierdut când ai căzut în șanț. Luînd bastonul din mâna Dochiței, s-a întrebat: „Unde l-o fi găsit, că eu am și uitat de el?” Știu că nici nu mai ții minte dacă l-ai avut la tine. Ia-l, că ai nevoie de el
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mă iartă. Și asta înseamnă să nu mai beau nici o gură de rachiu?” Acest gând l-a făcut să-și aducă aminte de cele două sticle cu rachiu luate de la crâșmă: „Unde or fi? Să știi că au rămas în șanțul de la poarta Dochiței. Să-i fie de bine celui care le-a găsi, dacă nu s au spart când am căzut în șanț. Da’ tare mă tem că Dochița știe de ele... Nu mi-o dat ea bastonul? Mi l-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cele două sticle cu rachiu luate de la crâșmă: „Unde or fi? Să știi că au rămas în șanțul de la poarta Dochiței. Să-i fie de bine celui care le-a găsi, dacă nu s au spart când am căzut în șanț. Da’ tare mă tem că Dochița știe de ele... Nu mi-o dat ea bastonul? Mi l-o dat. Păi unde era bastonul acolo erau și sticlele. Ei, atâta pagubă să am” - s-a consolat Toaibă. Nu vii să te
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
deloc... Mai mult temei pun eu pe omul care nu bea deloc. Ba și pe cel care bea un țoi sau un pahar doar. Nimeni nu-l iubește însă pe cel care bea până uită de sine și cade prin șanțuri... Până aici! Dacă am căzut în șanț, asta s-o întâmplat fiindcă am piciorul beteag. Și mai era și potopul acela de viforniță... Nu te supăra pe mine, Toadere. Eu nu-ți vreau decât binele. Mai degrabă spune-mi dacă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
omul care nu bea deloc. Ba și pe cel care bea un țoi sau un pahar doar. Nimeni nu-l iubește însă pe cel care bea până uită de sine și cade prin șanțuri... Până aici! Dacă am căzut în șanț, asta s-o întâmplat fiindcă am piciorul beteag. Și mai era și potopul acela de viforniță... Nu te supăra pe mine, Toadere. Eu nu-ți vreau decât binele. Mai degrabă spune-mi dacă ai băut fiertura ce ți-am dat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
purta în pântece visul lor... se vedea purtându și mândru feciorul - fiindcă musai flăcău trebuie să fie - de mână pe ulițele satului... D-apoi când a fi să fie mare!? Într-una din sâmbete, a pornit prin sat. Pe marginea șanțului, Dochița grebla frunzele ruginii căzute cu nemiluita din nucul de la poartă. Doamne-ajută! - a strigat el de departe. 162 Mulțămesc, Toadere. Mulțămesc - i-a răspuns Dochița, punând mâna streașină la ochi, să-l poată vedea mai bine. Îl privea cu un
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
durere?” - gândea în timp ce pășea șchiopătând pe ulița întunecoasă. Un gând fugar i-a străbătut mintea: „Numai pe front umblam așa prin beznă. Aici de bine de rău cunosc drumul, dar acolo la fiecare pas te putea aștepta o groapă, un șanț, un gard de sârmă ghimpată... tot timpul eram cu gândul la ce ar fi putut fi mai rău... să calci pe o mină! Unii au pățit-o. Dacă mureai, Dumnezeu să te hodinească. Mai grav era însă să te schilodească
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
oraș, nu avuseseră acces direct niciodată, astfel că sumedenie de fapte sau Împrejurări mărunte, povestite de Învățător, căpătau pentru ei un conținut fabulos. La ora aceea Lung mătura cu lunga lui legătură de nuiele drumul din fața casei, și podețul de peste șanțul din dreptul porții. Se Întîmplă tocmai atunci să treacă primarul, un om bine făcut, la vreo treizeci de ani, cu șapcă trasă pînă la mijlocul frunții: - E! cum e? Îl Întrebă văzîndu-l măturînd cu zel. Lung se opri din mica gospodărire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
O să ajungă departe. Antonius își opri calul, apoi, întorcându-se, arătă spre castru. — Privește... Privește valul de pământ care înconjoară tabăra. Era înalt de șase picioare, iar acum îl înalță cu o palisadă de lemn de nouă picioare... Vezi? Iar șanțul care până mai ieri nu era mai adânc de o jumătate de om... Vezi că îl adâncesc? E o apărare bună pentru castrul ăsta, de unde ar fi trebuit să plecăm curând. Știi ce înseamnă asta? Că vom rămâne toată iarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]