KorAP: Find »[drukola/base=agăța & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...226 227 228 ...272 >

6,798 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

Pentru Gorman, colonia aducea cu o epavă din cele care se găseau pe fundul oceanului. I se adresă lui Apone: ― Bun, la treabă. În compartimentul pasagerilor, sergentul șef se ridică de pe scaun și-și privi oamenii; fu nevoit să se agațe de un mâner deoarece vânturile neîncetate ale Acheronului zgâlțâiau aparatul. ― Bun! L-ați auzit pe locotenent. Vreau și eu o desfășurare ca la carte, o dată măcar. Și priviți înainte. Infanteriștii care se vor împiedica de tălpile celor care merg înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
unul lângă altul, neîncetând să tragă pentru a-și acoperi retragerea. Apoi criblorul lui Drake amuți și el își desfăcu harnașamentul pentru a se debarasa de armă ― inutilă, acum. Aceasta nici nu atinse solul, că și apucase aruncătorul de flăcări agățat în spinare și se și folosea de el. Șuierul napalmului se amesteca cu pârâitu! criblorului lui Vasquez. Hicks ajunse la VTT, lăsă arma și-l împinse pe Hudson în deschizătură. Apoi aruncă vibratorul înăuntru și eliberă tambuchiul din doi pași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
odată cu entuziasmul. Dacă trăiau încă și erau ca Gorman, asta însemna... Comtehul fu cuprins de un tremur pricinuit de un amestec de ură și mâhnire. Rămas într-un echilibru precar pe marginea prăpastiei groazei. Toți erau la fel. Nebunia se agăța de fiecare dintre ei ca o lipitoare... Sănătatea lor mentală se clătina. Demența le dădea târcoale, amenințătoare. Ripley cunoștea semnificația semnalelor de pe biomonitoare. Vru să le explice dar nu suporta privirea lui Hudson. ― Nu se mai poate face nimic pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
în cincisprezece minute. Hicks îi arătă și cum să curețe arma, avu grijă să nu omită nimic, apoi se cufundă din nou în contemplarea ecranelor și cadranelor consolei tactice. Femeia îl părăsi pentru a fi alături de Newt în secția medicală. Agățată în bandulieră, noua sa prietenă de metal și plastic se legăna ușor pe umăr. Încetini mersul când auzi pași în față, apoi se destinse. Un extraterestru ar fi făcut mai mult zgomot decât locotenentul Gorman, care apăru în pragul laboratorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
de groază și se aruncă în adăpost. Niște gheare se strânseră în părul ei când creatura scârboasă se lovi cu putere de perete, în locul în care se găsea capul lui Ripley o secundă mai devreme. Aceea alunecă, căutând să se agațe de ceva și să găsească fața vulnerabilă care dispăruse. Cu un gest dement, Ripley își vârî degetele între lamele somierei și împinse patul. Monstrul fu prins doar la câțiva centimetri de fața ei. Picioarele creaturii se zbăteau furioase în timp ce coada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
controlându-și cu mare dificultate respirația. Aprinse o mică veioză aflată în apropiere și plimbă fascicolul îngust de lumină pe pereți. Cercul de lumină mătură tuburile de stază, instalațiile chirurgicale și anestezice containerele, dulapurile și instrumentele de cercetare. Newt se agăță de piciorul ei, și ea simți cum tremură. ― Mamă... Mamă... Disperarea ei o incită pe Ripley să-și vină în fire. Copila depindea de ea, iar strigătul ei o făcea să intre în panică. Îndreptă lampa spre tavan, întoarse fascicolul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Ripley horcăi înghițind aer și apă, dar nu eliberă creatura pe care o țineau între ei. Hicks scutură capul pentru a scăpa de apa care-î curgea în ochii și-l înclină spre dreapta. ― În colț! Deodată! Atenție să nu se agațe. Îl privi pe Hudson peste umăr.) Gata? Comtehul ridică arma. ― Hai! Aruncară ființa într-un colț al încăperii. Creatura se retrase instantaneu și sări iar spre ei, într-o tresărire de energie uluitoare. Glontele tras de Hudson o atinse în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Dante în ultimul cerc al infernului, nici Poe în delirurile sale de opiu. 13 În spațiul dintre dalele plafonului suspendat și acoperișul metalic mișunau creaturile acelea. Erau atât de multe încât lui Hicks îi era cu neputință să le numere. Agățate cu capul în jos de conducte și bârne, aidoma unor lilieci, se deplasau spre el, iar fascicolul lămpii lui se reflecta pe corpurile lor, dându-le o strălucire metalică. Caporalul vedea atâtea cât putea duce raza de lumină. Nu avu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
fel de șuierat. Fălcile anterioare se deschiseră și un jet de bale vâscoase împroșcă podeaua. "Calm, calm, nu te pierde cu firea", își zise Ripley. Verifică arma. Siguranța. Era deblocată. Încărcătorul? Constată dintr-o privire că era plin. Newt se agăța cu disperare de piciorul ei și începuse să geamă. Mâinile femeii tremurau așa de tare că era să scape arma. Creatura era foarte aproape și ea își aminti că trebuia să armeze manual pentru primul cartuș. Așa făcu și apăsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Puțul ăsta nu e chiar așa de lung. De multe ori l-am... Ruginită de apele de infiltrație și erodată de elementele corozive conținute de atmosfera neprimitoare a Acheronului, treapta cedă sub greutatea ei. Copila alunecă dar izbuti să se agațe de o asperitate. Lipindu-și corpul de suprafața netedă a conductei, Ripley reuși să se aplece spre Newt. Lanterna îi căzu și se rostogoli în puțul inferior. Lumina ei liniștitoare dispăru. Femeia întinse brațele și le tot întinse până când avu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
la bord. Newt își puse picioarele în jurul taliei adultului și brațele în jurul gâtului. ― Știam că o să vii, afirmă ea cu o voce abia perceptibilă. ― Cât voi trăi, nu te voi abandona. Dar trebuie să plecăm de aici. Ține-te, Newt. Agață-te bine! N-am cum să te ajut pentru că va trebui să folosesc armele. Nu văzu înclinarea capului copilei, dar simți mișcarea în spinarea ei. ― Înțeleg. Nu-ți fie frică. N-o să-ți dau drumul. Ripley văzu ceva mișcător, departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
marfă își începuse ascensiunea și cablurile se tânguiau. Ea o luă din loc imediat. Cutia cu grilaj urca și nu era decât o explicație! Ajunse la o ușă care dădea pe platforma de aterizare a nivelului superior. Cu Newt încă agățată în spinare, Ripley împinse panoul și fu năpădită de vârtejuri de vânt și fum. Naveta dispăruse. ― Bishop! Strigătul îi fu luat de o rafală de vânt, în timp ce ea scruta neliniștită cerul. ― Bishop! Newt suspina la gâtul ei. Un vaiet îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
avea habar cum de reușea Bishop să se mențină la punct fix, pe furtuna asta, dar puțin îi păsa. Auzi în spate vocea stației. ― Personalul dispune de treizeci de secunde pentru a ajunge... Sări pe catargul de încărcare și se agăță. Brațul metalic începu deja să se retracteze în buncărul de îmbarcare al navetei. O clipă mai apoi, suflul giganticei explozii care distruse stația îmbrânci aparatul, al cărui tren de aterizare se izbi de o încâlceală de fragmente de panouri, platforme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Ripley cu fluidul intern, lăptos al androidului. Ghimpele uneia dintre aceste creaturi, care fiind atât de gros nu putea aparține decât reginei lor, se înfipsese în spatele său străpungându-l. Bishop se zvârcolea emițând niște sunete mecanice fără sens și se agăță de acul imens care-l ridica încet. Regina se ascunsese într-unui din lăcașurile trenului de aterizare. Plăcile care închideau de obicei acest compartiment fuseseră îndoite sau smulse. Ea rămăsese nevăzută până când ieșise din ascunzătoare. Apucând-l pe Bishop în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
fetiței care trecea pe lângă el. Vântul fu nevoit să renunțe la pradă și se mulțumi s-o șfichiuie sălbatic. Capul lui Ripley ieși din puțul sasului. Urma să urce pe punte, când ceva se frecă de glezna stângă. Și se agăță de ea. Zdruncinătura era să o facă să-i smulgă brațele. Se prinse cu disperare de ultima bară a scării, care se afla la vreo treizeci.de centimetri deasupra punții. Ușile interne ale sasului continuau să se apropie uruind și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

mare imperiu care existase vreodată undeva, "există ceva ce se cheamă un moment măreț în istorie, acesta trebuia să fie..." Însăși esența unui sistem de putere absolută modificat pentru a include procedeele democratice. Iarăși impulsiv, Enin întinse mâinile și se agăță de gâtul lui. Spuse: - Uau! o să fie grozav să te am aici. O să rămâi pentru totdeauna, nu-i așa? - Hotărârea aceasta depinde numai de mama ta, spuse Gosseyn. Se răsuci către frumusețea înțepată care stătea în scaun în cealaltă parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

în zbor. Fără compromisuri, fără măgării și, desigur, fără imprudențe. Nu încălecam nici motocicleta cu ataș, din care să arunc noaptea manifeste printre blocuri, și nici nu desfășuram cearșafurile de pat, pe care să scriu „Greva foamei!“ înainte să le-agăț de balcon. Îmi ajungea să știu că, în lumea liberă și complicată a minții mele, nici un securist, oricât de priceput, nici un informator, oricât de apropiat, nici un metodist, oricât de zelos, n-aveau acces. Eroul, dacă exista, trăia înăuntru, ascuns printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
smuls toate cablurile simțurilor și le-ar fi aruncat undeva departe, într-un timp și-o vârstă diferite de-ale colegilor mei. Mihnea ofta, cu privirea lui tricoloră ațintită spre vestiar, lui Cătălin îi cădeau șurubelnițele din pantalon, iar Cezar, agățat în vârful gardului, încerca să lege o conversație: „Nu-număru’ 9, ma-mamă ce bună ești!“. Coboram împroșcați de apă și-o ploaie de înjurături, și-o luam la fugă printre blocuri, apoi prin părculețul de pe Aviator Mărășoiu, până când râsetele, întunericul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dar la fel de eficiente: clămpănitul ușii de la amfiteatru (la Litere toate ușile sunt descentrate), vorbitul tare pe holuri sau târșitul scaunelor pe ciment. Dacă nimic nu mergea, intrau resemnați în sală. La început, studenții mă decupau cu privirea, căutau să-și agațe curiozitatea de ceva, un braț, o mânecă de tricou prost călcată, culoarea șosetelor, cureaua, șlițul, forma feselor, pieptul, gâtul și ligamentele sale, freza nepieptănată, zâmbetul, degetul arătător frecându-se de nas. Rupeau membre, dezveleau organe, împrăștiau în liniște bucăți de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
care îi cam necăjea pe turci (astăzi, toți trei se întreceau pe statui și-n nume de străzi); recent, deasupra numelor apăruse și-o poză, cănită respectuos de comuniști. Vasile Roaită privea bărbătește spre sirena de care trebuia să se-agațe, înainte să fie ciuruit de jandarmi. Iar Filimon Sârbu, cu ochii lui de patiser chinez și freza ca o bonetă ETA, își dădea obștescul sfârșit, răcnindu-le hitleriștilor ce-i durea mai tare: „Trăiască Partidul Comunist Român!“. Uneori, salvatorii operau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
asta. Am simțit o mână enormă apucându-mă de gât și săltându-mă spre cer. Dacă nu m-aș fi sufocat, aș fi văzut și cui îi aparținea; probabil era copita lui Rapotan. Am încercat s-o apuc, să mă agăț de ea, dar nu reușeam. Horcăiam. Parcă mă ridica o macara. Vedeam aerul din ce în ce mai strălucitor, aproape verde, apoi violet. Când să trec spre negru, macaraua mi-a dat drumul. Am aterizat pe-un morman de moloz. Mă țineam de piept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
parcă tocmai de-aia mă deranjau mai mult. Înainte, îi examinam la fel, săraci, murdari, obosiți: mi-era mai ușor să mă diferențiez, să-mi creez eroismele de operetă și, cu ele bine închise în minte, să fac comparația. Mă agățam de sensul meu simplu, dar încăpățânat: să trec nevăzut, studiind pe toată lumea, să consemnez tot ce putea fi în favoarea mea, să mă pierd în mulțime, ca s-o pot alunga cu și mai mult dispreț. Doar cine nu s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de piele: cubicule. La fiecare două-trei ore, oamenii țâșneau din cubicule și năvăleau pe străzi. Se mișcau permanent, alergau pe lângă mine cu-o viteză incredibilă, obositoare, se plimbau pe lungimea trotuarelor cu lingurițele Bluetooth-ului în gură sau alergau printre mașini agățați de-o servietă, scoteau din buzunare dischete extraplate și USB-uri de dimensiunea unor supozitoare, circulau fără pauze, ca metroul, 14 ore din 24, 7 zile din 7, îmbrăcați frumos, la costum (femeile pe tocuri mici, comode, în taior și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-ți zic mai departe. Procedeul înlocuirii tablourilor e atât de frecvent astăzi, încât nici experții nu mai știu când au în față originalul și când nu. Gândește-te puțin: dacă toate tablourile din toate muzeele și expozițiile ar sta acolo, agățate de perete, 24 de ore din 24, 365 de zile pe an, în condiții de stress termodinamic, schimbare de luminozitate, atac microbacterian, s-ar face praf în câteva decenii: n-ar mai rămâne nici cadrul intact. Urmarea: expoziții, zero; public

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aici. Așa, cu fonturile astea de poponar. Apropo, amicu’ tău e pe invers?“ „Nu.“, i-am răspuns, deși mi-ar fi plăcut să zic da. O vorbă de-asta bună, aruncată în trecere, și-ajungi departe. Așa rămâi cu tinicheaua agățată de coadă. Cutare-i securist, ăltu-i curvar, ălălalt fătălău. Nu-i unul cum trebuie. Mihnea a închis pagina cu simbolurile și ne-am întors la textul final, cârlionțat și cu codițe. Chiar că te-apuca râsul: rândurile curgeau molatic, floral

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]