67,494 matches
-
spus Teodorei pe un ton grav, aproape dramatic: „Dragostea mea pentru tine nu se va stinge niciodată!... Și după moarte îți voi fi alături! Cu condiția să mă chemi în gândul și în sufletul tău. Altfel zis, sper să-ți amintești de mine. Măcar din când în când...” Domnul R. nu are curajul să dezvolte idei poetice de genul horațianului „non omnis moriar” (nu voi muri cu totul). În fața nesfîrșirii timpului, dragostea lor este ca un abur după o ploaie de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai întreb de ce m-a „prins” atât de mult această lectură. Cu fiecare nou fragment ori secvență parcursă, constat că orice poveste de dragoste are o substanță comună cu altele, acel ceva ce o face mereu actuală, deci interesantă. Mi-amintesc că am citit, pe când eram student, un roman fără coperți, dar având, spre norocul meu, înscris în colontitlu autorul și titlul: Jan Peter Jakobsen, Doamna Maria Grubbe. O traducere a operei scriitorului danez, făcută la București cu puțin înaintea ultimului
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
a încercat o eschivă: nu s-a gândit decât la binele ei etc. etc. - Dar ea este acum doi! Viața ei se confundă cu vietatea aceea plămădită în pântecul ei. Chiar nu poate înțelege?... Profesorul se simte total „descoperit”. Își amintește relatarea unui naturalist despre obiceiul leului mascul de a ucide puii, încât leoaicele să intre din nou în călduri, ca să-și asigure el „descendența”. Femelele se asociază și-și păzesc fragedele genituri. Domnul R. se simte vinovat și umilit, proiectat
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
revistă, în cazul în care nu aș găsi editor interesat de un autor prea „învechit” pentru așteptările cititorului din „secolul două'ș'unu”. Am înțeles din discuție că Doamna E.B. chiar nu știe ce conține caietul. Sau nu-și mai amintește. Cu atât mai mult trebuie să-mi fac datoria, să mă țin de promisiune. Așa că reiau lectura de unde am rămas, pentru ca în final să recurg la soluția cea mai bună: fie readucerea scriitorului în actualitate, fie „reînhumarea” lui prin depunerea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
drojdie”... Ajuns cu lectura aici, observ că scriitorul îl pune pe Profesorul R., din nou, într-o situație cel puțin incomodă. Conștiința vârstei lui de „bărbat trecut” îl expune unui binecunoscut „vierme al îndoielii”: dacă nu este el tatăl? Își amintește că Teodora i-a spus chiar după primele întâlniri: dacă ar fi să mai aibă un copil, și l-ar dori numai și numai de la el. Însă, poate că la un moment s-a îndoit de „potențialul” lui fertil după ce
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
când, neașteptat, „Bătrânul” i s-a confesat așa cum niciodată nu o mai făcuse în fața „celui mai bun elev al său”. Dacă școlarul de atunci a înregistrat-o ca pe „orice comunicare”, azi îl urmărește și îl „agresează”. Numai cât își amintește, și o simte căzând ca o ghilotină. Este adevărat, a ajuns și el la o vârstă când prietenii încep să te întrebe în glumă dacă „ți ai făcut testamentul”. Da, Teodora este mai „realistă” decât el și prevede (în mod
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
-l vadă cum se pierde departe, într-un viitor în care el nu va fi. Ceea ce nu înseamnă că timpul se va sfârși. Doar se va „redirecționa” întrun nou început. Domnul R. renunță la căutarea vreunui răspuns deoarece și-a amintit că, în acest moment, iubita lui ar trebui să țină în brațe pruncul lor. Nu s-a gândit până acum că nașterea este o minune, că durerile facerii se topesc într-un ocean de iubire. Dacă i-ar spune Teodorei
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de egoismul regăsirii în unica persoană iubită; de acum va iubi în ea și pe mama copilului său. De când a cunoscut-o, i-a văzut adeseori degetele înroșite din cauza apei și a săpunului de rufe. Și de fiecare dată își amintea de răposata sa mamă. Abia spre apusul vieții, când ea nu mai putea munci, fiul a avut surpriza să descopere că mama are o mînă frumoasă, cu degete lungi, revenite la „forma originală”. „Doamne!, a exclamat ca pentru sine Profesorul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
satisfacția (mărturisită) de a-și fi văzut eroii ajunși la un capăt de drum și la împlinirea unui capitol esențial pentru partea de viață trăită împreună. „Dragostea nu moare atîta vreme cît din ea se naște o nouă viață.” Îmi amintesc că P.H.L. a mai spus-o, poate un pic altfel. Aici însă cade ca un adevăr definitiv, validat de experiența directă a eroilor săi. Sunt curios dacă în cele câteva pagini pe care le mai am de parcurs din caietul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ocazia vizitei făcute ieri. Va mai merge și mâine, și mai târziu, cu speranța că tot în ochii ei va găsi și un răspuns. Un alt răspuns care să-l plaseze din nou în „casa dragostei noastre”. Domnul R. își amintește momentul de fericire alături de Teodora, când a inventat, oarecum în glumă, această sintagmă. Acum își dă seama că ei amândoi nu au reușit să aibă casa lor, la propriu! Copilul ar fi trebuit să-i adune sub același acoperiș, numai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
lor, la propriu! Copilul ar fi trebuit să-i adune sub același acoperiș, numai al lor, și uite că nu se poate!... După cum se știe, comentează P.H.Lippa, pentru unii visurile rămân visuri, pentru alții se și înfăptuiesc. Și își amintește de o notă de jurnal a tânărului Hasdeu, care își propunea ca în următoarea perioadă a vieții să atingă trei „obiective” importante: o casă, un copil, o carte. Și le-a avut pe toate la limita de sus: un copil
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
să fie purtat în brațe de mama și de tata? Cu siguranță, nu doar din nevoia instinctivă de a se simți protejat. Sau pentru că era „mofturos”, cum i se reproșa când repeta cu încăpățânare pretextul „mă dor picioarele”. (Deși, își amintește foarte bine, chiar nu mințea!) O studiază atent pe Clara și înțelege altceva: numai privind de sus, din brațele adultului, copilul poate descoperi mai mult și mai repede, pe verticală și pe orizontală. După ce nu s-a mai mișcat „de-
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și cât mai multe; să fie pătruns de fiorul necuprinsului și al necunoscutului la orice „ieșire în spațiu”, la orice ascensiune. Iar această stare cheamă automat senzația de zbor, desprinderea de pe suportul solid pentru a încerca saltul în gol. Își amintește cum „zbura” alergând în salturi de pe un picior pe altul, ori ce beție îl copleșea de câte ori, culcat în iarbă, contempla albastrul cerului. Simțea cum este gata „să cadă în sus”, de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era o anume
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
sus” de brațele vânjoase ale unui bărbat uriaș, căruia îi ajungea la genunchi. Simțea imediat pe față apăsarea unui obraz rece și țepos, al tatălui bucuros de regăsirea familiei după o zi de muncă în toiul iernii, la pădure. Își amintește perfect de clipa când se deschidea ușa și vedea mai întâi, uimit, o gambă înfășurată în jambiere militărești și sprijinită pe un bocanc imens, cu blacheu de metal strălucitor. În clipele următoare se afla sus de tot, pe unde se
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
gol de pe pat ori de pe prispa casei părintești... Este la fel de greu de răspuns ca și în cazul apariției ideii de zbor în vechile mitologii, la acea vârstă imaginară considerată de mitografi „copilăria omenirii”. În ce-l privește, Profesorul nu-și amintește cu precizie. S-a visat zburând „de când se știe”. Altfel-zis, de când a început să facă diferența între vis și starea de veghe. De aceea, poate, fericirea din vis îl făcea să caute argumente, tot în vis, că ceea ce trăiește este
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
femeia pe care o iubește, unde fetița lor se culcă în fiecare seară și se trezește în fiecare dimineață, somnoroasă, privindu-l cu cei mai limpezi ochi din lume. A înțeles, în fine, că acum „casa dragostei lor”, despre care amintea odinioară în glumă și puțin melancolic, este absolut reală. „Mai adevărată și mai luminoasă decât orice castel!” - punctează P.H. Lippa, făcând aluzie, pare-se, la strania construcție de la Câmpina. Profesorul, adică anonimul „Domn R.”, modestul dascăl plecat dintr-un sat
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
înaltă coamă de zid se puteau vedea cinci capete înfricoșate, cu ochii holbați spre locul de unde venea lătratul lui Napoleon. Cum ajunseră sus însă, Vlad se simți cea mai nefericită ființă din lume. Gîndul că biata vacă, de care-și aminti abia atunci, ar putea cădea pradă fiarelor care-l fugăreau pe Napoleon îl paraliză cîteva clipe. Vaca! gemu el cu fața schimonosită. Ce-i cu vaca? întrebă Ilinca, sperînd că poate vaca îl fugărea pe Napoleon. Dacă o... Și Vlad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
imediat și scoase un hohot înfundat de rîs. Era Virgil. Acesta se ridică nemaipomenit de iritat că fusese dat de gol și ieși în șosea, după ce-i adresă Bărzăunului alte cuvinte, de care eu personal nu vreau să-mi mai amintesc. Tii, și ce frumos era îmbrăcat Virgil! Purta un costum nou, cu cravată și cu trei insigne pe piept: una de Cruce Roșie, una din Somalia și alta de donator fruntaș de sînge, toate primite de la un unchi al său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tot curajul care-i mai rămăsese, putu să vorbească mai acătării: m-a insultat... m-a insultat pe nedrept... iar eu nu pot suporta bădărănia nimănui! Dar despre chestia asta nu vreau să mai vorbim și nici să-mi mai amintesc... Dacă vrei să mergem... spui da... iar... dacă nu vrei... spui nu și atunci am înțeles totul. Dealtfel, înțelesesem eu mai demult, numai că... Ce înțeleseseși? se zburli Ilinca? Eh, căă... Căăă..., se strîmbă Ilinca scoțînd puțin limba. Nu vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
văzuse el într-un film american cu căutători de aur, un fel de pietricele mai strălucitoare ca razele de soare, de diverse culori și mărimi. Pe naiba! Nu văzuse nimeni așa ceva. Singurul lucru pe care Nuțu nu și-l putea aminti cu nici un preț, oricît insistase doctorul, a fost drumul de la intrarea în pădure pînă la peșteră. Ba chiar l-a alarmat pe doctor spunîndu-i că-i mai greu de ajuns la peșteră decît să călărești un bou. Totuși, pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pe doctor spunîndu-i că-i mai greu de ajuns la peșteră decît să călărești un bou. Totuși, pînă la urmă, după ce Nuțu a băut un fel de zeamă verzuie dintr-un flacon de plastic, a zis că poate și-ar aminti dacă s-ar mai duce o dată acolo. Ei bine, imediat după ce doctorul a ascultat și a doua relatare a lui Nuțu, s-a dus în vizită la Iancu Răgălie, cumnatul Bărzăunului, care era și arheolog pe deasupra, autor al unor lucrări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și eu acolo? N-ai nici un pic de rușine?... Și crezi tu c-ai să scapi nepăruit pentru asta? Bărzăunul o făcea în continuare pe același nedumerit de tot ce auzea. Încruntă din sprîncene, ca și cum ar fi vrut să-și amintească ceva petrecut cu foarte mult timp în urmă, dar, nereușind un asemenea lucru, ridică din umeri și dădu din cap cu cea mai inocentă înfățișare. Nu pricep nimic, zău! Nu știu la ce te referi. Du-te dracului! țipă Matei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fiecare noapte visează cum i se zbate un liliac în păr și nu aude decît pîrîitul pietrelor care cădeau din tavanul peșterii. Pe Nuțu lui Răstoacă l-a exclus definitiv din gîndurile sale. Phii, ce momîie! zise Bărzăunul cînd își aminti de făptura lui Nuțu, plină toată de noroi și tremurînd de groază. Dar cînd șezu totuși să judece mai la rece, eliminînd orice urmă de aversiune față de însoțitorii lui la peșteră, parcă tot l-ar fi acceptat și pe Nuțu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în poiana lui de mult pustie... Ilinca nu putea fi niciodată aidoma celei din visele lui. Dar totodată își dădu perfect de bine seama că nici o altă făptură din lume nu va mai putea fi frumoasă ca ea!... Atunci își aminti o întîmplare tristă din iarna cînd era în clasa I. Într-o duminică dimineața făcuse un foarte frumos om de zăpadă, cum nu mai reușise niciodată altul și chiar avusese convingerea că nimic nu poate fi mai frumos ca acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
definitivă. Oamenii de știință încă cercetează. Dacă vreți o părere personală, cataclismul a luat vieții de pe pămănt mai ales căldura; hrana și reproducția coloșilor a fost blocată un timp suficient ca să dispară. Adam: Vă mulțumim domnule Evelin. și pentru că ați amintit de cataclismele suportate de către Pămănt, ale unor nebuloasecomete, să spunem căte ceva despre ele: numele de cometă provine din limba latină “stella cometa” sau din greaca veche “kome”. Cometele sunt corpuri crești care se învărtesc în jurul unui Soare sau a
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]