6,106 matches
-
s‑o știe și alții? Poate că pentru Rainer descrierea murdăriei e mai importantă decât murdăria însăși? Anost. În fața porții imense de fier - parte integrantă a unei imense averi moștenite - mama Sophiei răsare ca din pământ, precum flacăra unei lumânări aprinse brusc. O mulțime de oameni se reped de‑ndată spre ea și râcâie cu niște gheare neputincioase la porțile capitalului ei, nu primesc însă nici un răspuns și trebuie să se retragă din nou fără să fi făcut vreo ispravă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
un castron mare, ca un iaz verzui, în care plutesc cozile gogoșarilor, capete de castraveți, gogonele cu burțile sfârtecate. Capetele noastre se aliniază, retezate, în careu, pe masă, printre farfurii și furculițe. Dovleacul răscopt și rumen al Balaurului, cu polii aprinși, sângerii. Efigia prelungă a Regizorului, iarba îngălbenită a bărbii lui mătăsoase. Masca de carton mâncat de molii a Studentului, cu dantura cuneiformă. Marmora lustruită a capului farmacistului stă vizavi de profilul unui șoarece inteligent și neliniștit, privind fix în gura
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se aplecau până la pământ, grele de fructe, nu le culegea nimeni. Cădeau, putrezeau, într-o pădure fără capăt, neschimbată de veacuri. Sute de copaci s-ar ridica în urma pașilor. Înalți, unul lângă altul. Negri, deși, parcă de sticlă. Doar ochiul aprins al ferestrei s-ar mai zări printre ei. Tot mai departe, însă, în atelierul unde se împotrivea spaimei și disprețului celor ce trăiau vânduți plăcerilor mărunte. Ar aștepta, cu mâna tremurând pe gâtul umed, să audă urletul lui de fiară
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
planșei, Consuela zisă Lala nici nu lucrează la planșetă, doar la birou, dar Lala e și ea în concediu, și Mina aromata lipsește, păcat, ba nu, Mina s-a întors de la mare, fierbinte, tuciurie, părul mai creț și negru, ochii aprinși și glasul îngroșat, dar Ortansa n-o prea ascultă și n-o privește, se uită în altă parte, adică într-o unică direcție, își are clientul pe care nu-l scapă din vedere și comediantul ei se încovoaie, suspectat, pândit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
trei de ghiulele atârnă peste marginea planșetelor. Cinci dulapuri, opt birouri, șase planșete, patru calorifere. Alte opt birouri și patru planșete pe mijloc, două pupitre la ușă. Două cuiere, două telefoane. Două, cinci, șapte, opt tranzistoare. Două, opt, zece țigări aprinse, o pipă, doi ochelariști. Telefonul sună fără întrerupere, fumul se ridică în straturi groase, până la planșeu. Zumzetul vocilor, telefoanele, tranzistoarele, forfota și micile trofee... exiști, în rânduri, între ceilalți, în clipa care ne îngăduie laolaltă. Se trezește într-una din
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
decât toate cele pe care le făcuse până acum, și Îl lăsă la ieșirea din vale. Oamenii munților se strânseră deîndată În jurul lespezii cu pietre Înfipte În ea, după care se uitară cu luare aminte la Enkim. Începură o discuție aprinsă și strigară unii la alții; unii Îl arătară pe Krog, iar alții se tot holbau la semn, și tot așa, din ce În ce mai gălăgioși, după care deodată o luară din loc, grăbindu-se să nu ne piardă din ochi. Gupal se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
deasupra osului ce ține brațul, spintecându-l acolo unde știam că-l voi da Umbrei repede și fără chinuri. Mi-am smuls sulița din carnea lui care dădu un fel de fleoșcăit, iar sânge de două feluri, negru și roșu aprins, prinse a-i curge În valuri, năclăindu-i pieptul. Se prăvăli În genunchi, ieșind pentru totdeauna din viața mea. Atunci, auzii un horcăit la numai câțiva pași și-l văzui pe unul dintre mărunțeii lui Kikil luat cu totul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sfărîmată și fiare Încolăcite. Printr-un adevărat miracol, șoferul camionetei a scăpat nevătămat, dar italianul cel mărunțel ajunsese Într-o asemenea stare de mutilare că era de nerecunoscut. În clipa În care l-a izbit camionul, sîngele de un roșu aprins i-a țîșnit din cap ca dintr-o fîntînă arteziană, Încît era de necrezut că un om așa de mic poate ascunde În el asemenea fîntîni de sînge aprins, și a murit acolo, pe trotuar, În cîteva minute, Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
clipa În care l-a izbit camionul, sîngele de un roșu aprins i-a țîșnit din cap ca dintr-o fîntînă arteziană, Încît era de necrezut că un om așa de mic poate ascunde În el asemenea fîntîni de sînge aprins, și a murit acolo, pe trotuar, În cîteva minute, Înainte să vină ambulanța. Într-o clipă, o mare de oameni cu fețe negre se adunase țipînd În jurul muribundului, polițiștii apărură și ei imediat, În număr impresionant - și Începură să Îmbrîncească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
soțului ei de a face bani, o preocupare cu care nu te joci și nu glumești nici măcar o clipă. Apoi apare pe trotuar o fată drăguță și blîndă, vioaie, simplă și plăcută la Înfățișare, Împodobită de o pată de culoare aprinsă - o eșarfă roșie sau albastră, o pălărie nostimă - cu părul delicat răsfirat În vîntul molcom, cu ochii adînci și limpezi strălucind ca ochii pisicilor, plini de forță și vigoare, cu șoldurile delicate legănate În mersul prelung și sigur, cu sînii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
are privirea ațintită asupra dușmanului său, ci asupra licăririi diabolice a cilindrului de oțel albăstrui din fața lui; Își ține brațele Întinse Înainte, orb și inutil, În timp ce dușmanul său se apropie, iar fața neagră, brăzdată la Început de dîre de roșu aprins, se transformă Într-o masă zdrobită și sîngerie pe măsură ce bîta izbește Întruna cu același scrîșnet elastic și cumplit: — Mă... lepădătură... neagră... blestemată! răsună glasul gros, Încordat, cleios, Înecat de pornirea ucigașă. Te-nvăț eu minte... - trosc! cartilajul nasului lat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În spatele unui zid de saci, joacă pasionat zaruri. Între timp trupele Înaintează. Șirurile cafenii, Înfierbîntate merg, se opresc, se odihnesc, Își potrivesc mai bine pe umeri, cu gesturi obosite, ranițele grele, Își scot chipiele, Își șterg cu mînecile fețele roșii, aprinse, Înjură pe șoptite și apoi așteaptă cu răbdare să se urnească din nou șirul. Jos, lîngă vas, la capătul pasarelei, cîțiva ofițeri stau la o masă și, pe măsură ce soldații trec prin fața lor, examinează actele fiecăruia, le trec din mînă-n mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
labele lor mari și negre - fericita Întoarcere În sînul turmei li se citește clar În fiecare gest, În tot ce fac. Medicul militar pășește autoritar În fruntea lor, dar un zîmbet abia schițat Îi flutură pe buze, iar ofițerașul cel aprins tot mai Înjură amarnic, Însă Înjurăturile sale au acum o nuanță mai blîndă, sugerînd parcă o duioșie malițioasă. În cele din urmă, toată uriașa coloană cafenie, interminabilă, s-a scurs În interiorul vasului și n-a mai rămas nimic pe dig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
strălucitoare și obsedantă, care Împrumuta Întunericului din compartiment ceva din lumina sa misterioasă și ireală. Muribundul zăcea Întins pe pernele fotoliului său cu ochii Închiși, iar În lumina magică chipul său istovit, pe care ardeau două pete de un roșu aprins, straniu și Înspăimîntător, semăna cu ciocul unei păsări uriașe. Omul parcă nici nu mai respira: În compartiment nu se auzea nici un sunet, nici o mișcare care să dovedească prezența vieții În afară de bătaia roților, scîrțîitul și foșnetul de piele al vagonului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Oare mai respira? I se părea, era aproape sigur că vede ritmul respirației sale, mișcarea pieptului ros de boală, și totuși nu era sigur. Dar ceea ce vedea acum clar, În Întunericul luminat de lună, era un firicel de un roșu aprins pornind din colțul buzelor strînse și pata mare, de un roșu aprins, de pe podea. Ce era de făcut? Ce putea face? Lumina obsedantă și fatală a lunii parcă Îi umpluse sufletul de vraja ei Întunecată, de farmecul unui calm neclintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
respirației sale, mișcarea pieptului ros de boală, și totuși nu era sigur. Dar ceea ce vedea acum clar, În Întunericul luminat de lună, era un firicel de un roșu aprins pornind din colțul buzelor strînse și pata mare, de un roșu aprins, de pe podea. Ce era de făcut? Ce putea face? Lumina obsedantă și fatală a lunii parcă Îi umpluse sufletul de vraja ei Întunecată, de farmecul unui calm neclintit și nesfîrșit. Trenul Își micșora deja viteza, se iveau primele lumini ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
chemare lentă și puternică În trupurile lor, o putere distrugătoare În palmele lor? Apoi Garfield, Arthur, Harrison și Hayes au plecat la război și fiecare din ei a ajuns colonel sau general. Toți și-au lăsat barbă: au văzut sîngele aprins Împroșcat pe frunze și au auzit cum soldații vorbesc despre mîncare și despre femei.. Au luptat În praful strălucitor pentru menținerea unui cap de pod În locuri numite Moara lui Wilson sau Drumul lui Spangler, iar soldații lor s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
morman de vreascuri, iar cu fiecare cîmpie, cu fiecare viroagă, povîrniș sau vad, pămîntul Înainta Într-o zvîrcolire brutală, dulce, nesfîrșită. Atunci Garfield, Arthur, Harrison și Hayes au stat o clipă nemișcați la capătul podului, au privit la amiază sîngele aprins Împroșcat pe grîul călcat În picioare, au ascultat tăcerea tainică a amurgului În cîmpul peste care trecuseră vijelios În zori mii de cizme, au privit tufișurile de la hotarul cîmpiei plecate spre drumul prăfos, peticele dezordonate de iarbă aspră și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Și se depărtează cu pași greoi, cutremurat de hohote nocturne, dînd din cap Încet, doar pentru sine.) Iar acum, pe cînd oaspetele stă și bea de unul singur, fluturii de noapte se adună la capătul celălalt, prinși Într-o dispută aprinsă, din care se aud din cînd În cînd frînturi de șoapte contradictorii - păreri Înverșunate pro și contra, de genul acesta: — Nuuu!... Fugi de-aici!... Ce tot spui?!... Are mai mult... Fac prinsoare!... Nuuu! Nici gînd!... Are mai mult de doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cărticele cu Visul Maicii Domnului, Acatistul Sfintei Parascheva, Pogorârea la Iad a Maicii Domnului. Între plutoane sunt aranjate cutii de tablă umplute cu nisip. Un călugăr cu accent moldovenesc le explică părinților suferinzi cum se cuvine să fie orânduite lumânările aprinse: în zig-zag pentru nota 8, în cerc pentru 9, în X pentru 10. Mai sunt diferențe între ritualuri când vine vorba de materii. Părintele aproximează știința odraslei și, în cunoștință de cauză, construiește cu evlavie figuri geometrice din parafină. Zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
stat Întins pe patul În care a dormit. Ochii lui abia smulși din somn au rămas vreme Îndelungată ațintiți asupra geamului murdar și a cerului cenușiu decorat de câțiva plopi goi de frunze și de firma, ininteligibilă când nu e aprinsă, a hotelului. Apoi el s-a ridicat de pe pat (a văzut deci parcul și partea de jos a hotelului) și s-a dus la chiuveta de fontă din cameră (moment În care privirea lui a redescoperit turnul de apă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ce poți spera este ca el să mai trăiască și, văzându-l cum se comportă În mediul lui de acum, să Încerci să-ți inventezi așa numitele date ereditare. Traversează Încet curtea fostei mori luminată de un bec cu halogen, aprins special pentru el de către paznicul Mitu. Moara e pustie și ne putem Închipui cu ușurință că În ea s-au cuibărit bufnițe și paianjeni. Grințu ar da indicații precise pentru coloana sonoră a unui asemenea scenariu. În partea din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
stat toată noaptea treji ca s-o așteptăm! Chiar dacă vocea gâjâită nu spune mai nimic despre acea noapte de sărbătoare, noi putem desluși În fumul montajului prin fondú cum totuși preotul regimentului face la miezul nopții o slujbă. Feeria lumânărilor aprinse În timp ce se cânta „cu moartea pre moarte călcând“ (cum stă scris și pe mausoleul de la Mărășești) e totuși absentă, probabil din cauza camuflajului și a temerii de avioanele inamice. În Întunericul de smoală al nopții de aprilie mulțimea de soldați-țărani-făcători-de pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
poemele lui Daniel Corbu sunt cutreierate de personaje emblematice sau de simboluri ale literaturii universale: Estragon, Godot, Hamlet, Faust, Penelopa, Ulise, Ofelia, Leopold Bloom, Corbul lui Poe, Don Quijote / Cavalerul Tristei Figuri, prințul Mâșkin etc., în compania cărora își creează poemele, aprinse solilocvii, protejându-și astfel integritatea visului, fiindcă Nimeni nu pleacă prea departe de sine. Existența nutrită de vis și dedicată acestuia sporește însă sentimentul însingurării, laitmotiv la nivelul întregului volum, care-și găsește una dintre cele mai elocvente expresii în
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
prăbușit secunda-n neștiuturi, / Precum o stea de-a pururi căzătoare. Răzbind un nor, tânjește să coboare / Uimita clipă pe aripi de fluturi sau: Un pas târziu în ploi s-a rătăcit. / Miresme crude de-ntomnări blajine / În care cerul gurii aprins au înflorit. Și chiar specia literară în care alege să se exprime, o varietate a poeziei cu formă fixă, sonetul, favorizează această apropiere. Rafinamentul expresiei se adresează, totuși, în egală măsură, ochiului și spiritului. Atributul pe care l-am menționat
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]