7,167 matches
-
-i ademeni pe bărbați În mrejele lor. În anul 1779, acestă „meserie” a gheișelor a fost recunoscută oficial. Guvernul a Înființat o agenție intermediară - kenban - și gheișele erau sub stricta supraveghere a acestei agenții. De asemenea s-au implementat reglementări aspre asupra activității lor: nu aveau voie să poarte haine și frizuri ornamentate, și le era interzisă În mod categoric preluarea rolului de yujo - adică le era interzisă prostituția. Dacă o gheișă era denunțată la această agenție pentru comportament „necorespunzător”, risca
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
ține să rămână prostituată. În cea mai mare parte din cazuri, prostituția se desăvârșește Într-un mediu isvorât din aceiași sursă și În neutralizarea ei, nu se vor obține rezultate dacă nu se vor lua măsuri egale, ba și mai aspre În contra mediului favorizant și mai ales determinant a acestei stări. Socotim că statutul prostituției trebuie să se Încadrez e În spiritul acestor vederi, fără să ne declarăm satisfăcuți dacă ne-am aliniat de partea reglementariștilor sau aboliționiștilor. Adoptarea unuia sau
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
Legea trebuie să fie mai categorică. Plecând de la acele localuri, beneficiare a monopolului alcoolului, uneori bordeluri deghizate și până la acei indivizi care sunt Întreținuți de prostituate, este o mână de persoane care participă și intensifică prostituția. Socotim că aplicarea unor aspre penalități, care să nu se limiteze numai la niște simple amenzi, după o procedură greoaie, va aduce moralei publice un folos real. În privința celei de a 2-a chestii, legea prezintă o lacună, care nu are altă scuză, decât că
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
în zbor spre cine știe unde. Spre Calcutta? Madras? Madurai? Spre Anglia sau America? Era îngrozitor să fie treaz în timp ce unii oameni zburau, purtând întreaga lume pe deasupra capului său, iar alții dormeau, luându-i-o de sub picioare. Era totuși recunoscător pentru senzația aspră și nisipoasă pe care i-o dădeau cărămizile de sub el, suprafețele inegale și zigzagul cu creste subțiri pe care îl alcătuiau liniile. Era recunoscător pentru netezimea răcoroasă, ocazională, a unei frunze căzute. Le aduna una câte una și le ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
puterile să-și blocheze mintea, să se fortifice, să nu-și imagineze ce Îi făceau acolo mâinile În mănuși de plastic transparent, pe scaunul ginecologic acoperit cu mușama albă, peste care era Întins cearșaful de unică folosință din hârtie albă, aspră, și lângă care se afla măsuța cu rotile pe care era un set de instrumente sterile, dilatatoare, foarfeci de diferite mărimi, lame, ață și ace pentru cusut carne omenească, pensete, măști de oxigen și pungi cu ser fiziologic. Și feminitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
despre etajere. Spuse: —Mai Întâi o să pun apa la fiert. Uri zise: —Așteaptă puțin. Stai jos. Ascultă-mă cu atenție. Am o veste proastă. Și spunând cuvintele astea puse pe ceafa lui Fima mâna lui mare, de țăran, caldă, grosolană, aspră ca scoarța de măslin. Și ca de obicei atingerea mâinii sale pe spatele lui Îi trezi lui Fima o Înfiorare ușoară și plăcută. Închise ochii ca un motan care primise o mângâiere. Uri continuă: — Te căutăm de la prânz. Țvi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ale peronului, se furișă ușor înapoi și se odihni la câțiva centimetri de locul unde stăteam eu. Ochii negri se uitau fix la mine. Unde ai fost, Peter? Te așteptam. M-am aplecat deasupra cărții. Atingând-o, am simțit coperta aspră plină de pământ și de zgură. Am pornit înapoi peste linia ferată. Lumina lanternei dansa pe șine. Am pus cartea și lanterna pe peron ca să am mâinile libere și astfel să îmi iau avânt. Mi-am îndoit brațele, apoi le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
strig, dar nu puteam pentru că aroma țigărilor tatei îmi invada gâtlejul și râsul mamei îmi înăbușea vorbele. Nu mă puteam lupta cu amintirile pe care le reînvia jurnalul. Nu puteam rezista strânsorii acelor fantome. Se ridicau la viață din paginile aspre și rupte, își aruncau brațele în jurul gâtului meu și se luptau cu mine gâfâind, râzând și suspinând, ducându-mă înapoi în viețile lor, înapoi în trecut, când ele mai erau încă în viață. Mama își încovoaie un deget împodobit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
lor și sărmanii băieți care nu bănuiesc nimic zâmbesc. Nu au nici o idee despre ce îi așteaptă. Îi văd mergând împreună în acea poză, cel mare cu un braț pe umărul fratelui său, și pot să prevăd totul. Simt lâna aspră a jachetei cadrilate frecându-mi-se de gât și de încheieturile mâinilor. Văd sclipirea neagră și uleioasă a puștilor gardienilor în soare. Aud strigătele de îndurare, cerșind iertarea, o intervenție salvatoare. Nu are importanță ce au scris ziarele - că părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
umerii lăsați, cu un chip purtând povara lipsurilor, mă privea de sub pleoape grele. De când am început să semăn cu tata? Mi-am îndreptat umerii și mi-am ridicat bărbia, dar tot vedeam ochii încercănați ai tatei în sticla neagră. Expresia aspră a gurii tot a lui era. Am mai luat o înghițitură din băutură. Bărbatul care semăna cu tata luă și el una. Felicitări, am spus și am făcut o plecăciune. Se înclină și el. Un lucru minunat, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
din urmă, am luat-o de mână și am ținut-o strâns până a venit trenul. Șinele se întindeau în depărtare ca niște copci pe o rană mare. Eram în pantaloni scurți când luasem trenul de la Osnabrück spre Amsterdam. Plușul aspru al scaunelor îmi zgâriase pulpele. Nu te mai foi, răbufnise tata. Avea nervii întinși la maximum. Fusese înțelept să își asume astfel de riscuri și să își ia soția, care nu voia să meargă, și copilul și să o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ghemuiesc în fața scaunului și mă acoperea cu haina lui. Urma discuția cu portarul: îi arăta actele și probabil îi făcea un semn către mine, căci acela întreba dacă nu are vreun pasager clandestin. „Nici vorbă“; „Dar acolo?“, zicea, cu voce aspră, omul. Inima îmi bătea repede-repede, în vreme ce nea Petre îndruga o minciună. Figura se repeta, cu aceleași emoții, la ieșire și abia apoi mă bucuram de complicitatea care ne ieșise iarăși: îl păcălisem! Mult mai târziu mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
mustața ei niciodată rasă ori epilată, mustață de femeie care nu își reneagă masculinitatea, ci se mândrește cu ea și face din respectiva mustață un accesoriu de cochetărie ori chiar un element afrodisiac (căci nu era vorba despre o mustață aspră și soldățească, ci despre una mângâietoare și provocatoare, în același timpă. Era ciudat. Nu fac altceva decât să pictez ceea ce sunt eu și ceea ce este în capul meu, declarase Frida. Ce-i drept, cu excepția lui Vincent van Gogh (ale cărui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
a alergat în concursuri de triatlon înainte ca termenul să fi fost inventat și înainte ca femeile să-și ia obiceiul de-a face ceva mai atletic decât să spele rufele. Mama lui Mary se chircea oripilată la vederea mâinilor aspre de zidar ale soțului ei. Ea nu bea niciodată, decât atunci când tatăl lui Mary traversa holul - o dată pe lună. După asta, o lăsa pe fiică-sa să se cuibărească în poala ei și amândouă se îndesau una în cealaltă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
nefericire, dar măcar ea nu se lăsase înfrântă. În telefon s-a auzit o păcănitură. Înțelegi, nu ? a spus Alice. Trist era că Mary chiar înțelegea. Unii oameni sunt devorați de nefericire. Tatăl lui Mary, de pildă, își detesta mâinile aspre la fel de mult pe cât le detesta și mama ei. Se chircea sub privirile panicate din ochii soției de fiecare dată când pășea către ea, deși habar n-avea cum de ajunsese în situația respectivă. Uneori, se gândea Mary, primești o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
vede. Dar, când vine vorba de râu, are banda pusă pe ochi. Crede că răul are sentimente. Dacă chiar are, atunci nimic nu-l ține să-l înece numaidecât. Jina a simțit cicatricele de pe mâna lui Ellis. Pielea bărbatului era aspră ca șmirghelul. Pe Jina o rănea doar ținându-l pe el de mână. O să ne descurcăm, a spus ea. S-a desprins de Ellis și s-a dus la gabară. Zach i-a dat vesta lui de salvare, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Un șirag de petale a luat foc. Ahmad, a exclamat ea. Bărbatul a zâmbit. Flăcările se îndreptau rapid către tulpinile de solandra. Irene a făcut un pas înainte, dar Ahmad a oprit-o cu mâna. Bărbatul avea palme de grădinar: aspre și pline de bătături și o cicatrice de arsură chiar sub încheieturile degetelor. Focul s-a domolit când a ajuns la o movilă de pământ rece. Flăcările au mai licărit de câteva ori, apoi s-au stins cu totul. Cenușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
apropiere. În spate purta un rucsac uzat. Avea o vârstă incertă și, cu toate că era îmbrăcată ca de bal, era limpede că era o ființă muncită de griji. Părul de culoarea chihlimbarului era des și ușor ondulat, iar pielea îi era aspră ca o bucată de gresie. Ochii de-un verde-cenușiu nu s-au uitat nici o secundă la Ellis, ci fixau chipul Jinei. Bună ziua, i-a spus Jina gândindu-se că e vreo nebună rătăcită, o pacientă de la vreo clinică de psihiatrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
să-ți dai seama că ai un secret, cineva îl și șoptise mai departe. Da, a răspuns ea. Ar trebui să mă întorc. Dar Pearl a făcut un pas în față și-a prins-o de braț. Femeia avea mâinile aspre și pline de bătături și unghiile murdare. Mirosea a pământ, a pini și a pește - mirosuri care nu erau neapărat urâte, dar care aduceau, mai curând, a pădure decât a femeie. Noi stăm în Black Canyon, dincolo de Corey Ridge, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a întrebat Naji. John a clătinat din cap și-a oftat. Alice. John a spus-o ca și când n-avea de gând să mai adauge nimic, dar, când Danny a încălecat balustrada, bărbatul a început iar să vorbească. Avea o voce aspră și tăioasă, ca și când fiecare cuvânt era o piatră care i se oprea în gât. Poate că scrisul e singura ei posibilitate. Poate. Alice a muncit mai mult decât își închipuie majoritatea oamenilor. Zi și noapte, și-a vărsat sufletul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
era milă, mila oamenilor sănătoși și fericiți. Nu era poate aceeași milă austeră pe care ar fi avut-o cu o lună înainte, tot așa cum nu mai avea nici aceeași noțiune de viață și bucurie. O noțiune acum mai puțin aspră, mai fragedă. Ada, cu autoritatea ei, curmase visul lui Maxențiu, plecând înainte de începutul execuției. Ii era teamă ca o vizită prelungită să nu aducă vreo criză tocmai acolo. Maxențiu presupusese că Ada e geloasă. Nu protestase, se supusese cu un
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
rost. . . sau pentru că venise pregătită să vorbească și nu cutezase să spună Linei nimic . . . sau pentru ca să afle dacă baba știe . . . sau numai răspunsese întrebării mute pe care i-o făcea baba! Baba întîi rămăsese tâmpă. Apoi își plesnise tare palma aspră peste obrazul zbârcit și ieșise în brânci ca o turbată, mică, cocoșată; cu un petic de șal zdrențuit, cu rochia târâș, alerga pe coridor. Mini se sculase și din ușă se uita după ea. Părea că patinează: "un picior luneca
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de gânduri, Elena făcea proiecte de audiții viitoare pentru a nu rupe firul. Marcian simțea cu drag intenția simpatică a planurilor; ceea ce nu cunoștea era felul de a fi ai Elenei de mai înainte, calmul ei pe atunci inalterabil și aspru către oameni și lucruri, acum turburat. Timpul era minunat de frumos. Un aprilie precoce și strălucit. - Ne face concurență! se plângea Marcian. Jumătate din efectul muzical e furat de simfonia primăverii. Cu toată dorința de a fi atent a publicului
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
dacă Lică va rămâne atunci tot amantul supus de acum. Pe Maxențiu îl suprima total, era ca și suprimat, de altfel. Oare Lică o va lua în căsătorie? Ea, prințesa Ada, își punea o astfel de întrebare cu îndoială? Gîn-durile aspre și noi ale politicei și amorului o îmbătrîneau. Uită că are 33 de ani și Lică 39, deși tocmai în ziua aceea vârsta era mai bine gravată pe fața lui accentuată de asprimea expresiei și lipsită de umbra juvenilă a
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
niciodată răul tot ce se spunea de dânsa și acum îl credea deplin. Scutură mâna de pe care lăbuța neagră se desprinsese. - De nu vrei să mergi cu tramvaiul, pleacă îndată cu automobilul, înainte de a fi dus la garaj. Tonul, era aspru și nu lăsa nici o îndoială. Fără să aștepte altă Invitare, Mika-Le plecă. Feciorul, omul vechi de casă, se apropia cu precauțiune de Drăgănescu: - O telegramă pentru doamna! Cu ochii congestionați în ziua aceea, Drăgănescu îl fulgeră, apostrof îndu-1: - Nu știi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]