8,108 matches
-
a ajuns la declanșarea Războiului Finlandez din 1808-1809 și la fragmentarea Suediei în două părți separate de golful Botnic. Partea de răsărit a devenit Marele Ducat al Finlandei sub control rusesc. A Cincea Coaliție (1809) a Regatului Unit și Imperiului Austriac împotriva Franței s-a format în momentul când britanicii au intrat în luptă împotriva lui Napoleon în războiul peninsular. Din nou, Regatul Unit a rămas singur în luptă. Datorită existenței Canalului Mânecii și din cauza faptului că armata britanică nu a fost
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
de pe 2 septembrie 1807. În ceea ce privește luptele terestre, a Cincea Coaliție a avut puține succese. Una dinte ele, Expediția Walcheren din 1809, a implicat un dublu efort al armatei terestre și marinei de război britanice, care au încercat să elibereze forțele austriece aflate sub uriașa presiune franceză. Expediția s-a încheiat cu un dezastru, după ce infanteria britanică nu a reușit să-și atingă obiectivul, baza navală franceză de la Antwerp. Pentru cea mai mare parte a anului 1809, operațiile militare britanice s-au
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
mai scurt. Napoleon a obținut un succes rapid în Spania, după ce a recucerit Madridul, i-a învins pe spanioli și i-a silit pe englezii depășiți numeric să se retragă din Peninsula Iberică (bătălia de la Corunna, 16 ianuarie 1809). Atacul austriac l-a împiedicat pe Napoleon să desăvârșească înfrângerea britanicilor, fiind obligat să se deplaseze spre noul front, fără să se mai întoarcă vreodată în peninsulă. În absența împăratului și a celor mai buni mareșali ai săi, situația francezilor s-a
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
mici, care au avut ca rezultat retragerea austriecilor din Bavaria, Napoleon a intrat în Austria. Încercarea sa grăbită de traversare a Dunării a dus la marea bătălie de la Aspern-Essling (22 mai 1809) — prima înfrângere importantă a lui Napoleon. Incapacitatea comandantului austriac, arhiducele Carol de Austria, de a-și fructifica victoria i-a permis lui Napoleon să continue preparativele pentru asedierea Vienei (iulie). Împăratul a reușit să-i înfrângă pe austrieci în bătălia de la Wagram din 5 - 6 iulie. În timpul acestei bătălii
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
Peninsula Iberică a continuat. În 1810, Imperiul Francez a ajuns la cea mai mare întindere teritorială. Pe continent, britanicii și portughezii mai acționau doar în sectorul Lisabonei, în spatele impenetrabilei linii Torres Vedras. Napoleon s-a căsătorit cu Maria-Luisa, o arhiducesă austriacă, pentru a asigura o alianță mai stabilă cu Austria și de asemenea un moștenitor, pe care prima sa soție, Josephine, nu reușise să i-l ofere. În afară de Imperiul Francez, Napoleon controla Confederația Elvețiană, Confederația Rinului, Ducatul Varșoviei și Regatul Italiei
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
de germanizare. În secolul XVIII, Contele Antal Grassalkovich (care avea strămoși croați) a definit un plan de colonizare care intenționa să așeze coloniștii sârbi, rusini și unguri de-a lungul râurilor Dunărea și Tisa. Planul a fos respins de autoritățile austriece, dar a fost implementat parțial de către Grassalkovich care a așezat ungurii în zone din Bačka, inclusiv Kula (1749), Topola (1740), Miletić (1752), etc. Grassalkovich a dispus așezarea și a unor coloniști slovaci și germani pe celelalte domenii ale sale din
Maghiarizare () [Corola-website/Science/304546_a_305875]
-
a refugiat la Moscova, tranzitând Austria. Aflase că urma să fie arestat în Germania. După eșecul puciului sovietic împotriva președintelui URSS Mihail Gorbaciov, Wolf s-a reîntors în Austria, unde a cerut azil politic. Când azilul a fost respins, autoritățile austriece l-au dus la frontiera austro-germană de la Bayerisch Gmain, unde a fost preluat de către autoritățile germane. În 1993, tribunalul regional Düsseldorf l-a condamnat pe Markus Wolf pentru trădare de patrie și luare de mită la o pedeapsă privativă de
Markus Wolf () [Corola-website/Science/304565_a_305894]
-
François Boucher (1703-1770). Hogarth se consacră redactării unui tratat despre pictură, ""The Analysis of Beauty"" ("Analiza Frumosului"), ncare apare la Londra în anul 1753 și este tradusă curând în germană și italiană. În anul 1757, Academia Imperială de la Augsburg (Imperiul Austriac) îl primește membru de onoare. Tot în aceeași perioadă este recunoscut oficial și în Anglia, Hogarth primește funcția de prim-pictor al curții regale, "supraintendent al tuturor operelor aflate în proprietatea Majestății Sale". Deși înaintat în vârstă, continuă să creeze
William Hogarth () [Corola-website/Science/304570_a_305899]
-
ca muzician este evidentă cu ocazia aniversării a 600 de ani de la întemeierea domului din Köln, pe data de 14 august 1848, când a interpretat ca solist o fantezie muzicală bazată pe operele lui Rossini, în fața unor oficialități prusace și austriece. Compoziția sa "Alcovul", pe care o tradusese în germană și o reprezentase în ianuarie 1849 și în orașul său natal, nu s-a bucurat în schimb de succes. Între timp, la Paris a fost restabilită liniștea și Offenbach nu a
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
o ecranizare a romanului lui Joseph Victor von Scheffel, este unul din filmele care au încercat să exploateze acest interes. Filmul a fost realizat în 1989 de regizorul Diethard Klante pentru televiziunea germană. Rolul lui Ekkehard este jucat de actorul austriac Gabriel Barylli, iar cel al ducesei Hadwiga de actrița slovacă Zdena Studenková. Filmul prezintă o altă imagine a evului mediu decât cea pe care o zugrăvește Scheffel în romanul său. În romanul lui Scheffel oamenii se bucură de viață; în
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
să și râdă și se puteau bucura de viață, așa cum susține Scheffel Mult mai puțin uzual este faptul că există un trandafir care poartă numele eroului celui mai cunoscut din opera lui Joseph Victor von Scheffel. Rudolf Geschwind, un horticultor austriac, care era pasionat de trandafiri și crease peste o sută de noi varietăți de trandafiri, a dat numele de “Der Trompeter von Säckingen” unei varietăți pe care a produs-o în 1890. Această varietate există și astăzi și s-a
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
pe care nu le-a putut controla: mai întâi Niki Lauda a suferit un accident in timpul Marelui Premiu al Germaniei din acel an de la Nürburgring care îl va ține departe de curse pentru câteva săptămâni, iar mai apoi acelasi austriac a refuzat să concureze in Marele Premiu al Japoniei de la Mount Fuji, cedând astfel titlul lui James Hunt, înlocuitorul lui Emerson Fittipaldi de la McLaren, bunul său prieten. Atitudinea lui Lauda de la Mount Fuji nu a fost deloc gustată de conducerea
Istoria Formulei 1 () [Corola-website/Science/304560_a_305889]
-
Abia în 1972 a construit prima sa mașină - Politoys FX3, numită așa după numele sponsorului său, dar aceasta a fost distrusă în prima cursă. Criza financiară în care era l-a dus alături de Walter Wolf, un magnat canadian de origine austriacă din domeniul petrolului, care cumpără Frank Williams Racing Cars. Relația nu a funcționat însă, astfel că Williams pleacă din nou înființata echipă Wolf după numai un an și fondează la Williams Grand Prix Engineering împreuna cu Patrick Head, un tânăr
Istoria Formulei 1 () [Corola-website/Science/304560_a_305889]
-
unui mineral se face prin cunoașterea proprietăților lui fizice: - culoare -luciu - spărtura (proaspătă neoxidată) - duritatea - clivajul (modul de spargere), greutatea specifică, proprietăți magnetice și radioactive etc. Duritatea mineralelor este o proprietate importantă, aceasta determinând forma de exploatare a zăcământului). Mineralogul austriac Carl Friedrich Christian Mohs a stabilit o scară a durității mineralelor după cum urmează: 1.talc, 2.gips, 3.calcit, 4.fluorina, 5.apatit, 6.ortoza, 7.cuarț, 8.topaz, 9.corindon 10.diamant. În sistematica modernă mineralele au fost reclasificate
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
olac: ""Nici de pe la odăile lor, nici din oile lor de la conace nime să nu le ia, nici oi, nici cai"". Alexandru Mavrocordat, la rândul său, a dat la 9 martie 1784 un hrisov de favorizare a comercianților armeni de cetățenie austriacă care făceau negoț cu vitele, în fapt reînnoirea unui alt hrisov, iscălit de unchiul principelui, Ioan Nicolae Mavrocordat. Erau întărite, astfel, vechile privilegii și adăugate altele, printre care interdicția ca localnicii să perceapă armenilor chirii prea mari pentru pășunat sau
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
personalități armene care au devenit funcționari înalți în administrația locală au fost Petrovici, cel dintîi primar din Cernăuți, al cărui nume l-a purtat o stradă din oraș, Hovhannes Cojocar -prefect de Humor, Mosia Tosacrațki și Ceaikovski - membri în Parlamentul austriac. După alipirea, în 1775, la Austria a Bucovinei, privilegiile acordate armenilor, ca element util statului, de către Guvernul austriac au dus la sporirea numărului armenilor. Un stimulent similar îl constituise avertismentul pe care Grigore Ghica Vodă îl dăduse la 14 aprilie
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
al cărui nume l-a purtat o stradă din oraș, Hovhannes Cojocar -prefect de Humor, Mosia Tosacrațki și Ceaikovski - membri în Parlamentul austriac. După alipirea, în 1775, la Austria a Bucovinei, privilegiile acordate armenilor, ca element util statului, de către Guvernul austriac au dus la sporirea numărului armenilor. Un stimulent similar îl constituise avertismentul pe care Grigore Ghica Vodă îl dăduse la 14 aprilie 1737 starostelui de Cernăuți, să nu-i persecute pe negustorii armeni veniți din Țara Leșească. Iar în 1786
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
se aflau numeroși armeni negustori, care aveau două biserici. În 1740, cînd cele două biserici construite de armeni au ars în incendiul care a mistuit orașul, armenii formau jumătate din populație. Iar în 1775, cînd Bucovina a trecut sub stăpînire austriacă, comunitatea armeană a sporit cu imigranți din Moldova și din Bulgaria. Biseria armenească din Cernăuți, construită în 1870-1875 cu hramul lui Grigor Lusavorici ca lăcaș de rit catolic, a fost clădită după proiectul lui Jozef Hlavka, arhitect și om de
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
cumpărate de ei au fost declarate „proprietăți regale“. Armenii așezați de-a lungul vremii în Transilvania au fost catolicizați, acțiune inițiată în 1684 de clericul armean catolic Oxendius Vărzărescu, originar din Botoșani și numit vicar episcopal în principat. Extinderea dominației austriece asupra Transilvaniei se făcea și prin propaganda catolică, pentru ca monarhia să se consolideze cu ajutorul bisericii împotriva elementelor reformate și a populației române greco-ortodoxe. Convertirea la catolicism a armenilor transilvăneni nu era agreată de principele Apafi, care era protestant și astfel
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
populației române greco-ortodoxe. Convertirea la catolicism a armenilor transilvăneni nu era agreată de principele Apafi, care era protestant și astfel își pierdea influența. Încercarea lui de a-i lua pe armeni sub protecția sa a eșuat. În schimb, cum guvernul austriac condiționa obținerea de pămînturi și dreptul de a avea orașe autonome cu trecerea la catolicism, armenii au fost nevoiți, în cele din urmă, să cedeze. Conchizînd, așa cum face și istoricul Suren Kolangian, trecerea armenilor din Moldova în Transilvania a fost
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
cumpărate de armeni, după proiectul arhitectului Alexanian chemat în acest scop de la Roma, cu patru bulevarde paralele întretăiate de străzi perpendiculare cu deschidere spre Someș, cu o piață centrală și cu un cartier industrial, a fost singurul oraș din Imperiul austriac construit după un plan. În Gherla, care a devenit un important centru comercial și manufacturier din Transilvania, contribuind prin legăturile sale externe la dezvoltarea economică a principatului, s-au stabilit 3.000 de familii armenești. Al doilea oraș intens populat
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
al Munților Sudeți, deși trebuie spus că se extinde dincolo de regiunea muntoasă. Germanii locuitori ai regiunii erau numiți "germani sudeți" (în germană: "Sudetendeutsche", în cehă: "Sudetští Němci", în poloneză: "Niemcy Sudeccy"). Din punct de vedere politic, regiunea a aparținut Imperiului Austriac până în 1918, din 1918 până în 1938 Cehoslovaciei, din 1938 până în 1945 Germaniei, iar din 1945 până în 1993 din nou Cehoslovaciei. După anul 1993, odată cu dizolvarea statului cehoslovac, regiunea Sudeților este parte a Republicii Cehe. Denumirea a încetat însă să mai
Sudetenland () [Corola-website/Science/304647_a_305976]
-
-lea și în continuare, regiunile de graniță ale Boemiei și Moraviei, care aveau să fie denumite mai târziu Sudetenland, au fost populate de germani, aduși în zonă de stăpânii feudali slavi. Habsburgii au integrat regatul Boemiei și Moraviei în Imperiul Austriac, din care a făcut parte fără întrerupere până în 1918. În secolul al XIX-lea, odată cu apariția naționalismului, conflictele dintre cehi și germani s-au înmulțit, așa cum au fost cele din timpul revoluțiilor de la 1848, în care populația vorbitoare de limbă
Sudetenland () [Corola-website/Science/304647_a_305976]
-
în timp ce populația slavă cehă dorea să scoată Boemia din cadrul unui asemenea stat. Odată cu creșterea naținalismului, numele "Sudetendeutsche" (germanii sudeți) a apărut la începutul secolului al XX-lea, la început ca parte clasificării celor trei mari grupuri de germani din Imperiul Austriac: "Alpendeutsche" (germanii alpini) din ceea ce avea să devină mai târziu Republica Austria, "Balkandeutsche" (germanii balcanici) din Ungaria și regiunile mai la răsărit de aceasta și "Sudetendeutsche" în regiunea în discuție. Dintre toate aceste trei denumiri, ultima ("Sudetendeutsche") a supraviețuit, în
Sudetenland () [Corola-website/Science/304647_a_305976]
-
aproximativ 3 milioane de oameni. Expulzările au fost de multe ori asociate cu diferite excese, inclusiv cu asasinate, așa cum a fost "marșul morții de la Brno" ("Brünner Todesmarsch", marșul forțat a aproximativ 20.000 de etnici germani din Brno spre granița austriacă la sfârșitul lunii mai a anului 1945). Sunt cunoscute în jur de 24.000 de cazuri certe de decese legate de expulzări (decese datorate asasinatelor, sinuciderilor, bolilor, vârstei, etc), 62.000 de persoane au fost raportate dispărute, dar moartea lor
Sudetenland () [Corola-website/Science/304647_a_305976]