7,814 matches
-
care îl oferă celor care trăiesc în iluzie, pentru că toți trăiesc în iluzie, "în afară de mine," spune Cioran. Sunt amândoi deopotrivă de acord cu Hölderlin în a-l consideră pe om spirit nocturn, "Dumnezeu când visează și nimic altceva decât un biet cerșetor când e treaz"4. Lui Sábato nu i-a plăcut starea de veghe, chiar dacă aceasta l-a fascinat la începutul tinereții sale. A părăsit-o, o dată cu știința și cu geometriile riguroase oferite de aceasta, era prea multa rațiune acolo
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
că vom trăi până în jur de 70 de ani. Stupida, dar eroica dualitate care-l determina pe om să se preocupe de absolut și de ideile pure, cănd știe prea bine că, în final, "nu va fi altceva decât un biet hoit mâncat de viermi"115. Pentru Sábato, marea literatura este, fără îndoială, cea care reda realitatea totală, "nu numai diurnul, dar și nocturnul", manifestând constant un dispreț absolut, nedisimulat, teoretic și practic, față de elementul formal al românului, repudiind, nu fără
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Editorial, Madrid, 2000, p. 90. 61 Arthur Schopenhauer, El amor y otras pasiones, Ed. Albă, Madrid, 1999, p. 73. 62 Emil Cioran, Pe culmile disperării, Humanitas, 2007, p. 81. 63 Emil Cioran, Eseuri, p. 214. 1În română: "Dumnezeu este un biet diavol cu o problemă prea complicată pentru forțele sale. Lupta cu materia că și artistul cu opera lui. Uneori reușește să fie Goya, însă, în general, e o catastrofă". 2 Emil Cioran, Caiete III, p. 57. 3 Emil Cioran, Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
footnote> . Iar „cel care se laudă că ar cunoaște toate să ne explice mai întâi firea furnicii și abia după aceea să discute despre natura puterii dumnezeiești, care depășește orice înțelegere. Dar dacă tu n-ai înțeles nici măcar alcătuirea unei biete furnici, cum te poți lăuda că poți cuprinde în mintea ta puterea cea neînțeleasă a lui Dumnezeu?”<footnote Ibidem, epist. 16, p. 150. footnote> Cunoașterea ființei dumnezeiești constă tocmai „în simțământul că ființa lui Dumnezeu n-o putem cunoaște”<footnote
Sfântul Vasile cel Mare – panegirist al milosteniei. In: Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
formă de viață aflată în suferință." Albert Schweitzer, Viața și gândirea mea " Iată-le cum zac, ca niște avioane doborâte, cu o aripă în aer. Sau ca niște cai rupți de oboseală. Sau ca niște făpturi deznădăjduite. Sau ca niște bieți somnoroși. A doua zi, câte una se mai trezește, mai încearcă terenul cu un picior, mai bate dintr-o aripă. Uneori, această mișcare cuprinde întregul câmp de luptă, apoi se cufundă toate și mai adânc în moarte. Singur, lângă trupurile
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
de timp regulate, împarte lovituri în dreapta și-n stânga. Mă întorc spre băiatul de doisprezece ani care îmi este ghid și îi împărtășesc indignarea mea. "De ce-i lovește? Doar nu i-au făcut nimic! Nu e bine să dai în bietele dobitoace...". Băiatul se întoarce spre mine uimit, și îmi răspunde cu un zâmbet împăciuitor: "Sunt măgari!". Sunt măgari: asta spune tot... În 1889, la Torino, ieșind din hotelul unde stătea și văzând un vizitiu care-și biciuia calul cu lovituri
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
cu lacrimi amare dispariția celui ales ca bărbat pe viață. În zadar îl striga pe nume cu glas de foc, pentru că el era cuprins de umbra morții și nu putea să răspundă. Așa a plâns, luni și ani în șir, biata domniță, dar soartea nu i-a fost prielnică. Oamenii se minunau la vederea ei și auzeau printre suspine chemarea îndurerată a fetei, care trebuia să fie acum mireasă: -Uz!, Uz!, Uzule!, striga ea de pe malul unei ape din preajmă. Și
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
cu tatăl lor când acesta se întorcea ostenit de la muncă, căci vorba proverbului: ―dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; și dacă-i popă, să cetească...Ei se joacă ―ca băiețiiluându-se la hârjoneală ―până ce era nevoită biata mamă să ne deie câteva tapangele la spinare-. Și tot o joacă este pentru copii tăierea porcului sau colindatul sau uratul de Anul Nou. Ce să mai vorbim despre smântânitul oalelor, furatul cireșelor și a pupăzei din tei sau scăldatul
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
pădure "înghețat de frig și plin de promoroacă", iar Smaranda îi povestea, cu năduf, toate năzdrăvăniile copiilor. Ca o confirmare a celor relatate, chiar în timpul acestor discuții, copiii scoteau "matele" și le "muștruluiau" "de la mergea colbul", încât "nu puteau scăpa bietele mâțe din mâinile noastre, până ce nu ne zgâriau și ne stupeau ca pe noi". Importantă aici nu este întâmplarea în sine, ci caracterul ei arhetipal, care caracterizează cel mai mic "cerc" al tabloului etnografic: viața familiei tărănești. Următorul"cerc" îl
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
-se prin "originala alăturare a miraculosului cu cea mai specifică realitate" ăCălinescu).Așa se face că Dumnezeu și Sfântul Petre pomenesc despre o "chelfănealăpe care ultimul o mâncase de la un bețiv ăca și când păzitorul Raiului ar fi fost un biet bătrân). ă"Ivan Turbincă"). În "Povestea lui Harap-Alb" fabulosul pare a se ascunde în spatele realității, ieșind la lumină în mod surprinzător.Astfel, în scena întâlnirii dintre mezinul craiului și bătrâna cerșetoare, însușirile supranaturale cu care aceasta se laudă ă"Căci
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
și Gerilă și Setilă sunt flăcăi șugubeți și „ai dracului-, ca și dascălii Mogorogea, Trăsnea și ceilalți din Amintiri, numai cât tratați epic. Și chiar capra și iezii ei nu-s decât megieși ai feciorului lui Ștefan a Petrei, o biată văduvă cu trei copii. Puneți în loc de capră - un nume femeiesc, în loc de iezi - copii și în loc de lup un țăran hain și veți avea o nuvelă din viața țărănească. Criticul remarcă faptul că unele dintre poveștile lui Creangă sunt aproape lipsite de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
afirmă că „cel care se laudă că ar cunoaște toate să ne explice mai întâi firea furnicii și abia după aceea să discute despre natura puterii dumnezeiești, care depășește orice înțelegere. Dar dacă tu n-ai înțeles nici macar alcătuirea unei biete furnici, cum te poti laudă că poți cuprinde în mintea ta puterea cea neînțeleasa a lui Dumnezeu?”{\cîte 16} Cunoașterea ființei dumnezeiești constă tocmai „în simțământul că ființă lui Dumnezeu n-o putem cunoaște”{\cîte 17}. Se spune ca Eunomie
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
două prostituate și, conform principiilor sale distorsoniate, ele i se înfățișează ca cele mai încântătoare făpturi: "Și cele dintâi ființe omenești de care dădu în lume fură două tinere, din cele cunoscute sub numele de <<femei de stradă>>; cu două biete prostituate i-a fost prima întâlnire și eroica sa aventură. Dar lui i se părură două încântătoare domnițe sau două jupânițe gingașe, ieșite în poarta castelului căci drept așa ceva luă hanul ca să se desfete."195 De aceeași insanitate dă dovadă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
doar curajos!" De aceeași bravură dă dovadă Ladima, pe terasa restaurantului de la Movila, amendând pe loc mojiciile lui Fred, deși acesta din urmă era cunoscut ca un boxer de temut. Nu leii îl pot învinge pe nobilul hidalgo, ci niște biete pisici care îl mușcă și zgârâie, acoperindu-l de ridicol: "Sărmane don Quijote! Se tem de tine leii, dar ți se agață de nas mâțele. De pisicile ce fug și nu de leii ce se văd în libertate trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
e ceva putred și în această țară. Sesizăm acum o nouă reprezentare arhetipală, pe care o vom numi, cu o sintagmă hamletiană, "buba multei bogății". Cu sume mari de bani, Fortinbras echipează o armată care luptă cu leșii pentru un biet petec de pământ. Lui Hamlet nu-i rămâne decât să deplângă eterna vaniatate umană, care tulbură pacea universală și o metamorfozează într-o cangrenă: "Trei mii de oameni și treizeci de mii/ De galbeni nu pot dezlega un fleac!/ E
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
în schimb o mulțime de combinații (sintactice, nu vă gândiți la cele aranjate de Supervizori pentru a atrage în capcană vreun brotăcel naiv venit de aiurea ca lector de Froggy-Sprache, Rosbif-Yazâk sau Hertman-Langue). Iar toate astea se referă numai la bietul animal. Descoperim astfel că în marină (marota primului registru) gentilul crapaud este multifuncțional intră în compoziția barei de la cârmă (gouvernail) dar servește și la fixarea balizelor, că nici căile ferate nu s-au putut lipsi de el, că te poți
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
izbeliște sorții ei de sinucigașă. Ajunge cu greu la Rouen și se pierde în mulțimea care venise să vadă supliciul Fecioarei. Arzând pe rug, ea va striga, până la ultima suflare, numele lui Iisus. În urma ei nu va rămâne decât un biet hoit, pe jumătate calcinat, țeasta cheală și un ochi explodat. În fața acestei nelegiuiri a Bisericii (care nu va ezita s-o reabiliteze în 1456, s-o beatifice în 1909 și s-o canonizeze în 1920) de a face dintr-o
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
o lungă întrevedere de la inimă la inimă, în urma căreia se convinge de schimbarea fundamentală a aceluia, eliberat, în fine, de fumurile livrescului. Întrebarea fundamentală pentru Paco nu întârzie să vină: "Ești în stare să iubești ceva sau pe cineva în afară de bietele tale romane și amărâții tăi de ACP-iști?" O nouă lovitură de teatru nu întârzie să se producă pe scena romanului: don Luis Alvarez este descoperit cu un glonț în cap în propria mașină pe un maidan din provincie. Când
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
genial și adresarea la persoana întâia plural amintește inevitabil de Noaptea geniului Dimitrie Stelaru: "te întreb cine suntem noi Daniel Corbu stăpân/ peste care popoare stelare/ și cărei încrâncenări vom plăti astă-seară tribut?". Sau: "Ce-am ajuns noi, Daniel Corbu?/ Biet călător prin bărăcile visului" etc. În fine, trebuie menționată poza predilectă de insurgent, definit în primul rând de voința de a cuceri, nu doar redute livrești, ci și bătălii propriu-zis organice: "toată tinerețea am cucerit cetăți de hârtie/ am traversat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de pe coasta lui Isus", pe când cel binecuvântat cu revelația mijlocită de O statuie de tanagra este sigur că "zeii vor părăsi tăcuți/ această lume", în fine, autorul Taxi-ului negru se vede obligat să mărturisească sotto voce "că sunt acel biet cățel/ dând târcoale copacului vast al cunoașterii". În fapt, la fel cum în universul care i se revelează sunt inscripționate semnele unei fertile coincidentia oppositorum, codul atitudinal al acestui vizionar însumează o serie de contrarii (umilință și orgoliu suprem, naturalețe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dintre animus și anima cea dătătoare, etern, de viață: "de-atunci poeți cu lira și îngeri cred că de va/ mai reveni silaba divină printre noi,/ la pântecul tău iarăși va trage! ave eva!/ ossana! slavă ție! doar tu, din bieți strigoi,// din șerpi și duhuri rele, din monștri, lighioane/ bestecăind prin smârcuri, căzuți din paradis,/ ne vindeci aste trupuri ingrate și sărmane/ și zei atotputernici ne faci din nou./ FINIS!" Ave Eva!). Căci Toamna în labirintul de semne lingvistice în mijlocul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
veșnicia dintre sunete/ gestul irepetabil al buzelor mele// acest poem/ se zbate printre/ cuvinte/ (oh crede-l crede-mă/ ne iubim imens)// memoria/ insuportabila mea povară/ îl copleșește/ simt abia mai respiră/ se încovoaie se stinge/ acest poem/ risipit/ printre bietele mele cuvinte". Sunt convinsă că Nicolae Manea, cel aflat mereu, în viață, la hotarul țării bursucilor, va fi aflat, măcar după trecerea dincolo, taina acestei "arome neînchipuite" a cuvântului turnat în miracol. Referințe critice (selectiv): Nicolae Busuioc și Florentin Busuioc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
că Apocrife-le... au și un adstrat substanțial de ludic și parodic. De urmărit, spre exemplu, jocul auctorial inteligent, alternanța de registre și roluri din poeme precum Erată, Teatrală, Arheologie și Dilemă. Sau, de ce nu, Altfel un aspru rechizitoriu adus bietului Adam (căruia nevasta îi descoperă "lipsuri mari la capitolul educație sexuală"!), încheiat cu o savuroasă trecere în revistă a... bibliografiei sexofone locale. Căci, vorba ceea: "10. Sunt atâtea lucruri de remediat. Trebuie, deci, imediat, să te apuci, Adame, de studiat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sex simbol, într-o iapa de lux pentru cursa, într-o musca de aur morbida în final. Ea canalizează în ființă să de star al Imperiului al Doilea un ansamblu de forțe sociale și sexuale care fac din ea, o biată față din strada la origini, un simbol și un mit. Transformarea femeii pariziene într-o cvasi-divinitate este un alt element al mecanismului mitizării 46: "o divinitate, un astru ce tronează peste toate gândurile ce nasc în creierul masculului" [Baudelaire, 1971
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
alți termeni de Quasimodo, se manifestă prin imposibilitatea de a interioriza, elabora și exterioriza materia poetica: Zadar vedeam sclipirile / amurgului în cale, zadar duios pe vale / Privighetori cântau (Renașterea la viață, vv. 53-6) și altundeva dar dorința / Murise-n neputința / Biet sufletului meu (idem, vv. 71-72).314 Împietrirea inimii este sugerată de ambii scriitori prin negarea capacității de a auzi și a simți. Liniștea îmbracă viață într-o stranie mantie de înstrăinare, apărând astfel în opoziție netă atât cu moartea, cât
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]