KorAP: Find »[drukola/base=chef & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...226 227 228 ...289 >

7,208 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

se administreze sedative. Iar acum, după un an, el plătea oalele sparte. Băutura Îngrămădită pe bancheta din spate Îi făcuse șira spinării ca de gelatină. Ed Exley, adjunctul șefului de tură, era un tip „regulamentar“, care ar fi putut avea chef să facă pe șeful cu cei peste o sută de polițai puși pe chef În sala comună. Iar Johnny Stompanato Întîrziase deja douăzeci de minute. Bud porni aparatul de emisie-recepție. Se auzi obișnuitul zgomot de fond: furtișaguri din magazine și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
pe bancheta din spate Îi făcuse șira spinării ca de gelatină. Ed Exley, adjunctul șefului de tură, era un tip „regulamentar“, care ar fi putut avea chef să facă pe șeful cu cei peste o sută de polițai puși pe chef În sala comună. Iar Johnny Stompanato Întîrziase deja douăzeci de minute. Bud porni aparatul de emisie-recepție. Se auzi obișnuitul zgomot de fond: furtișaguri din magazine și un jaf la o prăvălie de băuturi din Chinatown. Portiera din dreapta se deschise și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
tras-o alor noștri. Brownell și Helenowski. Brownell ar putea să rămînă cu leziuni permanente pe creier, iar Helenowski probabil c-o să rămînă fără un ochi. — Prea multe chestii probabile. Stens duhnea a gin și a apă de gură. — Ai chef de harță? Bud se dădu jos din mașină. — N-am chef de nici o harță. CÎți arestați avem? — Nici unul. SÎntem la primul. Atunci zi-le albaștrilor să stea locului. Stens clătină din cap. — SÎnt amici cu Brownell și vor să participe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
rămînă cu leziuni permanente pe creier, iar Helenowski probabil c-o să rămînă fără un ochi. — Prea multe chestii probabile. Stens duhnea a gin și a apă de gură. — Ai chef de harță? Bud se dădu jos din mașină. — N-am chef de nici o harță. CÎți arestați avem? — Nici unul. SÎntem la primul. Atunci zi-le albaștrilor să stea locului. Stens clătină din cap. — SÎnt amici cu Brownell și vor să participe. — Nexam. E-al nostru. Îi Înhățăm, scriem hîrțoagele și facem petrecerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Îți pasă de oamenii ăștia. Îmi place de ei... iar Miller mi-e prieten bun. — Jack, pe mine nu mă păcălești! — Karen, ăsta e Hollywoodul. Nouăzeci la sută din Hollywood e numai poleială. — Ții cu tot dinadinsul să-mi strici cheful. Mi-am pus În gînd să-mi fac de cap, așa că nu-ncerca să mă domolești. Fata Îl provoca. Jack se Împiedică, iar Karen lunecă Încet spre sărut. Se tatonară, se gustară, se traseră Înapoi În aceeași clipă... Jack se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
subsemnatul și alți cîțiva băieți din corul bisericii. Ai dreptate cu Hudgens, Jack. I-l pasez lui Bill Parker. Un căscat. Benzedrina Începea să-și piardă efectul. — E un caz al dracului de greu și nu cred că ai avea chef să te ocupi de el. — Așa e. Întrucît victima a Înlesnit alegerea mea și s-ar putea să fi lăsat vorbă că tu ai scăpat vreo vorbă la el despre, citez, „dorințele obscure“ ale domnului McPherson. Jack... — Da, o să țin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

cărți și niște tablouri neînrămate și încă două valize sau mai multe în ziua următoare. Îl pândea să vadă ce fel de om este, părea un timid, dar niciodată nu poți ști cu tinerii ăștia care o dată trântesc câte un chef de te năucesc, cu toți zurbagii lumii, sau sunt rău-platnici sau te mai și fură. Cu siguranță că în seara aceea, prima, a venit și o femeie la el, am auzit un glas, a stat mai mult, dar era atâta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ducă. Dar o așteaptă acolo, neapărat trebuie să vină, să-i povestească ce s-a întâmplat și să mai afle și ea ce mai este prin lume. S-a dezbrăcat în lumina veiozei. Și-a pregătit patul. Nu mai avea chef de ceai. Nici de mâncare, oricum îi spuseseră că e mai bine să nu mănânce seara. Durerile acelea blestemate se zvârcoleau în pânteceele ei, suportabile, mai degrabă ca o jenă care nu știi de unde vine și te umple de nervi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
simplu, transpira de durere, gemea ușor, mușcându-și buza de jos și stăpânindu-se să nu țipe. S-a învârtit un timp fără rost, neștiind ce să facă și nevrând să facă nimic. Prea devreme pentru culcare. Și n-are chef de citit! Poate niște muzică? Radioul matusalemic transmitea un concert. Cam bănuia ce este, dar nu putea spune cu exactitate. Ar sta la nesfârșit ca acum, cufundată în fotoliu, învăluită în sunete, privind lucrurile din jurul ei. Ceasul electric o să i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
un teren cât mai mare în timpul mic rămas. Adică nu voia să piardă nimic din câte i se puteau întâmpla și la care putea participa, încercând să le facă pe toate cu frenezie, deși îi lipseau puterile și uneori și cheful și era limpede că trece doar pe deasupra lucrurilor și nici nu le mai înțelegea bine. Nu voia să piardă nimic și simțea zorită. Nevoia de a se zori era în toate, ajungând să facă toate lucrurile cu nerăbdare, numai și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nu Ioana Sandi, celelalte, Monica Elefteriade și Hildebranda Mihaela Dogan, care avea să se mărite curând cu un student columbian și să plece definitiv din țară, intrigate de prezența lui, trei femei tinere ce veniseră la mare și n-aveau chef să le tulbure în vreun fel prezența un mascul, dar nici n-o putea supăra pe Ioana Sandi, respingându-l cu brutalitate. Se uitau la el curioase, intrigate. N-o puteau înțelege pe Ioana Sandi care părea fericită, nu numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pe bătrâna doamnă Marga Pop. Ar fi vrut să continue starea imponderabilă de mulțumire fără vorbe, de la una din vizitele anterioare, dar n-a fost posibil și a înțeles asta din prima clipă. De astă dată, doamna Marga Pop avea chef de vorbă, ca și cum ar fi vrut cu tot dinadinsul să-i povestească din gândurile ei - și era suficient s-o privești și să înțelegi. Alături de ea, pe aceeași terasă, lată și joasă, înaintând spre parcul neîngrijit, într-un șezlong identic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
valoarea, direct, brutal, rău dintr-un complex nemărturisit nici lui însuși, chiar violent, înecându-și violența în băutura care-l făcea să-și fluture mâinile lungi, ca rupte, sau să le înnoade în jurul trupurilor femeilor, strângându-le prea tare pentru cheful lor și, în cele din urmă, trântindu-se, ca întotdeauna, pe divanul mare, îmbrăcat în pluș galben, adormind cu gura întredeschisă, cu picioarele-i subțiri atârnând, într-o poziție cu totul nefirească, de parcă n-ar mai fi avut oase. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
din dinți, îndoindu-se și mai mult, respirând rar, simțindu-și cămașa jilavă și fruntea îmbrobonată de o sudoare rece și gândindu-se: nu mi-e numai rău, nu e numai durerea, dracu’ s-o ia, sunt obosit, n-am chef de nimic, n-am chef nici de petrecerea asta, încep anul nou întins între haine de blană parfumate, apoi știind că trebuie să se gândească la altceva ca să nu mai simtă înțepăturile din pântecee, dar nemaivăzându-i cu gândul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mai mult, respirând rar, simțindu-și cămașa jilavă și fruntea îmbrobonată de o sudoare rece și gândindu-se: nu mi-e numai rău, nu e numai durerea, dracu’ s-o ia, sunt obosit, n-am chef de nimic, n-am chef nici de petrecerea asta, încep anul nou întins între haine de blană parfumate, apoi știind că trebuie să se gândească la altceva ca să nu mai simtă înțepăturile din pântecee, dar nemaivăzându-i cu gândul pe cei învârtejiți în splendoarea muzicii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
erau undeva, în gândurile mele din spate, pentru că te mai vedeam și cum erai astă-noapte, în rochia cu umerii și spatele gol, transpirată de fericire, și mă vedeam și pe mine obosit și chinuit de durerile alea și stricându-ți cheful în noaptea de Anul Nou“ - „nu-i adevărat! nu-i adevărat! nu mi-ai stricat nici un chef“ - „și îți auzeam respirația lângă mine și gândeam și asta și simțeam cum îți cobori capul pe umărul meu și gândeam și asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
cu umerii și spatele gol, transpirată de fericire, și mă vedeam și pe mine obosit și chinuit de durerile alea și stricându-ți cheful în noaptea de Anul Nou“ - „nu-i adevărat! nu-i adevărat! nu mi-ai stricat nici un chef“ - „și îți auzeam respirația lângă mine și gândeam și asta și simțeam cum îți cobori capul pe umărul meu și gândeam și asta și mă gândeam la ce-o fi în mintea ta acum și mă gândeam la un drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
fi, nu prea deșteaptă, ajung să mă plictisesc de mărunțișurile mele cotidiene și de tertipurile mele și, din clipa în care mi-am dat seama de asta, mă ascund și nici nu vreau să mă mai gândesc și n-am chef deloc să mai și citesc într-o carte ce eu știu bine că așa este și e rău. Înțelegi? Ca să nu mai vorbesc de ideea aia a lui cu căsătoria, ca și cum n-aș ști și eu că numai din teamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
în el viermele orgoliului. Atât. Ce însemna aceasta o va ști el mai târziu și o știm noi acum. Dar atunci arăta altfel. A insistat să-l lase acasă, ca și cum ar fi avut treabă sau n-ar mai fi avut chef de nimic. După-amiaza scurtă trecea încet și cerul cenușiu încremenit într-o nemișcare rareori tulburată de vreo fulguire palidă se încăpățâna să nu se întunece. Privea pe fereastră orașul tăcut și mort. Luminile aprinse în câteva case erau lipsite de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de Iuliu Sofronie, trecea pe lângă mine în sens invers. „Mă, Vlad, mă“, s-a repezit spre el, „ce naiba faci?“. „Nimic altfel decât toată lumea“, i-a răspuns Vlad Dumitrescu. „Chiar așa“, râse Iuliu Sofronie. „Lasă-l, dom’le. Are și omu’ chef să bea un pahar și tu...“ Rodica Dumitrescu se întorcea spre el: „Și dacă îi face rău?“. „De unde știi că-i face rău? Și parcă nouă nu ne face rău? Și încă ce rău ne mai face!“ „Chiar așa, de unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
care se întețise ne-a izbit din nou în față, dar ne-am obișnuit repede. M-am trezit imediat, mergeam în urma lui Andrei, care călca cu greutate pe cărăruia bătătorită. Nu mai fâșâia nici un troleibuz, era prea târziu. N-aveam chef să mă duc acasă. Mă trezisem brusc, n-aș fi putut dormi, nu aveam chef nici măcar să citesc. „Hai la Yvonne“, i-am zis lui Andrei Vlădescu. „E la doi pași de aici, poate mai găsim pe cineva pe acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
M-am trezit imediat, mergeam în urma lui Andrei, care călca cu greutate pe cărăruia bătătorită. Nu mai fâșâia nici un troleibuz, era prea târziu. N-aveam chef să mă duc acasă. Mă trezisem brusc, n-aș fi putut dormi, nu aveam chef nici măcar să citesc. „Hai la Yvonne“, i-am zis lui Andrei Vlădescu. „E la doi pași de aici, poate mai găsim pe cineva pe acolo.“ S-a întors spre mine și s-a gândit câteva clipe sau poate mi s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ce spune. Cita ceva în italiană, din memoria lui prodigioasă, și am preferat să mai dau pe gât un pahar. Andrei Vlădescu stătea lângă mine, dar se vedea că e pierdut și nici măcar nu aude ce se spune. N-aveam chef să-l întreb ce are. Știam că nu mi-ar fi spus nimic, momentele în care ne-am confesat unul altuia au fost extraordinar de puține, și numai în primele noastre tinereți. Și mai exact nu-mi ardea de nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
tot timpul: băiatu’ mamii, dar asta de ce nu mănânci? băiatu’ mamii, nu te obosești prea mult? băiatu’ mamii, ai grijă de tine că nimeni nu te iubește ca mine! Naiba să-i ia! Îi plăcea să bea, se ținea de chefuri, căscând ochii la televizor, nu citea niciodată o carte. După o vreme am aflat că mai umblă și după femei. Când naiba avea timp să se culce cu ele, n-am înțeles niciodată. Ne-am făcut o casă mare, voiam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
tine sau să mă îndrăgostesc din nou, nici să te iubesc. Întâi, pentru că n-am de gând să mă mai mărit. Pe urmă, pentru că mă intrigi. Simt în continuare în tine forța aceea neclară care m-ar zdrobi. N-am chef de asta... Deși mi-ar plăcea, cred că mi-ar plăcea să stau în preajma ta. Cine știe care-i fericita aia? M-am gândit aseară, când am ajuns acasă, m-am gândit până târziu. N-ai să-mi spui, știu asta, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]