6,191 matches
-
de fierbere sau de înghet, presiunii de vapori la o anumită temperatură, căldurii de vaporizare, vâscozității, tensiunii superficiale sau spectrelor optice de emisie . Separarea izotopilor de hidrogen, deuteriul (hidrogen-2) și hidrogenul obișnuit (hidrogen-1), primul separat în cantități apreciabile, este atribuită chimistului american Harold Urey, care a descoperit deuteriul în 1932. Înainte de 1940 multe metode au fost folosite la separarea unor mici cantități de izotopi necesare pentru cercetări. Unele din cele mai reușite au fost metoda centrifugă și separarea electromagnetică. Fiecare din
Izotop () [Corola-website/Science/297817_a_299146]
-
cu sarcina atomică rămâne modelul atomic acceptat astăzi. Legăturile chimice dintre atomi erau acum explicate, de în 1916, ca interacțiuni între electronii care îi compun. Cum se cunoștea în mare măsură că ale elementelor se repetă în conformitate cu o , în 1919, chimistul american Irving Langmuir a sugerat că acest lucru ar putea fi explicat prin faptul că electronii dintr-un atom sunt legați sau grupați într-un fel. Se credea că grupurile de electroni ocupă o mulțime de în jurul nucleului. Experimentul Stern-Gerlach
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
să fie observat. Dezvoltarea a permis măsurarea cu precizie sporită a masei atomilor. Dispozitivul folosește un magnet pentru a îndoi traiectoria unui fascicul de ioni, și cantitatea de deformare este determinată de raportul între masa unui atom și sarcina sa. Chimistul Francis William Aston a folosit acest instrument pentru a arăta că izotopii au mase diferite. Masa atomică a acestor izotopi variază cu multipli întregi ai unei valori, denumită . Explicația pentru acești izotopi diferiți aștepta descoperirea neutronului, o particulă fără sarcină
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
descoperirea neutronului, o particulă fără sarcină, cu o masă similară cu a protonului, de către fizicianul James Chadwick în 1932. Izotopii au fost atunci explicați ca elemente cu același număr de protoni, dar număr diferit de neutroni în nucleu. În 1938, chimistul German Otto Hahn, un student al lui Rutherford, a direcționat neutronii asupra unor atomi de uraniu pentru a obține . Experimentele lui chimice au demonstrat, în schimb, producerea de bariu. Un an mai târziu, Lise Meitner și nepotul ei au confirmat
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
număr. Un exemplu de utilizare a unui numărul de masă este „carbon-12,” care are 12 nucleoni (șase protoni și șase neutroni). Deoarece chiar și cei mai masivi atomi sunt mult prea ușori pentru a lucra cu ei în mod direct, chimiștii folosesc în schimb unitatae mol. Un mol de atomi de orice element are întotdeauna același număr de atomi (circa ). Acest număr a fost ales astfel încât, dacă un element are o masă atomică de 1 u, un mol de atomi de
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
a teologiei naturale, parțial un răspuns pentru filozofia mecanică, a susținut dezvoltarea rapidă a istoriei naturale. Peste secolele XVIII și XIX, științele biologice cum ar fi botanică sau zoologie au devenit din ce în ce mai rapid discipline științifice profesionale. Antoine Lavoisier și alții chimiști și fizicieni au început să conecteze lumea animată și neanimată prin chimie și fizică. Naturalist-exploratorii au cercetat interacțiunile între organismele și ambianța și metode prin care aceste legături depind de geografie — fondând discipline precum biogeografie, ecologie și etologie. Naturaliștii au
Biologie () [Corola-website/Science/296515_a_297844]
-
împreunării sufletelor cu trupurile. În anul 1661, Robert Boyle elaborează modelul chimiei prin intermediul principiilor sale mereologice, care incorporau filosofia corpusculariana. Principiul generic, acela că chimia este bazată pe considerentul că materia este alcătuită din componente minuscule, apare la începutul lucrării "Chimistul sceptic".. Glaser susținea în 1663 despre chimie că este o artă științifică prin care cineva învăța cum să dizolve corpuri, cum să reprezinte diversele substanțe din compoziția lor, cum să împreuneze din nou substanțele între ele și cum să le
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
fi adoptată ulterior de Epicur (341-270 i.Hr) și de poetul român Lucretius (95-55 i.Hr), care redactase lucrarea "De Rerum Natură" ("Natură Lucrurilor"), în anul 50 î.Hr. Unii îi consideră pe arabi și perși ca fiind cei mai vechi chimiști, cei care au introdus observarea precisă și experimentarea controlată, descoperind astfel multe substanțe chimice. Cei mai influenți chimiști musulmani erau Geber, al-Kindi, al-Razi și al-Bruni. La finalul secolului al 8 D.Hr, alchimistul arab Geber sau Abu Musa Jabir Ibn
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
lucrarea "De Rerum Natură" ("Natură Lucrurilor"), în anul 50 î.Hr. Unii îi consideră pe arabi și perși ca fiind cei mai vechi chimiști, cei care au introdus observarea precisă și experimentarea controlată, descoperind astfel multe substanțe chimice. Cei mai influenți chimiști musulmani erau Geber, al-Kindi, al-Razi și al-Bruni. La finalul secolului al 8 D.Hr, alchimistul arab Geber sau Abu Musa Jabir Ibn Hayyan, folosește termenul de "Al-kimya" în unul din tratatele sale reprezentative. Lucrările lui Geber au ajuns în Europa
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
de mase au fost denumite generic "revoluția chimică". Contribuțiile lui Lavoisier au dus la ceea ce acum se numește chimie modernă - chimia studiată în instituțiile de învățământ din toată lumea. Influențați de noile metode empirice, adoptate de către Șir Francis Bacon și alți chimiști, un grup de chimiști de la Oxford, Robert Boyle, Robert Hooke și John Mayow au început remodelarea tradițiilor vechi, de ordin alchimic, într-o disciplină științifică. În mod special, Boyle este considerat a fi părintele chimiei datorită celei mai importante lucrări
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
denumite generic "revoluția chimică". Contribuțiile lui Lavoisier au dus la ceea ce acum se numește chimie modernă - chimia studiată în instituțiile de învățământ din toată lumea. Influențați de noile metode empirice, adoptate de către Șir Francis Bacon și alți chimiști, un grup de chimiști de la Oxford, Robert Boyle, Robert Hooke și John Mayow au început remodelarea tradițiilor vechi, de ordin alchimic, într-o disciplină științifică. În mod special, Boyle este considerat a fi părintele chimiei datorită celei mai importante lucrări ale sale, "Chimistul sceptic
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
de chimiști de la Oxford, Robert Boyle, Robert Hooke și John Mayow au început remodelarea tradițiilor vechi, de ordin alchimic, într-o disciplină științifică. În mod special, Boyle este considerat a fi părintele chimiei datorită celei mai importante lucrări ale sale, "Chimistul sceptic", unde diferențierea este făcută între cunoașterea alchimiei și descoperirile științifice ale noii chimii. Acesta a formulat legea lui Boyle, a respins teoria clasică a celor "4 elemente"si a propus o alternativă mecanista al atomilor și reacțiilor chimice ale
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
ale căror studiu s-ar fi putut face prin experimente riguroase. Teoria flogistonului (substanță aflată la baza tuturor reacțiilor de combustie) a fost propus de către germanul Georg Ernst Stahl la începutul secolului al XVIII-lea și a fost accentuată de către chimistul francez Antoine Lavoisier, analogul chimic al fizicianului Newton, care a reușit mai mult decât oricine să făurească o nouă știință bazată pe filon teoretic, prin elucidarea principiului conservării masei și dezvoltării unui sistem nou de nomenclatura chimice utilizat până în zilele
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
și dezvoltării unui sistem nou de nomenclatura chimice utilizat până în zilele noastre. Cu toate acestea, înainte de eforturile lui Lavoisier, numeroase descoperiri importante au fost făcute, în special privind natură aerului, care s-a demonstrat a fi compus din numeroase gaze. Chimistul scoțian Joseph Black (primul chimist experimental) și olandezul J. B. van Helmont descoperiseră dioxidul de carbon, sau ceea ce Black numise 'aer inert' în 1754; Henry Cavendish descoperise hidrogenul și elucidase proprietățile sale, iar Joseph Priestley și, independent, Carl Wilhelm Scheele
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
de nomenclatura chimice utilizat până în zilele noastre. Cu toate acestea, înainte de eforturile lui Lavoisier, numeroase descoperiri importante au fost făcute, în special privind natură aerului, care s-a demonstrat a fi compus din numeroase gaze. Chimistul scoțian Joseph Black (primul chimist experimental) și olandezul J. B. van Helmont descoperiseră dioxidul de carbon, sau ceea ce Black numise 'aer inert' în 1754; Henry Cavendish descoperise hidrogenul și elucidase proprietățile sale, iar Joseph Priestley și, independent, Carl Wilhelm Scheele izolaseră oxigenul pur. Chimistul englez
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
primul chimist experimental) și olandezul J. B. van Helmont descoperiseră dioxidul de carbon, sau ceea ce Black numise 'aer inert' în 1754; Henry Cavendish descoperise hidrogenul și elucidase proprietățile sale, iar Joseph Priestley și, independent, Carl Wilhelm Scheele izolaseră oxigenul pur. Chimistul englez John Dalton a propus teoria modernă a atomilor, aceea că toate substanțele sunt compuse din 'atomi' indivizibili ai materiei și că fiecare atom are o masă atomică variabilă. Dezvoltarea în teoria electrochimica a combinațiilor chimice apare la începutul secolului
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
Substanțele sunt clasificare în funcție de structură, stare de agregare, precum și după compoziția chimică. Acestea pot fi analizate prin diverse mijloace de analiză chimică (de exemplu, spectroscopia și cromatografia). Oamenii de știință care sunt preocupați de cercetările în domeniul chimiei sunt numiți "chimiști". Majoritatea chimiștilor se specializează în una sau mai multe sub-discipline. Câteva concepte esențiale pentru studiul chimiei sunt prezentate mai jos: În chimie, materia (din latinescul "materia", însemnând "lemn" sau orice alt material) este definită ca fiind orice este alcătuit dintr-
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
clasificare în funcție de structură, stare de agregare, precum și după compoziția chimică. Acestea pot fi analizate prin diverse mijloace de analiză chimică (de exemplu, spectroscopia și cromatografia). Oamenii de știință care sunt preocupați de cercetările în domeniul chimiei sunt numiți "chimiști". Majoritatea chimiștilor se specializează în una sau mai multe sub-discipline. Câteva concepte esențiale pentru studiul chimiei sunt prezentate mai jos: În chimie, materia (din latinescul "materia", însemnând "lemn" sau orice alt material) este definită ca fiind orice este alcătuit dintr-o masă
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
dintre compuși chimici. Conform teoriei protolitice a lui Brönstead și Lowri, acizii sunt specii chimice care cedează protoni, iar bazele sunt specii chimice care acceptă protoni. Cu toate acestea, o extensie a acestui mod de clasificare a fost făcută de chimistul american, Gilbert Newton Lewis; în acest mod de clasificare reacțiile nu sunt limitate la cele care au loc într-o soluție apoasa, astfel, nu mai este limitată la soluții în apă. În conformitate cu conceptul lui Lewis, de o importanță crucială sunt
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
(născut pe 11 iunie 1857 la Nowe Dobra, în Polonia; mort pe 4 iulie 1921 la Varșovia) a fost un inginer chimist și activist de esperanto. Din motive financiare Antoni a fost nevoit să muncească din tinerețe. Totuși s-a pregătit în mod autodidact pentru examenele de admitere la gimnaziu pe care le-a urmat la Toruń unde a obținut rezultate strălucite
Antoni Grabowski () [Corola-website/Science/298453_a_299782]
-
Conform propriilor afirmații, saltul calitativ al descifrării „secretului vieții” s-ar fi produs în ziua de 23 februarie 1953. Aflați în competiție contra cronometru cu alte echipe, mult mai celebre și mult mai bine dotate, așa cum a fost cea a chimistului american Linus Pauling, laureat al premiului Nobel pentru chimie în 1954, aparentul „cuplu ciudat” a învins tocmai datorită , dar și datorită datelor de primă calitate furnizate comunității în premieră de Rosalind Franklin, asta deși, motivați probabil de sexism, Watson și
ADN () [Corola-website/Science/298457_a_299786]
-
Ștefan Uros al IV-lea Dusan al Șerbiei, rege al Șerbiei(din 1331) și rege al sârbilor și grecilor(din 1345) Milan Stanković, cântăreț Milan Jovanović, fotbalist sârb Milan Perendija, fotbalist sârb Mileva Marić, fizician sârb M.I.Pupin, fizician și chimist sârb Novak Đoković, tennismen sârb Karađorđe Petrović, conducătorul primei răscoale sârbești împotriva otomanilor Gavrilo Princip, membru al Mâinii Negre, cunoscut pentru Atentatul de la Sarajevo Sfanțul Sava, prinț și fondator al Bisericii Ortodoxe Sârbe Anual, în Șerbia vin peste un milion
Serbia () [Corola-website/Science/298445_a_299774]
-
cele farmaceutice, petrochimice și derivați ai lor, plastice și explozivi). De asemenea, chimia organică este o știință de legătură, fiind punctul de plecare pentru alte științe: chimia organometalică, biochimia, farmacologia, chimia polimerilor, știința materialelor, etc. Înainte de secolul al XIX-lea, chimiștii erau de părere că compușii obținuți din organismele vii aveau o așa-zisă „forță vitală”, care îi diferenția de compușii anorganici. Conform teoriilor vitalismului (sau a "teoriei forței vitale"), compușii chimici se pot forma doar sub influența „forței vitale” în
Chimie organică () [Corola-website/Science/298522_a_299851]
-
profesorului Vintilă Ciocâlteu (vezi Analele Sighet, 2005, Prof. Dr. Dinu Antonescu), fiind considerat ca "politruc". După 1944 au început presiuni pentru scindarea catedrei de biochimie de la Facultatea de Medicină din București și pentru numirea ca profesor a unui activist comunist, chimistul Simion Oeriu, demnitar important în comisia de armistițiu, numit între timp ministru subsecretar de stat. Acesta l-a șantajat pe titularul catedrei, Profesorul Ciocâlteu, cu vederile legionare ale fiului său, exprimate în adolescență. A obținut de la ministrul Educației, Ștefan Voitec
Simion Oeriu () [Corola-website/Science/307080_a_308409]
-
(n. 19 august 1941, Hunedoara - d. 29 aprilie 2005, București) a fost inginer chimist, profesor la Catedra de Chimie Organică din Institutul Politehnic București (Universitatea POLITEHNICA din București), membru titular al Academiei Române (2000) și președintele Secției de Științe Chimice a Academiei Române (2002-2005). Este descendent pe linie paternă dintr-o veche familie de transilvăneni din
Mircea Desideriu Banciu () [Corola-website/Science/307086_a_308415]