6,089 matches
-
sigură că ea observase că nu ne mișcasem până atunci. Cinci, șase, șapte... Aveam avut senzația că liftului Îi trebuie câte zece minute Întregi ca să treacă de fiecare etaj, iar tăcerea Începuse să‑mi țiuie În urechi. Când am adunat destul tupeu În mine ca să arunc o privire În direcția Mirandei, am constatat că ea mă analiza din cap până În picioare. Ochii i s‑au fixat mai Întâi asupra pantofilor mei, apoi a pantalonilor și apoi a bluzei, după care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
atunci când a realizat că nu numai că aveam În mână ceva comestibil, dar chiar aveam de gând să consum acel ceva. — Scapă imediat de chestia aia! a lătrat ea de la cinci metri depărtare. Doar mirosul pe care‑l emană e destul să mă Îmbolnăvească. Am aruncat supa cea ofensatoare la gunoi și am privit plină de regret la hrana mea pierdută, dar vocea ei m‑a readus, brutal, la realitate. — Sunt gata pentru vizionare! a țipat ea și s‑a așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a cerut să vin și nu mi‑a spus decât În ultima clipă că trebuie să am grijă În seara asta de progenitura râzgâiată a gazdelor. Așa că, scuză‑mă, dar cred că trebuie să mă duc să văd dacă are destul lapte și creioane colorate. — O, se simte foarte bine și sunt sigur că nu are nevoie decât de Încă un sărut de la bona lui. Și mi‑a prins fața În mâini și m‑a sărutat din nou. Am deschis gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Emily mi le trimisese prin poștă, am dat peste scrisoarea de la Anita Alvarez, cea În care Își exprimase adorația față de tot ce Însemna Runway. Tot avusesem de gând de atunci să Îi trimit o rochie nemaipomenită, dar nu găsisem niciodată destul timp. Am Împachetat rochia În foiță subțire, am pus acolo și o pereche de pantofi Manolos și am falsificat un bilețel ca din partea Mirandei - talent pe care am constatat cu tristețe că Încă Îl mai posed. Fata asta trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să mă vâneze din clipa În care intram pe ușă și nu o să mă doboare cu o săgeată otrăvită, dar tot mă simțeam neliniștită. Nu paralizată de teamă ca În zilele de odinioară, când simplul sunet al unui celular era destul să Îmi facă inima să Îmi sară din piept, dar destul de neplăcut la ideea - oricât de improbabilă - de a da cu ochii de ea. Sau de Emily. Sau de oricine altcineva, În fond, În afară de James, cu care păstrasem legătura. Într
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o aripă, din cealaltă, lin, fără crispare, fără grabă. A devenit pentru mine ceva de nelipsit, este aproape un viciu acesta, să visez În fiecare noapte că trebuie să zbor. Nu mă simt destul de odihnit dimineața, dacă n-am zburat destul pentru a mă apăra de o amenințare obscură. (luni) Mă Întâlnesc cu domnul E.G., care mă invită să-i fac o vizită la domiciliu. Îmi spune că se trage din ramura bizantină a principilor fanarioți ce l-au dat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Totdeauna ele sunt mai Îndrăznețe, au o perioadă când se maturizează mai rapid, devenind femei la 13 ani; te privesc cu deșănțată dorință, te posedă prin priviri, te epuizează, te transformă Într-o materie flască, moale, derizorie... De obicei, rezistam destul, câteva minute lungi cât Întregi secole; trebuie să-ți menții ochii ficși, larg deschiși, să nu clipești o singură dată, altfel ești Învins. În acea Încleștare liminară a privirilor se petrec arderi planetare, au loc războaie cosmice, atunci simți cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pagină, pentru a le scoate din neființă, pentru a mă scoate din neființă pe mine Însumi, pentru că nu am fost eu, viu și Întreg, decât În acele priviri ale femeilor bovarice care mă scormoneau fără scăpare. (azi) N-am avut destul tupeu să mă ridic la seminarul de filosofie și să-i spun asistentului că n-a citit sau, mai precis, că nu știe să pună problema din punct de vedere filosofic. Este acesta un fel de complex, că nu reușesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
știi? Mâine la 8 Petre o să vină la mine, ce mă fac până mâine? Vai, și când va Începe patinoarul ce mă fac, când Îl mai văd pe Petre? Nu vreau să mă gândesc la lucruri dureroase, am văzut azi destul... Fosta mea lume, a patinoarului, adunată la o demonstrație, la care eu nu am apucat nici măcar sfârșitul, că am venit prea târziu... Și era Într-adevăr lumea mea, lumea visurilor mele dragi, lumea gheții... Și azi, pentru prima dată, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la policlinica Popov. M-am operat de deviație de sept. Nu mai puteam să respir. Grasul, adică medicul Ionescu, prietenul meu, mi-a spus: „Nu-ți tai din os, Îți fac doar o rezecție de cornete. Prin cicatrizare, se obține destul spațiu ca să respiri. În general, eu prefer să nu afectez prea mult organismul“. „Bine, doctore. Ai grijă să nu-mi afectezi materia cenușie, că Încă n-am pus-o la probă.“ „Chiar de aceea nu facem operația clasică.“ Sunt În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Îi sfidează pe toți cu o privire plină de o imensă milă, Își ia aripile În brațe și fuge cu ele, le ascunde o vreme, apoi, când nimeni nu se așteaptă, Începe să zboare din nou, se ridică deasupra celorlalți, destul ca să se observe diferența, destul ca să creeze invidia, destul ca să trezească ura. (vineri) Acum, când scriu crispat pentru a umple golurile dintre cel de acum și celălalt, năvălește alt timp peste mine și mă oprește să scriu sau să citesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o privire plină de o imensă milă, Își ia aripile În brațe și fuge cu ele, le ascunde o vreme, apoi, când nimeni nu se așteaptă, Începe să zboare din nou, se ridică deasupra celorlalți, destul ca să se observe diferența, destul ca să creeze invidia, destul ca să trezească ura. (vineri) Acum, când scriu crispat pentru a umple golurile dintre cel de acum și celălalt, năvălește alt timp peste mine și mă oprește să scriu sau să citesc. Mă izolez În această cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o imensă milă, Își ia aripile În brațe și fuge cu ele, le ascunde o vreme, apoi, când nimeni nu se așteaptă, Începe să zboare din nou, se ridică deasupra celorlalți, destul ca să se observe diferența, destul ca să creeze invidia, destul ca să trezească ura. (vineri) Acum, când scriu crispat pentru a umple golurile dintre cel de acum și celălalt, năvălește alt timp peste mine și mă oprește să scriu sau să citesc. Mă izolez În această cameră de student cu mirosuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
interpune Între mine și real mă Înspăimântă; nu pot să fiu sigur de nimic din ceea ce mă Înconjoară, obiecte și ființe mă amenință cu altă identitate, decât aceea pe care le-o conferisem cu o clipă mai Înainte. Dar este destul să treacă o singură secundă și totul mi se pare schimbat. Mă străduiesc să prind autenticul, dar acesta se estompează numai ce l-am privit; până să scriu despre el, deja s-a creat o prăpastie Între ceea ce cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mi-a fost scârbă. Nu puteam fi ca voi. Ca să pot rezista, m-am fardat mai mult ca voi. Mă credeți ca făcând parte dintre voi. Eu eram altceva. N-am coborât În voi decât atât cât să vă cunosc. Destul. M-am retras În mine și vă privesc. Impenetrabil e fardul meu. De după el vă văd goi și mi-e scârbă. 23 decembrie 1964 Am luat frumosul din mine, așa cum era el, și l-am zvârlit În mijlocul oamenilor. Au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
implică traversarea simultană a mai multor genuri, afirmându-se până În prezent ca poet, critic, teoretician literar și traducător. Este rândul acum a se Încerca În roman și o face cu multă dezinvoltură. Își asumă fără sfială acest risc. Autorul știe destul și despre viață, și despre tehnicile narative moderne, pentru a nu se angaja În producerea unei scrieri „naive“. Romanul Intermezzo (Editura Albatros, 1984) vine mai ales după șocul semiotic resimțit din plin În unele poeme sau În eseul dedicat textualizării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lucru e să ai o haină cumsecade. Parcă altfel te simți. Mai stăpân pe tine și pe alții. Ce noroc că s-a întîmplat să fie tocmai gătit când a cunoscut pe fata gazdei. Tot Mimi îi umbla prin cap. Destul! își aduse aminte că pingeaua de la gheata de purtare din dreapta s-a descusut puțin. Tot n-are nici o treabă și e frig. Ia să meargă la cizmar cu ea, înainte de a se strica mai rău... Trecu, în capul gol, la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se înfurie mai rău că nu-și putea aduce aminte. Vru totuși să-i spuie ceva ca să-l concedieze delicat și nu găsi nimic. În sfârșit, fără să întoarcă ochii spre dânsul, mormăi mohorît: ― Acu lasă, că m-ai supărat destul... Du-te cu Dumnezeu! 3 Titu Herdelea nu se simți cu adevărat bine decât când, după cină, rămase singur în camera ce-i fusese pregătită și unde îl adusese Grigore, explicîndu-i să nu puie la inimă cuvintele bătrânului, că el
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Burdea, când a coborât din tren, a avut norocul să întîlnească pe Ștefan Oanță, care l-a adus cu căruța până la Lespezi, așa că a călătorit ca un boier. ― Dar hai să mai mergem și pe-acasă, mamă, că am zăbovit destul cu dumnealor, zise apoi Petre, luîndu-și rămas bun. Pantelimon îl însoți cu lădița. Casa lor era din jos de curte, aproape de capul satului, înspre Ruginoasa. Îndată ce se depărtară puțin de horă, Petre întrebă: ― Marioara pe unde-o fi, mamă, că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aduce-o Dumnezeu și om stărui și ne-om ruga, c-ar fi păcat să ne ia alții pământurile pe care le muncim tot noi din moși-strămoși. Că suntem nevoiași de te miri cum mai răsuflăm dacă n-avem pământ destul... ― Destul nu-i niciodată! zise Miron Iuga mohorât, adăugând după o pauză: Dar până acuma cum v-ați ajuns? ― Am tot răbdat, conașule! strigă Marin Stan. Și tot mai rău ne-am scufundat în sărăcie, dacă n-avem pământ... ― Pământ
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-o Dumnezeu și om stărui și ne-om ruga, c-ar fi păcat să ne ia alții pământurile pe care le muncim tot noi din moși-strămoși. Că suntem nevoiași de te miri cum mai răsuflăm dacă n-avem pământ destul... ― Destul nu-i niciodată! zise Miron Iuga mohorât, adăugând după o pauză: Dar până acuma cum v-ați ajuns? ― Am tot răbdat, conașule! strigă Marin Stan. Și tot mai rău ne-am scufundat în sărăcie, dacă n-avem pământ... ― Pământ, pămînt
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lor. Îi păru rău că i-a primit și mai ales că le-a îngăduit să se întindă la vorbă. Dar își da seama că nu mai poate drege greșeala cu răul. Murmură morocănos: ― Aide, lăsați gura, c-ați trăncănit destul! Nu mai aveți nici rușine, nici bună cuviință... Apoi îi măsură pe rând, încet și rece, și pe toate fețele citi limpede aceeași dorință mare. Privirile lor stăruitoare îl frigeau, în tăcerea neliniștită răsună atunci deodată aspru, prelung: "Huo, boală
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
hățănea mereu pe portiță, parcă nici n-ar fi vorbit cu el adineaori baba Ioana. ― N-auzi tu, măi drace, că-mi rupi țîțînile? strigă baba mai mânioasă. Mai du-te și pe-acasă, și lasă-mă să răsuflu, că destul mi-ați mâncat sufletul toată vara cu celălalt smintit dimpreună! Ori tu n-ai părinți să te strângă de pe ulițe și din curțile oamenilor? Totuși copilul nu s-ar fi speriat de mânia ei, dacă nu intervenea alt glas: ― Nicule
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
celelalte le-a astupat cu hârtie de la popa... Florica, după ce a văzut cum s-a așezat maică-sa, s-a supărat că o face de rușinea satului. Bătrâna i-a răspuns cu puțină amărăciune: ― De, draga mamei, v-am răbdat destul... Pe urmă s-a împăcat și Florica și, de cum s-a desprimăvărat, a trimis pe băiețelul cel mai mărișor, pe Costică, să mai stea pe la bunică-sa, să-i ție de urât și să scape de un mâncător. Copilul a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Dăduse ochii, de altfel, și cu boierul Miron, care l-a lăudat că s-a purtat vrednic la oștire. Pe drum, din vorbă-n vorbă, Petre se răcori, tînguindu-se că ar vrea să se așeze și dânsul, că biata Marioara destul l-a așteptat doi ani, dar nu știe dacă se va putea înlesni să facă nunta în iarna asta, că o nuntă costă bani mulți și nici fata n-are, nici el. Titu Herdelea, fără să vrea, își aduse aminte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]