6,332 matches
-
mobilizeze pe oamenii lui. Ăsta e prea... făcu o pauză în care se scobi între dinți, încercând să găsescă cuvântul potrivit... enigmatic pentru așa ceva. Nu, cred că e exact ce se spune că ar fi: o scrisoare de la un bărbat disperat să-mi spună ceva. Sarcina noastră acum e să ne asigurăm că nimeni nu suflă un cuvânt despre conținutul acestei scrisori. Amir va spune că testele de laborator au fost neconcludente, că nu se poate descifra cu claritate nici un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
momentul virajului, apăsând pedala exact când drumul cotea. Dar pe când intra în curbă cu o viteză mult prea mare, BMW-ul îl izbi mai tare ca niciodată. Fu suficient ca să propulseze roțile din dreapta ale mașinii lui Kishon peste margine. Încercă disperat să se redreseze pe carosabil, dar simțea deja diferența: mașina nu mai avea nici o aderență, roțile învârtindu-se nestingherite în aer. Îi simți ușurimea, când aceasta plonjă aproape grațios timp de cinci, șase sau șapte secunde, înainte să lovească primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
dat de Guttman. Iar acum și el fusese eliminat. Asta nu putea să însemne decât un singur lucru: erau urmăriți și toate conversațiile le erau ascultate. Asta era. Nu exista altă explicație. Uri claxona la mașinile din față, în încercarea disperată de a trage pe dreapta. Doar dacă. Unde zicea Uri că a făcut armata? La serviciile de informații. Era singurul care știa tot ce știa ea. Nu pomenise nimănui numele lui Kishon și iată-l acum mort, aproape sigur ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și aia tot viață se numește. Noroc, Uri. Ecranul se făcu negru. David Rosen era prăbușit în scaun, uluit de ceea ce tocmai văzuse. Maggie nu mai avea cuvinte. Uri, cu toate astea, era furios. Începu să lovească tastatura calculatorului, încercând disperat să găsească altceva pe DVD, un element în plus pe care să-l fi scăpat din vedere. Nu se poate termina aici! Nu se poate! Derula înainte discursul pe care tocmai îl vizionaseră. Puse din nou ultima replică. „Noroc, Uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să-l facem de o mie de ori mai amenințător! Și acum ați făcut din nou exact aceeași greșeală, aici. N-ai dreptul să-mi ții predici... Am tot dreptul. M-am plimbat prin țara asta, mi-am riscat viața, disperată să aflu cine se găsea în spatele tuturor acestor violențe, pentru că am vrut să contribui la salvarea acestui proces de pace, pentru că de fapt chiar am crezut în el. Și acum descopăr că adevărata sursă a problemei și a violenței care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
una care era îngrijorător de pustie. Uri se strădui să iasă cât mai repede din mașină, șontâcăind până la casa de bilete care era formată din niște geamuri, toate închise. Până când Maggie și Mustafa îl ajunseră din urmă, Uri gesticula deja disperat către un paznic de la ușă. După cum se temuse, Muzeul Israelului era închis pentru Sabat. După o lungă pledoarie, gardianul îi întinse cu dușmănie lui Uri un telefon mobil, după toate aparențele deja conectat. Vocea lui Uri se schimbă instantaneu, devenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
tăbliță falsă? Pentru că dacă e așa, nu ai nimic. Nici tăbliță, nici un atu, nimic. —O, e cât se poate de autentică, Bruce Miller, crede-mă. Ultima dorință și testamentul lui Avraam, patriarhul. Asta cauți, nu-i așa? —Maggie! strigă Uri disperat, dar ea încă nu terminase. —Și din cauza asta a trebuit să moară Rachel Guttman. Și Baruch Kishon. Și Afif Aweida și Dumnezeu mai știe cine altcineva. Ți-ai pus oamenii să-i omoare doar pentru asta, nu-i așa? — Haide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu totul și cu totul orbit de toate lucrurile și de toată lumea ca să începi să faci asta... Ca să începi prin a arunca câini vii în fântână... (Câinele latră din nou. Ecoul lătrăturilor răzbate în aer într-un fel trist și disperat.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Să facem ceva! BĂRBATUL CU BASTON: Ce să facem? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Să facem ceva să-l scoatem. BĂRBATUL CU BASTON: Ușor de zis. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Trebuie să-l scoatem. BĂRBATUL CU BASTON: Cum dracu’ să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PĂLĂRIE: Tocmai. N-are ecou. BĂRBATUL CU BASTON: Vezi, poate-l sperii. (Câinele începe să latre de undeva de sus, ca și cum cei doi ar fi pe fundul unei gropi și câinele i-ar lătra de pe marginea gropii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Disperat.): Iar! O, nu... Iar, iar! BĂRBATUL CU BASTON (Umblând rătăcit cu privirile în sus.): Crezi că-i același? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: El e. E unul singur. BĂRBATUL CU BASTON: Ne-am băgat într-o chestie prea de tot. BĂRBATUL CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
împotriva lui... Generalul trebuia să fie aici, tandru și atent, lângă ultima dumneavoastră dorință. Vă conjur! Plângeți-vă împotriva generalului! ARTUR: Niciodată! Numai peste cadavrul meu. GARDIANUL: Niciodată n-o să mai avem o asemenea ocazie... ARTUR: Am spus nu! GARDIANUL (Disperat.): Ah, ce v-am făcut? De ce vă purtați așa? Numai dumneavoastră ne mai puteți sălta puțin... ARTUR (Intransigent.): Nu! Nu! Nu! GARDIANUL (Hohotind): Ho-ho-ho! N-aveți pic de recunoștință... ARTUR (Din buze.): Țttt! GARDIANUL: Sunteți o haimana, un monstru, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
din nou îmbrățișări, aceleași ritualuri cu valiza și aruncatul în groapă; MAMA strigă în urmă „vezi ce faci”; când se întoarce AL PATRULEA RECRUT, apoi AL CINCILEA RECRUT și tot așa, cât consideră regizorul că e bine.) MAMA (La sfârșit, disperată.): Vai, s-au dus... (În acest timp personajele din jurul gropit urmăresc ritualul și poartă următorul dialog.) BRUNO: Ia te uită! Ăștia mai lipseau! GRUBI: Eu nu-i înțeleg pe unii... Au un tupeu! PRIMUL BĂRBAT: Asemenea oameni ar trebui interziși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Se produce o învălmășeală cumplită pe marginea gropii; personajele, dându-și seama de pericol, încep să-l ajute pe BRUNO; lupta este violentă și grețoasă, urlete, hohote; sunt gata să cadă cu toții în groapă, învălmășeală de trupuri, țipete, strigăte scurte, disperate, toate pe fondul urletului amenințător din groapă.) GRUBI: Ce dracu’... VIZITATORUL: Cum e posi... MAJORDOMUL: Na! Ține! Trage! Uuuu... GRUBI: Prinde! Na! Uah! BRUNO (Urlet continuu, disperare și silă.): A! A! Picioarele mele... VIZITATORUL (Țipă isteric.): Domnilor! Domnilor! MAJORDOMUL: Taci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Jucându-se, la spate, cu ziarul ud, ca și cum ar avea un baston de cauciuc.): Trebuie omorât. BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu știu. Faceți ce vreți, da’ ăsta nu e om. BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu, e limpede. Trebuie omorât. DOAMNA CU VOAL (Disperată.): Păi, nu vedeți că plânge? Cum să omori un om care plânge? BĂTRÎNUL CU BASTON: Unde plânge? DOAMNA CU VOAL: Plânge! Plânge! BĂTRÎNUL CU BASTON (Apropiindu-se și mai mult de fața BĂRBATULUI CU VIOLONCELUL și punându-și un monoclu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL (Reușind să se debaraseze cu greu de ziarul ud.): Parcă-i alt aer! BĂTRÎNUL CU BASTON (Care n-o vede, n-o aude pe DOAMNA CU VIOLONCELUL.): Se poate trăi. DOAMNA CU VIOLONCELUL (Ușor disperată.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL (Se așază pe un scaun și-și întinde picioarele pe un altul.): Oh, săracu’ taică-meu, să fi trăit el să vadă toate astea... DOAMNA CU VIOLONCELUL (Alunecând spre BĂRBATUL CU ZIARUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
încearcă să închidă, și el, ușa.) Trebuie luat din scurt. (Nu reușește să închidă ușa. Ziarul ud i se lipește de picioare.) Pân’ la urmă tot cum am spus eu a fost. DOAMNA CU VIOLONCELUL (Alunecând spre el, tot mai disperată.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Meditativ, poate pe jumătate ațipit.): Și acum, când te gândești... parcă nici n-a fost... S-a dus, s-a evaporat.. Ce e și omul ăsta... DOAMNA CU VIOLONCELUL (Întorcându-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
doi; capul IOANEI apare tot mai des în spatele ferestrelor și al ușilor; impresia că se plimbă fantomatic prin încăperi; glasurile HAMALULUI și ale CASIERULUI se aud tot mai zgomotos și mai impertinente; cele trei personaje dau impresia că fac eforturi disperate pentru a intra în scenă, căutând în acest scop pretexte sau un moment potrivit.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu e mare lucru să fii călător prin ploaie. Iar despre fericire... E cu totul și cu totul ciudat că vă gândiți... la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ceas medieval.) HAMALUL (Apariție de o secundă la fereastră, către călător.): Ha! CASIERUL (Apariție la altă fereastră.): Ești un om mort, domnule. HAMALUL (Altă fereastră.): Ha! Mai bine ne-ai lăsa în pace. Ne-ai stricat ziua, domnule. IOANA (Gesturi disperate către călător.): Am să fiu a ta! Am să fiu a ta! ȘEFUL GĂRII: Ai să aștepți mult și bine. Ha! Ai să te sături. Ha! Ce credeai? CASIERUL (Cântând.): N-o să plouă! N-o să plouă! HAMALUL: Nu ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
putea să se transforme Într-o tragedie. Voiau ceva de la mine și erau ferm convinși că eu dețin acel ceva (poate un obiect, poate o informație, poate Dumnezeu mai știe ce) care Îi interesa foarte și de care aveau imperioasă, disperată nevoie. Pentru că, nu-i așa, ce altceva decât disperarea poate Împinge pe cineva la gesturi rocambolești și periculoase de genul răpirii, mai ales În condițiile date?! Știau că sunt așteptat la un congres internațional și că lipsa mea nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În urechile proprii aiurea, foarte vag asemănător cu timbrul Magistrului, și nici repetatele Înregistrări pe banda reportofonului nu erau de natură să-mi fortifice rămășițele firave de optimism pe care Încercam să le conserv cu orice preț. Cu prețul Încăpățânării disperate chiar. În același timp, nu Înțelegeam de ce Eveline nu recurgea la soluția simplă și sigură a Înregistrării glasului lui Wagner pe reportofonul cu care mă chinuiam amarnic și pe care ajunsesem să-l urăsc pătimaș. - O fi simplă, dar sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
țigară și am tras fumul În plămâni cu voluptate și simț de răspundere, cum făceam de regulă la expirarea intervalului În care Împrejurările mă obligau la pauză de viciu. Nu mă mai gândeam la Statut, cadavrul lui Fujimori și perplexitatea disperată a Evei la vederea listei de coduri Își impuseseră contondența În ierarhia preocupărilor mele. Pe moment, cel puțin. Eram curios cu care dintre ele va Începe, deși ordinea n-avea nici o relevanță, În definitiv. Sau, poate, avea? Pesemne că da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cărui lumină de avertizare creștea, făcându-și loc printre schizofrenicele mele căutări criptografico-matematico-literale ce se descompuneau lent, lăsându-i cale liberă. „Cheia cifrului”, cheia... cheia - era ceva cu acest cuvânt depozitat undeva, În memoria mea pasivă, și el se zbătea disperat să iasă la suprafață. Ce anume Îl fixase acolo? Și când, În ce Împrejurare Îl procesasem și-l pusesem În stand by cu convingerea că vreodată o să mă Întorc la el? Cheia... cuvântul-cheie, soluția și izbăvirea... unde se află, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fi izbutit să se descurce - treaba ei cum -, că s-ar fi putut Întâmpla ceva neprevăzut care s-o Împiedice să se Întoarcă În timp util pentru a salva ce mai era de salvat. Mai mult ca oricând, În situația disperată În care ne aflam și care se agrava cu fiecare minut, binele veritabil, unic și indispensabil, trebuia să fie un bine făcut la timp. Sau deloc... M-am ridicat de pe scaun cu mișcări lente. Știu că e caraghios, Însă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de relații cu Președintele Arriaga. Când acesta îi scrie, însă, rugîndu-l să-1 ajute ca "să scape patria", Pimenta de Castro acceptă să alcătuiască guvernul. Este straniu că, patru ani după instaurarea Republicii, Președintele e silit să facă un asemenea apel disperat la un general. Pimenta alcătuiește un guvern de militari. Suntem la 23 ianuarie 1915. Adunarea Deputaților e închisă până la 4 martie. Dar, cum mandatele expiraseră și se hotărâseră noi alegeri, la 7 martie, Pimenta de Castro socotește inutil să redeschidă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Întorcea În amurg (după ce mama Îl fluierase mult timp pe aleea stejarilor) cu stârvul uscat al unei cârtițe, În fălci, și cu scaieți În urechi. Prin 1915, a paralizat de picioare și până când i s-a administrat cloroform, se târa disperat pe suprafața lungă și lucioasă a pardoselii acoperite cu parchet, ca un cul de jatte. Apoi cineva ne-a dăruit un alt cățel, Box II, ai cărui bunici fuseseră Quina și Brom, câinii doctorului Anton Cehov. Acest ultim dachshund ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
contrazic“, Îi replică Lenski, cu o oarecare demnitate. Stând În mașina noastră țeapăn, de parcă era Împăiat, Lenski a fost dus la universitate, a rămas acolo până seara, s-a Întors cu sania printre nămeți, prin viscol, și s-a urcat disperat și tăcut În camera lui. Spre sfârșitul șederii lui la noi, s-a căsătorit și a plecat În voiaj de nuntă În Caucaz, În munții lui Lermontov, și apoi s-a Întors să mai petreacă o iarnă la noi. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]