5,988 matches
-
prin pasul Lainici), străjuit de castrul de la Ad Mutriam și prin valea Oltului (prin pasul Turnu Roșu), străjuit de castrul de la Arutella. Defileul Lotrului devenind accesibil abia în secolul al-XX-lea. Spre est era doar un drum de munte terasat de legionarii romani, străjuit de coline împădurite, care pleca dintre localitățile de azi Curtea de Argeș și Pitești, bifurcând-se, în afara provinciei, spre Câmpulung și spre sudul Munteniei. Această relativă izolare de restul lumii a oferit locuitorilor o anumită protecție naturală în fața năvălirilor; nordul
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
studiul istoriei legiunilor romane, se poate observa ca veteranii legiunii a V-a Macedonica și legiunii a XIII-a Gemina sînt lăsați la vatră și primesc ca plată a serviciilor militare, loturi agricole în Dacia Malvensis, Caracalla împroprietărește chiar și legionarii altor legiuni romane. Se datorează și garnizoanelor militare, emisiunile din capitală sunt aici mult mai frecvente decât în provincii. Din contră, Muntenia de la apus de Limes Transalutanus este un teritoriu locuit de barbari, în care pătrunderea de monedă are mai
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
a fost teritoriu de pasaj a migratorilor. Un alt indiciu al latinizării avansate, îl constituie diferențele de înfățișare ale oltenilor, mai bruneți, cu debit verbal mult mai alert și gesticulări frecvente, colerici, expansivi, caracteristici moștenite direct de la colonizarea masivă cu legionari a unui teritoriu în care populația geto-dacă a fost redusă din diferite motive (războaiele daco-romane, luarea în sclavie a multor barbați daci, migrarea unei părți a băștinașilor spre dacii liberi). De fapt, primii coloni au fost așezați în Oltenia de către
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
motive (războaiele daco-romane, luarea în sclavie a multor barbați daci, migrarea unei părți a băștinașilor spre dacii liberi). De fapt, primii coloni au fost așezați în Oltenia de către Traian chiar înainte de construirea podului de la Drobeta, erau cohorte auxiliare din Hispania, legionarii au primit pământuri în jurul Drobetei, constituind o enclavă, un cap de pod menit să înlesnească construirea în deplină securitate a podului de peste Dunare. Acest ansamblu al descoperirilor masive de monedă romană, unelte agricole, fibule si ustensile de tot felul, arme
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
Internelor Alexandru Drăghici. Spre sfârșitul anilor '40 și începutul anilor '50, în zonele muntoase sau împădurite de pe întreg teritoriul României încep să se formeze și să acționeze grupuri de partizani anticomuniști. Formate din foști militari în armata regală, din foști legionari, țărani revoltați și chiar preoți, ele sunt uneori sprijinite din Occident, însă, de cele mai multe ori, de comunitățile din zona în care acționau, și întreprind acțiuni temerare împotriva reprezentanților din teritoriu ai autorităților comuniste. O astfel de acțiune a avut loc
Pavel Aranici () [Corola-website/Science/317019_a_318348]
-
în 1938 devine șeful Frățiilor de Cruce din Oradea. Datorită profesiei de avocat și afilierii politice legionare, Blănaru intră în vizorul Securității, după acapararea puterii în România de către comuniști. Intuindu-și arestarea iminentă, deoarece comuniștii începuseră să-i vâneze pe legionari, Spiru Blănaru fuge, în 1948, în munții Banatului. El se asociază cu notarul public Gheorghe Ionescu și cu comandorul de aviație Petre Domășneanu într-un grup care va fi cunoscut sub numele de „Grupul de la Teregova”. Acest grup avea legături
Spiru Blănaru () [Corola-website/Science/317740_a_319069]
-
legături puternice cu altă grupare a rezistenței din Munții Banatului, aceea a colonelului Ioan Uță, fost prefect al județului interbelic Severin. Grupul lui Blănaru era alcătuit din membri ai tuturor partidelor politice, nefăcându-se deosebire între țărăniști, liberali, militari sau legionari. Scopul lor comun era să lupte împotriva ocupării țării de către bolșevici. Inițial, Gheorghe Ionescu a rămas în comuna Teregova și a organizat sătenii pentru a putea susține și aproviziona grupurile lui Spiru Blănaru și colonelului Ioan Uță. Ulterior, fiind și
Spiru Blănaru () [Corola-website/Science/317740_a_319069]
-
aflate sub dominație rusească. Legiunile erau trimise să lupte împotriva sovieticilor cu promisiunea independenței naționale. Musa și prietenul său poetul Abdulla Aliș sunt încorporați în "Legiunea Volga-Ural", o unitate tătărească. Ei organizează un grup de rezistență care face propagandă printre legionari îndemnându-i să își folosească armele împotriva naziștilor. Ca urmare, primul batalion trimis pe frontul de est îi ucide pe germani și se refugiază la partizanii sovietici din Belarus. Grupul este descoperit și trimis la închisoarea Moabit din Berlin. Aici
Musa Djalil () [Corola-website/Science/317743_a_319072]
-
sau un siracuzian ca Arhimede. Armata romană avea mai multă experiență în luptele corp-la-corp. În loc să utilizeze manevra de împungere cu berbecul, au adoptat manevră de a naviga alături de nava inamică, coborând podul care era atașat de corabie peste nava inamică . Legionarii treceau podul și se îmbarcau în navele inamice ducând lupte corp-la-corp. Noua armă și-a dovedit utilitatea în Bătălia de la Mylae, fiind prima victorie năvală romană. Romanii au construit și echipat o flota de 150 de quingureme și trireme în
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
aruncătorilor cu praștia aduși din strainatate. Nervii au fost renumiți pentru aptitudinile lor în război. Cezar dispunea de proiectile că "scorpionii" și "baliste", arcași și aruncători cu praștia. Nervii prindeau lăncile și sulitele romane aruncate și le aruncau inapo către legionari. Nervii refuzau să cedeze și luptau pe movilele și meterezele formate din luptătorii căzuți. Dar legiunile române răzbeau căci dispuneau de pilum (odată aruncat în scuturile inamice, era greu de scos, și inamicii nu mai puteau să se apere), săbiile
Războaiele Galice () [Corola-website/Science/318081_a_319410]
-
iberică. În spatele fiecărui flanc al liniei principale erau plasați infanteriștii libieni. Infanteriștii romanii au intrat în luptă cu galii și spaniolii. Cavaleria punică grea a rupt linia cavaleriei, condusă de Aemilius Paulus. Infanteria cartagineză a cedat sub presiunea romanilor, însă, legionarii au ieșit din dispozitiv, devenind o gloată enormă. Această gloată a fost atacată de libieni, iar galii și spaniolii s-au regrupat. Hasdrubal (fratele lui Hannibal), a atacat din spate cavaleria romană, același lucru făcând și cu infanteria. Armata romană
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
fost Gaius Marius. În anul 107 î.H., Marius a devenit consul, fiind trimis să-l înlocuiască pe comandantul care lupta în războiul numidian. Înainte reformei lui Marius, Gaius Gracchus a făcut statul responsabil pentru furnizarea de echipament și îmbrăcăminte legionarilor și interzicerea înrolării soldaților romani sub 17 ani. După ce lui Marius i s-a interzis dreptul de a mobiliza noi legiuni pentru a întări armata aflată în Africa, acesta a făcut o mutare fără precedent, apelând la cetățenii cei mai
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
o acvilă de argint. Soldații primeau arme, armură și haine de la stat. Aceștia au devenit legați de propriile legiuni, iar Caesar a profitat de mândria legiunilor și rivalitatea dintre ele. În cadrul unei legiuni au dispărut diferențele între clasele sociale. Toți legionarii aveau pilum și gladius. Soldații erau în continuare împărțiți în centurii, care însă, erau formate din 80 de oameni. Două centurii formau un manipul. Fiecare legiune avea un efectiv de 6.000 de oameni, era formată din zece cohorte, care
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
Legiunile X, XIII și XIV au fost numite Gemina („Geamăna”), fapt ce sugerează că au fost formate prin unirea a două legiuni. Unele dintre legiuni au dobândit o reputație distinctă în timpul lui Caius Marius, dar Augustus a oficializat această tendință. Legionarii menționau de obicei în inscripții și epitafuri, legiunea din care făceau parte. Nero a adăugat Legiunii XIV Gemina, titlul de Maria Victrix (a lui Marte, Victorioasa), iar Traian a numit Legiunea XXX, Ulpia Victrix. Nici după Marius, serviciul militar probabil
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
sau aquilifer. Diferențele între armata romană din secolul IV d.H. și armata romană din perioada Principatului constau în existența unei armate de câmp mobil, organizarea cavaleriei în organisme independente față de infanterie și dimensiuni mai mici ale unităților legionare. Despre soldele legionarilor se știe faptul că Iulius Caesar a dublat soldele legionarilor la 225 de denari (9 aurei de aur) pe an, lucru care înseamnă că soldații primeau înainte în jur de 112,5 denari. Acest cuantum stabilit de Caesar a fost
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
și armata romană din perioada Principatului constau în existența unei armate de câmp mobil, organizarea cavaleriei în organisme independente față de infanterie și dimensiuni mai mici ale unităților legionare. Despre soldele legionarilor se știe faptul că Iulius Caesar a dublat soldele legionarilor la 225 de denari (9 aurei de aur) pe an, lucru care înseamnă că soldații primeau înainte în jur de 112,5 denari. Acest cuantum stabilit de Caesar a fost păstrat până la sfârșitul secolului I d.H. Solda era plătita în
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
că soldații primeau înainte în jur de 112,5 denari. Acest cuantum stabilit de Caesar a fost păstrat până la sfârșitul secolului I d.H. Solda era plătita în trei rate, numite stipendia. La sfârșitul secolului I d.H., Domițian a mărit soldele legionarilor la 300 de denarii, adică 12 aurei (ceea ce însemna că probabil a fost adăugat un al patrulea stipendium). În timpul lui Septimius Severus s-a mărit din nou plata, probabil la 450 de denarii, care erau plătite tot în 3 stipendia
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
În timpul lui Septimius Severus s-a mărit din nou plata, probabil la 450 de denarii, care erau plătite tot în 3 stipendia. Caracalla a mărit și el solda cu 50%. Plata călăreților din cohorte era probabil egală cu cea a legionarilor. Înaninte de anul 84 d.H., plata unei miles cohortis era formată din 250 de denarii pe stipendium și 750 pe an. Înainte de anul 84 d.H., diferența de plată între miles cohortis și equites cohortis era de 50 de sesterți pe
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
faptul că un cavalerist primea mai mult decât un infanterist, lucru care se întâmpla și în timpul Republicii, conform relatării lui Polybius. Nu se știe cu exactitate dacă infanteriștii care nu aveau cetățenie, primeau mai mulți sau mai puțini bani decât legionarii. Într-un studiu, s-a demonstrat că în timpul lui Augustus, un legionar primea 225 de denarii pe an, un infanterist auxiliar 187,5 de denarii, iar un soldat dintr-o ala 262,5 de denarii. Documentul de la Masada a fost
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
se întâmpla și în timpul Republicii, conform relatării lui Polybius. Nu se știe cu exactitate dacă infanteriștii care nu aveau cetățenie, primeau mai mulți sau mai puțini bani decât legionarii. Într-un studiu, s-a demonstrat că în timpul lui Augustus, un legionar primea 225 de denarii pe an, un infanterist auxiliar 187,5 de denarii, iar un soldat dintr-o ala 262,5 de denarii. Documentul de la Masada a fost respins din discuțiile despre soldele din secolul I d.H., deorece este foarte
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
mai multe tipuri (acestea fiind împărțite la rândul lor în alte categorii), dintre care se pot enumera: -armura lamellară -lorica graeca -lorica serta sau -lorica laminata În secolul I î.H., armura de zale (lorica hamata) era folosită de majoritatea legionarilor și mulți au continuat să o folosească chiar și după apariția loricăi segmentata. Unele lorica hamata erau confecționate dintr-un aliaj din cupru, însă majoritatea erau făcute din inele de fier cu o grosime de un milimetru și diametrul de
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
secolul III d.H. Toate tipurile de armuri din toate perioadele aveau un tip de veșmânt căptușit, care nu era pus direct peste tunică. O sursă târzie numește acest veșmânt thoramachus, iar altă sursă subarnalis. Lorica squamata era folosită uneori de către legionari și apare uneori pe metopele de la Adamclisi. Aceasta mai aare și pe reprezentări ale purtătorilor de stindarde, muzicienilor, trupelor de cavalerie, chiar și în trupele auxiliare de infanterie. Spre deosebire de lorica hamata, lorica squamata se strica mai repede., de aceea arheologii
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
locul s-a retras împreună cu un mic grup de luptători și s-au ascuns intr-o peșteră. Romanii i-au descoperit și le-au cerut depunerea armelor. Evreii au refuzat preferând moartea, pentru a nu cădea în mâinile răzbunătoare ale legionarilor. Deoarece sinuciderea era interzisă de religie, evreii asediați au hotărât să tragă la sorți, perechi-perechi, pentru a se omorî între ei. Rămași ultimii, Iosephus, realizând că evreii vor pierde războiul, l-a convins pe luptătorul evreu cu care urmau să
Iosephus Flavius () [Corola-website/Science/319223_a_320552]
-
de la 23 august 1944), Ion Antonescu a fost îndepărtat de la putere. Regele Mihai al României a declarat război Germaniei. În aceste condiții, în septembrie 1944 Andreas Schmidt s-a întors în România cu un comando de parașutiști format din șapte legionari români pentru a organiza lupta contra noului regim de la București, rezistență armată pe care înaintarea rapidă a Armatei Roșii a zădărnicit-o, fiind capturat de trupele sovietice. Andreas Schmidt a fost judecat și condamnat și, ca prizonier, a fost dus
Andreas Schmidt () [Corola-website/Science/319376_a_320705]
-
evreiești din Brașov. Chiar dacă nu au fost deportați în lagăre, li s-a interzis să fie proprietari de societăți comerciale, evreii fiind frecvent bătuți, iar copii lor dați afară din școală. În anul 1941, sinagoga ortodoxă a fost devastată de legionari. După război, o parte importantă a evreilor din Brașov a emigrat spre Israel. La data recensământului populației din 1956 în oraș mai locuiau doar 1.759 evrei. Numărul lor a scăzut constant de atunci, astăzi fiind și mai mic. În
Sinagoga Neologă din Brașov () [Corola-website/Science/316565_a_317894]