6,343 matches
-
natura, să acționăm în conformitate cu ea (creștinii spun: Dumnezeu este creatorul naturii, trebuie să îi tratăm opera cu respect). Din păcate, aceste criterii nu sunt simplu de aplicat. Să îl luăm pe cel care afirmă că orice acțiune în favoarea dezvoltării omului legitimează intervenția sa asupra naturii și să vedem ce se poate întâmpla în diferite circumstanțe. Să luăm cazul fecundării medicale asistate. Iată un cuplu îndrăgostit, în care cei doi au 35 de ani și dorința lor de a avea copii nu
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
științele biologice, ca specialitate medicală, și la științele umane, ca antropologie, (K. Jaspers, L. Binswanger, V.E. von Gebsattel, R. Kuhn, A. Zutt, H. Tellenbach, H. Ey). Această remarcă este foarte importantă pentru precizarea locului și a identității psihopatologiei care se legitimează ca disciplină științifică de sine stătătoare. W. Dilthey dinspre științele umane și K. Jaspers dinspre medicină fac distincția bipolarității originii psihologiei și a psihiatriei, dar analiza lor este axată pe aspectele exterioare, de contingență ale acestor domenii. Din acest motiv
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
această ipoteză înseamnă a analiza relația între nebunia și pictura sa. Mulți cred și acum că nebunia este cauza și, în consecință, explicația picturii sale. Nu e numită, oare, și astăzi, în mod pudic, o pictură "chinuită"? Corespondența cu Theo legitimează un punct de vedere cu totul opus: nebunia lui Vincent este rezultatul picturii sale, adică al muncii sale de ocnaș, al convingerii, credinței, însingurării și neputinței sale. Nebunia lui Vincent vorbește despre forța non-imposibilului său. Dacă bea, este pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
aspecte sunt indisociabile. Dacă întreprinderile n-ar mai reuși să "insatisfacă", lumea noastră s-ar opri de la sine precum o mașină fără benzină. Justificînd și stimulînd insatisfacția materială generală, partidele politice și sindicatele nu lucrează, oare, în folosul întreprinderii, nu legitimează mersul acestei lumi? François Quesnay (am văzut, unul din inventatorii "realității economice") postulează că omul este o "ființă de nevoi". Noțiunea de economie o presupune pe cea de nevoi. Ideea de nevoi este atît de evidentă pentru noi, o percepem
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
care-l preocupă, neglijîndu-le pe altele. Manualul însă impune o înșiruire de idei încît să se ordoneze gradual și să fie cît mai inteligibile și pentru cei care nu le-au avut în atenție, deși acest lucru nu trebuie să legitimeze transformarea lui într-o simplă compilație. Ca să fie necesar, un manual trebuie să ofere și altceva decît cercetările anterioare, căci altfel ar putea fi suplinit de cîteva indicații bibliografice. Apoi, în raport cu sursele de informare, manualul trebuie să fie dominat de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
credința că, prin analizele lui Noica, s-ar putea desprinde mai mult decît o opinie singulară despre încifrări uneori mai mult închipuite decît existente în cuvinte (cum ar fi stabilirea unei relații între minte și smintire). Strădania sa de a legitima un presupus "sentiment românesc al ființei" se concretizează prin reconstrucții ale unor cu-vinte (precum întru, rost, sinea etc.) sau prin supraevaluarea, din perspectiva identificării unor trăsături particularizante, a unor forme gramaticale (cum ar fi infinitivele lungi, variantele de viitor sau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
2001; Swaine, 2001). Prin urmare, o explicație a realismului identității privind politica externă chineză după Războiul Rece dezvăluie tensiuni structurale în centrul administrării relațiilor interdependente. În timp ce elita a ajuns să se bazeze pe implicarea în plan extern pentru a se legitima, tocmai această interdependență îi amenință autoritatea. În aceste circumstanțe, regimul adoptă un discurs și comportament de tip realpolitik, ca unic mijloc pentru consolidarea identificării de tip ingrup. Totuși, la rândul său, acest fapt generează incoerența politicilor structurale și probleme profunde
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
astfel inițiatorul teoriilor statale conservatoare ale epocii moderne. Burke pleca de la premisa exostenței unui stat fundamentat pe istorie, pe tradiție și obiceiuri specifice. Ordinea politică devenea astfel o expresie a acestor valori, având nevoie de ele pentru a se putea legitima. În acest context, a apelat la conceptul de prejudecată, în sensul de noțiune valorică ce trebuie să existe în fiecare societate și care se reflectă în simbolurile, comportamentelor și instituțiile statului. Aceste prejudecăți făceau ca virtuțile omului să devină un
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
civile superioare, el face acest lucru pentru că societatea al cărei membru este îl supune unor norme pe care el le-a acceptat de bună voie, și anume Legi fondate care îl eliberează și nu îl oprimă. Însă, odată ce legea este legitimată și adevărata lege este stabilită, libertatea lui Rousseau devine libertatea supusă legii. Omul este liber deoarece, atunci când legile guvernează și nu oamenii, el nu cedează în fața nimănui. Cu alte cuvinte, el este liber pentru că nu este expus arbitrarietății puterii. Aceasta
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
care structurile religioase s-au îmbinat cu cele militare și politice, sprijinindu-se reciproc. Această tradiție obscurantistă a relațiilor sociale europene, înclinată către scindare, a fost de natură a genera resentimente populare, acestea fiind cultivate de regimurile tiranice, care au legitimat impostura, exact pentru a-și asigura un control cât mai ferm asupra maselor. De abia după cel de-al Doilea Război Mondial au început să germineze speranțele unei construcții europene comune. Aceasta s-a datorat, în esență, începuturilor globalizării, determinate
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
a fost nici direct aleasă, nici capabilă să influențeze autorizarea legislației, aceste sarcini revenind Consiliului. Adoptarea actelor legislative trebuia să fie realizată de către miniștrii guvernelor naționale alese în cadrul adunării Consiliului. Așadar, procesul de elaborare a deciziilor de către aceștia ar fi legitimat indirect guvernele naționale, iar legitimitatea instituțiilor înființate prin tratate deriva din surse tehnocratice. Legitimitatea tehnocratică trebuia să derive din abilitatea experților care operează în instituțiile supranaționale, Înalta Autoritate, cu scopul de a emite decizii efective menite să promoveze dezvoltarea economică
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
din iunie 1979. Mulți reprezentanți ai guvernelor nu le-au privit cu ochi buni, acest lucru datorându-se în mare parte și faptului ca acestea făceau presiuni pentru reforma instituțională în favoarea PE și datorită unei lipse a încrederii în structuri legitimate prin votul popular 320. Prevederi bugetare: reforme impuse prin tratat, 1970 și 1975 Pe parcursul a patru decenii, Parlamentul a trecut de la stadiul de adunare consultativă la cel de colegislator. Această evoluție nu poate fi tratată individual, întrucât factorii care au
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
avea nevoie de acțiunea intenționată a membrilor săi. Sistemul se fundamentează cognitiv, pe o Înțelegere comună a realității sociale. Antropologia operează o distincție Între simple convenții - aranjamente provizorii sau pur utilitare - și convenții instituționale sau instituții; acestea din urmă se legitimează și sunt justificate printr-un principiu fondator general, și nu În termenii interesului reciproc. Ele se Întemeiază pe rațiuni ce transcend sistemul social, „extra-sociale”, ce pot lua „diferite forme, de la strămoși sau Dumnezeu la Rațiune sau Natură Umană” (Mihăilescu, 2004
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
și nu În termenii interesului reciproc. Ele se Întemeiază pe rațiuni ce transcend sistemul social, „extra-sociale”, ce pot lua „diferite forme, de la strămoși sau Dumnezeu la Rațiune sau Natură Umană” (Mihăilescu, 2004:50). Instituțiile dispun de justificări sociale care le legitimează. „Avem de-a face cu o convenție instituțională atunci când, la Întrebarea „De ce faceți așa?” (deși primul răspuns ar putea fi formulat În termenii interesului reciproc), răspunsul final la Întrebările ulterioare se va referi la modul În care planetele sunt fixate
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de muncă nu se bazează pe principiul simetriei juridice, drepturile și obligațiile celor două părți fiind În mod diferit reglementate prin lege, În baza recunoașterii sociale a puterii inferioare de negociere a angajatului În fața angajatorului. Diferenția de putere de negociere legitimează intervenția statului, prin componenta instituțională, În blocarea anumitor „rezultate” social indezirabile ale negocierii (intervenția statului se poate concretiza În stabilirea salariului minim, a numărului de ore de muncă pe săptămână etc.). Pe de altă parte, există prevederi ce protejează interesele
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
se stabilesc cadrele normative de exercitare a controlului. Totuși, acești actori sunt „produsele propriei lor istorii și ale necesităților lor inerente, având un caracter natural și o finalitate specifică”. Ei urmăresc scopuri și finalități proprii pe care Încearcă să le legitimeze apelând la norme și principii de ordin superior. Perspectiva se bazează, În mare măsură, pe o „ontologie socială realistă”(Scott, 2001:161). De pe o poziție constructivistă macrofenomenologică, Meyer și Jepperson (2000) argumentează ideea construcției cultural-cognitive atât a intereselor, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
În mod realist ca Întrunind pentru totdeauna acordul tuturor”. Legitimarea anumitor interese În detrimentul altora și construirea unor așteptări legate de apariția anumitor interese În contexte date constituie fundamentul social al acestora. Ea presupune ierarhizarea și integrarea instituțiilor (simbolurilor și practicilor) legitimate În ultimă instanță printr-o teleologie socială consensuală. Legitimarea se face din perspectiva teleologiei sociale integratoare (dezvoltarea socială și economică rațională În societățile moderne). Astfel anumite interese pot fi convergente acestei teleologii raționale, fiind clasificate ca legitime și producând așteptări
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
În raport cu aceste nevoi ar duce la tensiuni „disfuncționale”. De asemenea conflictul intraindividual dintre actorul social și sinele interior (I versus Me) poate fi soluționat, Într-un sens sau altul, apelând la interpretarea simbolurilor: exprimarea personală poate fi uneori văzută ca legitimă chiar În dauna realizării profesionale. Competiția rezidă În abilitatea actorilor de a manipula simboluri și semnificații și de a construi teleologii care să promoveze propriile interese devenind astfel „principali”. Concepând În acest fel construirea socială a intereselor, considerăm că procesele
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de agent și principal. Procesele de legitimare, construire și reconstruire nu sunt, totuși, independente de acțiunea intențională a actorilor. Responsabilitatea socială a organizațiilor Un exemplu de construcție culturală ce impune o concepție socială determinată asupra corporației și, la rândul său, legitimează anumite relații Între actorii constitutivi, este responsabilitatea socială a corporațiilor. Conceptul are conotații atât descriptive, cât și instrumentale, dar mai ales normative. Substanța noțiunii este de natură etică. Acest concept se impune În opinia publică schimbând modelul clasic de percepție
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
comportamentului organizațional și introducerea de considerații etice și normative În analiza cooperării intra-organizaționale. Relațiile intraorganizaționale nu sunt rezultatul presiunilor către eficiență, ci mai degrabă procese politice de echilibrare a intereselor diverse, procese ce urmează ideologii sociale prin care se legitimează și capătă consistență cognitivă. Explicarea patternurilor de cooperare intraorganizațională se invocă elemente politice și cognitive, mai degrabă decât rațiuni economice, Înscriind teoria economică pe linie instituționalistă și apropiindu-o epistemic de sociologie. Problema cooperării În interiorul organizațiilor se centrează pe considerații
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
instituțiile cele mai eficiente În controlarea fluxurilor de capital. Abandonând individualismul metodologic, Jepperson și Meyer (1991) argumentează caracterul macrocultural al instituțiilor și consideră acțiunea ca fiind, la rândul ei, o construcție socială. Instituțiile sunt imersate (embedded) În instituții mai cuprinzătoare legitimate social și sunt determinate de traiectul instituțional și cultural: ele urmează o logică a dezvoltării instituționale, logică ce nu poate fi semnificativ influențată de potențialul acțional al actorilor. Între aceste limite Însă, se plasează o serie Întreagă de autori, precum
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
definire și Înțelegere sociale ale eficacității (performanței): interesele comunității și ale angajaților sunt instituite, adesea În dauna intereselor capitalului. Într-o ideologie neoliberală, performanța se exprimă prin profitabilitate; interesele capitalului sunt primordiale, subsumând interesele oricărui alt grup: această concepție se legitimează În baza teoriei „mâinii invizibile” și asumpției conform căreia urmărirea intereselor capitalului este În interesul societății prin distribuirea optimă a resurselor. În ambele cazuri Însă, sensul performanței este o construcție intersubiectiv semnificativă, iar impunerea (legitimarea) unui sens constituie un act
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
că indivizii joacă un rol activ, folosind regulile și resursele sociale existente ca pe un fel de „trusă de instrumente” culturale cu ajutorul căreia Își elaborează strategiile de acțiune (Swidler, 1986). Așa cum afirmă și Holm (1995), interesele modelează ideile care, apoi, legitimează strategii de acțiune În interesul anumitor actori, dar, pe de altă parte, ideologiile, la rândul lor, ajung să modeleze interesele. Studii asupra formelor organizaționale din Extremul Orient arată insuficiența explicațiilor singulare fie În termeni de acțiune economică interesată, fie În
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
singulare fie În termeni de acțiune economică interesată, fie În termeni de cultură. Hamilton și Biggart (1988) argumentează pentru o abordare istorică a structurii de autoritate dintre stat și mediul de afaceri În care statul Încearcă, prin acțiune strategică, să legitimeze un sistem de reguli și să promoveze o ideologie proprie privind dezvoltarea social-economică. Odată constituită, structura de autoritate legitimă dă naștere instituțiilor economice, iar acțiunea economică este imersată Într-un spațiu cultural-ideologic de exprimare. Toate aceste abordări accentuează caracterul dialectic
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Își gestionează capitalul social (Încredere și reciprocitate) În cadrul acestor rețele, la fel cum manipulează elementele culturale, pentru elaborarea strategiilor de acțiune. 5. Concluzii Abordările instituționaliste consideră că organizarea se constituie Într-un proiect al societății În ansamblu care instituie și legitimează structuri de facilitare a cooperării. Ea se constituie În ceea ce Searle (2000) numea o intenționalitate colectivă, mai presus de voințele actorilor individuali. Cooperarea nu poate fi doar bilaterală sau contractuală, ci este realizată doar În virtutea imersării ei Într-un cadru
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]