KorAP: Find »[drukola/base=linie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...226 227 228 ...4913 >

122,821 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

cu atât mai puțin credea în coincidențe. - Bine, măi Dane, zise, asta și voiam să fac. Hai, încheie-ți șireturile și treci încoa’. Avea de gând să-l scoată pe Marinescu, fundașul stânga, și să joace cu trei fundași în linie. Ceea ce și făcu. Lui Vlad Buruiană, antrenorul dinamovist, nu-i plăcu deloc mișcarea lui Nea Bițu. Și el visase că Ciuleasa înscrisese două goluri și fusese ușurat să-l vadă pe banca de rezerve. Dar acum... - Mihnea, strigă. Mihnea era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
mânecă scurtă și pete de sudoare la subraț și niște șlapi Adidas în picioare. Avea o față stranie: trăsăturile păreau să fi fost șterse cu guma și apoi redesenate aiurea cu un creion chimic și două carioca, astfel încât tot echilibrul liniilor și culorilor era cumva anapoda, suprarealist. - Alo! Ce faceți acolo? se răsti omul descris aici la Takamura. Ce faceți acolo? Hă? - Încerc să repar..., începu Takamura. Dar fu întrerupt de vocea ascuțită ca un trident a bărbatului: - Nu e voie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
ochi. M-am întors în dormitor. Ana era tot gri, dar parcă mai puțin. M-am dezbrăcat și m-am întins lângă ea. Sforăia ușor, ca o pisică bătrână. Am mângâiat-o pe spate, chiar deasupra curului, acolo unde începe linia dintre buci. A gemut ușor și s-a mișcat, dar nu asta îmi era intenția. Am continuat s-o mângâi într-un singur punct până când zorii s-au revărsat în cameră. Cu ochii zdrobiți de somn, am privit în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
educație primită acasă (tatăl meu era și este geograf, mama era balerină, acum este coregrafă), sutele de cărți citite, curtoazia înnăscută, inteligența sclipitoare dată de Dumnezeu mă făceau special în sensul cel mai bun al cuvântului; deși aveam zece pe linie, nimeni nu era gelos pe mine, fiind clar că exact asta meritam. Eram invitat la toate aniversările colegilor, iar părinții lor erau entuziasmați de prezența mea. Eram adeseori dat de exemplu: „Vlad, de ce nu înveți și tu ca Alex? De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
de aluminiu în care se aflau procesorul, memoria și hardul lui Vincent. Display-ul de control pâlpâi portocaliu și se stinse. Shuoke formă un număr de telefon. Îi răspunse un automat care îl ruga să aștepte până se eliberează o linie, după care îi puse niște muzică clasică. Barcarolle de Offenbach. Apoi îi răspunse vocea unei femei: - Kigano Industries Customer Service, bună dimineața. Cu ce vă pot ajuta? - Bună dimineața. Acum circa opt luni am cumpărat un Kigano Ito VXA-T

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
care tocmai îl umplusem cu aluat înapoi în oală, am dat tigaia la o parte de pe foc, mi-am șters mâna de șorț, am fugit în living și am ridicat receptorul. - Ce faci, Ciobane? zise persoana de la capătul celălalt al liniei, dezvăluindu-și astfel și identitatea. Deoarece un singur om îmi spunea așa: prietenul meu Mihai Iveșteanu, zis și - ba chiar numai - Yves. Apelativul pe care mi-l adresase avea la bază una dintre legendele tinereții mele, și anume neuitata săptămână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

În toate cele zece cazuri? Privind mai atent, îmi dau seama că exemplele pe care le dai sunt doar două. Există o lacună, marcată de un punct și de „Și apoi...“, care corespunde povestirii despre oglinzi (Într-o rețea de linii ce se intersectează), adică unui exemplu de narațiune ce tinde să se structureze ca o operație logică, o figură geometrică, sau o partidă de șah. Dacă am încerca aproximarea numelor proprii, părintele cel mai ilustru al acestui mod de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
deplin și actual Borges. Între aceste două nume, îndepărtate între ele, îi putem situa pe autorii care tind să filtreze emoțiile cele mai romanești, într-o climă mentală de abstracție rarefiată, garnisită adesea cu afectări erudite. Într-o rețea de linii ce se intersectează, unicul roman uitat de tine, a fost scos în evidență (poate prea mult?) de alți critici. De ce? Pentru că, spun eu, dacă ai fi ținut cont de el, ar fi trebuit să ții cont de faptul că între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
reformulată imediat astfel: „crede oare Calvino... că posibilul coincide cu existentul?“ Și îmi atragi atenția foarte sugestiv „că posibilul nu poate fi numărat, că nu e niciodată rezultatul unei sume și că se definește mai degrabă ca un fel de linie ce se pierde; fiecare punct al ei, însă, participă la caracterul infinit al întregului“. Pentru a încerca să ies din încurcătură, poate întrebarea pe care trebuie să mi-o pun este: de ce acele zece tipuri și nu altele? E clar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
de azi. Degeaba mă învârt de colo-colo, mă sucesc și mă răsucesc: sunt prins în capcană, în acea capcană atemporală pe care gările o întind fără greș. O pulbere de cărbune mai stăruie în aerul gărilor, mulți ani după ce toate liniile au fost electrificate, iar un roman care vorbește despre trenuri și gări nu se poate să nu transmită acel miros de fum. Ai citit deja câteva pagini și acum ar fi momentul să ți se spună clar dacă unde am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
de unsprezece. — Dar nu oprește aici... Va opri. Du-te la peronul șase. În dreptul vagonului de mărfuri. Ai trei minute. Dar... — Șterge-o, sau trebuie să te arestez? Organizația e puternică. Comanda poliției, căile ferate. Trag valiza pe pasajele dintre linii, până la peronul numărul șase. Merg de-a lungul peronului. Cheiul de încărcare a mărfurilor e acolo, în fund, cu pasajul de nivel care dă în ceață și întuneric. Comisarul e în ușa barului gării și mă urmărește din ochi. Rapidul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Domnișoara Zwida desena un arici de mare. Era așezată pe un scăunel pliant, pe dig. Ariciul era răsturnat pe o piatră, deschis: își strângea țepii încercând în mod inutil să se ridice. Desenul fetei era un studiu în clarobscur, din linii fine și țepoase de jur-împrejur, al cărnii umede a moluștei, care se dilata și se contracta. Discuția pe care o aveam în minte, despre forma scoicilor ca armonie înșelătoare, înveliș ce ascunde adevărata substanță a naturii, nu se mai potrivea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Către orele nouă și jumătate, s-a pornit un ropot de ploaie, dar pluviometrul a înregistrat doar câțiva centilitri; a urmat un curcubeu parțial, de scurtă durată. Cerul a început apoi să se întunece, acul barometrului a căzut, trasând o linie aproape verticală; a vuit tunetul și am auzit răpăitul grindinei. Eu, acolo, de sus, simțeam că am în mână seninul și furtunile, fulgerele și negurile: nu ca un zeu, nu, nu mă credeți nebun, nu mă credeam Zeus Tonans, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
trebuie să coincidă, căci sunt organizate de centrale sindicale rivale, unii manifestând pentru continuarea până la capăt a grevei la fabricile de muniții Kauderer, alții pentru încetarea grevei și susținerea înarmării populare împotriva armatelor contrarevoluționare, gata să încercuiască orașul. Toate aceste linii oblice, încrucișându-se, ar trebui să delimiteze spațiul în care ne mișcăm eu, Valeriano și Irina, unde povestea noastră poate să se nască din nimic, să găsească un punct de plecare, o direcție, o intenție. Pe Irina o cunoscusem în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
mai plin, pubisul strâmt și ascuțit, în formă de triunghi isoscel (cuvântul „isoscel“, asociat cu pubisul Irinei, se încarcă pentru mine cu o senzualitate atât de profundă, încât nu-l pot pronunța fără un frison). Apropiindu-se de centrul scenei, liniile tind să se răsucească, să devină sinuoase, ca fumul de la un vas cu jeratic, unde ard bietele arome, relicve ale unei drogherii armenești a cărei faimă - uzurpată de localul în care se fuma opium - provocase mulțimea, care voia să răzbune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
devină sinuoase, ca fumul de la un vas cu jeratic, unde ard bietele arome, relicve ale unei drogherii armenești a cărei faimă - uzurpată de localul în care se fuma opium - provocase mulțimea, care voia să răzbune bunele moravuri, s-o jefuiască; liniile se răsucesc, ca o coardă invizibilă care ne ține legați, pe noi trei, și care, cu cât ne zbatem mai mult să ne desprindem, cu atât își strânge nodurile, înfigându-le în carnea noastră. În mijlocul acestui nod, în inima dramei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
pe termen redus între Tribunalul revoluționar și Curtea Marțială a Albilor, și că cele două plutoane de execuție, de o parte și de alta, așteptau cu arma la picior. Încercam să scap, pătrunzând în mișcări alunecoase către centrul spiralei unde liniile izbucneau ca șerpii, urmând contorsionarea membrelor Irinei, deznodate și neliniștite, într-un dans lent, în care nu ritmul contează, ci împreunarea și desprinderea liniilor în serpentină. Irina apucă în ambele mâini două capete de șarpe, care reacționează la strângerea ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
așteptau cu arma la picior. Încercam să scap, pătrunzând în mișcări alunecoase către centrul spiralei unde liniile izbucneau ca șerpii, urmând contorsionarea membrelor Irinei, deznodate și neliniștite, într-un dans lent, în care nu ritmul contează, ci împreunarea și desprinderea liniilor în serpentină. Irina apucă în ambele mâini două capete de șarpe, care reacționează la strângerea ei, exacerbându-și propria capacitate de penetrare rectilinie; ea, însă, pretindea dimpotrivă ca maximul de forță conținută să corespundă unei flexibilități de reptilă ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
însă, pretindea dimpotrivă ca maximul de forță conținută să corespundă unei flexibilități de reptilă ce se îndoaie, ca s-o ajungă în contorsionări imposibile. Acesta era primul articol de credință al cultului instituit de Irina: să abdicăm de la verticalitate, de la linia dreaptă, de la urmele prost ascunse de orgoliu masculin, încă prezente, cu toate că acceptasem condiția noastră de sclavi ai unei femei care nu admitea între noi nici un fel de gelozie ori supremație. - Jos, spunea Irina, și mâna ei apăsa ceafa lui Valeriano

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
înțelegere, la o intimitate, nu numai pentru că vă tutuiți, ci pentru că vă simțiți complici într-o acțiune pe care poate nimeni altul n-o poate pricepe. — Dar de ce nu vrei să vii? — Din principiu. Ce vrei să spui? — Există o linie de demarcație: de o parte sunt cei ce fac cărțile, de cealaltă, cei ce le citesc. Eu vreau să rămân în zona celor ce le citesc, de aceea sunt atentă să mă mențin mereu în afara liniei. Dacă nu, plăcerea dezinteresată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
să spui? — Există o linie de demarcație: de o parte sunt cei ce fac cărțile, de cealaltă, cei ce le citesc. Eu vreau să rămân în zona celor ce le citesc, de aceea sunt atentă să mă mențin mereu în afara liniei. Dacă nu, plăcerea dezinteresată a cititorului se sfârșește, sau se transformă în altceva, ceva ce nu-mi doresc. E o linie de demarcație aproximativă, ce tinde să se șteargă: lumea celor care au de-a face cu cărțile la modul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Eu vreau să rămân în zona celor ce le citesc, de aceea sunt atentă să mă mențin mereu în afara liniei. Dacă nu, plăcerea dezinteresată a cititorului se sfârșește, sau se transformă în altceva, ceva ce nu-mi doresc. E o linie de demarcație aproximativă, ce tinde să se șteargă: lumea celor care au de-a face cu cărțile la modul profesional e mereu mai populată și tinde să se identifice cu lumea cititorilor. Desigur, și cititorii devin mai numeroși, dar s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
cititorilor. Desigur, și cititorii devin mai numeroși, dar s-ar spune că cei ce folosesc cărțile pentru a produce alte cărți se înmulțesc mai mult decât cei ce se bucură pur și simplu să le citească. Știu că dacă trec linia de demarcație, chiar și ocazional, din întâmplare, risc să mă pierd în mareea ce înaintează; de aici refuzul meu de a pune piciorul într-o editură, chiar numai pentru câteva minute. — Și eu? obiectezi tu. — Tu, nu știu. Treaba ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
autori internaționali, pentru care posedă exclusivitatea mondială chiar și în limba originală a autorului? Fapt este că Ermes Marana, care pare să fi devenit managerul lor, oferă lui Cavedagna o opțiune asupra noului și mult-așteptatului roman Într-o rețea de linii ce se leagă a celebrului scriitor irlandez Silas Flannery. O altă scrisoare, tot din Cerro Negro, e scrisă, în schimb, pe tonul unei evocări inspirate: prezentând - se pare - o legendă locală, cuprinde povestea unui bătrân indian numit „Părintele Povestirilor“, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
să credem ce scrie Marana dintr-o capitală din Africa neagră, lăsându-se copleșit de spiritul lui de aventură: „...Zburăm cufundați, avionul într-o spumă de nori, eu în lectura romanului inedit al lui Silas Flannery, Într-o rețea de linii ce se leagă, manuscris prețios, dorit cu patimă de editurile internaționale, sustras de mine autorului printr-un noroc. Și iată că gura unei mitraliere scurte se așază pe brațul ochelarilor mei. Un comando de tineri înarmați a pus stăpânire pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]