8,009 matches
-
contrar, întâlnirea dintre poet și cititori ar fi ratată. Dar cea mai spectaculoasă demonstrație (la acest capitol) este aceea legată de "bacovianismul originar" al lui Titu Maiorescu. Dacă Poetul venea direct din condiția de Cenușăreasă, asumându-și umilința acesteia ca mască pentru cei din jur, viitorul "spiritus rector" venea din poziția de Prințesă, asumându-și masca de aristocrat. Eroii lui Caragiale din O scrisoare pierdută sunt văzuți de Eugen Ionescu "din perspectiva unei crize umane ireversibile". Dacă Bacovia a desăvârșit lumea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acest capitol) este aceea legată de "bacovianismul originar" al lui Titu Maiorescu. Dacă Poetul venea direct din condiția de Cenușăreasă, asumându-și umilința acesteia ca mască pentru cei din jur, viitorul "spiritus rector" venea din poziția de Prințesă, asumându-și masca de aristocrat. Eroii lui Caragiale din O scrisoare pierdută sunt văzuți de Eugen Ionescu "din perspectiva unei crize umane ireversibile". Dacă Bacovia a desăvârșit lumea lui Caragiale, adăugându-i "dimensiunea tragicului" și aducând-o "la gradul zero al crizei europene
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
critica s-a desfășurat sub zodia "complexului Cenușăresei"", care e o poveste romantică, desigur. Ambiguitatea e aici remarcabilă, fiindcă nu știi cine și-a jucat mai bine rolul: poetul sau critica? Cel dintâi pare a se fi conformat întru totul măștii prin tăcere, umilință, anonimat, ascundere în provincie (la periferia existenței) și culoarea cenușie luată ca blazon al cărții sale fundamentale Plumb, chiar prin titlu. El însuși se va defini ca "poet de plumb" (op. cit., p. 42). Perspectiva pe care o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
patruzeci și nouă!) de note și trimiteri. Multe dintre acestea sunt microstudii în cadrul monografiei despre Bacovia. Chiar în primele pagini ale volumului, Theodor Codreanu își anunță obiectivul exegezei sale: să-l găsească pe ascunsul Bacovia, care și-a, pus o mască a Cenușăresei: "Bacovia a fost întruchiparea ideală, în variantă masculină și literară, a mitului Cenușăresei". Cititorul, alături de autor, pornește în căutarea ascunsului Bacovia. Numai că Th. Codreanu, călăuzindu-și cititorul spre complexul Bacovia și bacovianism (peste nouă mări și nouă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
decriptează aparenta, trucata, mascata umilință a operei bacoviene, dar și a omului, dispus să joace un rol, de fapt rolul geniului decăzut în banalul existențial. Schema preluată este aceea întâlnită în basmul "Cenușăreasa". Bacovia, conștient de joc, de farsă, de mască, se preface până păcălește pe toată lumea, de la criticii cei mai versați la cititorii cei mai inocenți: aurul său este plumbul, infinitul său este cavoul, muzica sa este scârțâitul pierderii tonalității, zeul iubirii sale, Eros, se metamorfozează în Thanatos. Captivant și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
conștient / inconștient e paradoxal la dispunerea geometrică a operei sale, dacă inconștientul se ascunde în adâncuri, în abisurile ființei, iar conștientul e "vizualizat" în exterior. Se poate vorbi de o simetrie conștient / inconștient răsucită, viceversa, eroii nu-și mai leapădă măștile, își prelungesc convalescența în cotidian, starea devine lege existențială (p. 160). Fuga dintr-un spațiu exterior într-un spațiu interior și viceversa e des întâlnită. De la făclia lui Zibal se ajunge la scrisoare, simbol caragialian și se caută o explicație
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
deseori tensionate, merită un examen amănunțit și, negreșit, tot dl. Codreanu, în primul rând, ar fi cel îndreptățit sa scotocească toate cotloanele, luminând adevărul întrezărit. Fiindcă Eminescu, cel "nepăsător la impresia produsă în afară" (scria Al. Dobrescu, vezi Chipul și masca, în vol. Butoiul lui Diogene, Ed. Augusta, 2003, p. 90) intră în conflict, temperamental, în primul rând, cu un Maiorescu stăpânit de "voința feroce de a străluci", dovedind optică de premiant (cum intuise G. Călinescu). Om coleric, criticul își construiește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
străluci", dovedind optică de premiant (cum intuise G. Călinescu). Om coleric, criticul își construiește grijuliu statuia, disciplinându-și energiile. Nevoia de autoritate este devoratoare. Aspiră spre statutul de leader și, în consecință, se automodelează răbduriu, suportând privațiuni și afișând o mască socială care a fost acceptată de cei din juru-i, fără a i se bănui "veșnica disimulare" (cum va recunoaște în Jurnal). Așa stând lucrurile, Maiorescu este, deopotrivă, întemeietorul cultului Eminescu (oferind girul spiritului său critic) și regizor al evenimentelor din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
apără interesul național lovind în cei care "își apărau "propășirea" personală și de grup". Prin urmare, susținerea cu consecvență a tezei luesului eminescian prin autoritatea (?!) unor nume medicale precum Gh. Marinescu, Francisc Iszac sau Șuțu era doar o strategie, o mască pentru ca de înlăturarea poetului sa nu fie nimeni acuzat. S-a vorbit despre surmenaj, de munca epuizantă de la " Timpul", dar nimic mai mult. Abia acum ne e lămurită toată tensiunea acelor zile, cabala urzită, atacurile concentrate împotriva sa, toate acestea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
au desferecat porțile spre adevăr. Ostilitatea dintre poet și Maiorescu este o altă pistă urmărită de autor, știute fiind nu doar adversitățile din plan politic, ci și cele din plan uman (criticul Alexandru Dobrescu, în Butoiul lui Diogene, vorbește despre "masca sociala" a olimpianului "cu cap rece" care "își modelează cu propriile mâini statuia apolinică" într-un gest susceptibil de narcisism!). Mai mult, Octav Minar (în câteva fragmente reproduse dintr-o scrisoare a poetului către iubita sa, dar care spune profesorul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și numit-o: postmodernismul. Desigur, cel de palat și de consiliere a palatului, și nu momeala lui porno-zgomotoasă, de multe ori prostită, din literatură, mass-media sau teatru. Creat în zona "libertăților permise" de fosta securitate, postmodernismul a fost folosit ca mască, adică și ca substanță (fiindcă fenomenul nu are nici grund, nici materie, fie și amorfă, nici câmp al devenirii, nici Dasein, nici Kehre, nici opreală transcendentă, nici măcar mit al reîntoarcerii și revenire la zeii precreștini, ca la Nietzsche), de noua
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
clasă politică a României, practic de toate nuanțele și orientările, pentru a face paradă de libertate și democrație atât în ochii opiniei publice din România, cât și a celei, politice și economice, internaționale. Așadar, susține Theodor Codreanu, în perioada ceaușistă masca postmodernistă a fost folosită ca pretext al libertăților de tot felul pe care regimul le acorda intelighenției, iar după 1989, cum am arătat, pentru a se îmbogăți post-elita aceluiași regim, nestingherită de restricții politice, etnoculturale, morale, religioase sau de responsabilități
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
e foarte departe de a cultiva toleranța și pluralismul; și îl numește pe Eugen Simion "spirit echilibrat și transmodernist", delimitat "față de excesele culturii postmoderniste". Și unul dintre marile excese este acela că "Omul postmodern a ajuns să se identifice cu masca, pe care o consideră mai importantă decât fața" (p. 223). Eliberarea de cenzură, din ce în ce mai evidentă, în biruința ei, odată cu trecerea timpului, proces în consecința aceluia al democratizării țării survenită în anii din urmă, împotriva tuturor obstacolelor, a adus cu sine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
noua generație care idolatrizează valorile ce fac din adolescentul nostru, într-o formulare calchiată după Robert Musil, un "om fără însușiri", prin "zombificare / mancurtizare" și devenire nu întru ființă, ci devenire întru devenire printr-o simplă mișcare de preluare a măștilor ce "mânjesc marea cu valuri". Prin exilarea adevărului din artă, postmoderniștii izgonesc și arheitatea, aducând-o în stadiul de simulacru, de parodie, prin actul patricid al diferanței, iar autorul recunoaște echivocul situației, pentru că însuși Platon în Pharmakon dorea să distingă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lumea show-business-ului, a publicității, a filmului american contra celui european, renunțând la problematizare și finețuri artistice. Alain Finkielkraut consideră că postmodernismul a deschis porțile unui "Disneyland" al culturii. Omul postmodern s-a plictisit de a fi persoană, acceptă confuzia între mască și fața umană. Comunicarea pe internet este o non-comunicare, fiind un nesfârșit joc al mesajelor anonime. Era postmodernă este a vidului existențial, cum consideră Gilles Lipovestky, o ultimă fază a democrației, la antipodul antropocentrismului creștin, ca atitudine iresponsabilă împotriva copiilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Așadar, dorindu-se reacție la comunism, chiar cutremur (a se vedea asocierea făcută între data de 3 martie 1977, a înființării Cenaclului de Luni și cea de 4 martie 1977, a mișcării tectonice cu efecte devastatoare în România), odată ce îmbracă masca postmodernă, optzecismul se apropie de ideologia stângii americane. Cu alte cuvinte, ia naștere o stângă culturală ca reacție la regimul cultural stângist! Iar autorul subliniază chiar acest aspect: realizarea unei sincronizări între ideologiile stângiste ale "proletariatului român" și intelighenției americane
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
după revoluție, afirmă Codreanu, postmoderniștii români au fost interesați de ocuparea instituțiilor culturale, iar abia după 1995 au început ofensiva pe planul conceptelor, clasicizând ceva ce încă nu-și făcuse apariția în peisajul literar autohton: postmodernismul. Mutantul optzecist recurge la masca postmodernă și la operație estetică; în acest context, realitatea spațiului românesc este "tradusă" în termenii postmodernității, născându-se astfel un postmodernism "haosmic", prin replieri "relativiste" într-o postmodernitate malignă și retrogradă. Prin intermediul optzeciștilor, postmodernismul românesc ia forma refluxului unei societăți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unele puncte de vedere sunt discutabile, dar asta nu scade cu nimic valoarea unei cărți ce încearcă a sugera devenirea unui eseist de excepție. Spre exemplu, e greu de acceptat astăzi imaginea lui E. Barbu prezentat ca "un Soljenițân cu mască", fără să ținem cont de Șoseaua nordului, Facerea lumii, Incognito. Nu mai puțin atractive sunt paginile dedicate lui Dostoievski, Tolstoi, Th. Mann, M. Proust, A. Rimbaud, Saint-John Perse, S. Beckett sau Paul Valéry. Autorul Numerelor în labirint vede în Proust
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de Jandarmi C.F.R. au descoperit o organizație comunistă cu ramificații în Atelierele C.F.R. Pașcani, Nicolina-Iași și Grivița-București, ai căror membri au fost deferiți Parchetelor Militare de pe lângă Corpurile de Armată 2 (București) și 4 (Iași). Activitatea comuniștilor s-a desfășurat „sub masca” apărării intereselor profesionale. Profesionalizarea unor elemente din Serviciul Jandarmeriei exclusiv pe palierul transportului feroviar a avut drept consecință o îmbunătățire vizibilă a serviciilor, a siguranței călătorilor și mărfurilor, precum și obținerea unor informații utile, care au condus la dezvăluiri spectaculoase. De
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
București și provincie. Numai în Capitală, acest serviciu a constatat că, pe tot parcursul anului, au sosit și staționat diferite perioade 44.678 de străini. Printre străini s-au strecurat, evident, și persoane suspecte pentru siguranța statului român, venite sub masca unor refugiați, vânzători, oameni de afaceri, jurnaliști etc., astfel că s-au luat măsuri pentru supravegherea lor și interceptarea corespondenței care intra și ieșea din țară. Biroul de interceptări al Grupei I a cenzurat zilnic un număr care a variat
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
Stiliști, Lipoveni, Tudoriști, Molocani și Bezopopoviți). Ordinul de Informații nr. 124 emis de Serviciul Jandarmeriei la 2 septembrie 1941 a prezentat constatările efectuate în Basarabia, Transnistria și Ucraina, unde propagandiști adventiști și baptiști semănau „ideile rătăcite ale acestor secte”, sub masca diferitelor ocupații. Ordinul atrăgea atenția că mulți dintre propagandiști sunt „în slujba comunismului”, iar ideile propovăduite de aceștia erau opuse intereselor națiunii și statului român. Un alt Ordin de Informații, nr. 145 din 11 octombrie 1941, a arătat că, după
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
sectelor religioase, care funcționau ilegal, și a aderenților care aduceau atingere siguranței naționale. Conform Ordinului Circular al I.G.J. nr. 48714 din 2 decembrie 1941 s-a prevăzut, printre altele, că „întrucât majoritatea sectanților sunt comuniști care-și propagă ideile sub masca ereziilor religioase, Domnul Mareșal Antonescu ordonă să fie descoperiți și trimiși în judecată”. Agitațiile din Valea Jiului, de la mijlocul anului 1941, au evidențiat lipsa unei linii bine definite a muncitorilor, în privința doctrinei politice, ei fiind catalogați „mase de manevră în mâinile
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
lunii iunie 1940, N.K.V.D. a instalat în absolut toate localitățile românești „nuclee de spionaj și terorism și comitete de propagandă cu elemente verificate” care, anterior, își dovediseră loialitatea prin „activități remarcabile”. Aceste persoane de încredere au devenit propagandiști care, sub masca colectării de fonduri pentru înzestrarea armatei sovietice, recrutau tineri între 16-21 ani cu scopul constituirii unui organ auxiliar al N.K.V.D. La școala comsomolistă tinerilor li se predau, printre altele, metode de propagandă, mânuirea armelor, aruncarea grenadei și modalități de distrugere
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
elemente din Intelligence Service”, deoarece Grecia reprezenta „capul de pod al democrațiilor occidentale contra Rusiei Sovietice” și, în acest fel, se putea stopa expansiunea Moscovei spre Marea Mediterană. Același lucru se întâmpla și în Spania unde „foarte mulți civili americani” sub masca de ziariști, turiști etc. erau, în realitate, „ofițeri din Marele Stat Major American” al căror rol era acela de instructori pentru avioanele militare spaniole și portugheze. Nu au fost omise în culegerea de informații nici zone mult mai îndepărtate, cum
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
aparate folosite în practică medicală, chirurgicală și veterinară (seringi, ace, catetere, instrumente și aparate oftalmologice neincluse în alte categorii, precum și aparate medicale electrice, neincluse în alte categorii). Aparate de mecanoterapie, de masaje, psihotehnice, respiratoare pentru reanimare, măști de gaz (exclusiv măștile de protecție). Articole și aparate ortopedice că: centuri și bandaje medico-chirurgicale și cârje, corsete și încălțăminte ortopedica etc., părți artificiale ale corpului omenesc; aparate auditive și alte dispozitive împlântate în organism cum sunt stimulatoarele cardiace sau care îndeplinesc funcții pentru
ANEXA nr. 656*) din 6 octombrie 1997. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/119432_a_120761]