6,787 matches
-
postulatele existenței. Un singur lucru nu putea să-l facă: să-și reprime uimirea. Traversă substanța curcubeică a lui Rolando, până în pragul ușii, unde domnea nucleul cornului posterior. Axonii țâșneau ca niște mustăți prin pereți, semn că brăzdatul era acasă. Ocoli în grabă pe nesuferit și traversă orbește, fără să se asigure la intersecție, coloana veziculară a lui Clarke și șerpii neuronilor bazilari ai lui Bechterev. Fără ca Mioara Alimentară să știe, raza deveni impuls proprioceptiv inconștient. Evolua bine într-un fascicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tăcută moartea în pereți și moartea era mai vie ca oricând rozând încet fără să se grăbească din pereții de cărămidă întăriți cu ciment și var, anual proptiți cu popi de fag pentru susținerea vreunei coaste șubrede, fără să se ocolească acoperișul îmbrobodit la 10 ani cu țigle noi, uluci și burlane. Cocoșul de tablă a rămas la locul lui, roza vânturilor de pe timpul fanarioților, cu credința lor în această fățarnică frumoasă pasăre, ca aducătoare de noroc, de veghetoare a timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dos hainele stilizate, expunând privirilor jegul istoric duhnind a libertate anatomică în explozia opulențelor carnale de ambe sexe pe care străluceau belciuge și lanțuri cu totul și cu totul de aur. Când trecea Ea. Anatemizată de umbră, scuipată de ploaie, ocolită de câini, asaltată de priviri, urmărită de faruri, pândită de sus, respinsă de jos, de jur sau de împrejur, Ea trecea. Refugiul de sub castan era ocupat. Băncile, bordurile, gangurile de tranzit dintre blocuri, străzile lăturalnice (cândva degeaba), locurile de sub copertinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tatuaje și cercei de gară, de pescari, de vegetație sălbatică, de lanțul de magazine în care pășești pe altă planetă, nici nu mai poți vorbi coerent, înconjurat de o faună umană pe care Spielberg a ratat-o, iar scriitorii au ocolit-o de teama exegeților, la fel de insignifianți și unii și ceilalți, parc militarizat, golit de frumusețe, de istorie, de amintiri cu flori puține, smocuri de gazon și copaci triști, bălării utile pentru câini, rozătoare și trecători, deasupra tuturor stagnând un cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
după ce ne străpunge, ne crestează fețele, mâinile care se sprijină la brațul bărbaților sunt mai grele, cel înalt e în halat alb, mă cuprinde de mijloc, arătându-mi în stație mașina Salvării, Mitică, ce să fac! El ridică din umeri, ocolindu-mi privirea, îi ocolește privirea, se uită la ea ca la cineva străin, își desprinde brațul cu delicatețe și se depărtează, în timp ce doctorul o cuprinde pe Mioara prin spate cu tentaculele brațelor și o poartă pe sus spre Salvarea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
crestează fețele, mâinile care se sprijină la brațul bărbaților sunt mai grele, cel înalt e în halat alb, mă cuprinde de mijloc, arătându-mi în stație mașina Salvării, Mitică, ce să fac! El ridică din umeri, ocolindu-mi privirea, îi ocolește privirea, se uită la ea ca la cineva străin, își desprinde brațul cu delicatețe și se depărtează, în timp ce doctorul o cuprinde pe Mioara prin spate cu tentaculele brațelor și o poartă pe sus spre Salvarea care o așteaptă cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de-a latul vremurilor și de-a lungul anilor, am sărit, viclean ca o vulpe, peste groapa ce ascundea presupusa capcană. Pierdusem însă noțiunea de oprire, de cercetare, amușinând semnele vreunui intrus, un marcaj al teritoriului altcuiva. De fapt, mă ocolisem pe mine, ignorând oprirea, ocolind ceea ce mă putea capta sau alunga. O experiență la care renunțasem și, datorită personajului meu, Mioara, m-am reîntors în tărâmul fără umbră, necreat, dar existând, pentru că era ascuns orbilor. Fusesem orb. De-acum înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de-a lungul anilor, am sărit, viclean ca o vulpe, peste groapa ce ascundea presupusa capcană. Pierdusem însă noțiunea de oprire, de cercetare, amușinând semnele vreunui intrus, un marcaj al teritoriului altcuiva. De fapt, mă ocolisem pe mine, ignorând oprirea, ocolind ceea ce mă putea capta sau alunga. O experiență la care renunțasem și, datorită personajului meu, Mioara, m-am reîntors în tărâmul fără umbră, necreat, dar existând, pentru că era ascuns orbilor. Fusesem orb. De-acum înainte, chiar dacă uit, Mioara, oprește-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
va asculta, mă voi inventa pe mine, creând o ordine nouă. Mioara va exista, te asigur, așa obscură și criptică. Lumina ei mă va purta spre lumină. La drum! Presară-te cu primejdii! Nu pot, spuse drumul, știi să le ocolești, plantează-ți mine antipersonal, le vei ocoli, fii mlaștină, o vei face pământ reavăn cu bălegar, mișunând de cârtițe și buruieni care se străduiesc să crească și moarte pentru că nicio otravă nu le poate distruge, nicio sapă nu le poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
creând o ordine nouă. Mioara va exista, te asigur, așa obscură și criptică. Lumina ei mă va purta spre lumină. La drum! Presară-te cu primejdii! Nu pot, spuse drumul, știi să le ocolești, plantează-ți mine antipersonal, le vei ocoli, fii mlaștină, o vei face pământ reavăn cu bălegar, mișunând de cârtițe și buruieni care se străduiesc să crească și moarte pentru că nicio otravă nu le poate distruge, nicio sapă nu le poate decapita, niciun hârleț nu le poate smulge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
copil-doi de pe bulevard, cu părinți mai înstăriți, avea bicicletă. Cum să-i cumpăr? îmi spunea Nea Ion. Casa trebuie reparată și poarta verde pe care eu, băiatul fără bicicletă, ieșeam cu coltucul de pâine în mână la joacă, tramvaiele mă ocoleau când alergam după minge, aceasta era copilăria mea, prietene, aproape de Dunărea cucerită zilnic împreună cu Grasu, Fane, Titel, Laurențiu și Virgil Țărână, în timp ce tu te strecurai pe sub sârma ghimpată din Zagna, ca să vii seara în Brăila la cinematograf, unde rula filmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
puțin, gata, aici se termină, e prea adânc și pentru vulcani, ele se ramificau într-o pânză de rădăcini tinere și suple, o țesătură mai deasă decât pânza cămășilor de in ale ghiaurilor, pe unde să te strecori, tunelurile le ocoleau și pe cât de neașteptate erau locurile răspândirii lor, pe atât de neprevăzute erau curbele, când ziceai că urci, coborai, nordul era la vest, în loc de bazalt găseam izvoare, noi și chipurile șobolanii; spun chipurile, pentru că se prindeau în laț, călcam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
spectre de cai și căruțe, cu spectre de oameni, de lemne, pe când Luna se rostogolește ca un bulgăre uriaș de gheață cu obrajii roșii, paralel cu drumul uneori înainte, uneori în urmă dar tot pe lângă el uneori aproape, uneori departe ocolind pădurea ca să răsară în față prin gura de peșteră a depărtării, tensiunea i-a îmbujorat obrajii pentru că urmărește dihăniile care nu o lasă până nu o zdrobesc și oglinda gheții o răsfrânge, o sfărâmă, cioburi de Lună sub copite, sar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
femei cu... și nu mă mai interesează ce-a urmat! urlă Mioara. Revoc banalul. Vreau ceva plin, copt, gustos. Tu mi-ai arătat searbădul. E apă vie, Mioara. Nimic nu e searbăd, dar nu e apa ta. De aceea ai ocolit atâtea lucruri. Spuneai că nu sunt sub cerul tău. N-au limba ta, te simți străină. Oare de ce? o întrebă Mioara. Mereu m-am simțit străină și atunci când făceam ceva firesc. Parcă nu eram eu, adică eu vorbeam sau dansam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trecând spre război: Vezi, acolo e un băiat care învață degeaba. Atunci putem să prăbușim o bombă! zicea celălalt. Nu, îi răspundea în șoaptă pilotul-șef, pentru că din el va ieși un mare poet. Daaa? se mira copilotul, atunci să ocolim ruta aceasta pe direcția V-V-N, să nu-l bruiem! Scriam versuri matematice, ecuațiile se înșirau luminoase, vântul foșnea printre blocuri cu 100 de etaje, muzica perdelelor fluturând la geamurile fără flori, obeliscul de inox strălucea în fața clădirii înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
era plecat într-o delegație în țări de care eu nu am auzit. Asta se petrecea când eram eu un copil de vreo șapte, opt ani. Acum am optsprezece și tot nu știu unde e tatăl meu, iar mama se pare că ocolește subiectul de fiecare dată când o întreb. Deschid televizorul și dau pe canalul de știri. Îl văd pe crainicul ăla extrem de popular, Mihai Protopopescu. Stă în sala de conferințe a Guvernului și spune că Ministrul va da o declarație presei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
trei unde m-am întâlnit cu profesorul de istorie și unde timpul a trecut rapid. Și nu am fost deranjați cât timp am fost acolo. Oare nu și-au făcut treaba bine? Au cercetat fără tragere de inimă și au ocolit o cameră, se pare. De ce i-ai convocat aici pe ei? l-am întrebat îndreptându-mi mâna dreaptă spre cei de pe scaune. Dar eu nu am convocat pe nimeni. Aveam o vagă bănuială că mă minte. Nu numai datorită faptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dat afară pe suporterii lui Govar? Nu. Nici ei. Erau prea ocupați să-și facă griji și să-și lase mințile pradă imaginației. Ce vor păți în viitorul apropiat? Secundele păreau să se lungească pe măsură ce timpul trecea și pașii tot ocoleau ușa albă a cancelariei. Capitolul 5 Acesta este un alt contrast al țării, deoarece, deși nimeni nu-și mai permite luxul de a plăti abonamentul, fiecare cetățean are telefon și poate vorbi unul cu celălalt prin diferite mijloace. De preferat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
aer în mână. Încălțările erau reprezentate de niște bocanci cu talpă groasă. Pantalonii erau lungi și strâmți pe șolduri, dar evazați la glezne. Păreau niște umbre ale nopții sub soarele zilei. Din această cauză, erau ușor de remarcat și de ocolit, căci nimeni nu ar fi vrut să aibă de-a face cu niște oameni într-atât de bine constituiți. Ei erau Gardienii pe care Guvernul se baza în caz de neliniști. Erau special instruiți în toate formele de luptă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cavernei, unde se termină abisul de sub mine, cât de vechi era totul... totul! Ceva nu era în ordine! Ceva era diferit! Ce? Eu? Eu eram anomalia! Orice particulă din jurul meu era supusă degradării timpului, numai eu nu. Pe mine mă ocolea! Cât de distinctă și de subtilă era această diferență! Încercam un sentiment de putere, de unicitate... eram singurul din toată istoria care ieșise în afara Timpului! Puterea sa nu mă mai atingea! Eram imun la degradarea sa! De asta aveam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să ajungem niște cârpe la moftul oricui. Ne vom preface că suntem împreună. Asta în mod sigur avea să dezguste o mare parte din pretendenți, iar pe cei pe care nu avea să-i afecteze comportamentul nostru știam să-i ocolim pentru că nu se putea să fie normali. Și a mers o bucată de vreme. Cum doar o bucată de vreme? Păi, da. Majoritatea era șocată și dezgustată. Exact ce vroiam. Dar... apoi am început să fim izolate de ceilalți. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Găsiră, în schimb, o placă aurie pe care era gravat: "Cercetări Guvernamentale Teoretice postul Polul Nord 7". Era ceea ce căutau! Mai dădură un colț al clădirii și putură dibui o intrare pentru vehicule. Velail făcu ce știa el mai bine și ocoli câteva protocoale de securitate, facilitând intrarea în interior. Sergheiov fu primul care aruncă o privire. Își puse pușca la umăr și elimină un soldat de-al Armatei care era în pauză și fuma o țigară. Necrezând că fusese împușcat, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
un automobil antic, pe bază de combustie internă, de douăsprezece locuri, în schimbul legitimației lui Helur, pe care acesta o cedă fără regrete. Au ținut-o spre sud și au ajuns, după un drum monoton și lung, în zona de conflict. Ocoliră orașele și o ținură prin câmpii și păduri și se găsiră la un moment dat în spatele frontului. S-au dus la primăria primului oraș pe care l-au zărit, s-au identificat la intrare și Vagabonzii nu au făcut altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ofilite de istovul verii și în grabă lui, aruncă un zâmbet semeț pe zorii diafani, ce abia se ițesc printre scâncete, sărutând cu lumina aprinsă, zarea pustie de dor neîmplinit în horă luminii. Soarele, se strecoară în pași de dans, ocolind valuri de nor, sfios și tandru, depune că o pecete sărutul cald pe fructul purpuriu, apoi triumfând el și rodul bogat, își dau mâna cu bucuria culegătorului. Trăiesc, împletind o dimineață abandonată în mii de culori, alese cu măiestrie și
Octombrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83271_a_84596]
-
se întoarse după ceilalți. Era liniște, cu excepția țipătului îndepărtat al unei păsări-rinocer. Continuară înaintarea pe malul opus. Cărarea prin junglă se îngusta și avea pete de nămol. Celor din echipă nu le plăcea asta și făceau mult zgomot, încercând să ocolească petele umede. În cele din urmă, unul dintre ei întrebă: — Cât mai este? Era puștiul. Adolescentul american plângăcios, cu pete pe față. Se uita la mama lui, o matroană masivă, cu o pălărie de paie largă. — Am ajuns? se văicări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]