6,053 matches
-
cele localizate în zonele parietală, temporală sau occipitală, așa cum sunt ele întâlnite în cursul sindromului Gerstmann și sindromului Anton-Babinski; - membrul fantomă al amputaților; - prosopagnozia; - psihozele toxice, traumatice, infecțioase sau carențiale (pelagra); - aura epileptică. f) Iluziile spațiale apar în legătura cu perceperea deformată a spațiului și ele pot fi de două feluri: - micropsii, constând în reducerea dimensiunilor spațiului sau a obiectelor; - macropsii, constând în creșterea dimensională a spațiului sau a obiectelor cuprinse în acesta. Iluziile spațiale sunt întâlnite de regulă în cursul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de el. d) Mitomania este construcția imaginară a bolnavului prin care acesta modifică sau înlocuiește voit realitatea existentă în virtutea tendințelor proprii. Mitomania este normală la copil care nu poate să facă încă o diferențiere netă între produsul imaginației sale și perceperea și explicarea sau înțelegerea, realității externe. La bolnavii psihici, mitomania este fie rezultatul unei regresiuni infantile (debili, isterici, sociopați), fie o formă particulară de fabulație. E. Dupré consideră tendința la mitomanie ca fiind o trăsătură specifică a „construcției patologice” pe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracter pozitiv de tipul halucinațiilor polisenzoriale, în special vizuale, delir oniric și o stare de agitație anxioasă. Tulburările psihopatologice întâlnite în sindromul confuzional, au fost grupate de K. Jaspers, în următoarele tablouri clinice; 1) Îndepărtarea de lumea reală caracterizată prin perceperea imprecisă a mediului înconjurător, dificultatea sau chiar imposibilitatea fixării atenției, reflectarea realității înconjurătoare sub o formă fragmentară, fără o legătură. 2) Dezorientarea în timp și spațiu, în raport cu situația sau circumstanțele, cu propria sa persoană sau nerecunoașterea persoanelor din jur, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
halucinator, cu o încărcătură afectivă variabilă de factură penibilă și anxioasă sau chiar terifiantă, declanșând reacții diferite din partea bolnavului. Delirul oniric este, de regulă, asociat cu confuzia mintală, rezultând dintr-o disoluție a stării de conștiință, cu ștergerea facultății de percepere a realității (Chaslin, Charpentier). El apare în mod frecvent în cursul intoxicației alcoolice, în care delirul oniric halucinator este deosebit de intens. Delirul oniric prelungit, cu o mare încărcătură anxioasă, poate duce la o slăbire intelectuală și o stare de disociație
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
viața individului starea de anormalitate. Persoana resimte această schimbare și va dezvolta o anumită atitudine față de starea de boală. Trăirea bolii sale de către individ reprezintă, în primul rând, o „atitudine” de ordin psihologic și moral, care depinde de modul de percepere a „alteralității”, a schimbării regimului de viață normală, dar, în egală măsură, ea este și o elaborare a unor „strategii” prin care persoana respectivă caută să stabilească niște raporturi între ea și boală. Ne găsim în fața a două situații. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anal (S. Freud). Vom prezenta în continuare aspectele caracteristice ale fiecărei forme de mai sus. Personalitatea psihastenică se caracterizează prin tendința la scrupule și inhibiție afectivă. Orice fel de decizie legată de realitate sau de concret, precum și orice activitate privind perceperea realului reclamă un efort psihologic important, resimțit în mod penibil de către subiect. Aceștia sunt persoane scrupuloase și permanent înclinate către introspecție. Orice acțiune din partea lor cere un efort penibil. Sunt persoane meticuloase, lente, serioase care se complac într-un moralism
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mintală profundă (imbecili, idioți) sau în cursul fazelor terminale ale stărilor demențiale. Glischroidie: lentoare sau vâscozitate ideativă, afectivă și motorie, adesivitate cu bradipsihie specifică stărilor epileptoide. Halucinație: percepție fără obiect. Tulburare psihopatologică majoră și specifică. Heautoscopie: tulburare psihică constând în perceperea de către individ a propriului său corp în afara acestuia, ca o „dedublare” sau ca o imagine „în oglindă”. Hiperestezie: exagerarea sensibilității, a percepțiilor senzoriale în general și în special a celei tactile. Hiperstenia: creșterea stării de tensiune psihică manifestată prin creșterea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care domină gândirea bolnavului, dar al cărui caracter patologic nu este recunoscut de acesta. Identitate: conștiința de sine, marca unei persoane care face ca aceasta să fie unică, originală și irepetibilă prin natura Eului său. Iluzie: tulburare psihopatologică constând în perceperea deformată a unui obiect, persoană etc., din realitate. Imaginea de sine: este imaginea pe care persoana și-o face despre propriul corp, totală sau segmentară, statică sau dinamică, sinteză a părților sale componente și a raporturilor acesteia cu obiectele și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a concepe lumea, dacă indienii Navajo nu gîndesc lumea în termeni de artă, medicină, religie, dacă în limba lor nu există acești termeni, se explică prin faptul că în lumea lor, insuficient dezvoltată, aceste realități nu s-au disociat încă, perceperea lor nefiind, deci, posibilă. Lumea modernă nu se numește pe sine "dezvoltată"? E o teorie prin care omul modern se autoconvinge că el vede mai bine celelalte lumi decît membrii lor (indienii Navajo, de exemplu), că viziunea sa asupra lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
enigme/ ci să mîngîiem/ evidențe 45." Neputînd percepe singularitatea unei lumi din interiorul ei, e nevoie să practicăm "un ocol antropologic". Cum doar principiul diferenței ne apropie de propria lume, demersul constă în a o contrasta cu alte lumi. Astfel, perceperea imposibilului navajo înseamnă să ne dăm seama, să descoperim că, în lumea noastră, este imposibil să nu gîndim în termeni de artă, să nu distingem ceea ce alte lumi nu pot distinge, spre exemplu, arta de medicină. A ne îndepărta de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
existența legilor economice se impune, în țările industrializate europene, în secolul al XIX-lea. El susține că în 1830, în Anglia, abolirea legilor de ajutorare a celor săraci, decizie care instaurează piața muncii, a dus la triumful liberalismului și la perceperea economiei ca realitate autonomă și primordială în cadrul societății. Referindu-se la scrierile fondatorilor economiei (în special Ricardo și Malthus), Polanyi arată cum ajungem să fim convinși că legile economice sunt naturale: "De acum înainte suntem convinși că autoreglarea pieței decurge
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
parte, totul vi se pare evident și întrebarea dacă jocul merită jucat nici nu vă trece prin cap." Un habitus este un sistem de preferințe și de evaluare; e vorba de structuri cognitive durabile, de scheme de acțiune care orientează perceperea situației și, deci, răspunsul adecvat. Habitus desemnează "simțul practic", ceea ce e de făcut într-o situație dată. Este "abilitatea de a pune în practică legile tacite de funcționare a cîmpului." În sport, acest lucru se numește simțul jocului. Produs al
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
o cunoaștere, însă nu una individuală, a unui singur vorbitor, ci una ce aparține tuturor componenților comunității care vorbesc limba. Wilhelm von H u m b o l d t99 subliniază, în spirit kantian, că nașterea cuvîntului are loc prin perceperea subiectivă a obiectelor, dar nu prin realizarea unei copii a lor, a unei imagini a obiectului ca atare, ci printr-o imagine alcătuită de spiritul omului. Cu toate acestea, cuvîntul purtător al imaginii subiective a obiectului se obiectivează el însuși
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
compun au funcția metalingvistică prin natura lor și în mod constant. Uneori se încearcă o departajare între limbajul lingvisticii, considerat că ar alcătui primul nivel metalingvistic, și cel al filozofiei limbii, care ar alcătui al doilea nivel 110. Într-o percepere de factură postkantiană a filozofiei limbii, ca o cercetare ce continuă și desăvîrșește investigația lingvisticii, o asemenea perspectivă este întemeiată, dar, întrucît filozofia nu privește de obicei spre realizările lingvisticii (nu este, deci, o metalingvistică), ci spre limbaj, limbă și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu o altă limbă ce conține particularități nespecifice limbii sale. Astfel, fonologia a demonstrat că fonemele, forme abstracte ale realizărilor variate ale sunetelor limbii, asigură recunoașterea și producerea sunetelor propriei limbi, iar la contactul cu vorbitorii altor limbi, duc la perceperi incorecte și la asimilări nediferențiate ale unor sunete circumscrise altor foneme în aceste limbi 253. Louis Hjelmslev 254 denumește conștiința lingvistică sentimentul limbii și arată că, în germană, [t] și [d] se diferențiază prin caracter aspirat și, respectiv, neaspirat, în vreme ce
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
adaptarea locutorului (emițătorului) la interlocutor (receptor), creația solicită receptorului adaptarea la emițător, în măsura în care efortul unei astfel de adaptări este considerat util. Aceasta înseamnă că suspendarea alterității de către creator (în favoarea comuniunii mai adecvate cu obiectul) solicită receptorului suspendarea pasivității în tentativa perceperii acestei comuniuni. Această tentativă a recuperării individualității (care se manifestă uneori prin tr-un particularism foarte accentuat) pe terenul socialului poate genera însă interpretări multiple ale aceluiași text, fiindcă acest social este alcătuit din alte individualități, marcate la rîndul lor de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
aspect calitativ, în evoluția instituțională a sistemului internațional. În al doilea rând, negocierile privind distribuția costurilor și beneficiilor în instituțiile multilaterale au loc într-un cadru în care percepțiile asupra legitimității sunt importante. De exemplu, Kapstein și Mastanduno sugerează că perceperea Americii ca un hegemon blând îi ușurează susținerea tiparelor cooperării din sistemul internațional. În modelul liberal, se poate aprecia că respectul față de egalitatea reciprocă de statutut are un efect funcțional similar. Mai mult, este posibil ca logica comportamentală motivată de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
patologice. Orice frustrare În realizarea unora dintre motivațiile umane care Întrețin tonusul afectiv, relațiile sintone cu semenii, sentimentele de securitate, determină devierea În anxietate, Înstrăinare sau sentimente de nesiguranță proprie și instituie comportamente negative, fixate regresiv sau agresiv. Capacitatea de “percepere a semenului”, empatia specific umană, este influențată de personalitatea omului Înțeleasă ideo-afectiv și se exprimă prin conduita motivațională care tinde totdeauna la păstrarea homeostazei conflictuale. Ori de câte ori organismul Întâmpină un obstacol În calea care-l conduce spre satisfacerea unei trebuințe vitale
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Bivol O., Magda Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1474]
-
aprecia drept derutantă deoarece sugerează că există ceva despre care ar trebui să se tacă. Or, despre tot ceea ce există în mod real se poate vorbi și ar trebui să se vorbească. Este o observație care semnalează o neînțelegere elementară. Perceperea scrierii de tinerețe a lui Wittgenstein drept o operă reprezentativă pentru o critică a metafizicii, care se întemeiază pe principiile noii filozofii empiriste a cunoașterii 79, o percepere favorizată de reacțiile la Tractatus ale lui Russell și ale unor membri
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
trebui să se vorbească. Este o observație care semnalează o neînțelegere elementară. Perceperea scrierii de tinerețe a lui Wittgenstein drept o operă reprezentativă pentru o critică a metafizicii, care se întemeiază pe principiile noii filozofii empiriste a cunoașterii 79, o percepere favorizată de reacțiile la Tractatus ale lui Russell și ale unor membri influenți ai Cercului de la Viena, se sprijină, de fapt, pe o legendă. Este o legendă care îl integrează pe autorul Tractatus-ului în curentul principal a ceea ce Rudolf Haller
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în mod tacit supoziția că termenii generali stau pentru „genuri“, adică pentru ceea ce este comun existențelor individuale. Propriu noțiunilor ar fi, cum arăta încă Socrate, că ele rețin ceea ce este general, lăsând la o parte diferențele individuale. O mai bună percepere a folosirii expresiilor limbajului conduce la concluzia că o asemenea înțelegere a naturii noțiunilor, chiar dacă nu este pur și simplu greșită, reprezintă o simplificare. Ea reține unele cazuri de folosire a cuvintelor și trece cu vederea altele, cel puțin la fel de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a răspuns, între altele, că nu dorește să-și prostitueze mai departe mintea prin acele exerciții de virtuozitate intelectuală care sunt conversațiile cu persoane inteligente din Cambridge. Viața pe care a dus-o în Norvegia l-a condus la o percepere și mai acută a acelor deosebiri profunde în opțiuni care îl despărțeau de Russell. În primăvara anului 1914, îi va scrie lui Russell că, de acum înainte, crede că ar fi potrivit să-și limiteze relațiile la sfera preocupărilor logico
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
modelele culturale emergente (instituții formale și informale). Câmpurile sociale sunt modele teoretice ce explică incidența cooperării organizate/instituționalizate luând În calcul atât determinări de ordin socio-structural, dar și normativ și cultural. Valoarea euristică a noțiunii de câmp se regăsește În perceperea acestuia ca sistem de acțiune structurat de anumite relații și mize de putere, dar care este În același timp caracterizat printr-un grad de instituționalizare și existența unor credințe Împărtășite. În acest cadru teoretic, rolul acțiunii intenționale nu este neglijat
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
hipoglicemie severă (25). Printre mecanismele posibile ce conduc la apariția hipoglicemiei nesesizate se numără: expunerea cronică la valori scăzute ale glicemiei (control glicemic strict sau insulinoame la pacienții nediabetici), antecedente de hipoglicemie recentă, contrareglare deficitară, hipoglicemie asociată insuficienței centrale autonome. Perceperea hipoglicemiei este influențată de mulți factori (Tabelul 10). 4. Definiție Hipoglicemia severă sau coma hipoglicemică se definește prin pierderea stării de conștiență sau prin incapacitate pacientului de a acționa coerent pentru a restabili nivelul normal al glicemiei, fiind necesară intervenția
Tratat de diabet Paulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92271_a_92766]
-
decât cel al sectorului militar. Conform reprezentanților Școlii de gandire de la Copenhaga dimensiunile la care se impune analiza securității operează la nivele diferite, ca de exemplu: state, grupuri de indivizi (etnii), regiuni sau contexte globale; securitatea poate fi definită în funcție de perceperea amenințării, iar surse ale amenințării pot fi identificate fie în statele agresive, fie în tendințele sociale negative sau în diversitatea culturală (amenințările se pot manifesta într-o varietate de contexte politice sau domenii ale vieții: politic, economic, militar, cultural, demografic
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]