7,897 matches
-
palide spectre o culoare palidă. În (1') adjectivul are o valoare de clasificare, poate suporta prezența interogațiilor (Este un zid negru? Îi plac culorile palide?). În schimb, în (1), adjectivul nu adaugă practic nicio caracteristică semantică celor existente deja în substantiv, lămurește doar o trăsătură latentă: paloarea face parte din stereotipul spectrului și negrul este omniprezent. Prin urmare, se produce o modificare semantică a adjectivului: astfel, antepuse, palid sau negru nu mai reprezintă cu adevărat niște culori. Mai degrabă paloarea spectrului
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
literară, vrând-nevrând, se bazează pe semne de "literaritate", pe termeni (străveziu, de abanos...), pe construcții, pe anumite întrebuințări ale timpurilor etc. marcând apartenența la un anumit uzaj al limbii. Dacă epitetul de natură se bazează pe o redundanță, plasarea înaintea substantivului devine greoaie atunci când nu putem conta pe redundanța dintre substantiv și adjectiv: în afara contextului, negrele speranțe sau palidele roșii par ciudate. Spunem "în afara contextului" pentru că, în lipsa unei redundanțe prestabilite în cultură, doar universul creat de text poate să legitimeze asemenea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
străveziu, de abanos...), pe construcții, pe anumite întrebuințări ale timpurilor etc. marcând apartenența la un anumit uzaj al limbii. Dacă epitetul de natură se bazează pe o redundanță, plasarea înaintea substantivului devine greoaie atunci când nu putem conta pe redundanța dintre substantiv și adjectiv: în afara contextului, negrele speranțe sau palidele roșii par ciudate. Spunem "în afara contextului" pentru că, în lipsa unei redundanțe prestabilite în cultură, doar universul creat de text poate să legitimeze asemenea poziționări. Într-o povestire în care mieii ar fi mereu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
muzicală era complet diferită de alba sonată... . cele două adjective par să fie corect plasate. Roșiatic nu este un adjectiv impresionist, el este un adjectiv de culoare a cărui poziționare presupune, în mod normal, o formă de redundanță semantică alături de substantiv. Nici redundanța lui alb alături de sonată nu este mai potrivită. Dacă eliminăm ideea de a transcede, deloc pertinentă în cazul de față, atunci nu ne rămâne decât să găsim explicația în context. În general, opera lui Proust se bazează pe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în sine fapte de natură stilistică, ci literatura doar le exploatează interstițiile ca să le pună în slujba propriilor interese. "Hazardul" limbii face ca, în domeniul determinării nominale, să fie excluse anumite combinări, anumite "spații" goale sau marginale: pluralul cu un substantiv ne-numărabil, antepunerea unui adjectiv care clasifică, singularul cu substantive având un referent plural etc. Acestor poziții libere li se acordă alte valori semantice în literatură. Lecturi recomandate NOALLY M., 1999 L'Adjectif en français, Ophrys, Paris-Gap. (Carte de sinteză
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
exploatează interstițiile ca să le pună în slujba propriilor interese. "Hazardul" limbii face ca, în domeniul determinării nominale, să fie excluse anumite combinări, anumite "spații" goale sau marginale: pluralul cu un substantiv ne-numărabil, antepunerea unui adjectiv care clasifică, singularul cu substantive având un referent plural etc. Acestor poziții libere li se acordă alte valori semantice în literatură. Lecturi recomandate NOALLY M., 1999 L'Adjectif en français, Ophrys, Paris-Gap. (Carte de sinteză despre adjectiv.) KERBRAT-ORECCHIONI C., 1980 L'Énonciation. De la subjectivité dans
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lui Léon Dupuis" sau "Ludovic al XIV-lea" și "fiul Annei de Austria", cunoștințele de ordin extralingvistic (în ocurență, faptul că îmi sunt familiare romanul lui Flaubert și istoria Franței) sunt cele care îmi permit să identific cei doi termeni, substantivul propriu și descrierea definită, ca desemnând același individ: nu poate fi vorba aici de anaforă. În fabula lui La Fontaine "Preotul și mortul", această diferență între anaforă și cataforă este evidentă: Un mort se ducea trist Să se așeze la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Cenușăreasa"[...] "Cenușăreasa"); în acest caz, nu există anaforă; pronominalizarea ("Cenușăreasa" [...] "ea"...) anafora lexicală fidelă, cu o simplă schimbare a determinantului ("o tânără fată" [...] "tânăra fată"...); anafora lexicală infidelă, adică cu substituire lexicală: "tânăra fată" [...] "biata copilă". 7.8. Repetare și substantiv propriu Repetarea grupului nominal este cel mai simplu caz de reluare nominală. Nu putem vorbi de "anaforă" deoarece, prin definiție, cei doi termeni nu pot fi schimbați între ei; nici unul nu-și are referința în celălalt. Este vorba mai ales
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
grupului nominal este cel mai simplu caz de reluare nominală. Nu putem vorbi de "anaforă" deoarece, prin definiție, cei doi termeni nu pot fi schimbați între ei; nici unul nu-și are referința în celălalt. Este vorba mai ales de reiterarea substantivelor proprii sau de cea cu Eu și Tu. De fapt, deicticele Eu și Tu (capitolul 1) nu se substituie. Este și cazul substantivelor proprii care suscită din timpuri străvechi mari controverse logico-filosofice; întrebarea este dacă aceste substantive au sau nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fi schimbați între ei; nici unul nu-și are referința în celălalt. Este vorba mai ales de reiterarea substantivelor proprii sau de cea cu Eu și Tu. De fapt, deicticele Eu și Tu (capitolul 1) nu se substituie. Este și cazul substantivelor proprii care suscită din timpuri străvechi mari controverse logico-filosofice; întrebarea este dacă aceste substantive au sau nu un semnificat. Cei care susțin ideea potrivit căreia substantivele proprii nu au semnificat duc mai departe teza apărată în secolul al XIX-lea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ales de reiterarea substantivelor proprii sau de cea cu Eu și Tu. De fapt, deicticele Eu și Tu (capitolul 1) nu se substituie. Este și cazul substantivelor proprii care suscită din timpuri străvechi mari controverse logico-filosofice; întrebarea este dacă aceste substantive au sau nu un semnificat. Cei care susțin ideea potrivit căreia substantivele proprii nu au semnificat duc mai departe teza apărată în secolul al XIX-lea de S. Mill, și, mai recent, de filosoful american S. Kripke 262. Pentru acesta
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
De fapt, deicticele Eu și Tu (capitolul 1) nu se substituie. Este și cazul substantivelor proprii care suscită din timpuri străvechi mari controverse logico-filosofice; întrebarea este dacă aceste substantive au sau nu un semnificat. Cei care susțin ideea potrivit căreia substantivele proprii nu au semnificat duc mai departe teza apărată în secolul al XIX-lea de S. Mill, și, mai recent, de filosoful american S. Kripke 262. Pentru acesta, substantivele proprii ar fi indicatori rigizi, adică elemente care îl desemnează pretutindeni
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
au sau nu un semnificat. Cei care susțin ideea potrivit căreia substantivele proprii nu au semnificat duc mai departe teza apărată în secolul al XIX-lea de S. Mill, și, mai recent, de filosoful american S. Kripke 262. Pentru acesta, substantivele proprii ar fi indicatori rigizi, adică elemente care îl desemnează pretutindeni pe același individ. Așa ne-am putea imagina lumi în care Julien Sorel nu ar fi amantul Mathildei sau preceptorul copiilor domnului de Rênal, dar în care "Julien Sorel
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
rigizi, adică elemente care îl desemnează pretutindeni pe același individ. Așa ne-am putea imagina lumi în care Julien Sorel nu ar fi amantul Mathildei sau preceptorul copiilor domnului de Rênal, dar în care "Julien Sorel" ar desemna aceeași persoană. Substantivele proprii ar fi niște etichete lipite pe obiecte. Acest fapt le-ar deosebi de descrierile definite, care sunt indicatori non-rigizi: descrierile definite ca "amantul Mathildei" sau "preceptorul copiilor domnului de Rênal" trimit la un individ prin intermediul unei proprietăți care este
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Stendhal i l-a prestabilit în text. Este și jocul pe care îl face Diderot în Jacques Fatalistul când îi prezintă cititorului posibile destine ale personajului său. Nu vom intra în această discuție de mare tehnicitate. Prin prisma discursului literar, substantivul propriu se află la răscrucea mai multor problematici. Mai ales cea a onomasticii literare, adică a interpretării pe care o dăm alegerii substantivelor proprii într-o anumită operă: de ce soțul Emmei se numește "Bovary" și prietenul lui Pécuchet, funcționărașul, "Bouvard
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
destine ale personajului său. Nu vom intra în această discuție de mare tehnicitate. Prin prisma discursului literar, substantivul propriu se află la răscrucea mai multor problematici. Mai ales cea a onomasticii literare, adică a interpretării pe care o dăm alegerii substantivelor proprii într-o anumită operă: de ce soțul Emmei se numește "Bovary" și prietenul lui Pécuchet, funcționărașul, "Bouvard"? Ar putea prezenta interes și mai ales aici relațiile care se stabilesc în text între substantivele proprii, dat fiind faptul că există numeroase
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a interpretării pe care o dăm alegerii substantivelor proprii într-o anumită operă: de ce soțul Emmei se numește "Bovary" și prietenul lui Pécuchet, funcționărașul, "Bouvard"? Ar putea prezenta interes și mai ales aici relațiile care se stabilesc în text între substantivele proprii, dat fiind faptul că există numeroase tipuri de substantive proprii care pot desemna o ființă: prenumele (Emma), numele de familie (Coupeau), porecla (Mémé pentru dl. de Charlus), prenumele și numele de familie (Emma Bovary), titlul și numele de familie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o anumită operă: de ce soțul Emmei se numește "Bovary" și prietenul lui Pécuchet, funcționărașul, "Bouvard"? Ar putea prezenta interes și mai ales aici relațiile care se stabilesc în text între substantivele proprii, dat fiind faptul că există numeroase tipuri de substantive proprii care pot desemna o ființă: prenumele (Emma), numele de familie (Coupeau), porecla (Mémé pentru dl. de Charlus), prenumele și numele de familie (Emma Bovary), titlul și numele de familie (Prințul de Guermantes)... Să analizăm acest fragment dintr-un început
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de sud a Bretaniei [...]. Jean-Pierre Bloyé, precum colegii lui, se gândea neîncetat la regiunile de nepătruns de unde plecau ordinele care îi conduceau destinul [...] Pentru Jean-Pierre Bloyé, mai târziu pentru Antoine, Pont-Château era, dintre toate orașele, orașul kilometrului 484263. Cele două substantive proprii se repetă ("Jean-Pierre Bloyé" și "Antoine"); ar fi mult mai greu dacă ar fi fost vorba despre descrieri precise: "tatăl lui Antoine", "viitorul inginer" etc. Însă cele două substantive proprii nu au același statut în povestire. Expresia "Jean-Pierre Bloyé
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Pont-Château era, dintre toate orașele, orașul kilometrului 484263. Cele două substantive proprii se repetă ("Jean-Pierre Bloyé" și "Antoine"); ar fi mult mai greu dacă ar fi fost vorba despre descrieri precise: "tatăl lui Antoine", "viitorul inginer" etc. Însă cele două substantive proprii nu au același statut în povestire. Expresia "Jean-Pierre Bloyé", prin care se indică numele și prenumele de stare civilă, implică o percepere exterioară a personajului; în schimb, prenumele "Antoine" marchează o empatie (o apropiere psihologică) între narator și personaj
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de complicitate se stabilește între narator și personajul principal. Spre deosebire de ceea ce se petrece în povestirile clasice, în literatura modernă repetarea poate fi făcută și prin descrieri precise care trimit rigid la același personaj, cam cum ar face-o și un substantiv propriu: Ar putea face cineva ceva pentru el? Femeia îl privea insistent cu ochii mari, obosiți. Ar putea face cineva ceva pentru el? Femeia abia zâmbea și spuse: "Bineînțeles, dragă, poți să îmi cumperi ceva de băut". [...] Se apucă să
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
autonom). Se întoarseră. Fiecare avea un sac (reprezentant). Determinanții posesivi de persoana a III-a constituie anafore pronominale: își din Stendhal își iubește eroul este echivalentul lui "al lui". Însă acordul în gen și în număr se face cu un substantiv determinat, și nu cu cel anaforizat, cu Stendhal. Antecedentul unui pronume reprezentant nu este neapărat grupul nominal cel mai apropiat; poate fi o entitate pe care cotextul o distinge, o reliefează. În acest fragment de Léon Bloy: Odioasa creatură care
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
persoană precum cele două descrieri precise? Poate doar din istoria pe care o știe, însă este clar că lucrul acesta nu este obligatoriu: la fel de bine, acest personaj se poate să nici nu fi existat odată. Mai degrabă, cititorul va identifica substantivul propriu și descrierile plecând de la pactul implicit dintre romancierul clasic și cititor. Acesta din urmă știe că naratorul trebuie să ofere informațiile necesare pentru înțelegerea textului și știe că și naratorul cunoaște acest lucru: pe această bază tacită, se va
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
elementele esențiale pentru descrierile precise ("pictorul lui Henric al IV-lea, părăsit de Marie de Medicis pentru Rubens" și "pictorul căruia îi datorăm minunatul portret al lui Henric al IV-lea") și lasă în seama cititorului să le asocieze cu substantivul propriu pe care cotextul i-l alege. Ultimul grup nominal definit "minunatul portret al lui Henric al IV-lea" nu este o descriere care să permită identificarea tabloului în discuție: minunat nu este o proprietate care clasifică prin care s-
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
alegere pe care limba le-o lasă locutorilor i-a interesat pe lingviști, care s-au întrebat pe ce principii se poate baza ocurența dintre cele două forme. S-a observat adesea dificultatea cu care se folosește articolul hotărât la substantiv, dacă grupul nominal este plasat chiar după introducerea unui nou referent în universul discursiv: (1) Un călător își făcu apariția. Acest călător (*ul) îi atrase atenția eroului nostru. La începutul Scufiței Roșii de C. Perrault, "această femeie bună" reia "bunica
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]