5,680 matches
-
poeziei așa-zis futuriste cu tradiția milenară a creștinismului”, ambelor fiindu-le comune „paradoxul liniei simple, primitivismul unui suflet complicat, patriarhalismul și liniștea unui suflet în veșnic război cu lumea, naturalețea prăpastiei înfiorătoare, jocul și candoarea unui suflet aspru, tensiunea teribilă dar tăcută metafizică, halucinația obiectivă, apocalipsul, într-un cuvânt, extazul” (Contra domo, 1931). Oricum, sub semnul avangardismului nu stau doar manifestul Poezia agresivă sau Despre poemul-reportaj, „pretextul teatral” Hérode, poemul Reportaj assirian, fragmentele Romanul tânărului Anadam, D-l Vam Ex-Înger
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
primesc, fără să consimt, una din afara mea; în loc să mă hotărăsc, deși aș putea să o fac, sunt hotărât. Eu încetez să fiu, în privința mea, instanța deciziei în punctele în care aș putea să fiu. De aceea, umilirea este cel mai teribil atentat la adresa libertății. Ce este bine și ce este rău pentru mine, când trebuie să fiu apărat și când expus, ce se cuvine să fac și ce nu - sunt lucruri pe care nu eu le hotărăsc. Întrucât mi s-a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
e o rătăcire regizată de economia posibilului. Nehotărârea se bazează astfel nu pe inexistența obiectivă a soluției, ci pe imposibilitatea noastră de a o depista. Și totuși... Nu cumva această neputință se naște din faptul că lucrurile însele, printr-o teribilă răsucire, prin așezarea lor stranie, îmi ascund soluția? Dispunerea lor, sau poate imprevizibilul devenirii lor, generează neputința hotărârii mele. Nehotărârea existențială nu e de aceea o nehotărâre psihologică, carență comportamentală izvorâtă dintr-un caracter indecis. Ea este mai degrabă o
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
precis. Îmi imaginez un omuleț care îmbracă o togă și care îmi rostește sentința. Totul aici e precis: judecătorul, vina, sentința. Răspunderea mea este de asemenea precisă, dar e mică, iar consecințele nu sunt ultime. Și totuși teama mea e teribilă și fac tot ce pot pentru a nu ajunge în fața omulețului în togă. - Stăm față în față cu viața noastră sau cu cel care ne-a făcut concesia libertății. Totul aici e vag: judecătorul, vina, sentința. Dar răspunderea aici este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
se împlinește și „intră în prezență“, este evident și ușor de urmărit. La Parmenide, to eon, ființa, se determină prin caracterul con strângător al limitelor, calitatea lor de „înlănțuitoare“ fiind subliniată în două rânduri: ființa este „nemișcată“ în „limitele unor teribile legături“ (B 8, 26) și „Necesitatea necruțătoare o ține în lanțurile limitei“ (B 8, 30-31). Existența acestei „limite ultime“ (peiras pymaton; B 8, 42), care înconjoară ființa înlănțuind-o, este o garanție a faptului că ea este împlinită (tetelesmenon; B
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pierde într-o volbură „complicată și obscură”. Un preot, Andronic, pus pe reforme prin care vrea să edifice „biserica nouă”, se îndrăgostește amarnic de o evreică, „splendidă și îmbătătoare”, Rahila, ce pare că ar vrea să treacă la creștinism. Patima „teribilă și arzătoare” îi întețește înnebunitor „vibrațiunile” inimii, împingându-l spre păcatul pe care nu ajunge să-l săvârșească. Puterea de neînvins a instinctului îi dă o surescitare învecinată cu sminteala. Luptându-se din greu cu propria senzualitate, idealistul Andronic, cel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
că acest lucru îl va realiza îmburghezirea"71. La moartea lui Lenin, Iorga comenta că Hanul Tătar își dăduse duhul. Doliul îi amintea lui Iorga de tristețea afișată de nomazi la moartea conducătorilor lor spirituali și militari. După care comenta "teribilele erori" ale lui Lenin și conchidea: "Poate că tovarășii săi nu l-au jelit în aceeași măsură ca civilizația pe care a distrus-o". Cît de diferite erau rămasul bun de la și elogiul adus președintelui Wilson! " Întreaga lume salută nobila
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
tîrziu, mareșalul Pétain a cerut armistițiu. Finalul tragic", scria Iorga. El afirma că "îi tremură mîinile" scriind aceste rînduri și că nu îndrăznește să-l judece pe mareșalul Pétain, "cel mai glorios dintre soldații francezi. Doar timpul îi va judeca teribilul act". Ca luptător naționalist, Iorga privea lucrurile în perspectivă și în profunzime: "dar armata nu înseamnă națiunea, în acest moment îngrozitor trebuie să ne retragem pe (tărîmul) spiritului, deoarece temeliile spiritului nu pot fi distruse", el constituind "o căutare a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trecut prin foc și pară că se distrează cu o femeie sau șterpelește un fleac?”. În felul lui grotesc, Stalin avea pe jumătate dreptate. În armata sovietică nu existau permisii. Infanteriștii și tanchiștii au Întors soarta luptei În trei ani teribili, printr-o serie neîntreruptă de marșuri și bătălii În vestul Uniunii Sovietice, prin Rusia și Ucraina. Pe parcurs, au avut parte de dovezi consistente ale atrocităților comise de nemți. Tratamentul aplicat de Wehrmacht prizonierilor de război, civililor, partizanilor și, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de o amploare remarcabilă. Anumite categorii de etnici germani din Iugoslavia și România au rămas În captivitate pentru că acordurile de la Potsdam nu acopereau cazul lor. Dar În numai șase ani, pe un continent mutilat, Înveninat și sărăcit, care traversase ani teribili de război și care presimțea deja scindarea adusă de Războiul Rece, guvernele militare aliate și agențiile civile ale Națiunilor Unite au reușit să repatrieze, să integreze sau să instaleze milioane de oameni disperați de pe tot continentul, din zeci de națiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ani le indusese multora un scepticism amar. Înainte de primul război mondial, Europa era un continent optimist: politicienii și jurnaliștii priveau cu Încredere spre viitor. Treizeci de ani și două războaie mondiale mai târziu, oamenii fixau cu anxietate un trecut teribil. Mulți observatori anticipau o nouă criză postbelică, alt val de extremism, un al treilea război mondial. Dar uriașa nefericire colectivă pe care europenii și-au provocat-o singuri În prima jumătate a secolului a avut un efect profund depolitizant: departe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Marea Britanie sau Franța, familia și căminul primau În preocupările publice. Retorica națiunii, naționalismul, reînarmarea, gloria militară sau confruntarea ideologică nu prezentau interes pentru această lume a femeilor, dintre care multe munceau și Își creșteau singure copiii 20, având amintiri teribile din ultimele luni de război și din perioda imediat următoare. Adoptarea unor deziderate publice care să Înlocuiască ambițiile discreditate ale trecutului a fost calculată. După cum explicase Konrad Adenauer cabinetului său la 4 februarie 1952, descriind importanța Planului Schuman pentru conaționalii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost euforic. Printre comuniști, condamnarea publică a lui Stalin și a faptelor sale aducea confuzie și Îndoială, dar și o mare ușurare. De-acum Încolo, credeau cei mai mulți, comuniștii nu mai trebuiau să conteste sau să se apere de acuzele teribile ale criticilor lor. Unii dintre membrii și simpatizanții partidelor comuniste occidentale le-au părăsit, Însă convingerile celor rămași au fost reînnoite. În Europa de Est, lepădarea de Stalin a avut un impact chiar mai dramatic. Interpretată În contextul recentei reconcilieri cu Tito
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
producție și cu funcționarea neîngrădită a economiei de piață, construind nu utopii economice, ci societăți viabile. Politica social-democrată nu era Întotdeauna pe placul tineretului nerăbdător, după cum aveau să arate evenimentele ulterioare. Dar ea rezona cu cei care trecuseră prin deceniile teribile de după 1914: În anumite zone din vestul Europei, la mijlocul anilor ’60 social-democrația nu mai Însemna o politică, ci un mod de viață. Lucru de netăgăduit În Scandinavia. Între 1945 și 1964, scorul Partidului Social-Democrat Danez la scrutinul național a crescut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Magenta din Milano, de pildă, fațada și curtea interioară a unui orfelinat din secolul al XVII-lea, Palazzo delle Stelline, dărâmat la Începutul anilor ’70. În istoria fizică a orașului european, anii ’50 și ’60 au reprezentat decenii cu adevărat teribile. Răul făcut În acei ani cadrului material al vieții urbane este reversul sumbru, Încă nerecunoscut, al celor „treizeci de ani glorioși” de dezvoltare economică - analog Într-un fel prețului plătit În secolul precedent pentru urbanizarea industrială. Deși În deceniile următoare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de rude și amatori. Numai istoria ne va ajuta să ne amintim, În anii care vin, de ce trebuia cu orice preț să se Înalțe o Europă anume pe crematoriile de la Auschwitz. Noua Europă, unită prin semnele și simbolurile trecutului ei teribil, este o izbândă remarcabilă, dar ea rămâne legată pentru totdeauna de acel trecut. Pentru ca europenii să nu piardă această verigă vitală - pentru ca trecutul Europei să ofere mai departe Europei prezente o Învățătură și un țel moral -, istoria va trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mizerabilist, naturalist, al degradării fiziologice, la care se adaugă cu prisosință altele 260 ulterioare decesului, care aruncă o umbră de derizoriu peste sfârșitul poetului. În opinia lui Frunzetti, intervenția târzie a medicului legist contribuise la rigidizarea trăsăturilor într-o dezolantă, teribilă mască macabră a figurii poetului mască extrasă unui limb al suferinței. Această mască va fi din ce în ce mai mult ignorată, în ciuda "autenticității" sale, înfățișând dimensiunea mult prea lumească a condiției umane supuse exacțiunilor biologice. Masca mortuară oferă cealaltă față a medaliei, cea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
într-o mască a misterului. Frontalitatea personajului are caracterul unei provocări ce nu poate fi eludată, fruntea evocă un imperiu al gândurilor, intangibile, așa cum privirea pătrunzătoare pare să străpungă orice rezistență. Sfinxul, ca și zeul războiului, devine un erou modern, teribil și misterios. Nu trebuie trecut cu vederea că o variantă a acestei sculpturi se regăsește plasată pe un postament la mormântul sculptorului (figura 96) din cimitirul Bellu. Asumă în acest fel Paciurea condiția de neînțeles a geniului sau condiția misterului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
asupra sexualității feminine transformată în armă. Dacă Judith I afișa o expresie de voluptate asociată orgasmului, Judith II apare ca o ipostază a "corpului isteric" sau a isteriei înseși. Corpul se află într-o tensiune nervoasă care exercită o presiune teribilă, fracturându-l spasmotic. Gestul ambiguu de mângâiere pe care-l afișa în prima ipostază Judith, semnalizând de fapt și sursa plăcerii sale, capul tranșat al lui Holofern, devenit fetiș sângeros, se transformă aici în gestul mâinilor crispate asemeni unor ghiare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sânilor, însă chipul diferă mult ca expresie de cel al femeii din primul tablou. Dacă în pictura din 1901, Judith afișa expresia unui extaz erotic, în acest caz, figura ei expusă în profil a căpătat o expresie de o duritate teribilă care își are ecoul în contracția isterică a mâinilor. Chipul ei poartă amprenta unei androginii la care contribuie și un fel de anorexie de factură isterică, o anorexie mentală, pe care Rodolphe Rapetti o asociază câtorva cazuri celebre în epocă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lui Hans Holbein cel Tânăr. Poetul decupează în spiritul sensibilității decadente profilul femeii fatale, sfinx și minciună, victimizând erotic amantul bolnav de lassitude. Interesant mai este un medalion de N. Vermont, la pagina 59, înfățișând o femeie cu o privire teribilă, sfidătoare, cu părul înfuriat, posibilă imagine a feminității devorante, vindicative și nu a celei visătoare, pierdute în rugă, dezgolită lângă trupul amanților, din desenele aceluiași. Dincolo de atmosfera erotizat macabră a acestor desene (care răspunde sensibilității decadente) avem și un sentimentalism
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de spini. Sfântul Ioan este Precursorul, iar martirizarea sa o anunță pe cea a lui Iisus. În acest fel, gestul sacrificării sale, precum și dansul Salomeei, dobândesc un sens suplimentar, de predicție, parte a unei scenografii celeste. Pe fondul unei cruzimi teribile, această figură a femeii fatale, Salomeea, se detașează, sporită paradoxal de chiar lumina sfințeniei, complicitate care ține de estetica decadentă a supralicitării tensiunii dintre contraste. Putem împinge mai departe această situare într-o lectură verticală a tabloului, prin împărțirea sa
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un cap sângerând, în ghips, pe talerul Herodiadei. Lorrain își schimbase mina schimbându-și locuința. Repauzat și fraged, cu ochiul aproape liniștit nu mai sămăna cu cel de altă dată cu cel slab și palid, zdrobit, ca și când eșa dintr-o teribilă veghe [...]572. Scriitorul etalează credo-ul său, arta, care solicită o iubire informată cultural și o devoțiune transformată în misticism estetizant. Senzațiile, importante pentru orice senzualitate de expresie literară, sunt puse în relație cu maladivul, reflectat în felul în care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
una nici pentru celebrul Tândală. În descifrarea liricii eminesciene, ca de altfel În toate situațiile analitice, nu obiectul, faptul În sine, aspectul sau Întâmplarea constituie centrul gravitațional al substanței lirice intrată În sfera preocupărilor, ci semnificațiile majore ale creației, acea teribilă vibrație interioară pusă În mișcare de o irezistibilă nevoie de exteriorizare. Ori Eminescu avea ceva de spus. Atitudinile, trăirile simpatetice ori empatetice, aspirațiile subiective specifice geniului constituie cheia demersului cognitiv și, de ce nu, capacitatea de receptare venită din disponibilități interioare
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
l-au marcat pe prozator, iar puterea observației și a construcției În sine ține de talentul acestuia. Locul lui În viața socială În ultimii ani de dinaintea celui de-al doilea Război, În primul volum, și din anii care au urmat teribilei „eliberări” cu toate dramele cunoscute este incontestabil organică, simbolică și emblematică. Mulți dintre contemporanii lui Marin Preda au eșuat În tentativa lor, datorită schematizării impuse de o ideologie draconică, și, de ce nu, și datorită dorinței de a răspunde favorabil la
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]