6,807 matches
-
arzând de dor, rațiunile privitoare la ființa Lui dar nu află ceea ce este El Însuși căci acesta e un lucru cu neputință și oprit întregii firi create, deopotrivă; ci se mângâie cu cele dimprejurul Lui, adică cu cele privitoare la veșnicia, la nesfârșirea și la nehotărnicia Lui, la bunătatea, la înțelepciunea și la puterea creatoare, providențiatoare și judecătoare a celor ce sunt. Numai aceasta se poate cuprinde din cele ale Lui: nesfârșirea. Iar a nu cunoaște din El nimic înseamnă a
Părinții Capadocieni. In: CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
reținut: "Și să ne gândim apoi că tot ceea ce a fost spus nu poate să nu mai fie spus, că o cugetare, îndată ce s-a prefăcut în rostire, nu mai e a noastră, ci a tuturor (s.n.), pierzând-o pentru veșnicia timpurilor (sic!), și atunci vom înțelege cât trebuie să fim de scumpi în risipirea simțirilor noastre la toate vânturile pământului". De aceea, literatura lui Lovinescu oscilează de la bun început între irepresibila dorință a afirmării personalității creatoare și tentațiile anonimatului, între
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
furiș!”. Și ce mai cântam noi, cu suflețelele aureolate de dorul plecării spre un liman necunoscut și fermecător, iar ora se sfârșea prea repede, și venea ora de matematică și altele, și până la viitoarea oră de muzică mai dura o veșnicie! A doua iubire, paralelă cu prima, a fost Olga, o copilă cu codițe lungi, rotundă la față, cu ochii căprui, cu ciorapi albi trei sferturi, în sandale cu cheutori deasupra labei piciorului, cu fustița deasupra genunchilor, curată ca din cutie
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
văd că e destul de înaltă, zise cel măricel. Și dacă o să mai crească apele, venim și vă luăm. Da? M-am uitat la tovarășii mei și ne-am înțeles din semne. Că ploaia și vântul n-or să țină o veșnicie. - Da, mergem pe insulă, am răspuns. Insula era aproape rotundă, în diametrul de vreo 50 de metri, cu câțiva copaci în marginea unde am debarcat și cu porțiuni de stuf, cu luminișuri, numai bune pentru pescuit. Părea a fi totul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
zâmbet și el se lăsă în genunchi în fața patului. Ea îi cuprinse gâtul cu brațele și-l trase spre sine. El reuși cu greu să se desprindă și se culcă alături. Amândoi, întinși pe spate, stătură un timp cât o veșnicie, ascultându-și respirațiile. Nedumerită, ea ridică o mână și-i pipăi ochii; simți lacrimile și o retrase speriată. Înțelegea, dar în același timp refuza să înțeleagă. Mai încercă o dată cu mâna, îi mângâie fruntea, sprâncenele, simți zbaterea genelor, lacrimile, apoi alunecă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
prințul privi atent spre voievod, remarcând în barba îngrijit tunsă cum firele albe lățiseră cărarea căruntă din partea dreaptă. „Două luni și două zile” socoti Constantin, sunt doar două luni și două zile și lui taica i s-a părut o veșnicie, deși s-a întors cu hatișeriful de domnie pe viață. Unii spun că după ce a primit hatișeriful de la marele vizir, taica ar fi zis: «Eu am mers la Poartă și am venit, dar voi face să meargă și pe acela
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ca aceasta, adevărat, n-au murit, ci doarme”. Din scaunul domnesc, Brâncoveanu vedea cum se usucă lacrimile în ochii celor patru feciori ai lui, cum fețele li se destind. Părea că predica sfinției sale Antim le deschide o fereastră spre priveliștea veșniciei și le întărește credința. Simțea o oboseală cumplită în toate mădularele iar predica i se părea un fel de cântec de leagăn pentru Stanca lui. Asculta cu nesaț fiecare cuvânt și se minuna întrebându-se de unde o fi deprins mitropolitul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
după ce îi înmână doamnei Safta perinița minusculă cu acele cerute înfipte în ea, ridică spre Ștefan fața întrebătoare și ochii ei verzi cu luciri de piatră prețioasă îi cercetară pe ai lui. Nici o bătaie de gene, o clipă cât o veșnicie. Fata fu prima care-și desprinse privirea și lăsă capul în jos, dădu să facă un pas înapoi, dar șoapta prințului o opri. Cum zisești că te cheamă? — Călina, măria ta, se bâlbâi fata, adresându-i-se prințului cum nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
așa ce este scris pe toate pietrele pe lângă care te-au purtat pașii? — Nu sunt atât de vrednic, dar am învățat multe înscrisuri și mă rog pentru cei care le-au pus ca să nu fie șters numele lor din cartea veșniciei. Potecuța asta din dreapta duce la schit la Cândești, să trecem de ea și putem adormi în voie, că știe Leu drumul până la Hârtiești, e mai puțin de un ceas. Poate domnia ta să doarmă în șa? — O să încerc. — Prinde capul ăsta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Mi-e frică, Ștefane, mi-e frică să nu mor cu totul. Mi-e groază că n-o să pot să mă lepăd de cele lumești, așa cum spunea cuviosul Gherasim, să lepăd grija lumească și să mă bucur că pășesc în veșnicia iubirii lui Hristos. Mi-e dor de Dinuț, de Anița nevastă-mea, am grija lor... Nu poate să fie păcat asta. — Iubește-i, frate, iubește-i în clipele puține care ți-au mai rămas, iubește-i în asemenea măsură încât
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
însuți înconjurat de trădători și de a rezista existând ca popor printre puteri mari și nemiloase. În fața compromisului, acceptat pentru o eventuală supraviețuire, Brâncovenii aleg sublimul și-și mărturisesc marea lor iubire pentru Iisus cel răstignit și intră astfel în veșnicie. Un tablou despre o familie, un exemplu de sfințenie călăuzitoare, o scriere abordând eternele probleme ale conștiinței umane. 9. Suferințele din Ardeal Vasile Stoica Descriere: Cartea „Suferințele din Ardeal” tratează momentele cele mai importante ale istoriei Transilvaniei și este scrisă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nesupusă limitărilor materiale sau trecerii timpului. Vom răspunde tot în spiritul acestei idei, afirmând că însuși caracterul atemporal și desăvârșit ce definește sacrul este cel care-l inspiră pe artist să lupte, încă din vremuri preistorice, să împrumute ceva din veșnicia cu care divinitatea este înzestrată. În această cheie de interpretare, raportându-se la imagine, reprezentarea vizuală a sacrului ar putea fi înțeleasă ca o modalitate de descoperire a divinității, ce face totodată posibilă și cunoașterea adevărurilor absolute ale existenței. De-
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
mai de nepătruns, situată în centru ca miezul pâinii, dar infinită aici, este marele spirit inteligent divin al universului, care este mai mare peste voi zei Dumnezeu. De acolo se emană pacea, lumina, iubirea. Acolo totul se sfârșește și începe veșnicia, sau mai corect spus este un nou început-viața veșnică. Hermes simți atunci o cădere vertiginoasă, ajungând la palatul din Olimp. Văzând pe Zeus și Hera certându-se din cauza lui, hotărî: -Pe toți zeii Olimpului, ăștia doi numai încetează-concluzionă supărat Hermes
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
rămase uimit. Magicianul, misteriosul maestru Daniel, se volatiliză. Secretul său nu va fi cunoscut niciodată. VRĂJITOAREA Bătrânul prinț având relații extraconjugale, cu o femeie dintr-un sat de la poalele munților, i-se născu o fetiță. Satul a rămas necunoscut pentru veșnicie. Nedorind să se afle despre această idilă a sa, prințul a dus femeia cu copila în cealaltă parte a țării, dându-le în grija unui păstor bogat, plătindu-l cu bani grei. Copila creștea văzând cu ochii. Mama și păstorul
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
din nou pacea, lumina și libertatea împărăției. Oamenii orbiți de putere, se îmbulzesc să apuce fumul amăgitor, uitând și ignorând faptul că puterea pământenilor este efemeră. Timpul macină imperiile și pe uzurpatorii puterii, rezolvând toate infatuările și neînțelegerile oamenilor, aducând veșnicia. Puterea și supremația sunt ale creiatorului.
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
dori aur, palate, să fiu regină sau pe vreun Făt Frumos; mi-aș dori copilăria și tinerețea Înapoi, alături de cei dragi. Ele au fost momentele cele mai fericite din viața mea și, când Îmi va veni rândul sa plec În veșnicie, aș vrea să plec cu sufletul Încărcat de amintirea lor: seara când merg la culcare am același vis. Mă visez copil În toate anotimpurile: primăvara, când dădea colțul iebii alergam ca un mielușel pe câmpie. Simțeam acea libertate neștirbită, fără
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
de sine și față de ceilalți oameni. Dacă am ales aceste “pete de culoare” să le Împletesc În cuvinte, a fost pentru că ele s-au imprimat În sufletul meu ca o carte pe care vreau să o iau cu mine În veșnicie, la judecata de apoi, să reprezinte chiar concluziile scrise În procesul de Încheiere cu viața. Bucuria mea va fi și mai mare dacă, voi, cititorii mei, vă veți regăsi În unele scrieri și veți simți că trăiți alături de mine imaginile
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
în oameni, în cei pe care îi știa sau avea să îi cunoască. Mintea îi era atentă la vorbele vântului, inima bătea o dată cu cea a pământului pe care stătea culcată, mâinile pipăiau pântecul... Ar fi vrut să stea acolo o veșnicie. Să o acopere frunzele toamnei, să crească iedera prin părul ei, să simtă bruma ușor pe buze, să o strângă zăpada sub pătura ei, iar primăvara, ... primăvara să nu mai existe. Să fie floare umbrită de salcâmi, să nu știe
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
așteptă o clipă în întuneric, apoi deschise ușa încetișor. Clanța scârțâi și ea se opri, nemișcată. Inima îi bătea nebunește. Ascultă cu încordare și, liniștită de tăcerea din jur, mai apăsă puțin. I se păru că mișcarea clanței ține o veșnicie. Deschise, în cele din urmă, și se strecură afară, închizând ușa la loc cu aceeași grijă. Cu obrazul lipit de lemn, așteptă. După o clipă ajunse la ea, îndepărtată, respirația lui Marcel. Se răsuci pe călcâie, primi în față aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-i vor schilodi pe ai mei cum mă schilodiseră și pe mine. Și când am aflat că o să vină misionarul, am știut ce am de făcut. O, ziua aceea, semănând cu toate celelalte, aceeași zi orbitoare, care ținea de o veșnicie. Pe înserat s-a ivit una din străji, alergând pe marginea căldării, și, nu mult după aceea, m-au târât la casa idolului și au zăvorât ușa. Unul dintre ei mă ținea întins la pământ, în întuneric, sub amenințarea săbiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
străzile pustii, printre'prăvăliile închise și printre casele zăvorâte. Pe măsură ce se îndepărtau de fanfară și de pocnitori, liniștea punea iar stăpânire pe oraș. Câțiva vulturi urubu se întorceau în zbor, poposind pe acoperișuri, unde păreau a fi încremenit de o veșnicie. Primăria se înălța pe o stradă îngustă dar lungă, care ducea de la unul din cartierele mărginașe la piața bisericii, pustie în acea clipă. Din balconul primăriei, cât vedeai cu ochii, nu se zărea decât un drum plin de gropi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Jur-împrejur, penitenții, cu veșmintele murdare de praf și pătate de ceară, îl încurajau prin strigăte ori de câte ori îl vedeau că se oprește. La stânga bucătarului, mergea, sau alerga, în tăcere, fratele acestuia. Lui d'Arrast i se păru că va trece o veșnicie până când pâlcul de oameni va ajunge la el. Când se afla aproape în dreptul lui, bucătarul se opri din nou, aruncând în jur priviri stinse. Văzându-l pe d'Arrast, rămase nemișcat, cu fața întoarsă către el, dar fără să pară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la munte și la mare. Într-o zi îi va veni rândul să se retragă, să lase locul trenurilor din noua generație. Deacolo, de pe șinele care nu mai duc nicăieri, uitat de călători, se va resemna și va trece în veșnicie... Astăzi am auzit glasul crainicului care anunța: „trenul accelerat nr.1 pleacă din stație de la linia a doua”. Iar eu, discret, le-am spus anilor mei: „poftiți în vagoane”! Gânduri și stări În clipele de disperare gândurile îmi îmblânzesc gura
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
taine unice ca într-o mare de lumină. Apoi o fericire fierbinte îi umplu ființa întreagă, mai puternică decât bucuria vieții și mai dureroasă decât suferința morții. Și își dădea seama că o clipă din fericirea aceasta e merindea tuturor veșniciilor... Apostol Bologa tresări, ca și când s-ar fi trezit dintr-un farmec. Ochii însă îi erau deschiși și mari și umezi, iar pe buzele scăldate în zâmbet simțea neîncetat sărutarea fericirii. Cartea îi alunecase de pe genunchi și zăcea la picioarele lui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-l părăsi. Îmbrăcat cum era, se lungi în pat. Întunericul și tăcerea îl mângâiau. Își auzea bătăile inimii, ca niște gâlgâiri înăbușite. Ca să înșele vremea, se apucă să numere; nu ajunse nici până la zece și pierdu șirul... Trecu așa o veșnicie... Apoi deodată auzi, pe uliță, glasuri... Vru să se ridice, dar imediat se răzgândi și rămase nemișcat... Ar fi trebuit s-o aștept afară", își zise cu disperare îngrozitoare în suflet. În aceeași clipă pașii ei răsunară în ogradă. El
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]