6,587 matches
-
căruia funcționa ca clavecinist fiul său K. Philipp Emanuel) Bach a improvizat o magnifică fugă pe searbăda temă dată de rege. Întors la Leipzig, a scris pe această temă șapte ricercare, două canoane și o sonată á tre (pentru flaut, vioară și clavir). Reunite, aceste piese au fost trimise regelui sub titlul de Ofrandă muzicală, reprezentând exerciții de polifonie și demonstrații de virtuozitate tehnică. Între anii 1729-1740 a condus și “Collegium musicum”, societate muzicală studențească fondată de Telemann, fapt care i-
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
Pentru clavecin și orchestră a scris șapte concerte, și 16 transcrieri (după Vivaldi, Marcello și Telemann), dar și trei Concerte pentru două clavecine și orchestră; două Concerte pentru trei clavecine și orchestră și un Concert (transcris după cel pentru patru viori de Vivaldi) pentru patru clavecine și orchestră. Un triplu Concert pentru flaut, vioară, clavecin și orchestră completează seria lucrărilor concertante cu clavecin principal, de fapt un "concerto grosso" prin numărul mare de soliști. Concertul în re minor și cel în
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
Marcello și Telemann), dar și trei Concerte pentru două clavecine și orchestră; două Concerte pentru trei clavecine și orchestră și un Concert (transcris după cel pentru patru viori de Vivaldi) pentru patru clavecine și orchestră. Un triplu Concert pentru flaut, vioară, clavecin și orchestră completează seria lucrărilor concertante cu clavecin principal, de fapt un "concerto grosso" prin numărul mare de soliști. Concertul în re minor și cel în fa minor pentru clavecin și orchestră au deosebită frumusețe tematică, variate efecte timbrale
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
Concertul în re minor și cel în fa minor pentru clavecin și orchestră au deosebită frumusețe tematică, variate efecte timbrale și bogăție expresivă, fiind construite în tiparul clasic al timpului. În afară de pasajele solistice din Concertele brandenburgice (1721), Bach a utilizat vioara ca instrument solistic în două Concerte și în Concertul pentru două viori și orchestră în re minor. Marea dezvoltare a tehnicii violonistice, datorată școlii italiene, precum și cultivarea virtuozității de către maeștrii germani au pregătit drumul creației violonistice bachiene. Cele șase Sonate
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
orchestră au deosebită frumusețe tematică, variate efecte timbrale și bogăție expresivă, fiind construite în tiparul clasic al timpului. În afară de pasajele solistice din Concertele brandenburgice (1721), Bach a utilizat vioara ca instrument solistic în două Concerte și în Concertul pentru două viori și orchestră în re minor. Marea dezvoltare a tehnicii violonistice, datorată școlii italiene, precum și cultivarea virtuozității de către maeștrii germani au pregătit drumul creației violonistice bachiene. Cele șase Sonate pentru clavecin și vioară, ca și Sonata în sol minor (transcrisă 166
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
în două Concerte și în Concertul pentru două viori și orchestră în re minor. Marea dezvoltare a tehnicii violonistice, datorată școlii italiene, precum și cultivarea virtuozității de către maeștrii germani au pregătit drumul creației violonistice bachiene. Cele șase Sonate pentru clavecin și vioară, ca și Sonata în sol minor (transcrisă 166 după sonata de clavecin), valorifică calitățile expresive ale viorii ca instrument de monodie. Și Sonatele pentru vioară, fără acompaniament (trei Sonate și trei Partite din 1720), sunt lucrări ce solicită instrumentistului maximum
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
tehnicii violonistice, datorată școlii italiene, precum și cultivarea virtuozității de către maeștrii germani au pregătit drumul creației violonistice bachiene. Cele șase Sonate pentru clavecin și vioară, ca și Sonata în sol minor (transcrisă 166 după sonata de clavecin), valorifică calitățile expresive ale viorii ca instrument de monodie. Și Sonatele pentru vioară, fără acompaniament (trei Sonate și trei Partite din 1720), sunt lucrări ce solicită instrumentistului maximum de expresie. Preludiul Sonatei în sol minor are la bază o monodie liberă, marcată cu jaloane armonice
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
de către maeștrii germani au pregătit drumul creației violonistice bachiene. Cele șase Sonate pentru clavecin și vioară, ca și Sonata în sol minor (transcrisă 166 după sonata de clavecin), valorifică calitățile expresive ale viorii ca instrument de monodie. Și Sonatele pentru vioară, fără acompaniament (trei Sonate și trei Partite din 1720), sunt lucrări ce solicită instrumentistului maximum de expresie. Preludiul Sonatei în sol minor are la bază o monodie liberă, marcată cu jaloane armonice, ca niște acorduri ale unei lăute acompaniatoare, iar
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
1720), sunt lucrări ce solicită instrumentistului maximum de expresie. Preludiul Sonatei în sol minor are la bază o monodie liberă, marcată cu jaloane armonice, ca niște acorduri ale unei lăute acompaniatoare, iar fuga este construită polifonic, implicând o deosebită virtuozitate. Vioara devine instrumentul care vorbește nu numai în limbajul monodic, ci și în cel plurivocal, armonic și polifonic, realizând efecte armonice și polifonice, specifice lăutei. I se valorifică posibilitățile melodice, vioara fiind instrumental ce se apropie cel mai mult de posibilitățile
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
acompaniatoare, iar fuga este construită polifonic, implicând o deosebită virtuozitate. Vioara devine instrumentul care vorbește nu numai în limbajul monodic, ci și în cel plurivocal, armonic și polifonic, realizând efecte armonice și polifonice, specifice lăutei. I se valorifică posibilitățile melodice, vioara fiind instrumental ce se apropie cel mai mult de posibilitățile de nuanțare a vocii umane. Multe fragmente din aceste suite sunt monodice, căci linia melodică, fiind atât de expresivă, se dispensează de armonie („Allemanda” din Partita a II-a), iar
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
ulterioară a muzicii instrumentale, creația sa este nu numai încoronarea artei vechi, ci și o prefigurare a viitorului stil clasic. El este primul compozitor care utilizează clavecinul ca solist, fapt ce duce la lărgirea paletei expresive, iar instrumentele monodice, ca vioara sau flautul, se limitează la melodii cantabile și pasaje de virtuozitate. Prin atribuirea de rol solistic clavecinului, acesta va putea diversifica expresia prin resursele sale polifonice și armonice. Dacă până la Bach orchestra avea doar un rol de acompaniament în concertele
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
grossi", în cele șase Concerte brandenburgice orchestra realizează un dialog cu grupul concertino. În Concertul nr. 1, grupul concertino se contopește aproape integral cu "ripieni", iar în Concertul nr. 3 dispare cu totul masa orchestrală, fiind alcătuită din trei grupuri: viori, viole și violoncele, fiecare având trei voci care dialoghează sau se unesc într-un ansamblu viguros. În aceste concerte Bach îmbogățește paleta timbrală, căci pe lângă grupul instrumentelor cu coarde el le folosește și pe cele de suflat cu rol solistic
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
sau se unesc într-un ansamblu viguros. În aceste concerte Bach îmbogățește paleta timbrală, căci pe lângă grupul instrumentelor cu coarde el le folosește și pe cele de suflat cu rol solistic. În Concertul nr. 5 în Re major flautul, împreună cu vioara, alcătuiesc grupul solistic. Concertino-ul primului concert conține și el instrumente de suflat: oboi, fagot, corn. Fundamentul armonic este realizat de un bas și cu "basso continuo". Și în Concertul nr. 6, scris fără violine, diferențierea dintre "concertino" și "ripieni
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
inspirația spontană alternează cu calculul rațional, rece. Artistul îndrăzneț din Pasiuni sau din „Fantezia cromatică” este mai cumpătat în unele concerte de clavecin. Ne atrage elanul romantic din Aria Suitei a III-a, din Andantele Concertului în Mi major pentru vioară sau din aria „Îndură-te” din Patimile după Matei, dar și arhitectura clasică a Concertului brandenburgic nr. 3 sau a fugii din Uvertura Suitei în si. În cele mai sobre compoziții polifonice, întrezărim și freamătul patetic al improvizatorului, iar în
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") și a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru
Ludwig van Beethoven () [Corola-website/Science/296598_a_297927]
-
pierderea părinților lui Harry, deoarece știa acum cum s-ar simți. O reclamă din "The Guardian" a făcut-o să se mute la Porto, Portugalia pentru a preda engleza ca limbă străină. Noaptea preda, iar ziua scria ascultând Concert pentru vioară de Ceaikovski. Între timp, în data de 16 octombrie 1992 s-a căsătorit cu jurnalistul portughez Jorge Arantes. Fiica lor, Jessica Isabel Rowling Arantes (numită după scriitoarea Jessica Mitford) s-a născut pe 27 iulie 1993 în Portugalia. Aceștia s-
J. K. Rowling () [Corola-website/Science/296819_a_298148]
-
Jugendstil-ului). Pereții sunt ornamentați cu lucrările artiștilor: Margareta Sterian - "Flori stilizate" și "Vas cu flori", Nicolae Blei - "Vas cu flori și flori de masă", "Toamna la Andriașu", "Vas cu flori" și "Primăvara la Andriașu" (post-impresionist), Gheorghe Simion - "Crizanteme cu vioară" (realismul artei de la 1900), Zamfir Dumitrescu - "Flori în peisaj de toamnă" (stilul picturilor flamande). Sala care poartă numele domnitorului Țării Românești și al Moldovei a fost terminată înainte de anul 1989, și era destinată a fi sală de protocol la cel
Palatul Parlamentului () [Corola-website/Science/296898_a_298227]
-
celebru violonist român, fost elev al marelui George Enescu. s-a născut pe 8 octombrie 1923 la București, într-o familie de muzicieni de etnie țigan: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas. Nu doar Ion Voicu, ci și frații săi au îmbrățișat cariere artistice, Marian și Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul. Ion Voicu a fost vărul primar al violonistului și dirijorului de folclor Ionel Budișteanu. Pe la vârsta
Ion Voicu () [Corola-website/Science/298230_a_299559]
-
și Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul. Ion Voicu a fost vărul primar al violonistului și dirijorului de folclor Ionel Budișteanu. Pe la vârsta de 4-5 ani, după cum avea să povestească mai târziu, Ion își dorea să primească o vioară mică, iar de Paște chiar avea să capete un asemenea cadou. Încântat peste măsură micuțul nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoștea. Impresionată de talentul lui, dar mai
Ion Voicu () [Corola-website/Science/298230_a_299559]
-
Pe la vârsta de 4-5 ani, după cum avea să povestească mai târziu, Ion își dorea să primească o vioară mică, iar de Paște chiar avea să capete un asemenea cadou. Încântat peste măsură micuțul nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoștea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator. La șase
Ion Voicu () [Corola-website/Science/298230_a_299559]
-
s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoștea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator. La șase ani, Ion Voicu a început studiul viorii. Cu studentul de la Conservator, micul Ion a studiat câțiva ani, până când tânărul profesor s-a declarat depășit de micul său elev și le-a recomandat părinților să
Ion Voicu () [Corola-website/Science/298230_a_299559]
-
melodiile pe care le cunoștea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator. La șase ani, Ion Voicu a început studiul viorii. Cu studentul de la Conservator, micul Ion a studiat câțiva ani, până când tânărul profesor s-a declarat depășit de micul său elev și le-a recomandat părinților să-i găsească un profesor mai bun. Printre cei care l-au inițiat pe
Ion Voicu () [Corola-website/Science/298230_a_299559]
-
micul Ion a studiat câțiva ani, până când tânărul profesor s-a declarat depășit de micul său elev și le-a recomandat părinților să-i găsească un profesor mai bun. Printre cei care l-au inițiat pe Ion Voicu în studiul viorii s-au aflat Garabet Avakian și Vasile Filip, pentru ca la 14 ani să dea examenul de admitere la "Academia Regală de Muzică", unde a intrat direct în anul V. Fiind admis la "Academia Regală de Muzică" din București, a reușit
Ion Voicu () [Corola-website/Science/298230_a_299559]
-
Romîne, solistului concertist Ion Voicu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”. Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară „Stradivarius”, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim. Vioara Stradivarius a fost achiziționată de statul român, în 29 august 1956, de la firma "Henry Werro", la prețul de 80.000 de franci elvețieni. La 7 septembrie 1956, "Ministerul Culturii
Ion Voicu () [Corola-website/Science/298230_a_299559]
-
Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”. Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară „Stradivarius”, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim. Vioara Stradivarius a fost achiziționată de statul român, în 29 august 1956, de la firma "Henry Werro", la prețul de 80.000 de franci elvețieni. La 7 septembrie 1956, "Ministerul Culturii" și maestrul Ion Voicu au încheiat un contract de comodat care
Ion Voicu () [Corola-website/Science/298230_a_299559]