58,615 matches
-
l este un element chimic natural radioactiv cu numărul atomic 90 și simbol chimic Th, ce se găsește în natură (izotopul său cel mai stabil Th, care are un timp de înjumătățire de peste 14 milioane de ani). A fost descoperit de minerologul norvegian Morten Thrane
Thoriu () [Corola-website/Science/305369_a_306698]
-
l este un element chimic natural radioactiv cu numărul atomic 90 și simbol chimic Th, ce se găsește în natură (izotopul său cel mai stabil Th, care are un timp de înjumătățire de peste 14 milioane de ani). A fost descoperit de minerologul norvegian Morten Thrane Esmark (1801 - 1882) în 1828, în Norvegia, lângă Brevig
Thoriu () [Corola-website/Science/305369_a_306698]
-
de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Tismana în anul 1406. Celulele plantelor sunt alcătuite din fibre celulozice conectate. În timpul procedeului de extragere a pulpei celulozice, aceste fibre microscopice sunt separate unele de altele, iar acolo unde lanțul polimolecular a fost rupt chimic sau mecanic, suprafețele "libere" intră în contact una cu alta creând punți hidrogenate care conferă duritate, dar și elasticitate viitorului material. Procedeul chimic utilizat astăzi pe scară largă este un complex de tratări chimice numite Procesul Kraft. Scopul acestei tratări
Hârtie () [Corola-website/Science/305384_a_306713]
-
celulozice, aceste fibre microscopice sunt separate unele de altele, iar acolo unde lanțul polimolecular a fost rupt chimic sau mecanic, suprafețele "libere" intră în contact una cu alta creând punți hidrogenate care conferă duritate, dar și elasticitate viitorului material. Procedeul chimic utilizat astăzi pe scară largă este un complex de tratări chimice numite Procesul Kraft. Scopul acestei tratări chimice este eliminarea structurii ligninei (din pulpa supusă procesului), care este liantul organic care menține fibrele împreună, prin folosirea unui amestec care o
Hârtie () [Corola-website/Science/305384_a_306713]
-
unde lanțul polimolecular a fost rupt chimic sau mecanic, suprafețele "libere" intră în contact una cu alta creând punți hidrogenate care conferă duritate, dar și elasticitate viitorului material. Procedeul chimic utilizat astăzi pe scară largă este un complex de tratări chimice numite Procesul Kraft. Scopul acestei tratări chimice este eliminarea structurii ligninei (din pulpa supusă procesului), care este liantul organic care menține fibrele împreună, prin folosirea unui amestec care o dizolvă. După eliminarea acesteia, fibrele rămase pot fi folosite pentru realizarea
Hârtie () [Corola-website/Science/305384_a_306713]
-
sau mecanic, suprafețele "libere" intră în contact una cu alta creând punți hidrogenate care conferă duritate, dar și elasticitate viitorului material. Procedeul chimic utilizat astăzi pe scară largă este un complex de tratări chimice numite Procesul Kraft. Scopul acestei tratări chimice este eliminarea structurii ligninei (din pulpa supusă procesului), care este liantul organic care menține fibrele împreună, prin folosirea unui amestec care o dizolvă. După eliminarea acesteia, fibrele rămase pot fi folosite pentru realizarea unei hârtii de culoare maroniu nedefinit, nefinisată
Hârtie () [Corola-website/Science/305384_a_306713]
-
pungi de hârtie sau a cutiilor din carton. Materialul brut astfel obținut poate fi folosit în continuare, printr-o purificare accentuată a ligninei rămase, conducând la obținerea pulpei de calitate superioară, pentru hârtie albă pentru scris și tipărit. Deși procedeul chimic este mai scump decât cel mecanic, permițând o folosire de maximum 45 - 50 % din pulpa inițială, totuși este un procedeu larg folosit datorită calității produsului final și al menținerii, aproape nealterată, a lungimii inițiale a fibrelor materialului folosit, care este
Hârtie () [Corola-website/Science/305384_a_306713]
-
l este un element chimic cu simbolul Lu și cu numărul atomic 71. Este ultimul element din seria lantanidelor, care, împreună cu contracția lantanidelor, explică câteva proprietăți importante ale lutețiului, astfel el este cel mai dur și mai dens lantanid. Spre deosebire de alte lantanide, care se află
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
lantanid. Spre deosebire de alte lantanide, care se află în blocul "f" al Sistemului Periodic al elementelor, acest element este poziționat în blocul "d"; totuși, câteodată și elementul numit lantan este clasificat ca făcând parte din blocul "d". Din punct de vedere chimic, lutețiul este un lantanid tipic: starea sa de oxidare comună este de +3, ce poate fi observată în oxizii săi, în compușii interhalogenici sau în alți compuși. Într-o soluție apoasă, ca compușii altor lantanide mai grele, compușii de lutețiu
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
are puține utilizări specifice. De exemplu, izotopul radioactiv lutețiu-176 este folosit în tehnica nucleară pentru determinarea vârstei meteoriților. Lutețiul este întâlnit deseori în combinație cu ytriul și este utilizat uneori în aliaje și pe post de catalizator în unele reacții chimice.Lu-DOTA-TATE este utilizat terapia cu radionuclide (vezi medicină nucleară) a tumorilor neuroendocrine. Un atom de lutețiu are 71 de electroni, având configurația electronică[Xe]4f5d6s. Când se află într-o reacție chimică, atomul pierde cei mai periferici doi electroni și
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
și pe post de catalizator în unele reacții chimice.Lu-DOTA-TATE este utilizat terapia cu radionuclide (vezi medicină nucleară) a tumorilor neuroendocrine. Un atom de lutețiu are 71 de electroni, având configurația electronică[Xe]4f5d6s. Când se află într-o reacție chimică, atomul pierde cei mai periferici doi electroni și singurul electron 5d, care nu aparține unui substrat deschis. Atomii de lutețiu sunt mai mici decât atomii altor lantanide, acest fapt datorându-se contracției lantanidelor. Lutețiul este un metal trivalent de culoare
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
l este un element chimic notat cu simbolul Y și care are numărul atomic 39. Primul element al blocul "d" în a 5-a perioadă, ytriul este un metal de tranziție de culoare metalic-argintie, care prezintă caracteristici chimice similare lantanidelor, fiind astfel des clasificat ca
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
l este un element chimic notat cu simbolul Y și care are numărul atomic 39. Primul element al blocul "d" în a 5-a perioadă, ytriul este un metal de tranziție de culoare metalic-argintie, care prezintă caracteristici chimice similare lantanidelor, fiind astfel des clasificat ca un pământ rar. l este aproape mereu găsit în combinație cu lantanidele în mineralele pământurilor rare, nefiind niciodată găsit în natură ca element liber, iar singurul său izotop stabil, Y, este de asemenea
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
Gadolin în detrimentul lui Geijer ca fiind descoperitorul ytriului. Este interesant faptul că, aproape un secol mai târziu, mineralul din care Gadolin obținuse ytriul va fi numit în cinstea lui drept "gadolinit" de către Martin Heinrich Klaproth, fiind și sursa pentru elementul chimic "gadoliniu". Numele oxidului "ytria" va fi de asemenea confirmat de Anders Gustaf Ekeberg în 1797. În deceniile ce au urmat dezvoltării definiției elementelor chimice, elaborată de către Antoine Lavoisier, se considera că pământurile pot fi reduse la elementele lor constitutive, ceea ce
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
fi numit în cinstea lui drept "gadolinit" de către Martin Heinrich Klaproth, fiind și sursa pentru elementul chimic "gadoliniu". Numele oxidului "ytria" va fi de asemenea confirmat de Anders Gustaf Ekeberg în 1797. În deceniile ce au urmat dezvoltării definiției elementelor chimice, elaborată de către Antoine Lavoisier, se considera că pământurile pot fi reduse la elementele lor constitutive, ceea ce însemna că descoperirea unui pământ era similară cu descoperirea unui nou element, care în acest caz ar fi fost "ytriul". În 1843, Carl Gustaf
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
erbiu). În deceniile următoare, 7 noi metale au fost descoperite în „ytria lui Gadolin”. Ytriul a fost izolat pentru prima dată în 1828 când Friedrich Wöhler a încălzit clorură de ytriu (III) anhidră cu potasiu: Până la începutul anilor 1920, simbolul chimic Yt a fost folosit pentru element, până ce Y a intrat în uzul general. Structura atomului de ytriu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, Y, ytriul are 39 de protoni și 50 de
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
când metalul e încălzit la 1000 °C în azot. Similaritățile ytriului cu lantanidele sunt atât de evidente încât elementul a fost grupat istoric cu ele ca un pământ rar, fiind întotdeauna găsit în natură împreună cu ele în mineralele pământurilor rare. Chimic, ytriul închipuie aceste element mai mult decât vecinul său în tabelul periodic, scandiul, iar dacă proprietățile sale fizice erau puse într-un grafic împreună cu numărul atomic, atunci ar avea numărul atomic de la 64,5 la 67,5, clasându-l între
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
grafic împreună cu numărul atomic, atunci ar avea numărul atomic de la 64,5 la 67,5, clasându-l între lantanidele gadoliniu și erbiu. De obicei, cade în aceeași gamă pentru ordinea de reacție, asemănându-se cu terbiul și disprosiul la reactivitatea chimică. Ytriul e aproape ca mărime de așa-numitul "grup al ytriului" de ioni de lantanide grele care în soluție se comportă de parcă ar fi fost unul din ei. Deși lantanidele sunt cu un rând mai jos decât ytriul în tabelul
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
lantanide grele care în soluție se comportă de parcă ar fi fost unul din ei. Deși lantanidele sunt cu un rând mai jos decât ytriul în tabelul periodic, similaritatea în cadrul razei atomice poate fi atribuită contracției lantanide. Una din puținele diferențe chimice notabile ale ytriului și lantanidelor e că ytriul e aproape exclusiv trivalent, pe când circa jumătate din lantanide pot avea valențe diferite de 3. Fiind un metal de tranziție trivalent, ytriul formează diverși compuși anorganici, în general cu numărul de oxidare
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
element, de 400 de ori mai comun decât argintul. În sol, ytriul e găsit în concentrații între 10 și 150 ppm (greutatea medie uscată e de 23 ppm), iar în apa de mare de 9 ppt (părți pe trilion). Asemănarea chimică cu lantanidele a ytriului face ca acesta să fie îmbogățit de aceleași procese și ajunge în minereuri ce conțin lantanide, formând minerale de pământuri rare. O diferență mică e recunoscută între pământurile rare ușoare (PRU) și grele (PRG), dar aceasta
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
(simbol Sm) este elementul chimic cu numărul atomic 62. Este un metal destul de tare și argintiu care se oxidează rapid în aer. Fiind un membru obișnuit al serie lantanidelor, samariul are de obicei starea de oxidare +3. Sunt cunoscuți, de asemenea, și compuși de samariu
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
Sunt cunoscuți, de asemenea, și compuși de samariu divalent, cei mai notabili dintre ei fiind monoxidul de samariu SmO, monocalcogenii de samariu SmS, SmSe și SmTe, precum și iodura de samariu (II). Cel din urmă este un agent reducător în sinteza chimică. l nu are niciun rol biologic semnificativ, fiind doar puțin toxic. Samariul a fost descoperit de către chimistul francez Paul Emile Lecoq de Boisbaudran în 1879 și denumit după mineralul samarskit, din care a fost izolat. Mineralul în sine a fost
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
și denumit după mineralul samarskit, din care a fost izolat. Mineralul în sine a fost numit mai devreme după un rus, colonelul Vasili Samarsky-Bykhovets, care a devenit astfel prima persoană a cărui nume a fost folosit pentru denumirea unui element chimic, cu toate să acest lucru a fost făcut indirect. Deși clasificat ca pământ rar, samariul este al 40-lea cel mai abundent element chimic din crusta Pământului și este mult mai comun ca alte metale ca staniul. Samariul se găsește
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
care a devenit astfel prima persoană a cărui nume a fost folosit pentru denumirea unui element chimic, cu toate să acest lucru a fost făcut indirect. Deși clasificat ca pământ rar, samariul este al 40-lea cel mai abundent element chimic din crusta Pământului și este mult mai comun ca alte metale ca staniul. Samariul se găsește în concentrație mai mare de 2,8% în unele minerale ca ceritul, gadolinitul, samarskitul, monazitul și bastnäsitul, ultimele două fiind cele mai comune surse
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
de siguranță din reactoarele nucleare. De asemenea, el se formează ca produs de dezintegrare din timpul funcționării reactorului și este unul dintre factorii importanți luați în considerare în planul și în activitatea reactorului. Alte aplicații ale samariului includ cataliza reacțiilor chimice, datarea radioactivă și laserele cu raze X. Descoperirea samariului și a altor elemente chimice a fost anunțată de unii savanți în cea de-a doua jumătate a secolului al IX-lea; totuși, cele mai multe surse îi dau prioritate chimistului francez Paul
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]