57,520 matches
-
se luptă cu Jarrod, care încearcă cu disperare să-și salveze prețioasele sale sculpturi și aruncă petrol peste trupul lui, lăsându-l să moară în foc. În mod miraculos, Jarrod supraviețuiește cu răni grave și construiește un nou muzeu al figurilor de ceară, cu ajutorul amenințătorului sculptor surdo-mut, Igor (Charles Bronson). Noul muzeu are, spre deosebire de cel precedent, o populară "cameră a ororilor" în care sunt prezentate atât crimele celebre din istoria omenirii (uciderea lui Marc Antoniu, Marat, Lincoln), cât și cele mai
Casa de ceară (film din 1953) () [Corola-website/Science/326088_a_327417]
-
fostului partener de afaceri al lui Jarrod de către un criminal desfigurat, acoperit cu o manta. Logodnica lui Burke, Cathy Gray (Carolyn Jones) este, de asemenea, ucisă. Dar atunci când prietena lui Cathy, Sue Allen (Phyllis Kirk), vizitează muzeul, ea descoperă că figura Ioanei D'Arc seamănă izbitor cu Cathy Gray. Ca urmare a pierderii creațiilor sale care nu erau pentru el doar niște simple figuri de ceară, profesorul Jarrod înnebunise și s-a folosit de cadavrele oamenilor uciși de oamenii lui pentru
Casa de ceară (film din 1953) () [Corola-website/Science/326088_a_327417]
-
de asemenea, ucisă. Dar atunci când prietena lui Cathy, Sue Allen (Phyllis Kirk), vizitează muzeul, ea descoperă că figura Ioanei D'Arc seamănă izbitor cu Cathy Gray. Ca urmare a pierderii creațiilor sale care nu erau pentru el doar niște simple figuri de ceară, profesorul Jarrod înnebunise și s-a folosit de cadavrele oamenilor uciși de oamenii lui pentru noile sale personaje. Arestarea unui complice al profesorului conduce la descoperirea de către poliție a adevărului înfiorător din spatele Muzeului figurilor de ceară - toate figurile
Casa de ceară (film din 1953) () [Corola-website/Science/326088_a_327417]
-
el doar niște simple figuri de ceară, profesorul Jarrod înnebunise și s-a folosit de cadavrele oamenilor uciși de oamenii lui pentru noile sale personaje. Arestarea unui complice al profesorului conduce la descoperirea de către poliție a adevărului înfiorător din spatele Muzeului figurilor de ceară - toate figurile de ceară sunt corpurile turnate în ceară ale victimelor lui Jarrod. Și Sue Allen aproape că devine un exponat, profesorul Jarrod vrând s-o transforme în Maria Antoaneta, dar ea este salvată în ultima clipă de
Casa de ceară (film din 1953) () [Corola-website/Science/326088_a_327417]
-
figuri de ceară, profesorul Jarrod înnebunise și s-a folosit de cadavrele oamenilor uciși de oamenii lui pentru noile sale personaje. Arestarea unui complice al profesorului conduce la descoperirea de către poliție a adevărului înfiorător din spatele Muzeului figurilor de ceară - toate figurile de ceară sunt corpurile turnate în ceară ale victimelor lui Jarrod. Și Sue Allen aproape că devine un exponat, profesorul Jarrod vrând s-o transforme în Maria Antoaneta, dar ea este salvată în ultima clipă de poliție. În timpul confruntării cu
Casa de ceară (film din 1953) () [Corola-website/Science/326088_a_327417]
-
dus la realizarea în 1995 a unei continuări, "", cu Carrey reluând rolul principal. Filmul a fost considerat ca fiind sexist, transfobic și homofobic pentru reprezentarea lui Ray Finkle ca Lois Einhorn. Julia Serano a citat filmul ca un exemplu de figură de stil a "falșilor transsexuali", în mass-media. Recunoaștere din partea American Film Institute:
Ace Ventura: detectivu' lu' pește () [Corola-website/Science/326137_a_327466]
-
pentru opera sa din domeniul esteticii și filosofiei istoriei. Profesor de metafizică la Magdalen College, Oxford. A fost influențat în principal de idealiști italieni precum Croce, Gentile și Guido de Ruggiero, cu ultimul fiind de altfel prieten apropiat, precum și de figuri ca Hegel, Kant, Vico, Bradley și J.A. Smith. În timpul anilor ’50 și ’60 filosofia istoriei formulată de el a ocupat un loc central în dezbaterea referitoare la natura explicației în științele sociale și la faptul dacă acestea sunt reductibile
Robin George Collingwood () [Corola-website/Science/326151_a_327480]
-
sintetizator), creează o atmosferă senzuala și delicată. Cariera compozitorului a început în 1962. Licențiat în compoziție muzicală la Universitatea de Sud din California, în 1966, el a predat la Institutul de Arte din California, la începutul anilor 1970, devenind o figură recunoscută și respectată în avant-garde-ul din California. Budd a dezvoltat un stil unic, energia muzicii "Ambient". Cele două colaborări ale sale cu Brian Eno, The Plateaux of Mirror și The Pearl, confirmă stilul atmosferic al pianului.
Harold Budd () [Corola-website/Science/326257_a_327586]
-
stângăciile unei tinereți reale”". Atmosfera, pusă în valoare de decoruri, de imaginea în Graphys color și de muzica lui Anatol Vieru, pare a fi una dintr-un muzeu de ceară, iar personajele interpretate de actorii inspirat aleși par a fi figuri de ceară provenite din Muzeul Grévin. Petre Rado constată că filmul pune accentul mai mult pe atmosfera de la începutul secolului al XX-lea, decât pe analiza psihologică a personajelor, opera cinematografică fiind "„un film singular prin frumusețea lui, un film
Felix și Otilia () [Corola-website/Science/326267_a_327596]
-
al luptei pentru eliberare și emancipare națională a românilor din Transilvania, aflată între anii 1867-1918 în stăpânirea Ungariei, membră a Imperiului dualist habsburgic. În momentele de amplificare a luptei naționale a românilor din Transilvania, în fruntea căreia s-a aflat figura "Leului din Șișești", cântarea sau fredonarea Doinei lui Lucaciu putea să fie motiv de întemnițare. Simbolizând rezistența activă și aderența la scopurile propovăduite de dr. Vasile Lucaciu, doina era considerată de către autoritățile timpului ca fiind semnul răzvrătirii românești împotriva autorității
Doina lui Lucaciu () [Corola-website/Science/326331_a_327660]
-
de la acest principiu, autoritățile române au numit profesori, desemnați "hogi", care să-i învețe pe copii limba turcă, chiar și în școlile românești frecventate de copii musulmani. În programul Școlii normale de învățători și institutori din Constantă, creată în 1883, figură că obligatoriu studiul limbilor turcă și bulgară. Ținând seama de existență fostului seminar din Babadag, Legea de organizare a Dobrogei din 9 martie 1889, art. 21, hotărăște: "„Se va înființa în orașul Babadag un seminar musulman cu menirea de a
Seminarul musulman din Medgidia () [Corola-website/Science/326338_a_327667]
-
În cursul istoriei orașului citadela a jucat un rol central în apărarea lui și a servit și ca centru administrativ și militar. În prezent Turnul lui David găzduiește Muzeul de istorie al Ierusalimului. În ciuda denumirii, care este târzie și evocă figura regelui biblic David, clădirea nu are legătură cu acesta. Denumirea Turnul lui David provine dintr-o interpretare creștină bizantină greșită a textului scrierilor lui Josephus Flavius (Yosef ben Matityahu) și din denumirea arabă musulmană a locului „Mahrab Nabi Daud”. În
Turnul lui David () [Corola-website/Science/326347_a_327676]
-
de filmat.” Aceste tehnici de filmare a atras teme expresioniste. Exemple influente ale expresionismului german includ "Cabinetului doctorului Caligari" (1920) de Robert Wiene, ce prezintă un doctor bolnav psihic și "Das Wachsfigurenkabinett" (1925) de Paul Leni, despre o expoziție de figuri de ceară la un bâlci. "Das Wachsfigurenkabinett" l-a impresionat pe Carl Laemmle, originar din Germania, președintele Universal Pictures. A mai fost impresionat de îndepărtarea lui Leni de expresionism prin folosirea umorului în timpul scenelor grotești. În Statele Unite, "One Exciting Night
The Cat and the Canary (film din 1927) () [Corola-website/Science/322506_a_323835]
-
elementare ale parabolei; propozițiile de la șase la șaptesprezece dau demonstrația mecanică a teoremei; iar propozițiile de la optsprezece la douăzeci și patru dau demonstrația geometrică. Ideea principală a demonstrației constă în împărțirea segmentului parabolic într-o infinitate de triunghiuri, după cum se arată în figura din dreapta. Fiecare dintre aceste triunghiuri sunt înscrise în propriile lor segmente parabolice, în același mod în care triunghiul albastru a fost înscris în segmentul cel mare. În propozițiile de la optsprezece la douăzeci și unu Arhimede demonstrează că aria fiecărui triunghi verde este
Cuadratura parabolei () [Corola-website/Science/322554_a_323883]
-
al treilea aria totală a triunghiurilor galbene și tot așa. Simplificând, obținem: Pentru a completa demonstrația, Arhimede a arătat că Expresia din partea stângă este o progresie geometrică cu rația 1/4. Arhimede a evaluat suma folosind metoda geometrică, ilustrată în figura din dreapta, care arată un pătrat unitate care a fost împărțit într-o infinitate de pătrate mai mici. Fiecare pătrat mov are aria 1/4 din aria pătratului anterior, iar aria tuturor pătratelor mov fiind egală cu suma: Pătratele mov sunt
Cuadratura parabolei () [Corola-website/Science/322554_a_323883]
-
dacă cele două secvențe se apropiau mai mult decât orice valoarea specificată anterior, atunci Q se găsea, sau "epuiza", între S și I. Arhimede a folosit de multe ori metoda epuizării pentri a-și demonstra teoremele. Acest lucru implica aproximarea figurilor a căror arie trebuia calculată în secțiuni a căror arie era cunoscută, furnizând astfel limita superioară și inferioară a figurii. Astfel el dovedea că cele două limite deveneau egale când subdiviziunile deveneau arbitrar de mici. Aceste dovezi, considerate încă riguroase
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
S și I. Arhimede a folosit de multe ori metoda epuizării pentri a-și demonstra teoremele. Acest lucru implica aproximarea figurilor a căror arie trebuia calculată în secțiuni a căror arie era cunoscută, furnizând astfel limita superioară și inferioară a figurii. Astfel el dovedea că cele două limite deveneau egale când subdiviziunile deveneau arbitrar de mici. Aceste dovezi, considerate încă riguroase și corecte, rareori foloseau geometria cu rezultate precise. Mai târziu, scriitorii l-au criticat adesea pe Arhimede pentru că nu a
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
cum a ajuns la aceste rezultate. Aceste explicații sunt conținute în lucrarea "Metoda Teoremelor Mecanicii". Metoda pe care o descrie Arhimede se baza pe investigațiile lui din fizică în ceea ce privește centrul maselor și legea pârghiilor. El compara aria sau volumul unei figuri, căreia îi cunoștea masa și centrul de greutate, cu aria sau volumul unei figuri despre care nu știa nimic. Împărțea cele două figuri în foarte multe părți mici, apoi cântărea pe o pârghie fiecare parte a unei figuri cu cea
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
Mecanicii". Metoda pe care o descrie Arhimede se baza pe investigațiile lui din fizică în ceea ce privește centrul maselor și legea pârghiilor. El compara aria sau volumul unei figuri, căreia îi cunoștea masa și centrul de greutate, cu aria sau volumul unei figuri despre care nu știa nimic. Împărțea cele două figuri în foarte multe părți mici, apoi cântărea pe o pârghie fiecare parte a unei figuri cu cea corespunzătoare celei de a doua. Punctul esențial este acela că cele două figuri sunt
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
pe investigațiile lui din fizică în ceea ce privește centrul maselor și legea pârghiilor. El compara aria sau volumul unei figuri, căreia îi cunoștea masa și centrul de greutate, cu aria sau volumul unei figuri despre care nu știa nimic. Împărțea cele două figuri în foarte multe părți mici, apoi cântărea pe o pârghie fiecare parte a unei figuri cu cea corespunzătoare celei de a doua. Punctul esențial este acela că cele două figuri sunt orientate diferit, astfel încât părțile corespunzătoare se află la distanțe
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
volumul unei figuri, căreia îi cunoștea masa și centrul de greutate, cu aria sau volumul unei figuri despre care nu știa nimic. Împărțea cele două figuri în foarte multe părți mici, apoi cântărea pe o pârghie fiecare parte a unei figuri cu cea corespunzătoare celei de a doua. Punctul esențial este acela că cele două figuri sunt orientate diferit, astfel încât părțile corespunzătoare se află la distanțe diferite de punctul de sprijin, iar condiția de echilbru a părților nu este aceeași cu
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
unei figuri despre care nu știa nimic. Împărțea cele două figuri în foarte multe părți mici, apoi cântărea pe o pârghie fiecare parte a unei figuri cu cea corespunzătoare celei de a doua. Punctul esențial este acela că cele două figuri sunt orientate diferit, astfel încât părțile corespunzătoare se află la distanțe diferite de punctul de sprijin, iar condiția de echilbru a părților nu este aceeași cu condiția de egalitate a lor. Odată ce arăta că fiecare parte a unei figuri echilibra fiecare
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
cele două figuri sunt orientate diferit, astfel încât părțile corespunzătoare se află la distanțe diferite de punctul de sprijin, iar condiția de echilbru a părților nu este aceeași cu condiția de egalitate a lor. Odată ce arăta că fiecare parte a unei figuri echilibra fiecare parte a celeilalte figuri, concluziona că cele două figuri se echilibrau una pe alta. Dar centrul de masă al unei figuri fiind cunoscut, întreaga masă putea fi plasată în centrul ei și rămânea în echilibru. A doua figură
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
astfel încât părțile corespunzătoare se află la distanțe diferite de punctul de sprijin, iar condiția de echilbru a părților nu este aceeași cu condiția de egalitate a lor. Odată ce arăta că fiecare parte a unei figuri echilibra fiecare parte a celeilalte figuri, concluziona că cele două figuri se echilibrau una pe alta. Dar centrul de masă al unei figuri fiind cunoscut, întreaga masă putea fi plasată în centrul ei și rămânea în echilibru. A doua figură avea masa necunoscută, dar poziția centrului
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
la distanțe diferite de punctul de sprijin, iar condiția de echilbru a părților nu este aceeași cu condiția de egalitate a lor. Odată ce arăta că fiecare parte a unei figuri echilibra fiecare parte a celeilalte figuri, concluziona că cele două figuri se echilibrau una pe alta. Dar centrul de masă al unei figuri fiind cunoscut, întreaga masă putea fi plasată în centrul ei și rămânea în echilibru. A doua figură avea masa necunoscută, dar poziția centrului ei de greutate putea fi
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]