KorAP: Find »[drukola/base=iubi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...2275 2276 2277 ...2313 >

57,801 matches

Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260

muri În chinuire.” Un autor care semnează C.G., inclus În Spitalul Amorului, devine afazic, paralizează la vederea femeii iubite: „CÎnd sînt lîngă tine eu Încremenesc Gura mi-e-ncleștată, nu poci să-ți vorbesc Să-ți descriu simțirea-mi, ce mult te iubesc, Și pentru tine greu mă chinuiesc... Petrec În durere, viața-mi amărăsc Care fără tine mi-o nefericesc. Nu-s stăpîn pe mine, este-nvederat, Sfîșiat de chinuri, mă simț desperat”*. Un altul Înnebunește și fuge În pustie: „Aoleu! Vai! Ce-

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
este primul nostru poem astenic. Romanticii vor da o mai mare identitate lirică acestor nuanțe ale suferinței erotice. Melancolia, sentimentul solitudinii, angoasa sînt simptome curente În poezia lor. N-a dispărut nici plăcerea chinului erotic. Sihleanu spune Într-un vers: „iubesc a mele chinuri și voi a suferi”. Și tot el: „Iubirea pentru mine e numai o durere, Un șir de suferințe, un lanț de pătimiri...” Însă, atingînd această clapă, simțim numaidecît sunetul eminescian. 10. GÎndul pătimirii În dragoste nu ocolește

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
la ceasul din sfîrșit.” Vine curînd și resemnarea superioară. Iubirea răscumpără toiul, În neființă poetul duce bucuria unei mari pasiuni: „Eu ș-atunci În neființă zic că oi fi norocit, Că le trag. le sufăr toate pentru ceea ce-am iubit...” În același stil este compusă și Scrisoarea către Zulnia, poem complex și profund. Este istoria unei pasiuni scrisă de un Tristan care-a pierdui pe holda lui. Regele Marc este un tiran implacabil („aruncată de un tiran... În vron loc

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
și cu o moarte (tot imaginară) din care să tragă profituri. Avansează viziunea unei catastrofe personale și a unei generozități (mile) seducătoare: .,De-acum nădejdile toate de la mine s-au sfîrșit, Mori luîndu-mi ziua bună de ia ceea ce-am iubit. Mă duc, mă-ngrop În pustiuri, lumină să nu mai văz, Ah, ascultă-mă, stăpînă, pînă nu mă depărtez, Astăzi mă despart de tine cu sufletul m-ai sfîrșit, Pentru că a ta cruzime l-au ars și l-au amărît

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
și l-au amărît. De-oi muri să scrii pe piatră că acest nenorocit Pentru dragostea mea numai În pustiu s-au săvîrșit. Iar de-oi trăi cu durerea prin pustiiuri rătăcit, Să pomenești cîteodată pre omul ce te-au iubit. Orișicum eu răsplătire n-oi cere la Dumnezău, Și de m-ai ars tu pe mine, eu țîe bine Îți vreu.” SÎnt, În acest testament sentimental, două clauze („de-oi muri”, „iar de-or trăi”) care slujesc cum nu se

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
dosisem” Întîlnirea cu Zulnia. Acolo „s-au dat și s-au luat parolele”: acolo fusese semnat tratatul de vasalitate sentimentală. Ce-a devenit, unde-i, dar, copaciul mare? „Înțăleg, În țarnă toate Le-au prefăcut cruda moarte, Dar Încai țărna iubită De tine zace lipită, Iar a mea, a mea, departe, PÎn’ la ceasul cel de moarte, CÎnd În groapa-ntunecoasă Lipindu-mă de-a ei oasă Voi striga, dragă Zulnie, Azi și mîni și-n vecinicie!” Marele simbol (copaciul) a

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
o dată În simțiri foc mi-a băgat.” Ioan Cantacuzinó Însărcina trandafirul, „crai dă flori”, să ducă veste bună („dă mult dor”) Bicăi. Mesager și paznic În același timp: prins În părul numitei Bica, trandafirul să apere prin spinii lui femeia iubită de o posibilă mînă străină (CÎntec grădinăresc). Din lumea păsărilor, Conachi caută corespondențe, În stilul epocii, cu păsările elegiace, singuratice: turtureaua, privighetoarea. Ienăchiță compara ibovnica lui cu puișorul canar, Pann introduce mierlița, cucul. I.C. jură pe șoim și, Încă o dată

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
timp unic și acela amestecă nuanțele, planurile, ce a fost va mai fi, suferința, ca și bucuria, este o curgere continuă. Îndrăgostitul trăiește Într-un prezent dilatat, posesiv, nerăbdător În răbdare... Dar să ne Întoarcem la celălalt timp, cosmic. CÎnd iubesc primii noștri poeți, care este ora favorabilă, minutul lor fericit? Heliade, CÎrlova, Grigore Alexandrescu au predilecție, am văzut, pentru seară. Cu cît Înaintăm În romantism, cu atît ora se deplasează spre o noapte complice și euforică. Conachi n-are propriu-zis

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
noapte complice și euforică. Conachi n-are propriu-zis preferință pentru un anotimp sau pentru o oră anumită. Lipsește dealtfel În poemele lui orice referință la rotirea anotimpurilor. Iubirea nu-i În funcție de schimbarea vremii. Înamoratul nu depinde de poziția astrelor. El iubește mereu, vara și iarna, cu statornicie și egală intensitate. Timpul erotic nu este, În această epocă, În legătură secretă cu timpul cosmic. Conachi, ca profesionist al amorului, iubește „zi și noapte”, fără răgaz, indiferent la rotirea anotimpurilor. „Nopți și zile

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
nu-i În funcție de schimbarea vremii. Înamoratul nu depinde de poziția astrelor. El iubește mereu, vara și iarna, cu statornicie și egală intensitate. Timpul erotic nu este, În această epocă, În legătură secretă cu timpul cosmic. Conachi, ca profesionist al amorului, iubește „zi și noapte”, fără răgaz, indiferent la rotirea anotimpurilor. „Nopți și zile lăcrămez” - serie el Într-un loc. Sau, În altă parte: „toată noaptea-i priveghere, ziua-i toată În năcaz”... Astenic din cauza Îndelungatei suferințe, petrece noaptea În plîns și

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
vie zugrăvală Ș-a lor dulce frumusăță vesălește, iar nu-nșală. Lasă, dar, fățărnicia ș-a obrazului schimbare, Căci frumusăța firească robește pre om mai tare.” Tot el adaugă la un poem scris mai Înainte două versuri sceptice: „GÎndeam c-am iubit un Înger din ceri supt chip femeiesc, Dar n-au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc.’’ După 1840 tipul femeii cochete circulă mai des prin poezie. Heliade se dezlănțuie Împotriva ei Într-un pamflet. C.A Rosetti scrie

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
nurul, lanțul, locul, trupul În văpăi sînt, și la Pann, obiectele, imaginile cele mai răspîndite. Ele sînt bunuri ale epocii. Poeziile par Împrumutate de la alții, cu ușoare modificări pentru ca numele vizat să iasă bine În acrostih. PÎnă cînd nu te iubeam pare opera lui Alecu Văcărescu, numai numele muzei e, aici, altul: Paraschiva. Numele arată originea tîrgoveață a femeii. În rest, același foc, aceeași neodihnă a sufletului și trupului. Femeia este, evident, o Afrodită, merită să poarte coroana frumuseții, ochii ei

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
stă ca un gunoi În ochi. Zicînd: Of! Îmi vine rău de tine. Și Mă mir ce parte ai avut, bărbate, Că toți s-au Înecat și tu ai scăpat. Și Îi stă ca un gunoi În ochi. Sau O iubește ca sarea În ochi. Și ea Îl iubește ca gheața În sîn. Și Două-trei coade de topor curg din dragoste Căci Iubirea mojicească e ca gluma cîinească. Și Face chef de curcă beată. Despre care e o zicală: Dintr-o

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Îmi vine rău de tine. Și Mă mir ce parte ai avut, bărbate, Că toți s-au Înecat și tu ai scăpat. Și Îi stă ca un gunoi În ochi. Sau O iubește ca sarea În ochi. Și ea Îl iubește ca gheața În sîn. Și Două-trei coade de topor curg din dragoste Căci Iubirea mojicească e ca gluma cîinească. Și Face chef de curcă beată. Despre care e o zicală: Dintr-o scînteie se ațîță focul. Și I-a căzut

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
te dregi la obraz, Te-ai trecut, nu mai ai haz. GÎndeai că chipu-ți frumos O să stea tot abanos. Acum poate să plătești Frumoasă să te numești.” Asemenea parabole sînt numeroase În Povestea vorbii: despre căsătorie, despre nevasta care iubește banul nu bărbatul, despre cadîna care sfătuiește altă cadînă să nu-și cumpere un măgar ci să-și ia un bărbat, bărbatul fiind mai vrednic la treburi, despre amor și noroc... Unele, ca aceasta din urmă, au un caracter mai

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
pe alt a voit Și cu mine cununată Cu minciuni s-a pomenit. Judecata porni silă Cu bici a o-nfricoșa, GÎndind că va prinde milă Asupra mea ea așa. Dar geaba, mijloc nu fuse S-o facă a mă iubi, Că ea Îndată se duse Și iarăși se osebi. Judecata iar mi-a dat-o, Ea asemeni iar fugi, Mii de ori a-nfricoșat-o, Dar nu mă putu-ndrăgi. Dacă vede-n cea din urmă Că vrea a se

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Împotriva tatălui e iminentă: „M-a defăimat și În față Și În dos, cum i-a venit, Vrăjmaș mi-a fost pe viață, Binele nu mi-a voit. ......................................... Precum nici că iscălește Cu prenumele meu: Pann, Ci p-al mumi-sii iubește, Ș-Își zice: Agurizean”... Pann, fără a cunoaște teribilul complex care stă În spatele acestei urîte defăimări, desființează „pravilnic” pe fiul neascultător, nelăsîndu-i nici o moștenire. Și, pentru că fiul Îl Înjură grozav și se bucură cînd află că tatăl e bolnav, Pann

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
fiului necuviincios stă, desigur, mama: femeia diabolică. Pann nu uită, nici În pragul morții, jignirea ce i-a fost adusă În tinerețe. În adiata citată, poetul laudă pe Catinca, ultima nevastă: „Comoară mi-a fost soția, Care foarte m-a iubit... .................................... În momentele streine Inima-i nu s-a supus Mă asculta cît se poate Din cuvîntu-mi nu ieșea, Se supunea Întru toate După voința-mi pîșea...” Pann ne dă, indirect, un portret al femeii bune din punctul lui de vedere

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
acest sistem de semne. Prin ochi trece influxul subtil care pleacă din inima subiectului spre inima obiectului erotic sau invers. În poemul citat ochii sînt numiți „la porte claire, pure et lumineuse”... În fin amor trebuie să eviți viciile, să iubești sincer, să-ți servești cu noblețe Stăpîna, să fii discret, să nu clevetești, să ceri iertare și să fii recunoscător față de binele și răul pe care ți-l aduce iubirea. Pèire de Monlasur recomandă umilința cea mai mare: „L’amant

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
cucernici față de femeie. Cei dintîi au cultul familiei, al treilea celebrează iubirea eternă. Asta dovedește o mișcare a spiritului față de obiectul erotic, o neliniște care silește poezia să se deschidă și să Îmbrățișeze forme noi de sensibilitate. Arta de a iubi a creat, dar, o artă de a scrie. POSTFAȚĂ DIMINEAȚA POEȚILOR LA ORA EXEGEZEI MODERNE Distanța dintre obiect și mijloace conferă acestei cărți de critică un caracter aproape senzațional. Obiectul aparține tradiției, a scos, se poate spune, din manualele școlare

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
fenomen curent. Dualitatea nu-i un simplu fenomen stilistic (specific fazei culturale a literaturii), dualitate exprimă disponibilitățile spiritului Întemeietor”. Ideea principală, mereu reluată și explicitată, a cărții e că „nașterea conștiinței lirice coincide cu naștere conștiinței erotice” („Arta de a iubi a creat, dar, o artă de a scrie”): „Nașterea conștiinței lirice este determinată, la cei mai mulți (s.n.) dintre poeții de la Începutul secolului al XIX-lea, de apariția conștiinței gotice. Hotărîrea de a scrie versuri este luată sub presiunea unui mare chin

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
și locul tainic. „Copaciul cel mare”. 15. Un obiect metonimic: umbreluța. 16. Un univers erotizat. Soarele și alte stele... Demersul conachian: ceremonia apropierii. 17. Obiectele erotice. 18. Instrumentele muzicale: scripca, chitara și harpa. 19. Timpuri și anotimpuri În iubire. CÎnd iubesc primii noștri poeți? Lunga „noapte a privegherii”. 20. Carnavalul numelor. Un spirit prevăzător și un invariabil pățit: Anton Pann. Îngerul iatacului și Îngerul demon. 21. Anton Pann și critica erosului. Cum se poate vindeca „nădădaica” la femei. Femeia modistă după

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
scrisul gorgonat. Cuviința și retorica. Un spectacol verbal În jurul unei teme morale. „Pritocirea” În minte și metoda colajului. 26. Retorica amoroasă. Protocolul iubirii. Formele de adresare În discursul Îndrăgostit. Firea cuvîntă dar lipsește limbajul care să exprime. Arta de a iubi și arta de a scrie. Postfață de Valeriu Cristea. Nu ascund faptul că acest eseu este și rezultatul unui pariu cu mine Însumi. Am citit de mai multe ori pe Conachi, Bolintineanu, Alecsandri... dar aproape totdeauna sub presiunea unei circumstanțe

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
să vă scriu cu nesăturare și să Înregistrez precum În inima mea, la fel și pe hîrtie, sau pe orice alt obiect, pe care se poate scrie, numele dumneavoastră cel prea dulce și venerabil anume și zic aceasta, deoarece vă iubesc mult din obligație, și fiindcă mă Înfricoșez ca nu cumva moartea, atît de dorită, fiind salvarea nenorocirii mele, mi se va părea greu de suferit și mă va priva astăzi de această singură a mea fericire pe pămînt, adică să

[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561

peste spuma albă a femeii îl tulburase și-i biciuise simțirea cu furnicări de senzualitate necunoscute încă". Ceea ce merită reținut de aici e că, anihilând propensiunea "thanatofilă", obsesia erotică a adolescentului se manifestă disociat, atât ca "trebuință sufletească de a iubi platonic", cât și, deopotrivă, ca înjositoare dar imperativă dorință de împreunare (acestea sunt, de altfel, coordonatele invariabile ale psihologiei eroului lovinescian). Timidul Bizu preferă să iubească "de la distanță" doar anumite femei (imaginea lor "ideală", mai exact), nu înainte de a cunoaște

by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]