KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2276 2277 2278 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748

starea în alte locuri. În fapt, Oradea e pentru mine locuința în care stau, în prezent una mică, o cameră și o bucătărioară, dar, ce-i drept în centru (iată, sunt și eu acum un "central"), redacția "Familiei", drumul de acasă până la redacție și înapoi, cu tot mai rare devieri spre "Astoria", colegii, puținii prieteni și, mai ales, soția și viața noastră în doi, prinși definitiv în dorul pentru celălalt doi, fiii noștri Rareș și Vlad. Nu i-am dedicat Oradiei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
țara și limba natale. E ceva absolut firesc ca un scriitor să rămână unde îi este dat să se nască om și scriitor. Că face călătorii în străinătate iar e firesc, le face după scenariul odiseic, spre a se întoarce acasă, la ale sale, sigur, cu experiențe și informații noi, care îi vor fi sau nu utile pentru scris. Și pașoptiștii și interbelicii ieșeau cu gândul de a se întoarce și, de regulă, se întorceau. Exilul n-a fost niciodată o

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
încercat sau nu încearcă, cum se spune popular, dorul de casă. Ceea ce e enervant și exasperant în zilele noastre este această blestemată sărăcie a posibilităților pe care (nu) le are un scriitor să iasă în lume pentru a se întoarce acasă, acest acasă uluitor de dezolant în incapacitatea sa de a fi omenos, decent, normal în privința condițiilor de viață și muncă, nu numai pentru scriitor. Să zicem că redacția revistei "Conta", prin influențele pe care le are la nivelul Academiei Suedeze

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
nu încearcă, cum se spune popular, dorul de casă. Ceea ce e enervant și exasperant în zilele noastre este această blestemată sărăcie a posibilităților pe care (nu) le are un scriitor să iasă în lume pentru a se întoarce acasă, acest acasă uluitor de dezolant în incapacitatea sa de a fi omenos, decent, normal în privința condițiilor de viață și muncă, nu numai pentru scriitor. Să zicem că redacția revistei "Conta", prin influențele pe care le are la nivelul Academiei Suedeze (că eu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
ia înaintea mea acest nobil premiu Nobel. Am venit la Stockholm, după ce am făcut un împrumut la C.A.R. (aici translatorul, nedumerit, va trebui ajutat să găsească traducerea potrivită), doar pentru a semnala această eroare. Nu mă voi întoarce acasă însă fără cecul premiului, grație căruia, în sfârșit voi reuși să ajung la zi cu plata datoriilor, a taxelor și impozitelor, a ratelor și contribuțiilor etc. etc., spre a mă putea reașeza liniștit în fața paginii albe ș.a.m.d., dar

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
Clujului. Într-unul era vorba despre tata (Dumnezeu să-l odihnească!) care intră noaptea, pe întuneric, cu un car cu otavă tras de bivoli și îl lasă în fața calului statuii lui Matei Corvin, desprinde bivolii de la jug și se întoarce acasă. Altul, publicat pe vremuri în "Tribuna", începe cam așa: "Ca o mare corabie cu pânzele întinse urcând pe Someș în sus/ Astfel intră în oraș iubirea mea pentru Cluj". Cât datorezi limbii române? Totul. Cum caracterizezi românul zilelor noastre? Nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
am zis, cum o să mă întorc eu la oraș fără copii, căci o să mă bage la închisoare! Am ieșit la drum. A oprit un om cu o mașină. Am mers ce am mers și l-am întrebat unde mă duce. Acasă te duc, mi-a răspuns omul. "Dar eu nu pot să mă duc acasă fără copii, căci o să mă bage la închisoare!". Mașina a oprit și am coborât lângă castelul Prințului. Era un castel urât. Când am trecut înainte cu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
bage la închisoare! Am ieșit la drum. A oprit un om cu o mașină. Am mers ce am mers și l-am întrebat unde mă duce. Acasă te duc, mi-a răspuns omul. "Dar eu nu pot să mă duc acasă fără copii, căci o să mă bage la închisoare!". Mașina a oprit și am coborât lângă castelul Prințului. Era un castel urât. Când am trecut înainte cu copiii pe lângă el, le-am spus: "Uite, ce castel urât!", iar Prințul, de după gard

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
lăuda cu banii ridicați de la Caritas, cu care își făcea, cică, o fermă agricolă, am depus și eu banii de concediu la celebrul "circuit de întrajutorare". În vara aceea, chiar în anul în care "a picat" Caritasul, normal, am stat acasă și am cetit poezie...! Crezi că poezia clujenilor, excepțională, suplinește acea "înmulțire cu opt" a pagubei pe care mi-am produs-o singur? E poezia o motivație superioară a "înțelesului de pierdere"? Mi-ar plăcea mie ca poezia noastră să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
etica mea fiind neo-aristocratică, peizană plus libertară, nu am de gând să-i iert, ci să-i uit... pe drum... acum când îi regăsesc bine instalați între ciocoii postmoderni. Într-una din cărțile tale, " Naveta esențială" pre numele ei de acasă, ai mai multe "fragmente" despre poezie, prinse pe urmele numitului René Char. Rețin două pentru re-memoria ta și plăcerea cititorilor: Poemul este iubirea împlinită a dorinței rămase dorință" și "A compune un poem însemnează să iei în stăpânire un dincolo

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
și printr-o fericită întâmplare, în anii `60 am avut norocul să-l cunosc pe Tudor Arghezi care, alături de Vasile Copilu-Cheatră, mi-au devenit mentori. Gravele mele probleme au început să se amelioreze; distingeam foarte bine o limbă de alta, acasă însă nu s-a schimbat nimic. Tata vorbea cu mama maghiara, fratele cu mine româna, noi cu mama maghiara și cu tata germana... Așa vorbeam noi și nimănui nu i se părea că ceva nu este în ordine. Mult mai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
spre deosebire de opera mea care pare (sau poate părea) realitate De care dintre aceste culturi te simți mai apropiat, de cea română sau de cea germană? Mi se pare o întrebare foarte paușală. Depinde de context! În ambele culturi mă simt acasă, de ambele culturi sunt la fel de atașat. Evident că după 40 de ani trăiți în spațiul și mediul german se simt influențele și în română. Trebuie doar să vezi și în textul de față frazele lungi, multe fraze secundare, virgulele sau

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
unii dintre dânșii spunându-mi că de fapt Laurențiu Ulici, "nu a mizat niciodată" pe el/ ei. Ce se întâmplă oare cu a sa istorie a literaturii române? Am văzut cu ochii mei "un metru cub" de manuscris la el acasă! Întrebându-l odată la o întâlnire sigheteană când a avut vreme a scrie atâta mi-a răspuns: zi de zi, noapte de noapte. Cred că nu-i departe ziua când i se vor consacra ample cercetări asupra operei și asupra

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
o zi de muncă? Sincer că mi-ar place "meseria de poet". "Alo, societatea de servicii publice de poezie? Îmi curg la țeava de la bucătărie câteva rânduri de versuri albe. Eu aș dori cu rimă. Mă puteți ajuta? Este cineva acasă înainte de amiază? Nu, abia seara. Seara aceasta nu este lună și nu cred că am putea finaliza comanda! Hai, domnule, că am văzut io că nu sunt nori și o mai zis și la meteo că cerul va fi liber

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
ne va descoperi. Aceasta este convingerea mea acum. Pe planetă există mulți autori care scriu gândindu-se la posibila lor receptare în Europa. Chiar și mulți scriitori americani scriu pentru Europa pentru că sunt mai citiți în Europa decât la ei acasă. Un japonez precum Haruki Murakami scrie și el (am eu impresia) mai mult pentru un public european, întrucât are mult succes pe acest continent. Poezia ta e teatrală, propune mici scenarii, lucru vizibil încă de la debut. Teatrul tău e poetic

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
un cântăreț ambulant pe care îl recunosc imediat ca având origini românești. De mai multe ori am lucrat cu regizori italieni care mi-au montat diverse piese. Ei bine, nu a fost unul să nu-mi spună: Știți, noi avem acasă o femeie din România care îngrijește de părinții mei..." Da, România trimite în Europa mii de cerșetori și sute de mii de oameni pentru muncile cele mai grele. Nici o muncă nu e rușinoasă, se spune de obicei. Ei bine, nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
două, dacă tinerii nu sunt învățați să citească, dacă nu sunt ajutați, cu pasiune și cu înțelegere, să descopere lumea spiritului? Instituția literară românească nu cucerește teritorii peste hotare pentru că, întâi și-ntâi, ea bate în retragere pe frontul de acasă. Înaintând pe calea aceasta, s-ar putea să câștigăm Premiul Nobel, dar să nu ne folosească la nimic Poate un critic literar, de unul singur, să impună un autor, o direcție? Mai avem critici de direcție? Dacă ar fi să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
aceste mari nume? Nu am impresia că nu s-a schimbat chiar nimic în felul în care ne raportăm la valorile istorice ale literaturii române. Înțelegem altfel Evul Mediu, secolul romantic, avangarda. Cei trei mari exilați s-au întors, totuși, acasă prin reeditări și chiar ediții științifice, ca și prin numeroase cercetări monografice sau tematice. Începem să citim altfel literatura din perioada comunistă, prin simplul fapt că ne îndepărtăm tot mai mult de ea, iar "rama" istoriei literare modifică perspectivele. Au

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
opinia mea, menirea principală a unei literaturi nu este aceea de a fi exportată. Ci de a satisface necesitățile de lectură ale comunității de cultură căreia îi aparține. Marile victorii în deplasare se construiesc prin victoriile mici, dar solide, de acasă. Instituția literară românească nu cucerește teritorii peste hotare pentru că, întâi și-ntâi, ea bate în retragere pe "frontul" de acasă. Mai curând asta mă neliniștește, decât faptul că nu avem Premiul Nobel. Pentru că, înaintând pe calea aceasta, s-ar putea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
lectură ale comunității de cultură căreia îi aparține. Marile victorii în deplasare se construiesc prin victoriile mici, dar solide, de acasă. Instituția literară românească nu cucerește teritorii peste hotare pentru că, întâi și-ntâi, ea bate în retragere pe "frontul" de acasă. Mai curând asta mă neliniștește, decât faptul că nu avem Premiul Nobel. Pentru că, înaintând pe calea aceasta, s-ar putea să câștigăm Premiul Nobel, dar să nu ne folosească la nimic. Aș spune că avem cam multe premii. Cam multe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
câmp și pruncul dezlipit de sânul mamei sale, așa nu mă dam eu dus din Humulești când veni vremea să plec la Socola după stăruința mamei". Tu de ce ai plecat din Maramureș, unde se pare că te simțeai bine și acasă? E Maramureșul un loc sacru sau doar memoria păcătoasă îl sacralizează? Ce a mai rămas din Maramureșul copilăriei în memoria bucureșteanului transplantat de azi? Destinul meu și al Maramureșului la care faci referire stă sub semnul tragediei comuniste, a unei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
și-o terorizau pe mama și neamurile, făcându-se că-l caută pe fugar prin pivnițe și poduri, prin clăile de fân și șoapre, așa că mama nu s-a căsătorit timp de 15 ani, așteptându-l pe tata să vină acasă, și abia în 1965, după ce au fost eliberați toți deținuții politici, a aflat că e mort. Ne-au confiscat averea și au scos-o pe mama în mijlocul iernii afară din casă, cu doi copii mici în brațe, fără nici o formă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
de până acum. Așadar, nu am plecat din Maramureș când m-am mutat în București, după 1983, ci din fragedă copilărie. Mama n-a putut să crească doi copii mici, fără nici o sursă de supraviețuire, a trebuit să plec de acasă, de la șase ani, am crescut pe la un frate al mamei, care avea casă sub Țibleș, apoi, din clasa a treia, am părăsit Dragomireștiul natal, am făcut școala generală la Baia Mare și trei ani de liceu, ultimul l-am terminat la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
mulți ani de la întâlnirea noastră de atunci, e că de 25 de ani de când trăia și el în București, nu avea nici un prieten de familie dintre scriitori, cu care să se colinde de sărbători, nu-l vizitase nimeni cu familia, acasă. "N-am pe nimeni. Nimeni!", mi-a spus Ioan Alexandru, și tristețea gravă a vocii lui de atunci, uimit el însuși de ceea ce spunea, mă va urmări totdeauna, reverberând în propria mea mâhnire și singurătate. Poate de aceea am întemeiat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
sus și pasiunea lui Păunescu se manifesta mai acaparator, în felul lui spectaculos și la vedere, Ileana avea tot mai mari probleme morale: Păunescu era căsătorit și avea doi copii cu Constanța Buzea, împreună cu care am petrecut câteva după-amieze frumoase acasă la ei, pe str. Dionisie Lupu, când ne-a dăruit volumele sale de versuri cu dedicații generoase, a scris apoi o cronică entuziastă despre volumul Ilenei, în Amfiteatru, soră-mea nu era femeia care să cadă imediat după aceea în

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]