57,801 matches
-
thanatofilă", obsesia erotică a adolescentului se manifestă disociat, atât ca "trebuință sufletească de a iubi platonic", cât și, deopotrivă, ca înjositoare dar imperativă dorință de împreunare (acestea sunt, de altfel, coordonatele invariabile ale psihologiei eroului lovinescian). Timidul Bizu preferă să iubească "de la distanță" doar anumite femei (imaginea lor "ideală", mai exact), nu înainte de a cunoaște "taina" amorului carnal prin bunăvoința unei servitoare vulgare, ce acceptă "târgul" fără prea multe fasoane. Experiența sordidă ("Da' iute ai mai fost, cuconașule!", atât găsește de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
doar de "sufletul", de "iradierea" feminității (care se exprimă prin "zâmbet", "atitudini", "privire"), Bizu ignoră deliberat "detaliile amănuntului plastic" și își alege "din instinct" obiectul pasiunii sale "cât mai îndepărtat și deci mai greu de atins". Din dorința de a iubi numai un "ideal", o "icoană" intangibilă, Bizu se îndrăgostește de mama unui băiat de aceeași vârstă cu el, pe care o spionează în fel și chip, căutându-i apropierea. Când femeia pleacă din localitate, junele amorez se simte eliberat de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
că "nu există o fericire, sau o soluție unică a problemei vieții"), destinul tuturor îndrăgostiților e totuși "de a luneca unii pe lângă alții, fără a se cunoaște". Așadar, nefericirea eroului lovinescian rezidă în aceea că el vrea nu doar să iubească, ci și să înțeleagă. Și înțelegerea survine tardiv, în singurătate, atunci când iubirea însăși (cu tot cu "icoanele" tinereții) nu-i decât amintire amintire fugară, trezită la viață în două chipuri distincte: 1. de zurgălăii trăsurii ovreiești (stimul muzical), ca un "miragiu de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
temporar cu această revanșă imaginară 42, autorul încearcă să asculte din nou "glasul" de taină al personajului său (glasul inconștientului, mai exact), de la care află, uimit, că "poți suprima mulți demoni interiori, nu și pe cel al iubirii". Pe cine iubise Bizu? Și când? Pățit (cu scriitorii nu-i de glumit!), agronomul nu se mai confesează acum, lăsând autorului libertatea de a vorbi după bunul plac despre dragoste și demonii ei. Din acest motiv, "romanul" lui Bizu nu mai păstrează, de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
urmare, dacă intenționa să transforme biografia personajului său într-o melodramă, prozatorul trebuia neapărat să imagineze o poveste de dragoste, iar pentru asta era constrâns să se întoarcă din nou în trecut (în melodramă, doar tinerilor le e permis să iubească), la momentul revenirii lui Bizu în țară, adică exact în punctul la care fusese abandonată narațiunea în romanul anterior (principiul construcției ciclice impune, firesc, și continuitatea la nivel epic). Exact așa procedează Lovinescu, numai că reînnodarea firului narativ nu determină
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să-și impună voința, arătându-i lui Bizu că sportul nu-i lucru rău. Și doar știm cât detesta eroul lovinescian tenisul, mai ales dacă era practicat de femeia iubită 66! Numai că pe Silvia n-are cum s-o iubească așa, deodată, chiar dacă întrezărește în strunga dinților ei "o poartă spre necunoscut". Alertată de Rosina, care-i mărturisește intenția lui Bizu de a părăsi țara, Mili încearcă să-l înduplece să rămână și-l caută la hotel, unde agronomul petrecea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pururi prezentă, în căutarea unei situații vesele", fata are inițiativa în toate cele, și-l impresionează pe Bizu prin naturalețea cu care îi sacrifică, lui, fecioria. Neobișnuit cu astfel de gesturi, agronomul reacționează stângaci, simțindu-se numaidecât dator s-o iubească. Dar tot îndrăzneața femeie e cea care-l consolează, luându-i capul în mâini, într-o scenă de o crasă vulgaritate. S-a întâmplat ce trebuia să se întâmple; de acum n-o să te mai doară...", glăsuiește fosta fecioară, la
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fosta fecioară, la finele partidei de sex, mărturisindu-i că se îndrăgostise de el mai de mult, chiar de când venise la minister, ca dactilografă. Deși va fi debutat, poate, ca un coup de foudre, cum recunoaște chiar ea ("te-am iubit de cum te-am văzut"), iubirea Silviei găsește în slăbiciunea bărbatului aproape dezonorat prilejul ideal de a înflori. Întâlnirea de la patinoar nu a fost, deci, o pură întâmplare. Deși fusese avertizat și de amicul Raicu asupra legăturilor dubioase dintre dactilografă și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mistificație a femeii, chiar și atunci când lucrurile nu se petrec în vis, e atât de intensă, încât, deși se îndoiește de sine, deși semnele îi arată mai degrabă contrariul, ea pare convinsă (mai exact: vrea să pară) că Bizu o iubește fără să știe, întrucât "liniile vieții lor erau sorocite să se întâlnească, să se îmbine". Mili visează că Bizu e fericit datorită ei în realitate, fericirea și-o găsește bărbatul în brațele femeii cu strungăreață -, nu se mai îndoiește de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să știe, întrucât "liniile vieții lor erau sorocite să se întâlnească, să se îmbine". Mili visează că Bizu e fericit datorită ei în realitate, fericirea și-o găsește bărbatul în brațele femeii cu strungăreață -, nu se mai îndoiește de nimic, iubește și se crede, la rândul ei, iubită, pentru că imaginația ei febrilă "nu-i îngăduia să retrăiască și stările sufletești ale lui Bizu; și le închipuia ca pe ale ei". Trezirea la realitate se produce însă curând, într-un mod brutal
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
tardivă semnată de Anonymus Notarius), nu intră în joc decât pe jumătate, rezervându-și privilegiul de a asista la spectacolul pe care ei înșiși îl regizează, imaginar. Ca atare, în sanatoriul unde fusese internată, Mili constată cu neplăcere că toată lumea iubește, cu o senzualitate exacerbată de boală și de proximitatea morții. În schimb, aici se simte în largul său Lică, Don Juan-ul care cucerește femeile "luându-le pe toate de gușă", cu familiaritatea-i caracteristică, Lică, mahalagiul simpatic (similitudinea cu personajul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
într-un sărut elegant și decorativ, teatral, de un hieratism ce îngheață tabloul. Dar Mili e trezită din visul cel frumos de "clipocitul apei pe fundul căreia văzu acum pe Luțica, înecată" e ultima privire în oglindă a femeii care, iubind, se desparte de viață, de Luțica cea "ră de muscă" și de propriul ei trecut, ca de un groaznic coșmar în care oamenii sunt pătimași și flămânzi, asemeni crapilor "cu gurile lacome, hâde". Cu această celebrare a iluziei creatoare se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să mediteze cu amărăciune la zădărnicia sentimentelor omenești. Din notațiile de mai sus rezultă însă că insatisfacția amfitrionului de la Sburătorul n-a fost atât de natură erotică (de vreme ce găsește sărutul femeii "delicious"), cât... intelectuală: asemeni lui Bizu, Lovinescu nu poate iubi o femeie inferioară, mediocră, vulgară, chiar dacă femeia știe să se facă plăcută și să fie convenabilă... "fenomenal". După ce constată: "Popea scrie atât de mediocru, încât toată poezia a dispărut", criticul se întreabă, dezamăgit: "De ce e atât de banală?". În acest
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Însă prezența efectivă, reală a unui rival "nu-i necesară în dorința sexuală, pentru a putea califica această dorință drept triunghiulară", și asta deoarece "ființa iubită se dedublează în obiect și subiect sub privirea amantului"126. Pe scurt: cel ce iubește la modul romantic (cu ochii, adică) e un fel de "voyeur" ce "se leagă de un mediator pe care dorința sa îl transfigurează", și, chiar dacă e încredințat "că-și cucerește personalitatea dorind această ființă", "în realitate o pierde", căci "fiecare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ceea ce conduce firesc la unicizarea obiectului pasiunii, a femeii iubite. Concomitent cu procesul individualizării, fetișismul produce, de asemenea, și un soi de exaltare foarte asemănătoare cu aceea religioasă 143. Ca atare, când nu-i un simplu "fetiș", femeia va fi iubită mai intens în absență, deoarece amintirea prezenței sale (și nu prezența ei efectivă) amplifică senzația, emoția, sentimentul erotic: "senzațiile lui creșteau de obicei în amintire și deveneau mai precise decât în timpul percepției lor"144. Am mai întâlnit "situația" aceasta psihologică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de frumusețea (altminteri, discutabilă) a "nemțoicuței", ci de "icoana femeii" inaccesibile, "aproape goală, în tul albastru, cu safire și diademă de diamante", pe care voia s-o ducă "în pupila lui, într-o singurătate absolută", "să o admire, să o iubească, să i se prosterne la picioare și să sufere, să sufere". După secvența de la bal, e rândul poetului să fie dezamăgit, a doua zi, de "realitate", pe care ochiul o percepe meschin, numai "în latura ei măruntă". Sentimentul pare totuși
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în mitul lui Amor și Psyche, după cum reiese și din următorul fragment epistolar: "până a nu te cunoaște numai puțin, simțământul meu nu era cu mult deosebit de acela dintre Amor și Psyche. Dumneata erai o idee în capul meu, te iubeam cum iubea cineva un tablou"153. Pornind de la confesiunea aceasta, D. Caracostea identifica un "complex om-zeiță" (întâlnit și în mitul lui Endymion, ce fascinase și pe Keats, și pe Negoițescu), menit a sublinia androginitatea creatorului, a cărui "personalitate" se proiectează
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lui Amor și Psyche, după cum reiese și din următorul fragment epistolar: "până a nu te cunoaște numai puțin, simțământul meu nu era cu mult deosebit de acela dintre Amor și Psyche. Dumneata erai o idee în capul meu, te iubeam cum iubea cineva un tablou"153. Pornind de la confesiunea aceasta, D. Caracostea identifica un "complex om-zeiță" (întâlnit și în mitul lui Endymion, ce fascinase și pe Keats, și pe Negoițescu), menit a sublinia androginitatea creatorului, a cărui "personalitate" se proiectează atât în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
despărțire trecătoare devine despărțirea în sine, după cum toate femeile devin femeia în sine, așa cum o văd eu și cum nu sunt poate ele în realitate: cochetă, frivolă, cu palori și viclenii, pe care o ador ca să o blestem și o iubesc ca să o urăsc, o ființă unduioasă, care mă chinuiește și mă umple de delicii (s.n.)". Ca atare, înainte de a o iubi efectiv, poetul îi vorbește femeii despre despărțirea inevitabilă (și despre "aspirația nesatisfăcută" pe care o nutrește pentru ea, într-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
poate ele în realitate: cochetă, frivolă, cu palori și viclenii, pe care o ador ca să o blestem și o iubesc ca să o urăsc, o ființă unduioasă, care mă chinuiește și mă umple de delicii (s.n.)". Ca atare, înainte de a o iubi efectiv, poetul îi vorbește femeii despre despărțirea inevitabilă (și despre "aspirația nesatisfăcută" pe care o nutrește pentru ea, într-o manieră care împrumută mult din limbajul comediilor lui Caragiale: "Femeie adorată, care, cu nimic demonic, mă turmentezi totuși, pentru că turmentarea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de insomnie, romanul lui cu Veronica i se dramatizase în minte sub o formă atât de hotărâtă (după un scenariu de melodramă, n.n.), încât era convins că-l și trăise. Ideală și pură, dragostea îi amorțise totuși scrupulele morale; a iubit-o și l-a iubit". Numai că Veronica nu-i deloc o femeie rușinoasă, și, văzând că poetul se complace nepermis de mult în "starea de dorință nerealizată", preia inițiativa și izbutește să-și impună în cele din urmă voința
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Veronica i se dramatizase în minte sub o formă atât de hotărâtă (după un scenariu de melodramă, n.n.), încât era convins că-l și trăise. Ideală și pură, dragostea îi amorțise totuși scrupulele morale; a iubit-o și l-a iubit". Numai că Veronica nu-i deloc o femeie rușinoasă, și, văzând că poetul se complace nepermis de mult în "starea de dorință nerealizată", preia inițiativa și izbutește să-și impună în cele din urmă voința (din glasul ei "țâșnea atâta
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mai rafinată decât "Bălăuca", Lovinescu credea că Mite ar fi avut "o mult mai puternică influență spirituală asupra lui Eminescu". În schimb, "trivialul" Călinescu neglijează cu totul "episodul Mite", ca și Ibrăileanu de altfel, care nutrea convingerea că Eminescu nu iubise cu adevărat decât pe... Cleopatra Poenaru. Așadar, fiecare critic pare să-și fi imaginat amorurile poetului în chip subiectiv, potrivit cu propriul profil psihologic. De aceea va atribui Lovinescu lui Mite și ceva din personalitatea Emiliei, femeia cu suflet de soră
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
propriul profil psihologic. De aceea va atribui Lovinescu lui Mite și ceva din personalitatea Emiliei, femeia cu suflet de soră alături de care celălalt erou lovinescian, Bizu, își găsea, într-un final, fericirea. E vorba, desigur, tot de o proiecție bovarică: iubind-o (inconștient) pe Veronica, eroul lovinescian trăiește (conștient) iluzia unui altfel de amor, "mai nobil", față de Mite. Mistificația e mai mult decât evidentă. Dincolo de atâtea, variate, nuanțe, e clar că Lovinescu prezintă erotismul eminescian ca pe o formă de trăire
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
comentarii și explicații psihologice, care, departe de a degaja figurile morale ale eroilor, le înăbușe sub apăsarea lor abstractă și teoretică". 11 "D. E. Lovinescu. Despre sămănătorism și viitorul său roman", în Rampa, an XVI, nr. 4739, 29 oct. 1933: "A iubi locurile copilăriei nu înseamnă doar a face... sămănătorism". De aceea, în Bizu ar trebui identificat "psihologicul, adică analiza amănunțită a unor gesturi puține, dar cu o mare rezonanță interioară". 12 "E. Lovinescu, Bizu, roman", în Adevărul, an 46, nr. 14988
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]