KorAP: Find »[drukola/base=îngădui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...227 228 229 ...316 >

7,890 matches

Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483

alt obiect decât pe sine va fi lucrat (preluat și prelucrat) după regulile celei dintâi. Așadar, gândirea omenească lucrează ca și cum ar fi însăși gândirea care se gândeșe pe sine; și aceasta cu necesitate, nu accidental. Asemenea analogii funcționale mai sunt îngăduite de Aristotel, pe ici, pe colo. Să ne amintim de ideea sa după care Divinitatea este fericită contemplându-se pe sine, iar omul poate fi fericit repetând acest act: al contemplării divinității (fără a fi el însuși Divinitatea; dar apropiindu

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-i "element" constitutiv, din lăuntru, ceea ce, în limbaj kantian, ar corespunde inerenței din însăși structura analiticii și dialecticii. Dar deja diferența fenomen aparență este înconjurată de anumite "anticipații" precomprehensiuni, prejudecăți, "reprezentări" pe care însuși discursul de până aici le-a îngăduit. Poate și din acest motiv, orizontul în care se va ivi în toată lumina această diferență precum și funcția ei în privința întemeierii analiticii și dialecticii nu apare ca fiind originar în ordinea discursului; și tocmai de aceea, până la el trebuie deschise

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
care însuși Kant l-a instituit, dacă acesta ar putea fi sesizat cu toată acuratețea, rost conceput în funcție de propria sa problemă, aceea a posibilității metafizicii ca știință, cât mai degrabă despre precizarea unor înțelesuri ale criticii kantiene care să ne îngăduie stabilirea relevanței judicative a analiticii și dialecticii "critice", raportat la principalele acte ale gândirii, rostirii și făptuirii. 3.2.1.2. Logică generală și logică transcendentală Dat fiind faptul că logica transcendentală concepută de Kant are aceeași structură ca logica

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
acroșa, acum, problema "absenței" timpului și cum se raportează această absență (posibilă, deocamdată) la normele judicativului? Devine ea inteligibilă pe temeiul acestora? Este clar: poate deveni inteligibilă numai dacă aceste reguli arătându-și uneori și slăbiciunea, nu doar tăria o îngăduie; altfel spus, chiar dacă ele participă, într-o oarecare măsură și, desigur, nefiresc, la constituirea ei. După cum am văzut, două sunt situațiile în care trebuie cercetată "absența" timpului: în privința constituirii fenomenale sensibile și în cea a constituirii fenomenale schematic-imaginative; adică au

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
nu fi timp doar nimicul. Totuși, acesta a fost el însuși socotit "ceva", de vreme ce Kant i-a găsit patru specii pe care le-a sistematizat potrivit "firului director" al grupelor de categorii ale intelectului. De aceea, ne-ar mai fi îngăduit să luăm aparența nu ca ceva în sine nefiind nici o posibilitate în acest sens, cel puțin fiindcă nici o categorie nu i se poate aplica, așadar nici aceea a existenței ci după Ideea transcendentală pe care o însoțește în exercițiul constitutiv

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
transcendentale kantiene, nici în cel al analiticii și dialecticii logice aristotelice a trei reconstrucții filosofice despre timp și ființă: schematismul și concepția kantiană asupra timpului, fundamentul ontologic al lui cogito sum cartesian și conceptul aristotelic al timpului. Proiectul întreg ne îngăduie să credem că ar fi putut fi vorba, în partea a doua, de o analiză pregătitoare a conceptului de timp, asemănătoare, formal, cu aceea, tot pregătitoare, a ființei din analitica existențială a Dasein-ului; sau ar fi putut fi vorba chiar

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
în sens, nu poate fi astfel decât "pe temeiul" Dasein-ului, adică în ordinea sa de constituire. Prin urmare, actul-de-principiu formulat mai sus, prin care temeiul este scos la iveală și adus la evidență, precum și toate constituirile "obiectuale" pe care le îngăduie (toate, bineînțeles, facte sau făptuiri ale Dasein-ului) trebuie privite, preluate și prelucrate interpretativ, nepierzând nicio clipă din vedere sensul originar al apriori-ului și pe purtătorul său. Date fiind acestea, trebuie urmată calea pe care însuși actul-de-principiu ca "scoatere la

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
instanță, indirect) tocmai Dasein-ul ca temei. Dar ca temei al ce? Al ființării și al determinațiilor acesteia, nu, fiindcă doar ființa însăși se află într-un asemenea sens: în metafizică, dar, cumva, și în analitica existențială (ca o luminare care îngăduie vederea/înțelegerea ființărilor!). Al propriilor sale fapte de a fi, am putea spune, așadar și al "scoaterii la iveală ...", în genere, al predicației ca modalitate a acesteia etc.: doar în orizontul analiticii existențiale. Tocmai această relație, privilegiată la Heidegger, dintre

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
evidență" puterea de a lumina însăilări de gând în orizont non-judicativ. Prezența sa activă în analitica existențială nu constituie o probă radicală în favoarea ideii separației dintre această analitică și analitica judicativă; dimpotrivă, tocmai luarea în considerație a acestui act-de-principiu ne îngăduie să observăm implicările constitutive ale judicativului în construcția filosofică heideggeriană. Proiectul heideggerian, luat in extenso, are drept sens ultim, proclamat de însuși filosoful german, depășirea metafizicii. Dacă cele două modele de discurs analitica și dialectica -, proprii dictaturii judicativului fiind, au

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
într-o reprezentare formală asupra actelor intenționale de (auto)constituire a Dasein-ului și a factelor sale corespunzătoare. Am mai putea spune, în acest moment al cercetării, doar că evidența, ca principiu logic al analiticii existențiale (în formula completă a actului-de-principiu), îngăduie, odată socotită după funcțiile sale ontologic-existențiale, referitoare la rezultatul unei operări, o descriere a constituirii factice a Dasein-ului, a "trecutului" său, a genezei sale fenomenologice, pornind de la ceea ce el este la un moment dat, dintr-un anumit punct de vedere

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
la punct totul în spațiul discursului de tip filosofic. Oricum, în locul acesta trebuie semnalată tensiunea creată în reconstituirea unor sensuri ale analiticii existențiale de ivirea principiului ei fenomenologic (adevărul) pe lângă cel logic (evidența); tocmai suspansul pe care acest fapt îl îngăduie poate constitui o motivație puternică pentru susținerea tonusului unui "nou" discurs filosofic, care să vadă lumina e drept, încă vagă ce vine dinspre posibilitatea sa de a fi dincolo de chingile dictaturii judicativului. Ceea ce este însă dat cu evidență, în sens

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-le, alături de altele asupra ființei, drept "teze tradiționale despre ființă". Distanța "istorică" pe care Heidegger o așează între aceste puncte de vedere asupra ființei, luate împreună, și propriul său punct de vedere, "fenomenologic-critic", indică însă o diferență "orizontică", ceea ce ne îngăduie să stăruim asupra ideii că filosoful stabilește de la bun început o graniță sigură între ceea ce am putea numi "metafizica verbului", pe de o parte, și "fenomenologia verbului", pe de alta. În urma acestei priviri de ansamblu asupra interpretării lui ‚este', numit

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
negatoare. Non-existența, funcționând ca un corelat necesar al Dasein-ului, apare ca unitate a negativităților lui "nu" și ale lui "nici", ca un fel de unitate sintetică, din care acestea se desprind, fiindcă preeminența îi aparține unității. De asemenea, non-existența îi îngăduie Dasein-ului însuși să se exprime ca eveniment, ca revelare a propriului său; mai bine spus, ca act de venire din sine și de deschidere. Dar toate acestea nu au un sens "substanțial" sau "ontic", ci mai degrabă unul "operațional". Desigur

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
totuna cu starea-de-descoperire a "ființării intramundane", atâta vreme cât Dasein-ul este fenomenul ca atare, iar ființarea intramundană îi "umple" starea-de-deschidere care îl constituie ca fenomen. De altfel, acestea starea-de-deschidere "umplută" cu ființarea-descoperită se constituie reciproc, nici una neavând sens independent de cealaltă, așa cum îngăduie relația de corespondență sau de acord sub semnul căreia s-a aflat, și se mai află încă, adevărul. Ele sunt, de fapt, totuna, dar sunt numite diferit fiindcă ceea-ce-ele-sunt este privit din două unghiuri diferite: unul corespunde Dasein-ul însuși, iar

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
obiectuală notabilă față de subiectul logic, în cazul căruia ființarea reprezentată de acesta ca timp condiționa funcțiunea sa judicativă. Predicatul logic, ca obiect judicativ constituit, este, originar, o funcțiune logică; dar, tocmai pentru aceasta, el reprezintă și o ființare, ceea ce ne îngăduie să vorbim despre propriul său timp și, în urmare, despre propria sa "poziție" logică. Predicatul, ca ființare (judicativă), este propriul său timp. Totuși, este vorba despre un timp condiționat de un alt timp, cel al subiectului logic, al judecății, al

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
socotește că timpul originar, a priori-ul transcendental al oricărei constituiri obiectuale, deși este curgere fără oprire și fără gol "subiectiv", constituie ("formează") el însuși totul, așadar și ceea ce ar putea fi o facultate sufletească. Fără îndoială, curgerea temporală originară, îngăduind alături temporalitatea obiectivă a duratelor temporale umplute, constituite obiectual ("obiectiv"), este în fiecare clipă o structură retențial-protențială, ceea ce ar deschide ambele temporalități (ca limitații care nu limitează, cu o formulă noiciană) și ceea ce ar face cu putință anumite "achiziții" de

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
schimbare de nivel al cercetării unui fapt poate aduce sensuri noi ale faptului în cauză; însă niciodată el nu va fi luat în sensuri cu adevărat noi; doar schimbarea de orizont "temporal" dar nu de orizont de tematizare, dictatura judicativului îngăduind astfel de mișcări între diferite orizonturi de tematizare poate aduce aceste sensuri cu adevărat noi; dar o asemenea schimbare reprezintă o simplă presupunere, acum. Dincolo de toate acestea, problema noastră, referitoare la centralitatea omului (a ființării conștiente), în preluarea și prelucrarea

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
are un sens de generalitate, să se constituie ca atare, în carne și oase, prin fiecare act de constituire judicativă. De exemplu, S (subiectul) judecății să fie constituit ca S, pur și simplu, dar, totodată, ca acest-S. Dictatura judicativului îngăduie transmutări interogative, problematice, dubitative, asemenea celor menționate mai sus. Dar tocmai în acest fel se constituie fel de fel de aporii. Este chiar firesc să se ajungă la aporii în demersurile filosofice; dacă nu cumva este lăudabil să picăm în

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
fi decât altceva decât sine, desigur el este ființa (termenul alternativ, pentru că numai acesta mai reprezintă ceva); de aceea, acceptând schița sensului de transcendență introdusă mai devreme, dar și pe aceea doar anunțată a sensului de ierarhie, ne-ar fi îngăduit să vorbim despre ființa ca ființă (ființa în sine etc.), dar nu și despre timpul ca timp sau timpul în sine: deși tocmai timpul deschide cele două sensuri (de transcendență și de ierarhie, prezente aici); aceasta înseamnă că timpul are

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
de constantă, caracteristicile aspectului alethic, trebuie gândite acum ca fiind cazuri "particulare", eventual cazuri de limită ale faptului de a fi posibil și ale statutului de variabilă. Totuși, intervenția timpului este "necesară", ca și aceea a verbului, fiindcă toate demersurile îngăduite de reglementările judicative ale reformalizării logos-ului au angajamante ontologice imposibile în absența timporizării verbului care sunt mai degrabă prelungiri ale unor angajamente directe privind semantica semnelor ("simbolurilor"), aspectul alethic al acestora etc. Oricum, întreaga evoluție a cercetărilor de logică

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
anumită preeminență funcțională poate fi sesizată și trebuie acceptată în ordinea reducției pentru reflexivitate; dar în aceasta, posibilă prin prezentuirea care cheamă trecutul, "lucrează" deja timpul. Tocmai de aceea, timpul este ceea-ce-este ființarea conștientă, iar "lucrarea" acestuia, prin prezentuirea care îngăduie, întru propria desăvârșire, și chemarea trecutului și survenirea viitorului, constituie principiul ființării conștiente (reflexive și deschise). Am putea numi mai simplu acest principiu, prezentuire universală. A fi principiu nu înseamnă doar a fi la început, ci și a însoți ceea ce

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
punere în față a ceva prin cine știe ce activități obscure, chiar magice, ci neîntreruptă timporizare; această mișcare devine semnificativă în sens de Celălalt în anumite momente: tocmai cele care confirmă și reconfirmă statutul de ființare conștientă, adică acelea în care prezentuirea îngăduie chemarea trecutului și survenirea viitorului. Toate aceste acte constitutive sunt, desigur, "lucrări" ale judecății (și variații ale timporizării). Deschiderea către Celălalt, pe care o voi descrie mai departe, nu poate fi ruptă de reflexivitate; numai împreună cu aceasta, deschiderea capătă și

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
aprezentare reciprocă, ar spune Husserl. Prin reciprocitate este păstrată, pe de o parte, identitatea celor astfel legați, iar pe de altă parte, unitatea pe care ei o formează. Această unitate este păstrată, de fapt, de timp: timporizând prin prezentuirea care îngăduie ca sensul ei, al unității, să fie împlinit prin chemarea trecutului și survenirea viitorului. Celălalt mă constituie pe "mine" prin aceleași acte prin care "eu" îl constitui pe "el". Un asemenea fenomen, care desăvârșește, de fapt, tot ce se află

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
face necesară prezența Celuilalt, el însuși ca o ființare reflexivă și deschisă, face de asemenea ca timpul să primească sensul unei despicări de sine, adică al separației între timpul care în-ființează și care, astfel, este ființare (timporizând prin prezentuirea care îngăduie și chemarea trecutului și survenirea viitorului, el este ființarea conștientă), și timpul ca măsură a mișcării constante a lucrurilor. Fără îndoială, există anumite corespondențe între aceste două sensuri de timp. Totuși, reciprocitatea (ființării conștiente), precum și sensurile originare ale acesteia reflexivitatea

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
însăși trecută în ființare; și nu constituie doar o formă a ființării, ci ființarea însăși pe care o în-ființează. Și tocmai datorită identității sale funcționate și ființiale el poate fi împlinit în timporizarea realizată ca prezentuire a ființării conștiente care îngăduie, totodată, chemarea trecutului și survenirea viitorului. Paradoxal, odată trecut în ființare conștientă, desăvârșit în propria sa ființă, timpul trece asupra ființării chiar și accentul ființial al cărui purtător era el, în virtutea identității sale constitutive cu ființa. Pe această cale, ființarea

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]