6,475 matches
-
sută șaizeci contra cinci sute, pe puțin. Dar am cu mine genieri care știu să facă ziduri, iar în fața pădurii voi plasa șase ordine de soldați, pe trei linii. Pe laturi vom construi o capcană... În lateral vom face două șanțuri care se vor îngusta, în formă de pâlnie. Ca să-i atace pe oamenii mei, quazii vor ajunge chiar în pâlnia aceea... — ...iar acolo îi vor aștepta castrapila! — Exact. Quazii vor intra în pădurea aceea de pari ascuțiți împinși de oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acolo îi vor aștepta castrapila! — Exact. Quazii vor intra în pădurea aceea de pari ascuțiți împinși de oamenii care formează frontul... Să zicem, o sută cincizeci de picioare de front, deci șaizeci de soldați... Douăzeci vor sta în spatele celor două șanțuri laterale, gata să se arunce asupra barbarilor care vor rămâne prinși în castrapila. — Și ceilalți optzeci de oameni? E o centurie întreagă, Antonius! — Vor aștepta semnalul meu în spatele celor trei linii ale frontului principal... În fundul pâlniei, pricepi? Vor tăia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de nuiele trecură din mână în mână, iar oamenii păreau ocupați să culeagă legume. Loveau pământul cu dolabra, rapid și precis. Umpleau cu pământ coșurile, pe care le descărcau apoi grăbiți în plaustri cu două roți. Peste puțină vreme, două șanțuri, destul de departe unul de altul și adânci de o jumătate de om, începură să schițeze pe zăpadă marginile unei pâlnii. — Din câte mi se pare mie, nu culeg legume. Eu cred că fratele tău le-a ordonat să pregătească o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
împrumut de la stat ca să vă construiți o vilă, să vă cultivați pământul și să vă întemeiați o familie. Eu, care sunt o biată santinelă la graniță, o să fiu țăran pentru câțiva dinari. Toți plaustri erau plini cu pământ. Cele două șanțuri se vedeau clar. Soldații se îmbrăcară în grabă. În clipa aceea, la marginea pădurii, la vreo patru sute de picioare de ei, venind parcă din infern, își făcură apariția quazii. Strigau cu toții, rotind securile deasupra capetelor. Chiar și de la distanța aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
auzit? Antonius a dat adtentio! Signifer-ul primi semnalul și ridică repede signum manipularis. Urmărind mișcările mâinii argintii înconjurate de lauri, șaizeci de genieri ridicară scuturile dreptunghiulare și se așezară repede într-un dispozitiv care se termina la extremitățile celor două șanțuri. Rapid, se formară trei linii de câte douăzeci de oameni. Strânseră la piept scuturile, alcătuind un zid a cărui culoare - un ocru intens, pe care se desena acvila în două nuanțe de albastru - se distingea limpede pe întinderea uniformă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe întinderea uniformă a câmpiei. Quazii înaintau. La auzul urletelor lor, Valerius îngheță. Îi văzu pe cei care se ocupau de care cum vărsau conținutul coșurilor... Nu erau sfecle și napi, ci pământ. Îl turnară de-a lungul celor două șanțuri, formând două bariere. Ca să treacă peste ele, barbarii trebuiau să sară. — Uite capcana! - agitat, Titus arătă spre un grup de soldați care luau din care castrapila scurte și ascuțite și alergau repede spre cele două valuri de pământ. Quazii urlau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
țâșnească apă. În centrul arenei din Forum, împăratul Augustus așezase obeliscul lui Ramses al II-lea, pe care îl adusese de la Heliopolis pentru a reprezenta triumful său asupra tuturor popoarelor. Arena înfățișa Imperiul și, prin urmare, tot Pământul. Mările erau șanțurile din jurul ei, iar obeliscul central reprezenta soarele aflat în cel mai înalt punct al drumului său pe cer. Porțile amfiteatrului, care dădeau în arenă, erau douăsprezece, asemenea constelațiilor zodiacului, și erau împodobite cu statui pe ambele laturi. Caii și carele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
socială persoanelor care se cer protejate, se dedică acțiunilor edilitar-gospodărești de natură să ducă la urbanizarea satului Dolhești, în primul rând: modernizarea rețelei stradale prin asfaltări de drumuri, c onst rucții de poduri și podețe din materiale durabile, acostamente și șanțuri betonate; în același sens acționează și o altă fundație în colaborare cu parteneri din Franța. Față de anul 1989, satele comunei Dolhești, în ciuda faptului că presa, radioul și televiziunea evită să vorbească și din inconștiența slujitorilor lor, devin de nerecunoscut: sediul
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
regulă? Era dacă veneați imediat. Dar era sâmbătă. Trei ceasuri rele iar la dumneavoastră lacăt de 24. Lacăt nelacăt ai întârziat 37 de ore și șaișpe minute. Astea se scot din valoarea de asigurare a mașinii. Unde e vehicolul? În șanț. Șanțu-i păzit ? Nu. Dar am lăsat-o pe nevastă mea în mașină. O scadeți și pe ea? Obligatoriu. Nefiind salariată la un serviciu de pază și protecție, ba, mai mult, fiind și parte interesată în mărirea valorii daunelor, suntem obligați
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Pentru ce? Pentru Guriță, agentul nostru de supraveghere a dăunătorilor. Pardon, a victimelor! Fie și victime, dar scoate banii și cumpără-i lui Guriță și două sandviciuri cu șuncă ca să le mănânce pe drum. De ce? De foame. Peisaj rustic cu șanț, mașină părăduită și o echipă de filmare de la televiziunea locală din comună. Primar și nevastă. Primarul ține pe brațe un prosop tradițional, colac împletit și o solniță cu sare. Vorbește calm, precis și fluent la microfon. Doamna nu. Se apropie
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Nu-i așa doamnă? Nevastă-mea nu poate vorbi. E șocată. Sigur că-i șocată fiindcă dumneaei are cel puțin bun simț și e stupefiată de ce ai pus dumneata la cale... Unde-i numărul mașinii? A rămas în drum... în șanț. E praf! Mdaaaaaa? Și fără număr de unde știm noi că asta-i mașina accidentată și că între timp n-ai schimbat-o cu alta? Păi vă poate spune domnul cu sandwichurile, c-a mâncat o oră la ele. Apoi e
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
am urcat în tren și, în fine, a început greva salariaților de la mișcare care a paralizat orice mișcare. Pe la prânz am revenit acasă unde, spre bucuria tuturor, ne-am strâns în jurul castronului cu urzici aburinde. Le adusese mătușa Evlampia de pe șanțul vernisat acum trei ani de Primărie în spatele blocului. O liniște calmă și o micuță întrebare atârnă ca un bec de 15 wați deasupra fericiților meseni: Dar dacă or fi urzici otrăvitoare? URNA SCAPĂ TURMA Scumpi și dragi compatrioți votanți. Și
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
încheiat și că, indiferent de ce vor spune ceilalți 684 de cetățeni înscriși, dumneavoastră veți fi primul, imediat ce se va întoarce din micuța delegație de patru săptămâni din Maragonga unde, împreună cu cei mai reputați specialiști de la regia d 227 gospodărire a șanțurilor, va studia aclimatizarea criptonilor la condițiile noastre temperate. Daaaa? Și ce-s ăia... criptongi?! încă nu știm dar, oricum, ei ne vor îmbogăți existența. Brume 1. TOAST Dragi comeseni, nu vă temeți de aspectele tragice ale realității. Bucurați-vă ! Fiți
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
că ei cărau un furtun de irigații. N-are din păcate prea mult timp la dispoziție pentru a studia cum se cuvine furtunul, „deoarece din spate un camion face o curbă periculoasă”. Marilena-l evită cu eleganță: „Apuc să sar În șanț”. Apoi iese din șanț și „cu palma rănită” Îi ia un interviu lui Ioan Totu. El Îi povestește că „vreau să spun că sînt singurul intelectual dintr-o veche familie de clăcași care-am ajuns prin muncă cinstită, unde am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
furtun de irigații. N-are din păcate prea mult timp la dispoziție pentru a studia cum se cuvine furtunul, „deoarece din spate un camion face o curbă periculoasă”. Marilena-l evită cu eleganță: „Apuc să sar În șanț”. Apoi iese din șanț și „cu palma rănită” Îi ia un interviu lui Ioan Totu. El Îi povestește că „vreau să spun că sînt singurul intelectual dintr-o veche familie de clăcași care-am ajuns prin muncă cinstită, unde am ajuns”. Adică la Închisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vată. „Aceste contestări sînt exterioare.” Acum reporterița se referă la Blandiana. Marilena simte ceva. Este fiorul poeziei. „Discutabil este accesul autoarei la esență.” La care nu se-ajunge așa ușor, mai Întîi trebuie să fugi de camioane, să sari În șanțuri, la esență a ajuns așadar ea, Marilena. Care-și mîngîie esența, o ține-n palmă, o lasă să se exprime: „Singurul lor merit este acela că permit radiografierea unui caz de evidentă patologie psiho-socială”. Cazul este cel al Doinei Cornea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-l desenează pe Sașa, un saxofonist Înalt și slab, bîntuit de geniu, și ca atare complet necunoscut dar intrînd des În crize de delirium tremens și Împrietenindu-se, aparent, cu un șofer de taxi care-l tot culege de prin șanțuri ori de la poliție. Doi oameni Înspăimîntător de diferiți, așadar condamnați să nu se poată Întîlni decît prin, și aici pe sărite, straturile primare ale vocabularului de uz curent, cenușiu și sărăcăcios ca un bloc, cuvinte care, evident, nu au cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cel bun. Realitatea este că de sute de ani sîntem pe drumul ăsta, Însă pentru noi drumul cel bun e greșit. Multă cultură și-n revista Poliția română, unde dibuim tinere talente În proze precum Cadavrul din fîntînă, Cadavrul din șanț sau, la rubrica „Debut”, Un schelet În plus. În finalul ultimei povestiri se dezvăluie faptul că În 1963, În România, „criminalul omorîse un șarpe mare, trăgînd În el cu arcul. Săgeata i se Înfipsese În cap”. Să remarcăm doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
simțeam, ci marșul acesta în întunerec începuse chiar să mă încînte, adormindu-mi oarecum gândurile și flatîndu-mă puțin, căci credeam că o fac aceasta din prea mare suferința, o fac pentru Maitreyi. Am găsit pe drum, la câțiva metri de șanț, o fântână cu acoperiș și acolo m-am oprit să mă odihnesc. Am adormit în neștire, cu capul rezemat de cască, de-a dreptul pe lespezi. Aceleași visuri, cu Maitreyi, care mă deșteptau la răstimpuri și mă făceau să tremur
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Să-l căutăm și să-l găsim! adăugă ridicîndu-se. Îi strânse mâna și porni agale, lăsîndu-și ușor capul pe spate, ca și cum de-abia atunci ar fi ajuns până la el mireasma florii de tei. Porto de Andraitx, august 1975 ---------- Mircea Eliade ȘANȚURILE - N-are să plouă, le-am spus. Dacă ne ajută Dumnezeu și Maica Domnului, în noaptea asta o găsim. Dar eram puțini, vreo douăzeci. Lixandru, cu nepoții, Popa, dascălul, restul, multe femei. - Unde sânt ceilalți, părinte? l-am întrebat. Popa ridică
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să nu se mai afunde în pământ. - Să nu ne mai scape printre degete, cum ne-a scăpat de Sfântă Mărie, vorbi una din femei. Iar de-o fi fermecată... - Nu e fermecată, o întrerupse dascălul. Lixandru se înălță din șanț, cu mâna pe târnăcop. - Lăsați-l pe părinte să spună rugăciunea. Popa își făcu cruce și plecă fruntea. - Ajută-ne, Doamne, s-o găsim, că sîntem prăpădiți și urgisiți. Și-au să vină vremuri grele, pârjol și foamete... Ajută-ne
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și plecă fruntea. - Ajută-ne, Doamne, s-o găsim, că sîntem prăpădiți și urgisiți. Și-au să vină vremuri grele, pârjol și foamete... Ajută-ne Doamne... Ne închinam toți, și ne rugam. - Doamne-ajută! spuse Lixandru și îngenunche din nou în fundul șanțului. - Cu ajutorul lui Dumnezeu, o găsim în noaptea asta, spuse dascălul. Că nu e comoară fermecată. N-are flacără albastră... Lixandru scoase piatra și o așeză pe marginea șanțului. Era o piatră mare, bolovănoasă, care parcă se clătina întruna. O apucă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
toți, și ne rugam. - Doamne-ajută! spuse Lixandru și îngenunche din nou în fundul șanțului. - Cu ajutorul lui Dumnezeu, o găsim în noaptea asta, spuse dascălul. Că nu e comoară fermecată. N-are flacără albastră... Lixandru scoase piatra și o așeză pe marginea șanțului. Era o piatră mare, bolovănoasă, care parcă se clătina întruna. O apucă dascălul cu amândouă mâinile și o dădu deoparte. Lixandru începu să răscolească din nou cu târnăcopul. Îl priveam toți ținîndu-ne răsuflarea. După câtva timp, îl auzii cum oftează
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să răscolească din nou cu târnăcopul. Îl priveam toți ținîndu-ne răsuflarea. După câtva timp, îl auzii cum oftează. Nu-i vedeam obrazul dar îl ghiceam încruntat, amărât. - Poate n-o fi aici, vorbi Popa. Dacă ne-am întoarce fiecare la șanțurile noastre? Mai avem cinci ceasuri până la ziuă. Dacă ne ajută Dumnezeu, până în zori o găsim. Făcui semn femeilor de lângă mine să se întoarcă la șanțul lor. Era șanțul ăl nou, pe care-l începusem cu două nopți mai înainte. Pornea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
încruntat, amărât. - Poate n-o fi aici, vorbi Popa. Dacă ne-am întoarce fiecare la șanțurile noastre? Mai avem cinci ceasuri până la ziuă. Dacă ne ajută Dumnezeu, până în zori o găsim. Făcui semn femeilor de lângă mine să se întoarcă la șanțul lor. Era șanțul ăl nou, pe care-l începusem cu două nopți mai înainte. Pornea și el, ca toate celelalte, din șosea și se îndrepta spre cimitir. Așa cum ne sfătuise Moșu. Dar femeile șovăiau. - Ia stați! șopti una din ele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]