7,108 matches
-
arome. Habar n-am ce naiba îndrug aici, dar se pare că nici Trish și nici Petula nu și-au dat seama. Ba chiar par sincer impresionate. — Unde naiba ai găsit-o ? o întreabă Petula pe Trish pe un ton de șoaptă care ea își imaginează că e discret. Fata mea mă aduce la disperare. Nu știe să gătească și nu înțelege nici o vorbă din ce-i spun. — A venit pur și simplu la interviu ! îi răspunde Trish, tot în șoaptă, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de șoaptă care ea își imaginează că e discret. Fata mea mă aduce la disperare. Nu știe să gătească și nu înțelege nici o vorbă din ce-i spun. — A venit pur și simplu la interviu ! îi răspunde Trish, tot în șoaptă, încă trandafirie la față de plăcere. Cordon bleu ! Englezoaică ! Nu ne-a venit să credem ! Mă privesc amândouă de parcă aș fi nu știu ce animal rar cu coarne în creștetul capului. Nu mai pot să suport. — Să vă fac niște ceai și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
stea foarte bine. O fată atât de drăguță ca tine trebuie neapărat să-ți facă ceva la păr. Citește-ne și nouă previziunile. — Previziunile ? zic mirată. — Horoscoapele ! Annable țâțâie din buze. N-o prea duce capul, așa-i ? adaugă în șoaptă către Trish. Nu prea, murmură Trish discretă. Dar spală senzațional. Deci asta înseamnă să fii o femeie care se respectă. Să stai cu bucăți de poleială în cap, bând Buck’s Fizz și citind reviste despre vedete și modă. Singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vă ia naiba, mă trezesc gândind. Și de ce mă rog n-aș avea voie să fiu chelneriță ? — Bună, zic, scuturându-mi părul spre spate. Vrea cineva desert ? Tot mai mulți oameni se întorc să se uite la mine. Le aud șoaptele înconjurând încăperea. Ceilalți membri ai personalului care servește s-au adunat ciorchine și mă fixează insistent. Peste tot se întorc capete, ca un magnet care atrage pilitură de fier. Și nicăieri nu există nici măcar un chip prietenos. — Iisuse Hristoase ! aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
apetitul pentru bârfă. În cele din urmă, se aude o bătaie în ușă și intră Ketterman. — Samantha, avem nevoie de tine în sala de consiliu. Sala de consiliu ? Hopa. Îl urmez pe Ketterman pe culoar, conștientă de ghionții și de șoaptele tuturor celor pe lângă care trecem. Deschide ușile imense duble ale sălii de consiliu și intru, dând cu ochii de aproximativ jumătate dintre partenerii firmei în picioare, în așteptarea mea. În clipa în care Ketterman închide ușile, se lasă tăcerea. Arunc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cu urechea ? Trebuie să fi auzit ceva. Haide, Emma. Ce anume ? Mintea Îmi face un flash rapid spre seara respectivă. Cum stăteam pe bancă și savuram cocteilul roz. Adierea Îmi răcorea chipul, iar Jack și Sven vorbeau În spatele meu În șoaptă... — Nu mare lucru, spun fără prea mare chef. Parcă l-am auzit că-i spunea că trebuie să transfere ceva... și despre un plan B... și despre ceva care era urgent... Ce să transfere ? spune Lissy suspicioasă. Fonduri ? — Habar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
și a Început să miște mărunt din buze. Eram pitiți Îndărătul unei stânci și ne uitam la ce făceau ceilalți, că asta ne plăcea cel mai mult. Era cald și transpirasem. - Femeie. Siloa e femeie, mi-a zis el În șoaptă, ca să nu-l audă nimeni. Ce-ar mai fi vrut Krog să poată să rostească și el un asemenea cuvânt: femeie. Krog, Însă, nu era În stare să vorbească. Krog știa să spună vorbe doar În minte și, atunci când avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe mâna tare. Era singura cale pe care-o mai puteam urma. - Iar trebuie să vorbești cu Tatăl, Îmi spuse Runa fără să râdă. Am oftat și, de data asta nu i-am mai vorbit tare. Rosteam cât mai În șoaptă cele de trebuință. Am luat-o În sus, ocolind pâlcurile de urmăritori care scotoceau pădurea. Am găsit un fir de izvor ce susura, iar Runa ne puse să urcăm prin el cale de mulți-mulți pași Înainte de a ieși din apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu noi? - dincolo, se Întindeau alte și alte dune, iar pâlcul de copaci și apa erau tot acolo unde le văzusem și cu o zi mai devreme, dacă nu cumva mai departe. - Cum ai făcut asta, Tată? am Întrebat În șoaptă. Cum? În ziua aceea a fost cumplit de cald, iar soarele părea să se Întindă peste un sfert de cer, de parcă dorea să ia În stăpânire văzduhul tot. Pfuuh... Soarele nostru bun, cel pe care Îl așteptam cu nesaț la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de care ne Învață ăia pe care-i conduce Enkim la Krog? Se sumeți apoi: - În urma ta, oameni răi dat Umbrei multe neamuri. În urma ta vin unii care voiesc să-ți strice lucrarea. Și, ia spune: cine-i Învață drumul? Șoapta Îi tremura. Îl vedeam cum se tot foia, gata-gata să mă atingă. Dar, nu făcu altceva decât să Înghită În sec. Apoi, luându-și inima În dinți, spuse dintr-o răsuflare: - Ești Krog, ești toiag pentru Tatăl din Cer! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aceea, singurul meu gând a fost cum să scap cu viață fără să-i trezesc pe Marea, pe Omăt și pe draga mea de Nunatuk. Din nou am auzit zgrepțănitul. Afară bătea un vânticel care Îmi aduse la urechi niște șoapte Îndepărtate. Oare pusese Logon pândarii În sat, așa cum hotărâsem Înainte de chef? Deodată, pereții de stuf ai casei foșniră ca izbiți de un vânt puternic și se prăbușiră. Am țâșnit În picioare, gata-gata să le arăt scofâlciților lui Dupna că legământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cale poveștile, măi Krog, măi? mă luă Barra peste picior. Era singurul care nu mă Întâmpina cu bună ziua, după cum ne Învățase Gupal pe toți. - Le-am pus, le-am pus! M-am apropiat de el și i-am glăsuit În șoaptă, să nu ne audă oamenii de rând. Fie că Învingem, fie că suntem Înfrânți, tot noi vom fi victorioși. - Asta e bine, zise Barra, deși nu-mi dau seama cum de vor face cuvintele așa ceva. Mă rog. Nu eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ciudă Însă când trecui pe lângă Logon care, de acum, pe lângă privirea aceea pe care nu contenea să mi-o arunce, Începuse să duhnească a spaimă. - Păcat că trebuie să luptăm cu unul ca Scept, i-am spus lui Enkim În șoaptă. - Păi, cine ai fi vrut să se ridice la asemenea luptă? Vreunul dintre șobolanii ăia care doar stau și se uită? Eram pregătiți. Netrebnicul de Barra avusese un gând teribil când ne Întâlnisem la sfat: Îi pusese pe meșteri să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cadavru viu. Și ea Îi spune: „Odihnește‑te, dragule, mă Întorc imediat după partida de tenis - foarte curând”. După ce ea se Îndepărtează, nenorocitul de soț Își duce mâna la gură și, pe după palmă, rostește confidențial către public, Într‑o minunată șoaptă de operetă: „Ea habar n‑are că i‑a mai rămas doar o săptămână de trăit.” La auzul acestei replici, Ravelstein Își zvârlea capul pe spate, Închidea ochii și se scutura de râs. În felul meu, aveam și eu aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Cum simte că ațipesc începe să urle. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: E vina noastră. BĂRBATUL CU BASTON: Nu trebuia să trecem pe aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu te mai gândi. (Liniște. Cei doi par să fi ațipit.) BĂRBATUL CU BASTON (În șoaptă.): Psst! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce-i? BĂRBATUL CU BASTON: E și mai multă liniște decât ieri. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum? BĂRBATUL CU BASTON: E mai liniște decât ieri. Îți dai seama că e mai liniște decât ieri? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PĂLĂRIE: Vezi c-ai să-l trezești. Eu nu cred c-ar fi bine să-l trezești. BĂRBATUL CU BASTON: Nu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Atunci taci. BĂRBATUL CU BASTON: Tac. (Pauză. Liniște. Respirație de oameni obosiți.) BĂRBATUL CU BASTON (În șoaptă.): Psst! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce-i? BĂRBATUL CU BASTON: Mai spune cum o să fie mâine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: O să fie bine. BĂRBATUL CU BASTON: O să-l tragem deasupra, este? Deasupra, de tot, pentru totdeauna. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Absolut. BĂRBATUL CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
grea” ș-am început s-arunc cu gunoaie în groapă... Și groapa a-nceput să... (Râde ușor.) GRUBI: Să... BRUNO: Să... MAJORDOMUL: Spune odată, spune să se convingă... (Către VIZITATOR.) Domnule, fiți atent un moment... VIZITATORUL (Își întrerupe tirul de șoapte de la urechea FETIȘCANEI.): Cum să nu! BĂRBATUL CU TOMBERONUL ( Aruncând resturile din tomberon în groapă și la sfârșit și tomberonul): Pe măsură ce aruncam gunoiul în groapă... BRUNO și GRUBI: Groapa a-nceput... (Toți într-un glas.) Să cânte! VIZITATORUL (Pasant.): Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
chepengul a căzut de la sine în urma celor doi; întuneric și tăcere totală.) (Pauză; gâfâitul lui PARASCHIV; PARASCHIV începe să se miște ușor din locul în care a fost proiectat în cădere; se târăște într-o direcție incertă.) PARASCHIV (Tremurând, în șoaptă.): Maco... (Nimic.) Maco! (Nimic.) Pssst! (Nimic; se aud pașii lui PARASCHIV prin încăpere, șovăială, spaimă; PARASCHIV, tremurând, începe să pipăie obiectele și să caute lumâinarea.) De ce taci? (Caută printre lucruri.) De ce taci, mă? (Chicotește; încearcă să iasă dintr-o eventuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
punem la inimă chiar că înnebunim. Trebuie ignorat. Trebuie răspuns cu aceeași monedă. BĂRBATUL CU ZIARUL: Apoi, eu sunt prea bine educat ca să mă apuc să cânt la violoncel... DOAMNA CU VOAL: Să vorbim mai tare! Prea am vorbit în șoaptă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Și credeți că asta o să-l deranjeze cu ceva, dacă vorbim noi mai tare? Pe ăsta nu-l deranjează absolut nimic, putem noi să strigăm de-a binelea... DOAMNA CU VOAL (Vorbind tare.): Măcar să încercăm... Ceva, undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Niciodată nu poți să știi ce se întâmplă cu acești călători... cu acești perfizi... hi-hi-hi... CASIERUL: Domnule, eu, când eram mic, am pățit-o. (Îi șoptește ceva imperceptibil la ureche ȘEFULUI GĂRII) Da, e cât se poate de adevărat. (Alte șoapte imperceptibile.) (Izbucnesc cu toții într-un râs isteric, deși numai ȘEFUL GĂRII a auzit cuvintele CASIERULUI; pe aceste râsete dispar în spatele ușilor; din când în când, fețele lor schimonosite de râs apar la geamuri și în spatele ușilor întredeschise; încep să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe toată întinderea pustie, de câte un firav alo! Câte nu sunt legate prin asemenea fire, văzute sau nevăzute, îngropate sub pământ și pe sub oceane, răsucite prin văzduh sau zdrăngănind prin ionosferă unde dau ture uriașele ceaune gata să amplifice șoapta cea mai perfidă și să difuzeze poruncile vremii până hăt! Cine știe unde! Întreg pământul poate fi închipuit precum un ghem de fire de toate culorile prin care călătorește înmulțită și împărțită de milioane de ori cu ea însăși și la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
vibreze. ─ Și eu am citit ceva care seamănă cu povestea asta. Ceva din Chaucer, care se cheamă Casa faimei. E un templu suspendat în văzduh, frunzișul murmură necontenit printre pilaștri și pe frontoane, iar înăuntru se păstrează pentru vecie fiecare șoaptă, fiecare cuvânt, fiecare discurs, fiecare geamăt care-a scăpat vreodată de pe buzele unei ființe omenești. Și-atunci ar trebui să ne recunoaștem unii pe alții, nu? După vorbă? Poate, zice Sandu. Cred că și pe la voi se spune că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
timp bolnavul recalcitrant, flancat de cei doi, le coboară. Ceilalți pacienți răsuflă ușurați. Numai unul dintre ei, un lungan rulat ca un trabuc într-un trenci soios, purtând niște ochelari imenși în rame negre de baga, rostește moale, aproape în șoaptă: Avea dreptate omu’, stă-ăm aici de două ore... Și se pornește pe o tuse adâncă și nesănătoasă. O femeie cu un copil îl apostrofează. Da’ du-te dom’le mai încolo când te-apucă! Câtă nesimțire! Nu se poate măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
alocuri datorită cărnii îmbelșugate. Cât e de ciudat, cât de ciudat, se gândește, și gândul îl umple de o melancolie dulce-amăruie exact ca vișinata din clondir. Ele există deja și totuși nu există, spune el. Într-adevăr, încuviințează femeia în șoaptă. Sunt pregătite dintru vecie, sunt rânduite în fiecare an și totuși de fiecare dată trebuie așteptate, conjurate chiar, continuă Pascal. Dacă sunt rânduite, nimic nu le poate împiedica să apară. Dacă nu, nimic nu le poate sili, oftează femeia. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
V-am văzut deja ziarul, i-am spus. — Nu... nu e vorba de ziar, preciză el. O surpriză și mai mare. În clipa aceea părintele Keeley și Vice-Bundesfuehrer-ul Krapptauer își făcură apariția pe scări, respirând și numărând până la douăzeci în șoapte sacadate. O surpriză și mai mare? m-am mirat eu, pregătindu-mă să-l pun la punct cu atâta virulență, încât în vecii vecilor să nu mă mai considere pe mine de teapa lui. Femeia pe care-am adus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]