6,323 matches
-
Cîte pagini am scris de cînd sînt împreună cu Livia? ce întrebare! Stau împreună cu ea pentru că mi-e dragă, pentru că ne înțelegem, văd în ea pe viitoarea mea soție, nicidecum o coautoare la ceea ce voi mai scrie. Întrebarea mi se pare absurdă, răspund. Absurdă?! se miră Cristina. Dacă e absurdă, de ce ai tresărit așa?!... Mă măsoară îndelung cu privirea o privire senină, clară, fără urmă de ironie, fără acea persiflare pe care am descoperit-o în atîtea alte priviri cînd a venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am scris de cînd sînt împreună cu Livia? ce întrebare! Stau împreună cu ea pentru că mi-e dragă, pentru că ne înțelegem, văd în ea pe viitoarea mea soție, nicidecum o coautoare la ceea ce voi mai scrie. Întrebarea mi se pare absurdă, răspund. Absurdă?! se miră Cristina. Dacă e absurdă, de ce ai tresărit așa?!... Mă măsoară îndelung cu privirea o privire senină, clară, fără urmă de ironie, fără acea persiflare pe care am descoperit-o în atîtea alte priviri cînd a venit vorba de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Livia? ce întrebare! Stau împreună cu ea pentru că mi-e dragă, pentru că ne înțelegem, văd în ea pe viitoarea mea soție, nicidecum o coautoare la ceea ce voi mai scrie. Întrebarea mi se pare absurdă, răspund. Absurdă?! se miră Cristina. Dacă e absurdă, de ce ai tresărit așa?!... Mă măsoară îndelung cu privirea o privire senină, clară, fără urmă de ironie, fără acea persiflare pe care am descoperit-o în atîtea alte priviri cînd a venit vorba de literatură. Chiar oameni de la care mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
toată cetatea. „Iară când cel ce târa pe suntul a ajuns Între locuințele jidovilor [În original, iudeiskaia jilișcia], chiuiau jidovii, Întorcându-și fețele și cu cele ce se aflau În mâinile lor aruncau asupra suntului, producând chicote fără de rânduială și absurde. Iară unul dintre ei, alergând În casă și scoțând o sabie, a ajuns pe suntul și Îndată i-a tăiat cinstitul lui cap și așa, deslegând și restul trupului, l-au lăsat la un loc cu capul, zăcând disprețuit și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
asta nu numai pentru că viața lui Isus a reprezentat modelul suprem al vieții sfântului creștin, dar și din cauză că - pentru mentalitatea creștină - evreul deicid a fost modelul evreului hagiocid. Imaginea „jidovilor” batjocorindu-l pe Sfântul Ioan („producând chicote fără rânduială și absurde”, la Grigore Țamblac, sau „striga jidovii cu râsuri și cu ocară pe svântu. [...] Râsuri și hihote făcea”, la Varlaam, sau „râsuri, hohote făcea”, la Picu Pătruț) este preluată din cunoscutele episoade evanghelice În care evreii Îl batjocoresc pe Isus : „Iar
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și din Împrejurimi, incitate În prealabil, și nu cele din Dubăsari, au năvălit Înarmate În cartierele evreiești. Îngrijorat de cursul evenimentelor, marele rabin al comunității evreiești din Chișinău a cerut episcopului creștin ortodox să nege În mod public această știre absurdă. Dar „acest Înalt preot - scria un ziarist rus, la 1 iunie 1903, Într-un articol intitulat «Masacrul evreilor din Chișinău» - a declarat public că el Însuși crede În povestea că evreii folosesc sânge de creștin În scopuri rituale” <endnote id
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
dintre care cele mai multe <endnote id="(410)"/> au fost grecești <endnote id="(416, II, p. 150)"/>. „În zilele de Paști și adesea ori În alte zile de sărbătoare creștină - scria Elias Schwarzfeld În 1897 -, [grecii din Galați] plăzmuiau petreceri pe cât de absurde, pe atât de primejdioase. Norodul fanatizat și Întețit Întocmia câte o păpușă de paie sau de lemn, cu chip de evreu, o Îmbrăca cu haine evreiești și o expunea pe vârful vreunui catarg, chiotind și făcând zgomot În jurul ei ; altă
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Problema evreiască (1933-1944), partea Întâi, vol. I și II, traducere de Carol Bines, Editura Hasefer, București, 2001. 694. Pentru scriitorul român Al. Brătescu-Voinești, evreii ar fi din fire „paraziți periculoși” și Încercarea de a le schimba caracterul este inutilă și absurdă, ca „Încercarea de a face ploșnițele vegetariene” (Huliganism, București, 1938, p. 178 ; cf. 693, p. 149). 695. Dr. Nicolae Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria, Editura Antet XX Press, București, 2001 (prima ediție, 1913). 696. Marta Petreu, Ionescu În țara
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
noi la catedră la fel (10 ore pe săptămînă numai acolo, iar completare, pînă la 6, la bibliotecă, cu o indicare a locului). Eu procedez ca și înainte, și lucrez, lucrez, mai ales noaptea. Trebuie, dar nu știu cum, să respingem lucrurile absurde. Poate lucrînd mai bine și scriind și mai bine căci atunci „criticii orali” turbă. Nuța trimite salutări doamnei Ani, iar Lăcrămioara, în vervă artistică, îi oferă un desen. Vă doresc sănătate și noroc. Mihai P.S. Îți trimit parafată delegația „Fără
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
ediția festivă a periodicului „Rulmentul”. Astfel, au fost scoase următoarele lucrări: „a) Poezia <<CÎntec pentru Penelopa>> de P. Stoian pentru pesimismul ei profund; b) Poezia <<Speranța>> de Gheorghe Huzum deoarece exprimă dorul autorului de evaziune În alte lumi; c) Proza absurdă <<Nu mai am idee>> de Coca Andronache, Întrucît exprimă un gol total cerebral al autoarei”. Cu una, cu alta, Țanea o declarase pe biata tovarășă nebună de legat. c.i. Noi sîntem „multilaterali”, nu „desăvîrșiți”! „Nota de sesizări” cu caracter
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
nu îmi adunasem curajul să o întreb de ce. Mai curios, observasem cum în compania ei începea să mă apuce o durere subtilă de cap care trecea după ce ne despărțeam. Încercasem să-mi demonstrez că mă înșel și ideea este complet absurdă dar un ghimpe rămăsese, ascuns undeva departe. Oricum, călătoria Grazynei în Iquitos a avut drept scop găsirea unui tratament la problema care îi consuma fiecare moment din viață și se pare că în ceremonia cu Jorge a trecut chiar printr-
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
se văd nicăieri în Marie Antoinette), dar e clar că viața ei putea să ofere unui film multe lucruri mai interesante. După mine, viața ei e un subiect ideal de comedie crudă (la 14 ani ești băgată într-o lume absurdă și închisă, timp de aproape 20 de ani n-ai nimic de făcut decît să-ți cumperi haine și la un moment dat vin niște supărați și-ți taie capul), iar filmul lui Coppola nu e nici pe departe destul de
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
-l ierte pe marele șef pentru toate păcatele lui în secunda în care acesta le spune că, de fapt, și el e la ordinele unui șef mai mare, dar nu-i nimic, se poate spune că filmul e o comedie absurdă ; e cu atît mai aiurea ca angajații să-l ierte la fel de ușor și pe colegul lor cel diabolic, dar probabil că momentul e o parodie la finalurile fericite ale sitcomurilor americane. întrebarea e cît de comice sînt toate acestea. Răspunsul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
făceau odată, cu un mare bal și cu un mare război și cu mari întinderi de pămînt peste care sînt mînate cirezi de vite, făcută de un om care vede tropii și convențiile vechilor epopei cu un simț modern al absurdului, dar care, în același timp, vede în ele singurul limbaj adecvat pentru epopee și speră să ajungă la sublimitatea de dincolo de absurd. Cum ? Multiplicînd poncifele (pe principiul enunțat de Umberto Eco în eseul său despre Casablanca : Două clișee puse unul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
tip totalitar, fenomen descris cu acuitate de George Orwell în românul "1984". Adaptarea permanentă a trecutului la linia partidului din prezent, operațiune întreprinsă de funcționarii umbrelor, dintr-un suprarealist minister al adevărului orwellian, a avut, între altele, și acea consecință absurdă, trăită însă pe viu de cetățenii statelor comuniste ale Europei de Est: biografiile liderilor comuniști erau rescrise permanent, în birourile secției "cadre" a partidului, atât în cursul vieții, cât și după moartea acestora. Rude incomode, inclusiv cele de gradul întâi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
M.: Erați un Divizion cât un Regiment. S. B.: Și mai era Bateria a IV-a, al cărei comandant era locotenent-major Florea, cel care avea un ochi de sticlă. Îl poreclea lumea "Coco". Era un tip ciudat tare, cel mai absurd ofițer, dar știți până când? Până în ziua în care a fost făcut căpitan. Din momentul acela s-a schimbat. Probabil avea niște frustrări. M. M.: Avea, avea frustrări, credea că n-o să ajungă. S. B.: Mai ales atunci când era ofițer de
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
extins. Într-un context mai larg, Nicolae Manolescu respinge „lectura esopică și polemică a comediilor prin prisma experienței noastre istorice din comunism” , ca lectură deformatoare și străină de natura operei caragialiene, lectură inițiată în anii ’60 sub semnul tea- trului absurdului al lui Eugen Ionescu. În aceiași termeni se referă și Mircea Muthu la excesele „actualizărilor” într-un inter- viu acordat lui Constantin Coroiu și consemnat în Adevărul literar și artistic. Un al doilea tip de utilizator este acela care a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
întreg repertoriu eticist care circumscrie o vulgată a ceea ce înseamnă „Caragiale - contemporanul nostru”. Am putea constitui un manual al utilizatorului mediu, în special cel care face jurnalism, al acestei vulgate revelatoare : Caragiale (omul și opera) turnesol al oricărei situații picant- absurde din lumea „de azi”. Tot în vulgata „Caragiale - contempora- nul nostru” intră și dihotomia între un Caragiale maestru al superficiilor, lejer, surâzător, frivol și unul abisal recupe- rat din câteva momente „paradoxale” și din drama Năpasta, situație, de altfel, deconstruită
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sau nu, și îl metabolizează. Ștefan Cazimir, spre exemplu, face parte din prima categorie identificată de Dan C. Mihăilescu, refuzând din start teoriile care eviden- țiază „caracterul excesiv al operei lui Caragiale : inițial în sensul criticii sociale, ulterior în direcția absurdului”. și polarizarea operei între ricanările blânde ale gogolianismului și cruzimile absurdismului ionescian. „Dar esența și valoa- rea lui Caragiale se cer măsurate cu un etalon propriu, iar identificarea acestuia în viziunea «excesivă» o consider înșelătoare. Din faptul că autorul și-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
caragialesc”, „caragialian” impunând un anu- mit de tipar mental, o anumită morfologie, un anumit limbaj, o anumită stilistică, și în cele din urmă un anumit profil identitar, Horia-Roman Patapievici aducând în dis- cuție chiar „o identitate de tip Caragiale”. Marca absurdului nu este aici una kafkiană, ci caragia- liană, însă cele două atribute merită privite prin comparație, deși sunt atâtea lucruri care separă cadrul de referință al celor doi scriitori. Ce are în comun o situație kafkiană cu una caragialescă ? Suntem
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
deta- liul care amplifică oroarea. „Dar amănuntele ! (s.n.) Dacă nu s-ar fi găsit prădată, s-ar fi crezut că a fost o cruntă răzbunare, sau fapta nebuniei religioase. În anecdotele despre sectarii iluminați, se povestesc câteodată executări de așa absurdă sălbăticie.” Aceste detaliu este mărit sub același efect de lupă al lui „simț enorm și văz monstruos”. Monstruozitatea actului criminal este transferată deta- liului, dar crima ca atare este circumscrisă unei forme de ritualitate care implică victime sacrificiale în cadrul anu-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
poate edifica asupra deformării care survine la lectură dintr-un exces de intepretare, exces pe care acest propriu metabolic al operei lui Caragiale îl încurajează din plin. Analizând opera lui Caragiale în ceea ce consideră a fi un context afin, teatrul absurdului al lui Eugen Ionescu, Alexandru Paleologu realizează o serie de contaminări semnificative și deformatoare totodată adop- tând optica dramaturgului exilat la Paris. „Dar nu e Chiriac un rinocer avant la lettre ? Și Corioloan Drăgănescu ? N-au această vocație Cațavencu, Tipătescu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
refuză accesul la metafizică, împiedică istorioara sa să devină un exemplum, blochează accesul la lirism și elegiac, și ne oferă un non-sens, o farsă. Sunt aici premizele literaturii moderne acolo unde sensul dis- pare pentru a face loc nonsensului sau absurdului. Omul nou al secolului care vine nu îi va mai fi rușine de non-sens, ci îl va cultiva cu obstinație, până la delir și oroare, de la avangardiști la misticii revoluționari. Acest trucaj literar este însă evocat într-un alt text care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de oximoron ontologic. Și nu doar Lache și Mache, ci și Farfu- ridi și Brânzovenescu, Leonida și Efimița sau confundabilii amici și Mitici, apar câte doi. Această degeminare a per- sonajului, simptomatică la Caragiale, o vom regăsi în tea- trul absurdului la Eugen Ionescu ăBătrânul și Bătrâna în Scauneleă, la Becket ăVladimir și Estragon sau Lucky și Pozzo în Așteptându‑l pe Godotă cu obstinația pentru meca- nisme maniacal-ludice transferate limbajului. Reîntorcân- du-ne la Caragiale, inversiunea figurilor este esențială, chiasmul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
regăsește gata pățit, gata spus, gata gândit în textele magistrului” Printr-un decupaj recognoscibil la nivelul unei vulgate avem în dotare un bagaj de efecte și replici caragialești utilizate asemeni unor chei de lectură pentru diferite situații comice sau exasperant absurde. O parte din opera scriitorului, o serie de clișee, funcționează ca interpretant într-un spectru contextual larg. Atât de puternic funcționează prestigiul clișeului caragialian încât el autorizează uneori și colocvia- litatea și antilirismul poeziei optzeciste la un poet precum Ion
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]