67,494 matches
-
rupt și ars toate fotografiile lui sau cele în care eram împreună. Nu mă întrebați de ce pentru că voi nu aveți sentimente, sunteți reci, programați, niște executanți, uneori obraznici. După o mică pauză: Am ars toate fotografiile pentru că vroiam să-mi amintesc de el doar în sufletul meu. Robo: Mormăntul? Ela: A fost incinerat pentru a nu mai prelungi agonia vizitelor la cimitir. în fiecare seară cănd mă rog Divinității, îl rog să aibă grijă de sufletul lui care sigur se află
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
ar putea exista viață pe sau în Soare? Mare animație în sală. Evelin: Soarele nu-i Iadul sub presiunea smoalei fierbinți. Este un glob de foc care ucide tot ce ar încerca să treacă din greșeală pe lăngă el. Să amintim de razele ultraviolete, care ajunse pe Pămănt în cantități mari, după frecventele erupții ale Soarelui, căt sunt de dăunătoare pentru om. Ca să nu mai amintim de subțierea stratului de ozon de la poli și că razele ultraviolete devin din ce în ce mai periculoase pentru
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
foc care ucide tot ce ar încerca să treacă din greșeală pe lăngă el. Să amintim de razele ultraviolete, care ajunse pe Pămănt în cantități mari, după frecventele erupții ale Soarelui, căt sunt de dăunătoare pentru om. Ca să nu mai amintim de subțierea stratului de ozon de la poli și că razele ultraviolete devin din ce în ce mai periculoase pentru sănătatea omului. Se spune că vremea Cosmică depinde de Soare că prin exploziile permanente de la suprafață și eliberarea de raze ultraviolete în explozii tot mai
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
a transformat în om. Dar și astăzi maimuțele sparg semințe, de ce nu devin oameni? Darwin îi smulge ziarul din mână, privește îndelung și cu indignare: Dobitocii, distrug o teorie cu o maimuță care sparge semințe?! Evelin: Cu voia dumneavoastră, vă amintesc că cele trei mari continente au avut o floră și o faună specifică. Tărziu ceaiul, cartoful, lamăia, elefantul, cămila, papagalul și maimuța au ajuns pe alte continente aduse de omul alb, în special, cănd au început marile descoperiri de peste mări
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
Centrul Spațial; promit că am să vă susțin teoria evoluției și selecției naturale. Dacă doriți, vă clonez și participați la conferințe. Darwin: Mulțumesc! Mă mulțumesc cu plimbarea prin oraș. Spuneai de „Nabuco”, corul sclavilor?! Gusturi de nemuritor... Evelin (trist): îmi amintește de milioanele de ani căt am fost sclav. Darwin: și în Cosmos sunt sclavi?! Domnule, dar dumneata ești o mare surpriză: extraterestru, nemuritor, fost sclav, ai invadat Pămăntul cu semințele de viață într un experiment de trei milioane de ani
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
fi distrusă și omul va avea de suferit din cauza temperaturilor foarte mari care ar putea să modifice specia umană din punct de vedere genetic. Dar în sens pozitiv, susțin alți oameni de S.F. Pentru că tot suntem la capitolul „Apocalipsă”, să amintim că de curănd un mare și important Centru de studiu a spațiului Cosmic a comunicat că sunt cam 1.000 de asteroizi în apropierea Pămăntului, unii de mari dimensiuni care ar putea provoca daune catastrofale în cazul unui impact cu
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
așez aici și cu privirea țintă Eu îmi închipui nesfârșite spații Și supraomenești tăceri Și-o pace-atâta de profundă, Că inima aproape se-nspăimântă. Și-apoi când vântul freamătă prin ramuri Nemărginita liniște-o aseamăn Cu acest glas; și-mi amintesc vecia Și timpii duși și timpul cel de azi, Cel viu, și cântul său. În necuprins Se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare Să naufragiez în vasta mare... În felul acesta, totul devine înalta bucurie a "naufragiului", a absorbției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suprema valoare, astfel încât, cultura elenă trebuie receptată în termeni de etică unită cu frumosul, baza și năzuința întregii ei gândiri și înfăptuiri. "Cunoaște-te pe tine și vei cunoaște pe zei" exprimă conștiința unității cosmice, cer-pământ. Pe de altă parte, amintim expresia cosmicității în artă: secțiunea divină sau proporțiile de aur, care realiza o formulă ideală a armoniei materiale în arhitectură, sculptură, ceramică. Prin această formulă, frumosul a devenit sublima înfăptuire, neîntrecută ulterior, a grecilor antici. Frumosul devine logosul ideal al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spiritului. Ea ne pune în prezența celei mai înalte ființări a noastră și a lumii. Pierderea sentimentului și a răspunderii cosmice constituie una din dramele culturii actuale. Stare poetică și deschidere vizionară Poezia noastră populară se desfășoară pe coordonate cosmice. Amintim doar că Luceafărul a fost inspirat de un poem din folclor. Cosmicul, cu aspectele sale complexe, apare cel mai evident în Miorița. Orizontul în care are loc balada nu se limitează la priveliștea edenică din primul distih ("Pe-un picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetică este nemărginit, ci pentru că această trăire este văzută la scară și în iradiere universală. Gândirea pe marile coordonate reiese în primul rând din forța de demiurg cu care poetul domină dimensiunile și problematica majoră a existenței. Este suficient să amintim în acest sens măiestria cu care sunt plasticizate geneza și stingerea lumilor din Scrisoarea I, sau iradierile nemărginite din Luceafărul. Este ciudat și ține de mania asociațiilor erudite sonore, faptul că s-a căutat peste hotare originea viziunii spațiale infinite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sau dureroase cutremură rodiniana Poartă a Infernului, în arta lui Brâncuși retrăim Ziua Dintâi a formelor originare, a Începuturilor. De cealaltă parte a lumii, statuile lui Buddha ne insuflă pacea nirvanică a unei a treia stări, dincolo de ființă și neființă. Amintim acea "lacrimă de pe obrazul veșniciei", cum a denumit Rabindranath Tagore templul iubirii Taj Mahal de la Agra, India, replică sublimată a efervescențelor erotice de pe pereții exteriori ai diverselor temple hinduse, iar pe de altă parte, seninătatea solemnă, augustă pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
parte, Wittgenstein afirmă, pe drept cuvânt, că sistemele filozofice euro-occidentale ulteriore antichității nu sunt decât "note de subsol" la Dialogurile platoniciene. Deci, la gândirea presocratică. Prin urmare, din poezie s-a născut filozofia occidentală, la fel și cea indiană. Și amintim că tot din poezie, sub forma ei cea mai pură, s-a născut și filozofia morții din balada Mioriței, în viziune unică pe plan universal: moartea ca hierofanie feerică a omului cu întreaga natură, începând cu "gura de rai" de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
precum Pindar, Hölderlin, Eminescu. Iar sacrul însemnează elanul ascensional către divin, către o translume cerească a preacuratului și a veșniciei. O patrie și o divinitate care se află în cerul inimii noastre. Acesta este sensul marii poezii. Precum am mai amintit, sumerienii, popor misterios, risipit finalmente pe o mare arie geografică (pare-se, până în Scoția), au avut o viziune profund pesimistă despre sensul vieții omenești. Mărturie epopeea Ghilgameș, care întrunește ideea ratării de către erou a nemurii printr-o eroare minoră, prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neliniști, de spaime, demascând nonvaloarea vieții, a dragostei, a gândului, a faptei. Cartea începe cu neliniștea de urât, de plictis, acest "monstru delicat", mai de neînfrânt decât "prostia, eroarea, păcatul sau zgârcenia" și continuă cu un evantai inepuizabil, din care amintim neliniștea căutării mereu a ceva nou: "Plonger au fond du gouffre, Enfer ou Ciel, qu'importe ?/ Au fond de l'Inconnu pour trouver du nouveau!"; neliniștea prăbușirii în neant: "Avalanche, où veux-tu m'emporter dans ta chute?"; neliniștea indusă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fond du gouffre, Enfer ou Ciel, qu'importe ?/ Au fond de l'Inconnu pour trouver du nouveau!"; neliniștea prăbușirii în neant: "Avalanche, où veux-tu m'emporter dans ta chute?"; neliniștea indusă de orologiu, acest zeu sinistru, impasibil, care șoptește neîncetat: "Amintește-ți, abisului îi este mereu sete, clepsidra se golește/ În curând va suna ora când divinul Hazard/ Sau augusta Virtute, soața ta încă virgină / Și până și Remușcarea toți îți vor spune: "Mori, laș bătrân ! E prea târziu!" Poetul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cererii de a-și pierde nemurirea, neliniștea Demiurgului de a-și pierde statutul de increat, neliniștea astrului întemnițat în anistoricitate eternă. O undă de neliniște cuprinde și pe cei doi fericiți fugari și care cer binecuvântarea luceafărului, iar acesta le amintește condiția norocului plătit cu perisabilitate. Neliniștea decăderii și apunerii străbate civilizațiile din Memento mori, încheiată cu marea neliniște "Poate că în văi de haos ne-am pierdut de mult... de mult", din moment ce astăzi trăim apusul zeilor și a marilor idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sufletul oamenilor mari decât libertatea. Cassius Longinus Cvadratura cercului constituie o celebră problemă de geometrie venind din antichitate și care, așa cum au demonstrat grecii, iar la moderni Ferdinand Lindemann, rămâne irezolvabilă, datorită faptului că intervin numere matematice ne-algebrice, transcendente. Amintim că și Eminescu (ms.2255, f.362) a vorbit de "cvadratura cercului ca ecuație socială" de asemenea irezolvabilă, figurată printr-un desen: omul prins într-un vârtej, "un baraj cu ecluză", cum a observat distinsul eminescolog George Munteanu. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care, trebuie să aibă o desăvârșită logică internă, coerența să fie perfectă precum a unui cerc. Iar prozodia, asemenea pătratului din geometrie, trebuie să rezolva la modul ideal armonia care face perceptibilă ideea poetică: figuri de stil, ritm, măsură, rimă. Amintim de asemenea formele prozodice fixe: sonetul, terțina, rondelul, glossa, catrenul, robaiyatul persan, gazelul, monorima, pentagrama. Și acum apare paradoxul: în condițiile în care cele două componente gândul orfic și structura prozodică conlucrează armonios, poemul dobândește capacitatea de dezvolta o a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un dincolo, care fuge mereu și mereu dinaintea legendarelor păsări. Este cu totul uimitor acest poem, care dezvoltă aceeași idee a imposibilității de a atinge o finalitate onto-axiologică la un poet hindus, a cărui filozofie reflectă prin excelență echilibrul uman-divin. Amintim deschiderea către eternul neînțeles al marilor creații, evocată de Eminescu în acea bijuterie prozodică Dintre sute de catarge: Nențeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile, Zboară veșnic îngânându-l Valurile, vânturile. În poezia Peste vârfuri, ideea poetică a eliberării în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
muzical: ...Dar cel având visarea soră, Mâhnită-i doarme o mandoră Cu-adâncul neant muzical. Încât numai din sânul său La geam deschis spre ideal Noi ne-am putea naște din nou. Gérard de Nerval, în sonetul Versuri aurite, după ce amintește viziunea lui Pitagora, conform căruia, în ciuda geometrismului riguros universal, "totul este simțire" încheie cu versul "Sub scoarța unei pietre se-nvoaltă-un spirit pur." Aceasta este menirea supremă a poeziei: să-l smulgă pe om din cercul multiplicat la nesfârșit al finitudinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
s-a spart cu sunetu-odat'. În arta vizuală, tablourile lui Vermeer ilustrează perfect nașterea magică a inefabilului cel mai decantat din geometria cea mai implacabilă, simbol suprem fiind perla o hotărnicire perfectă infinit depășită prin iradierea luminoasă. Și să ne amintim cum în tablourile lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa del Giocondo și mai cu seamă îngerul din tabloul Fecioara printre stânci de la National Gallery din Londra arta cea mai desăvârșită emană cea mai transfigurată și misterioasă spiritualitate, cel mai pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
bucurie eternă, o viață de suferințe și nădejdi. Noaptea lui Michelangelo, de la muzeul din Florența, roagă pe cei care trec pe lângă ea să vorbească în șoaptă, pentru că nu vrea să fie trezită și să vadă durerile și răul din cetate. Amintim și tragicul din creațiile lui Auguste Rodin, precum grupul Burghezii din Calais și fascinanta Danaida, prăbușită. În pictură, absurdul uman, sub cele mai diverse manifestări, a fost relevat mai ales de triada: Jeronymus Bosch (Grădina plăcerilor, Judecata de apoi), Peeter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care înoată în mlaștină" de care vorbea Eminescu. Începe proza antipoetică fragmentată pe verticală, se dezlănțuie delirul cuvintelor prețioase care sună a gol, iese în piața mare o puzderie de împărați ai lui Andersen, care practică manelizarea până la pornografia versificată. Amintesc că Eminescu a vorbit de mult profetic, cel dintâi, în scrierile sale politice, despre pornocrație. O culminație a absurdului este să crezi că amestecând cuvintele dicționarului într-o pălărie și apoi, scoțând la întâmplare unul câte unul, ai produs o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
at fi existat. Poezia este piatra filozofală a omului. Are magia de a ne vindeca de sclavia stihiilor și a deschide calea spre libertatea radicală. Căci dacă filozofia vorbește despre ființare, poezia este ființare; filozofia speculează despre libertate, poezia eliberează. Amintim cuvântul lui Hafiz: "Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Tu zboruri fără număr să afli-n cartea mea." În ce privește raportul dintre poezie și filozofie, Dante afirma: "poezia este demnitatea filozofiei". Or acest lucru îl știau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pentru a defini spațiul necunoscut și momentul în care are loc epifania, autogeneza operei de artă, eliberându-se din posibil, spațiu pe care îl asimilează acelui Nirgends ohne Nicht din a opta Elegia duineză a lui Rilke, "Niciundele fără nimic", amintit mai sus. Cuprins Poezia a treia stare 5 Poezia orfică 12 Fenomenologia creației poetice 23 Mărturii 23 Creatorul primește fulgerul 28 Mecanismul dicteului 31 Ochiul transcendental 34 Poezie și filozofie 45 Fenomenologia receptării poeziei 51 Armonia‚ condiția ontologică a lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]