6,038 matches
-
Cam aceasta ar fi tema excelentei piese al lui Constantin Popa, deși, la o "răsfoire" mai atentă, există în ea o pluralitate de subteme ce fac din textul în discuție unul foarte ofertant pentru regizor. "Gheorghe Popescu" mai vorbește despre bătrînețe, despre ce li se întîmplă actorilor după pensionare (foarte "la zi" chestiunea aceasta), despre prietenie, despre singurătate, despre neputința de a rosti adevărul pînă la ultima lui literă, pînă la ultimele lui consecințe, despre amintire ca spațiu locuibil al celor
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mai mare..., ci o clinică de mare chirurgie... și se operează pe suflet... și doare... Cine rezistă, bine..., cine nu, nu... Foarte bine!" Să-și cumpere o oglinjoară, să se uite în ea... și să trăiască fericit pînă a adînci bătrînețe... Gh. P. unu: Dom' doctor Gh. Popescu, eu nu mai vreau să fiu Gh. Popescu... Vă rog să mă operați de Gh. Popescu... Gh. P. doi: Ușor de zis... Pentru că operația asta se face fără anestezie... Gh. P. unu: Îmi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
retrouve Dieu/Au solarium,/Il a de beaux yeux,/Il mange des pommes.// Où il habite?/(Poil à la bite!)/ Au paradis/ (Poli au zizi!)” (p. 139) Femeia este cea mai dezavantajată de o moarte care se anunță devreme, odată cu bătrânețea. Iată-l pe Bruno confesându-se despre prima soție pe care o părăsește din această cauză: “Ma BCBG protestante aux gros seins...[...] Plus tard, ses seins sont tombés, et notre mariage s’est cassé la gueule lui aussi” (p. 212
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
aceea „noi” femiele nici nu trebuie să le cerem „fidelitate”, ar fi ca și cum „ne-am” obliga odraslele să nu ne părăsească toată viața), au umeri lați, sînt puternici, misterioși, rezervați, nomoteți dar naivi totuși („tatăl”, dispensator de limbaj dar, spre bătrînețe, dotat cu o energie infantilă cheltuită În final Într-o nouă căsătorie, la vîrsta de 65-70 de ani), obiecte sexuale atunci cînd Ea are nevoie doar de asta, pradă disperării (naratoarea Își pierde primul copil, un băiat, mort la două
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
enrhume (Când mor fac guturai, 1987), povestea unui personaj parabolic, bătrânul domn Théo (numele nu este ales la Întâmplare), care-și contemplă cu un umor sapiențial, ceea ce nu-l Împiedică de a fi totodată absurd, agonia: “N-am murit de bătrânețe, de-acum ce accident grav mi se mai poate Întâmpla... Poate doar piaptănul să-mi mai simtă lipsa. Sunt prea bătrân ca să mor, trebuie să-mi mai crească vreun dinte?” (Mourir m’enrhume, Paris, Minuit, 1987). Este o carte În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nostalgic, stilul limpede, eterat, toate aceste trăsături amintindu-l pe Cinghiz Aitmatov. Condiția scriitorului s-ar reduce de fapt, sugerează autorul, la aceea a individului exilat dintr-o patrie a originii aflată dincolo de puterea istoriei, un tărîm al “tinereții fără bătrînețe”, singurul În care cuvintele sunt capabile de a rosti adevărul: “...de aici sau de aiurea nu voi mai putea regăsi drumul mongol, nu mă voi putea exila decît În minciună, aceasta este probabil lecția, În loc de a divaga fudul despre aici
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
magnetice; o moarte organică a lucrurilor cutremură lumea, semnalând căderea în vid. Lumea trăiește spaima morții și a crimei: "veți cădea în genunchi/ surâzând suav și gândindu-vă la pumnalele/ veșnic ascunse sub haină și veșnic în gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna/ de gheață, și Necunoscutul bate/ încet din clopot" ("Rond"). Peste tot
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
descriptiv și retoric,iar unele încercări ale sale merg spre un suprarealism cuminte: Pluteau vânturi pustii/ și ziua pleca amantă bolnavă/ Tramvaiul fantomă plimbând/ Iepuri de casă". "Poeții de douăzeci de ani", subintitulat "Covor românesc",reînvie simbolic motivul tinereții fără bătrânețe: "Bună dimineața Românie!/ Azi bunul tău fiu, Ion prenume Ion/ vorbește din neamul neamurilor lui/ Pentru toată tăcerea și pentru vorbele/ Niciodată destule pe care poeții/ Le-au rupt din cămășile lor/ și le-au lipit pe ziduri." Poeții de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cărțile populare, istoria națională, folclorul de copii, sperând să creeze o nouă mitologie și să îmbogățească substanțial limbajul poetic. Cezar Baltag, prin fantastica sa călătorie spre începutul existenței și spre sfârșitul ei, demonstrează că "Țărmul rămâne zadarnic" și "Tinerețea fără bătrânețe" este doar un pretext pentru a ne vorbi de taina nașterii și a morții. Ștefan Augustin Doinaș crede în unicitatea faptelor pe care le va cânta în "lirica" baladă în care totul se desfășoară după un anumit ceremonial princiar, e
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o muzică barbiană: "Desprinși din cântecul-inel,/ Văzduh și ape împânziră/ Suavii zei pe care el/ Aievea îi isca din liră". "Odihnă în țipăt" prezintă nașterea ca o ardere. Poetul face o călătorie către începuturile vieții, invocând motivul popular "tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" (Petre Ispirescu). Trecerea de la naștere prin purgatoriul existenței înseamnă un drum lung în cunoaștere, devorat de setea de absolut, până la trecerea din ființă la neființă, care ne-a generat ("O fecioară de țipăt locuiește în soare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Brâncoveanu" și odihna ciobanului revine la versificația cultă, fără să ne mai convingă. Poetul rămâne undeva în exterior, contemplând fapte, date și oameni. Ciclul "Învățăturile lui Neagoe către fiii țării sale" încearcă inefabilul despre suflet și gând, despre tinerețe și bătrânețe, despre moarte: "Tremură viața ființei pentru/ multul ei dor de noapte și poate/ că ziua nu va fi să aducă un hoț cucernic/ de suflete venind din întuneric fără să se audă vreun zgomot". Poate că Marin Tarangul nu și-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sentimentelor, infinitul, vagul, aducerile aminte devin stări afective care rarefiază simțurile, ca în "Tristeți de primăvară": "Și când a fost zi-ntr-adevăr-/ Și-așa avea să rămână -/ mi-am scos cu o mână bătrână/ floarea din păr." Un prematur sentiment al bătrâneții sună ca un gong în versurile poetei și spaima în fața lui este mai puternică decât spaima în fața morții: "Dialogul vântului cu marea" continuă stările afective ale poetei, ea va cânta încă "de dragoste"; astfel, sentimentul devine fluid, înalt: "Din albie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tale peste omături se văd trecând/ Lăsând pe zăpadă două urme albastre/ Ca două urme de sănii." Nina Cassian semnalează fața nevăzută a lucrurilor, specificând, bunăoară, cum vremea, ca un diamant ascuțit, îi brăzdează obrazul și din nou spaima în fața bătrâneții se exteriorizează într-un țipăt: " Nu mai am douăzeci de ani!/ În strigătul acesta,/ Vocea mea leagă spațiile între ele./ Ca săritura unei pantere superbe/ Nu mai am douăzeci de ani!" "Să ne facem daruri" se numește unul din volume
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ecou" ("Mai mult ca plânsul"). Versurile amintesc de Nichita Stănescu, care-și propusese și el să creeze o nouă lume într-o nouă limbă. Ultimul poem din volum, intitulat " Judecata de apoi", cheamă opera la judecată, citând Zoosophia, păzită de bătrânețe și boală, "Cariatida", "Vine iarba", "Cavalerul Trac", venit să aducă lumina marii amiezi. Ion Gheorghe explică într-un grai simplificat icoanele pe sticlă, într-un stil narativ încadrat într-un decor naiv atingând viziunea. Scenele icoanelor sunt compuse cu fantezie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înseamnă sfâșiere, suferință, așa se explică invocarea biblică a răstignirii Domnului. "Ca Isus să-mi las brațele în cuie." Fântâna cu chipuri este și ea un argument în modalitatea de receptare și prelucrare a folclorului, apa fântânii fiind "tinerețea fără bătrânețe și viață fără de moarte", apa vie: Lanțul palid al fântânii se coboară,/ Lanțul roșu al fântânii scrise în adânc/ peste tot atât albastru curge-n seară,/ Că îmi vine să m-așez lângă fântâna și să plâng." Este un loc
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în bună măsură la baza lor interese egoiste, mare parte moștenite din vremurile (pentru noi nu foarte îndepărtate) lipsite de sisteme de asigurări. * Occidentul nu are curajul (economic) să recunoască responsabilitatea asigurărilor sociale în existența declinului demografic. Deoarece părinții au bătrânețea și boala protejate de asigurări, copiii își pierd funcția socială, păstrând doar izul de nemurire personală pe care-l degajă faptul de a-i avea. Legătura dintre supraviețuirea sistemelor de asigurări sociale și demografie este prea generală pentru a fi
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
îndreptându-se către modul alb-negru. Semn că punctele de contact senzorial și afectiv cu lumea se restrâng odată cu apăsarea adusă de ratarea mută a idealurilor tinereții și concomitent cu transformarea corpului propriu în principalul obiect al atenției noastre. Cred că bătrânețea îmi va aduce cu sine o progresivă despărțire de această lume, astfel încât momentul morții va constitui, în bună măsură, o confirmare oficială a unei stări de fapt. * Ca români ne este specifică raportarea la celălalt predominant în modalitatea invidiei. Ne
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
român și rămân? De parcă numele nostru exprimă prinderea noastră în formele trecutului. * Despre idealuri și ideologie: nimeni nu-și dorește să fi fost inventatorul fermoarului și prea puțini ai becului. Semn că stabilirea criteriilor celebrității păstrează o doză de mister. * Bătrânețea schimbă felul de raportare la viață, trăirea fiind înlocuită de povara ducerii ei. O societate funcționează atunci când membrii ei reușesc să-și proiecteze idealuri eficiente. * Nu putem înțelege că orice am face sfaturile noastre sincere nu vor fi ascultate de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
scrie. Măcar de-aș avea puterea să-i fac pe alții vinovați. Când o carte nu-ți este citită de prieteni înseamnă fie că trebuie să te lași de scris fie că nu ți-ai ales prietenii care trebuie. Înțelepciunea bătrâneții vine din conștientizarea limitelor, mediată de prezența tot mai activă ca limită a propriului corp. Ea aduce cu sine economia vieții personale, eliminând din risipa pe care-o provoacă sentimentul infinității existenței proprii. Tinerețea are față de moarte doar abordări teoretice
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
pe fondul mândriei față de progresul societății. * Românul când începe un lucru are deja o scuză pregătită pentru eventuala nereușită, vina aparținând întotdeauna altuia. Nevoia de ceilalți, ce stă la baza comunității, are posibilitatea de a-i învinovăți drept principal constituent. * Bătrânețea începe atunci când începi să privești cu tot mai multă invidie generațiile ce vin în urma ta. Dacă până atunci aveai privirea ațintită la cei mai în vârstă ca tine, încercând să-ți găsești modelele și cu discreta speranță că vei ajunge
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
dintr-o dată direcția interesului se schimbă către cei al căror singur avantaj îl constituie tinerețea. De fiecare dată e o fugă după viitor: al tău prin tine în primul caz și al tău prin ei în cel de-al doilea. Bătrânețea este în primul rând o stare de spirit; doar că stările spiritului depind de cele ale organismului. Bătrânețea este trecerea subtilă de la speranța mută în ceea ce-o să fim la nostalgia oarbă pentru ceea ce am fost. În aceeași colecție au
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
e o fugă după viitor: al tău prin tine în primul caz și al tău prin ei în cel de-al doilea. Bătrânețea este în primul rând o stare de spirit; doar că stările spiritului depind de cele ale organismului. Bătrânețea este trecerea subtilă de la speranța mută în ceea ce-o să fim la nostalgia oarbă pentru ceea ce am fost. În aceeași colecție au mai apărut (selectiv): • Cioran. Vitalitatea renunțării, Emil Stan • Contemplatorul solitar, Dan Stanca • Convorbiri euharistice (vol. 1), Dorin Popa
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Viața Începe cu aspirații și se termină cu regrete, făcându-ne să oscilăm Între plăcere și durere (N. Zahariaă. Tinerețea, cu care Începe viața, este vârsta iluziilor și a exuberanței. Vârsta adultă este cea a experiențelor stabile și a echilibrului. Bătrânețea este vremea reflecției și a regretelor. Tânărul este cel care privește către viitor. Adultul trăiește În prezent. Bătrânul se Întoarce nostalgic către trecut, meditând asupra binelui și răului, adesea regretând, mai mult sau mai puțin unele dintre experiențele sale de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și profesor universitar, a decis ca la Împlinirea vârstei de 80 de ani să-și Întrerupă viața, considerând, din punct de vedere moral, că este absolut inutil și degradant să aștepte ruina fizică și intelectuală pe care o va aduce bătrânețea. În ultimii zece ani ai vieții sale s-a gândit la acest moment, pe care l-a pregătit minuțios. Etapele acestei pregătiri pot fi urmărite În corespondența pe care G.D. a purtat-o cu un prieten apropiat și pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
curaj spre a pune, În mod civilizat capăt drumului, ci găsesc că trebuie curaj pentru a continua În fața destrămării. În orice caz, acesta a fost punctul meu de vedere cu mulți ani În urmă”. Decembrie, 1983: „Cum o duci cu bătrânețea? A mea este Încă excelentă, cu toate că am Împlinit 78 ani. Nu-i așa că este supărător?”. 7 februarie, 1984: „Tare Îmi este teamă că X s-a prăpădit, căci știam că suferă de inimă, de aceea chiar Îi spusesem din timp
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]