KorAP: Find »[drukola/base=chef & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...227 228 229 ...289 >

7,208 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

-i cu el, nu-l întrebau, nici el nu povestea nimic. Părul îi crescuse lung și rebel. Era singurul semn de neglijență. Se îmbrăca curat, se bărbierea zilnic. Discuta cu oricine, răspundea la întrebări, dar ca într-o transă, fără chef, de parcă ar fi fost drogat. Arăta și mai sigur pe el, o îndârjire vizibilă îl făcea să pară în permanență încordat. Nu-și dădea seama de asta. „Ce-i cu tine?“, l-a întrebat într-o zi verișoara Ilenei Roman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
niște whiskey, ce dracu’! și s-a prefăcut că nu m-aude. Un nasol. Da’ las’ că mă duc din nou săptămâna viitoare c-o prietenă care are un prieten italian, ăla are bani, nu glumă, o să ne facem și cheful, dansăm pe rupte și ne mai și duce acasă cu Masseratti lui, să moară de invidie toate țațele care-or să ne vadă, dac-or să ne vadă la ora aia... Tipa vrea să mergem și la Poiana Brașov. Tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
cărți. Schiem și noi - nu știi? Nu-i nimic, nici eu, dar închiriem acolo schiuri și învățăm într-un ceas, ce mare scofală! Pe urmă acolo mișună de gagii mișto și e plin de străini, băutură, «Kentă, îi tragem un chef pe bune...“ N-a mai văzut-o pe Luchi. Într-altă seară se întorcea acasă din peregrinările întortocheate și fără rost, târziu și obosit. Lângă el ședea în autobuz o femeie blondă, cu un aer trist și pierdut, a privit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mi-e frică“, dar mai departe cuvintele i-au fost înghițite de zgomotul de dincolo de ușă în care cineva împingea cu umărul și lovea cu picioarele. „O să-ți sperie vecinii. Deschide“, a spus iar Andrei Vlădescu. S-a ridicat fără chef, a săltat zăvorul, ușa s-a deschis cu zgomot și în încăpere a năvălit un bărbat între două vârste, gâfâind, de parcă ar fi alergat până atunci, aducând cu el un val de aer rece. S-a oprit câteva clipe nedumerit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
se mărite degrabă și să locuiască undeva singură, cu nimeni altcineva pe cap, simțea că o frige gândul ăsta. Își va cumpăra un câine, cum de mult își dorește, va da petreceri în care se va zbengui cât îi e cheful, fără cicălelile maică-sii, va fi admirată și fericită - dar, Doamne, își zicea, cât de înfiorător de încet trece timpul până la clipele acelea! Dar ar trebui să lămuresc odată lucrurile. Lui Andrei Vlădescu nu-i lipsea imaginația, uneori se lăsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
un program de lucru zilnic, mereu mai mare. Îl îndeplinea și era în el o ușoară uimire. Dormea puțin, dar nu se simțea epuizat. Era convins că de mult nu mai fusese într-o stare atât de bună, cu un chef grozav de lucru. Se simțea ca drogat. În fiecare dimineață fluiera în baie, în vreme ce se bărbierea. Nu mai făcuse asta de mult. Acum fluiera, deși habar n-avea să fluiere, dar melodiile erau în capul lui. Se credea irezistibil. Privea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

el îl interesează de fapt să privească, nu să atingă, și de aceea pentru Thomas principalul beneficiu al postului pe care l-a obținut recent în industria filmului este pretextul oferit de acesta de a merge în studiouri oricând are chef. Astfel poate să asiste la filmarea scenelor care de pe ecran produc doar o excitație inocentă, în schimb, când se desfășoară în realitate, furnizează ocazii ideale de încântare pentru un voyeurist adevărat. Scene în dormitor; scene în baie; scene pe plajă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
nu mă urnesc, spuse bunicul. Îmi place. — Să știți că o să-l chem imediat pe directorul sălii, spuse femeia din spatele nostru. Shirley se trase mai aproape de mine și spuse: Ce-ar fi să rămâi aici în noaptea asta? N-am chef să mi-o petrec singură. Ne-am ține de urât unul celuilalt. Mama mă înșfăcă de subsuori și mă ridică de pe scaun și eu am izbucnit în plâns pentru a doua oară în ziua aceea: parțial de disperare și parțial

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
dar ei n-o băgau în seamă. Kenneth se așeză lângă ea. — Vreau să-ți propun ceva, zise ea. — O? făcu Kenneth. Shirley se trase mai aproape de el spunând: — Ce-ar fi să rămâi aici în noaptea asta? N-am chef să-mi petrec noaptea singură și o să ne ținem de urât unul celuilalt. Când Shirley spuse asta, Kenneth se întoarse spre ea și se aplecă mai mult. Preț de-o clipă, păru că se vor săruta. Îi urmăream. Kenneth se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
apucat să vorbim mare lucru. — Totuși așa este. Râse din nou. — Dar e caraghios. Ai trăit pe o insulă pustie sau ce? — Nu. Aici. Clătină din cap nedumerită. — Cum a fost posibil? Nu știu; pur și simplu n-am avut chef. N-a fost o decizie conștientă sau ceva de genul ăsta, pur și simplu nu s-a ivit ocazia. O să te mire cât de ușor este. Probabil că pe vremuri trebuia să vorbești cu cineva: când ieșeai la cumpărături sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
habar n-am. Hilary nu prea se gândise la asta, luând drept lucru sigur (pe bună dreptate, bineînțeles) că mai curând sau mai târziu îi va pica în poală ceva strălucit și bine plătit. Și pe lângă asta, n-avea nici un chef să le împărtășească acestor oameni aspirațiile ei. Știi, desigur, că Alan e producător, spuse doamna Beamish. Hilary nu știa. Îl categorisise drept contabil la o firmă sau în cel mai bun caz un fel de inginer. Chiar și așa, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-și aștepte rândul; dar de îndată ce mi s-a făcut oferta, n-am ezitat prea mult s-o accept. Perspectiva unui venit regulat era în sine o ispită prea mare, dar în același timp trebuie să recunosc că nu aveam nici un chef să mă apuc să scriu încă un roman. Părea deci un aranjament ideal. Am cumpărat apartamentul din Battersea (pe atunci zona cu locuințele erau mai ieftine) și m-am pus pe treabă cu oarece entuziasm. Stimulat de o activitate total

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
rea, dar nu știu cum de aveau nerușinarea să spună că e „nouă“, când datorau în mare parte conceptul mărcii Ripple. Asta părea însă mai solidă, mai groasă și mai consistentă. Mai cumpărasem și un pachet de Maltesers, dar n-am avut chef să-l desfac. Abia așteptam vizita la Peacock Press, parțial dintr-un motiv care va părea poate prostesc. Prima persoană cu care vorbisem acolo - persoana care mă abordase de fapt pentru a scrie cartea despre familia Winshaw - era o femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
discret de ușurare și m-am lăsat din nou pe speteaza banchetei. Fusese o zi cumplită. Nu-mi mai doream decât să-mi petrec seara singur, cu televizorul și cu aparatul video. Eram sătul de oameni. Erau obositori. N-aveam chef s-o văd nici pe Fiona când am ajuns acasă. Șoferul taxiului îmi număra restul și mi-l întindea prin geam, când un Citroen 2CV albastru trecu pufăind pe lângă noi, accelerând după ce ne depășise. — Ei, să fiu al naibii! spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
duceam la culcare, dar acum îmi dădeam seama că nu era de-ajuns. Fiona bătuse în ușă câteva ore mai devreme și nu mă dusesem să-i deschid; probabil zărise lumină pe sub ușă și își dăduse seama că n-aveam chef de ea. Iar acum, dintr-odată, stând singur în întunericul întretăiat doar de licărul stupid al televizorului, mi se părea ridicol să prefer acele imagini lipsite de sens, care nu-mi spuneau nimic, companiei unei femei atrăgătoare și inteligente. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
o încercare subtilă de a mă suprinde în halatul de casă? — A fost doar un impuls, atâta tot. M-am gândit dintr-odată cât de ciudată trebuie să pară purtarea mea. Adică, faptul că stau singur, că uneori n-am chef să te primesc, că îmi petrec tot timpul la televizor: probabil că te întrebi ce naiba se întâmplă cu mine. Nu chiar, spuse Fiona mușcând din clătita împăturită. Te ascunzi de lume pentru că lumea te sperie. Și eu te sperii. Probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
el a dispărut, incapabil s-o privesc pe Fiona în ochii care râdeau, deși gura ei păstra o expresie nedumerită. Apoi am recunoscut: — Da, într-adevăr, am venit o dată aici cu mama. Ne-am certat îngrozitor și... nu, n-am chef să vorbesc despre asta. Credeam că ăsta e rostul acestei seri, spuse ea. Să-mi spui tot felul de lucruri. — Da, așa e. Și o să-ți spun. Numai că anumite lucruri, anumite locuri... Nu spusesem ce trebuia și era clar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
aceste animale nu au nici pe departe educația dumneavoastră și se poate spune că se comportă porcește. Pe scurt, sper să nu scăpați caii pe arătură dacă vreunul o face de oaie. Nu ezitați să treceți pe la noi când aveți chef de flecăreală, pentru că eu și nevestele mele suntem întotdeauna bucuroși de oaspeți. Ne e silă și am obosit să stăm închiși aici, unde dihorește ca naiba. Al dumneavoastră cu sinceritate, Claponul Bertie ( Cocoșul ogrăzii) Următorul vis pe care mi-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Ai auzit de ea? Nu așteptă un răspuns. Trebuie să înțelegi că nu putem decide toți că vrem să fim artiști, că o să stăm într-un turn de fildeș și o să pictăm din când în când un tablou când avem chef sau inspirație. Unii dintre noi trebuie să lucreze la comandă, să respecte niște termene și alte mărunțișuri de-astea. Poate că de fapt ai nevoie de o lecție din care să înveți ce simți când stai înțepenit în fața unei tastaturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ei, care-l incitaseră la crimă. Nu pot decât să presupun că s-au creat legături, s-au făcut promisiuni și jurăminte între acei nefericiți asociați la crimă. El era într-o dispoziție sumbră, îți închipui și nu prea avea chef de vorbă - ceea ce eu, ca prostul, am pus-o pe seama oboselii provocate de călătorie. Fusese câteva zile la Birkenhead, înțelegi, și se întorsese abia în după-amiaza aceea. Nu prea am înțeles atunci scopul acelei călătorii, dar spre sfârșitul serii a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
doua porție de jeleu, se văzu un fulger, urmat de un trăsnet cumplit. Îmi plac furtunile, spuse ea. Simți atmosfera pământului. Când deveni clar că nimeni nu avea nimic de adăugat la observația ei, spuse vioaie: Știți ce am întotdeauna chef să fac când e furtună? M-am abținut să fac speculații, dar răspunsul s-a dovedit a fi total inofensiv. — Am chef să joc Rolurile. E nemaipomenit! Și de data asta, împotivirea noastră a fost ineficientă; deci după ce s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
deveni clar că nimeni nu avea nimic de adăugat la observația ei, spuse vioaie: Știți ce am întotdeauna chef să fac când e furtună? M-am abținut să fac speculații, dar răspunsul s-a dovedit a fi total inofensiv. — Am chef să joc Rolurile. E nemaipomenit! Și de data asta, împotivirea noastră a fost ineficientă; deci după ce s-au strâns farfuriile, ne-am pomenit că așezăm tabla de joc pe masa din sufragerie și ne disputăm rolurile. Până la urmă, Phoebe urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
zi, nu voi mai scrie cronici literare pentru ziare. Am jucat trei runde și fiecare a durat destul de mult, din cauza unor cacealmale și contra-cacealmale schimbate în general între Graham și Joan. Cât despre Phoebe, aveam impresia că nu prea avea chef de joc. Nici eu, la început: am încercat să-l consider doar un puzzle matematic, un joc al probabilităților și al deducțiilor, dar după un timp - și știu că o să vă pară copilăresc - imaginația mea a început să se manifeste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
încă un punct la răbojul deja încărcat al familiei. I-am spus despre Fiona și au podidit-o dat lacrimile. A dat să mă îmbrățișeze din nou și să-mi spună ce rău îi pare, dar nu mai aveam nici un chef. Trebuia să mai țin lucrurile în frâu un timp. Așa că am început în schimb să-i pun întrebări despre cum se descurcase și ce făcuse între timp. Lucra în același domeniu, dar se mutase înapoi la Birmingham. Locuiau foarte aproape de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cu emfază: Căcat! Apoi se ghemui și se cuibări pe pat în poziție fetală, cu spatele spre Phoebe. După un timp, ea îl atinse pe umăr și spuse: — Michael, ce-ar fi să rămâi aici în noaptea asta? N-am chef să-mi petrec noaptea singură și ne-am ține urât unul celuilalt. Michael spuse: — Bine, mulțumesc. Nu se mișcă. — Dezbracă-te. Michael se dezbrăcă. Rămase în chiloți, se strecură în așternutul patului dublu și adormi aproape imediat, abia apucând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]