7,296 matches
-
binelea, ca al Georgianei? Nici așa, nici așa - cum e totul la mine! Uf, cât mă urăsc! Bretonul tuns prea scurt de mama (ca la grădiniță - doar mama e educatoare!) încă nu mi-a crescut. Georgiana și cu mine ne chinuim degeaba să-l facem să stea cum va, stă tot ca o mătură cu paie scurte pe fruntea mea încă acoperită de coșuri (nu mi-a ajutat la nimic zăpada). Arăt înfiorător, iar dacă-mi scot ochelarii incolori de pe nasul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Edi o va uita cu desăvârșire. 3. Bazinul era dreptunghiular și îngust, cu pereți înalți și gresie de un bej spălăcit. Dar Eduard încerca să-și închipuie că vedenia bej de pe fundul bazinului era nisip, și nu piatră rece. Se chinuia, strângând din dinți, să execute exercițiile dictate cu un ton aspru și neîndurător de instructor. Instructorul era o femeie. O femeie-bărbat, care i se adresa pe un ton autoritar și dogit, de-ai fi zis că fumează cel puțin două
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Cât douăzeci de ani. Acum, că tatăl ei tăcuse, se putea uita din nou la el. îl cercetă cu ochi aproape înfricoșați. Am căutat caietul, înainte de a ne muta, dar nu l-am găsit, rosti el, deschizând ochii istovit și chinuindu-se parcă să smulgă fiecare cuvânt ca pe o buruiană înțepenită îndărătnic în mintea lui tulburată. îi aruncă o privire resemnată, din care dispăruse orice lumină. O privire de o resemnare dincolo de speranță. Privirea aceasta, atât de tristă și de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mustrat și nici nu l-am întrebat de ce a făcut ce a dat să facă, socotind noi că mai priincioși îi suntem, dacă îl lăsăm în pace Atunci, fără să mai tragem la sorți, am coborât eu după apă și chinuindu-mă și muncindu-mă, am urcat cu căldarea înapoi Și ceilalți, ridicându-i capul lui Duran, am luat cu palmele apă din căldare și i-am dat să bea, zicându-i că: ia de ici câteva înghițituri, Pamfilică dragă, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Fără să aștepte încuviințare, l-a ridicat pe Vartolomei la pieptul vestonului său nemaivăzut și îl sărută puternic, cu un pocnet răsunător, de ventuză medicală, smulsă de pe obraz. Lăsându-l în jos pe beteag, care, ca un gândac ce se chinuiește, răsturnat pe spate, dădea neputincios din gaibaracele schiloade, Profetul vorbi iar, în felul acela stâlcit, de mai înainte: Noi acuma plecat, dar puneam telefon, aici, la casa: fiecare zi vorbeam. Tot decada la luna, voi venit paravion și vizitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
clasa că Pitagora zisese "La început, a fost numărul". Cât despre Calaican, era cel mai netot elev din clasă, care nu știa bine nici Tabla înmulțirii. Necum nu-l interesa ceea ce considerase vreodată Pitagora, al cărui nume el îl pronunța chinuindu-se, cu un accent imposibil și separându-l în două părți gâfâite: Pita-Gora! Vladimir își amintea și de alte întrebări, unele deșucheate de tot, pe care le servea clasei cu drăcească bucurie, făcându-l pe Bozdorog să le suporte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
-i Îndatoriri. Așadar, nu-i de mirare că, de-aș fi avut nerușinarea să mă rog, i-aș fi cerut lui Dumnezeu favoruri erotice. Celebrul animal mă pusese În fața unei triste coincidențe: a ateismului și impotenței. Pe lângă jalea neputinței, mă chinuia și teama că aș putea aluneca Într-un fel de satanism numai pe jumătate involuntar. Ca să-mi regăsesc vlaga, experimentam prea mult. Îndrăzneam aproape orice și-n același timp mă căcam pe mine de frică. Fiindcă, dacă de Dumnezeu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
și tipărit. Ăștia cred că tot ce scot pe gură e de tipărit. Nu mai pot ieși În lume decât pe sub tipar. Uită-te și la Euridice, au avut musai nevoie de dosar. Au dat transcrierea unui salahor, s-a chinuit bietul cu numele franțuzești, i-a ieșit câte un porumbel. Dar, asta e! Scrii o carte, aduni cronici din reviste, faci dosar și ajungi membru, și oficial și disident dacă se poate. Ai o expoziție, scoți și-un pliant În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
oferea pe atunci. De aia nu mai reacționa, pielea mea, vreau să spun, În nici un fel. În lunile cât am fost Împreună, tânjeam necontenit după ea. Pe toate le facem, Adi... Vorbele astea, rostite Într-una din primele nopți, mă chinuiau Încă. Mai cu seamă că, Într-adevăr, le-am cam făcut pe toate. Eu, zdravăn, mișcându-mă neobosit În vrăjitoarea mea preaumezită, În toate găurile, pe toată pielea, În păr și pe față. Pe toate le facem, Adi... De n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Eram În ultimele zile de campanie, așa că, Îmbărbătați de succes, am Întețit atacul epistolar. Umblam pe străzi, căutând locuințele politicienilor. Voiam să punem noi scrisorile În cutia poștală, ne temeam că secretarele ocroteau candidații de epistolele cu adresant necunoscut. Ne chinuiam să fim citiți, ca niște autori care oferă gratuit cărți la lansare. Speram să se mai Întâmple ceva care să ne scoată În lume. Nu era ușor, adresele politicienilor nu erau de uz public. Pe câțiva Însă, probabil cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
fel de scrupul, atâta vreme cât mă bălăceam În noroi: m-ar fi Încurcat, aș fi fost inhibat și tocmai de asta Îmi era mie teamă. Ateismul meu, ca să devină vindecător, era pe cale să devină demonism. Așa că renunțasem la aerul inofensiv. Mă chinuiam - ăsta e cuvântul, fiindcă nu-mi prea ieșea - să fiu insinuant, aluziv, lunecos ca un șarpe. Încălzit la sânul familiei, fiindcă petreceam din ce În ce mai multe seri Împreună cu ei toți, cu Cătă, cu fetele. Alungasem scrupulele clișeului din O mie și una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
N-am apucat, m-a Înecat un val de vomă amară, l-am Înghițit pe jumătate, am apucat să ajung la budă. M-am Închis Într-o cabină, am Început să icnesc fiindcă nu prea aveam ce borî, m-am chinuit o vreme, apoi m-am liniștit, m-am așezat pe colac să savurez momentul. Era bine, din ce În ce mai bine, trebuia să fac ceva cu binele ăsta, poate s-o fut totuși pe Viviana, ea părea să-mi fie aleasa. Dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
s-o fut totuși pe Viviana, ea părea să-mi fie aleasa. Dar am mai așteptat câteva minute, voiam să fiu sigur că mi-a trecut spasmul. Apoi am Început să aud voci. Mai Întâi pe-a lui Cătă, se chinuia să șoptească, era greu, de sus se auzea tare muzica. Nu era singur, s-a Închis și el Într-o cabină, probabil cu mignona. Vocea ei (mai bine zis hohotul continuu) n-aveam cum să o recunosc. Nu era Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
său, trăia din plin toată treaba. Știa o mulțime de lucruri despre ei, despre bătăile și violurile Îndurate acasă ori la casele de copii, despre cum majoritatea erau homosexuali, despre bolile care-i măcinau, despre gardienii și polițiștii care-i chinuiau. Lăcrămos, Sorin povestea și despre distracțiile lor favorite. Le plăcea, de pildă, să țină pe lângă ei o mulțime de câini, ar fi prea mult să spui că-i creșteau, deși uneori Își Împărțeau mâncarea cu ei. Vedeam asta chiar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
plastică socială, spunea Sorin. Foarte bine, dar ce ne apucase să băgăm În plastica asta cuvântul social? Numai pentru că citiserăm undeva despre asta? Citând, parodiind, făcând pur și simplu pe deștepții n-am fi ajuns la zbuciumul politic care ne chinuia În ultima vreme. Sau, poate, cine știe? Poate că ni s-a tras tocmai de la literatură. Dacă literatura mă făcuse pe mine neputincios, acum tot ea declanșase activismul Celebrului animal. Ceea ce, speram de la bun Început, trebuia să fie În beneficiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ăsta folclorul moral va avea Întotdeauna Întâietate asupra statisticii. E greu de Înțeles cum de, dar așa stau lucrurile: când vorbesc de bani, scriitorii Își iau mai multe precauții decât atunci când povestesc despre sex. Dickens, de exemplu, după ce-și chinuie personajele prin tot felul de internate și orfelinate, le recompensează cu totul și cu totul modest. Doar Dostoievski, În Idiotul, are curaj să-și trosnească personajul cu o moștenire importantă, atunci când toată lumea se așteaptă mai puțin. M-am poticnit eseistic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de bani cu fetele alea. Cu mine Adelin nu era atât de generos, de fapt nici nu mă interesau În primul rând drogurile, ci fetele lui, fiindcă nu reușisem, urmând modelul lui Leac, să fac saltul spre pura contemplare. Mă chinuia aceeași problemă, așa că apelam la dansatoarele lui Adelin, Îmi ziceam că e o cură foarte potrivită. Acum Îmi dau seama că nu mă vindecam deloc În felul acesta, plata pentru servicii sexuale fiind un simptom clar de impotență. Sună a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cu Pârvu alături, În fund pe covor, cu mâna ridicată Încă, săltând moale prin aer. Dirijează, mă gândesc eu și pentru prima oară ascult și muzica. Nu-mi dau seama ce e, ceva cu mult saxofon În orice caz. Mă chinui degeaba să recunosc, până la urmă renunț, Încerc să m-adun, să mă concentrez. Mă uit la Leac, ăla se uită la Pârvu, e palid și Încremenit, crunt. Pârvu n-are nici o grijă, Îmi zâmbește blând, nu pare să-i pese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
balcon, nu văd fetele, am Însă ocazia să urmăresc ultima parte a filmului serii: Celebrul animal se răzbună. Vorba vine! * Pârvu e pedepsit: plecând de la priveghiul Andreei, la ieșirea din bloc e recunoscut de doi foști elevi. Țigani, acum mafioți, chinuiți și ei la vremea lor de Pârvu. După ce-l salută cordial, fac conversație și se lasă bătuți pe umăr de fostul profesor, scot din decapotabilă o bâtă de baseball și Încep să-l lovească. N-am văzut În viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
vești că, Slavă Domnului!trăiește și este bine. Nu de puține ori și mai ales când ghicea în spatele știrilor "machiate" că luptele nu se desfășurau tocmai fericit, privea lung în zațul întunecat al unei cafele băute cu gândul la el, chinuindu-se să deslușească o cât de mică certitudine legată de soarta lui. Înainte mereu se amuzase copios atunci când una sau alta dintre prietenele ei îi povestea cu ochi încrezători că își văzuseră alesul sub forma unei siluete vag așternută pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
teapa lui Schultz ca să nu-și dea seama că viața fetei atârna acum de un fir de păr. Gândul că în acest moment poate fi torturată, înjosită și umilită, este mai mult decât poate el să suporte. Sufletul său se chinuie disperat sub frustrarea neputinței la care este obligat. Simte spasmele dureros haotice ale stomacului și gura umplându-se cu salivă amară, de parcă mâncase pelin. Respiră adânc, ca și cum odată cu aerul din încăpere primește și puterile care-l pot ajuta să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
își face loc zgomotul unui motor turat la maximum care se apropie cu repeziciune. Brusc, realizează ce se întâmplă. Sforțându-se la maximum, îl trage de haină afară pe Manfred, pe jumătate leșinat și recuperează arma căzută pe podea. E chinuit de dureri cumplite și are senzația că trupul lui poartă o uriașă greutate în spate. Se plasează în spatele mașinii, sprijinindu-l pe rănit de cauciucul strâmbat sub forța impactului. Tocmai la timp. În scrâșnet ascuțit de frână automobilul urmăritorilor oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
amurgul, își face apariția un grup de mecanici sub comanda sublocotenentului Răducu. Nu peste mult timp, furișată pe potecile înghețate, noaptea inundă munții cu mantia ei rece. Nicky duce o sticlă de rom găsit într-o cazemată celor care se chinuie să repare mașina blindată, mânjiți de unsoare până mai sus de coate. Stă în preajma lor cam o jumătate de oră și discută cu tehnicienii despre pierderile îngrozitoare ale regimentului. Unii dintre ei sunt deprimați și triști. Printre cei căzuți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
scânduri bătute în cuie. Printre spațiile înguste dintre ele se vede geamul spart și imaginea trunchiată a curții din spate. Sanitara se întoarce și la vederea lui buzele lipsite brusc de sânge sub imperiul unor emoții puternice încep să tremure, chinuindu-se să arate un zâmbet. E tânără, nu mai mult de douăzeci și cinci de ani, cu ceva din frumusețea tulburătoare a Polei Negri. În mâini ține un mic șervet umed. Sub privirea locotenentului tânăra se fâstâcește, dar ceva din căutătura ofițerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
adresează Marius infirmierei, putem sta de vorbă? Aceasta dă din cap și se îndreaptă spre ieșire. Smaranda, îți promit că totul va fi bine. Știu dragul meu. Tu întotdeauna ți-ai ținut promisiunile, răspunde ea cu glasul slab și obosit, chinuindu-și buzele în căutarea unui zâmbet. Nu reușește, puterile slăbindu-i de la un minut la altul. Cu mâna ei strânsă puternic în căușul palmelor lui, Marius își ascunde suferința în spatele unor cuvinte pline de iubire: Niciodată zâmbetul tău nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]