7,234 matches
-
Ca să-ți mântui neamul tău!"). Această salvare infraistorică implică, pe de altă parte, o desăvârșită unitate de credință și acțiune (împotriva tuturor "dușmăniilor", fizice și metafizice), angajând atât omul ("Ai s-aduni Moldova toată"), cât și elementele Firii ("Îți vin codrii-n ajutor"), pe linia acelui "sentiment cosmic organic" al sensibilității răsăritene (care a trecut și-n celebra teorie a "creștinismului cosmic", atât de dragă lui Mircea Eliade)". Articolele lui Răzvan Codrescu sunt incisive și stimulatoare în privința necesității de a-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
dezvoltat. Se impune, așadar, să cităm, la rândul nostru câteva exemple edificatoare: "Stelele-n cer Deasupra mărilor Ard depărtărilor, Până ce pier" (Stelele-n cer) "Steali pi tser Pristi amărili Ard depărtărili Până tse cher" (Traducere de Victor Ceara) Sau: "Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă." (Lacul) "Bara dit codrul nalbastru Galbini lilici u-ngarcă; Adiljinda-n tsercljiuri albi Ia cutreambură na varca". (Traducere de Ioan Cutova) Sau: "La mijloc de codu des Toate păsările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Ard depărtărilor, Până ce pier" (Stelele-n cer) "Steali pi tser Pristi amărili Ard depărtărili Până tse cher" (Traducere de Victor Ceara) Sau: "Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă." (Lacul) "Bara dit codrul nalbastru Galbini lilici u-ngarcă; Adiljinda-n tsercljiuri albi Ia cutreambură na varca". (Traducere de Ioan Cutova) Sau: "La mijloc de codu des Toate păsările ies, Din hugeac de aluniș La voiosul luminiș" (La mijloc de codru des...) "Tu mesea di codrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o barcă." (Lacul) "Bara dit codrul nalbastru Galbini lilici u-ngarcă; Adiljinda-n tsercljiuri albi Ia cutreambură na varca". (Traducere de Ioan Cutova) Sau: "La mijloc de codu des Toate păsările ies, Din hugeac de aluniș La voiosul luminiș" (La mijloc de codru des...) "Tu mesea di codrul spes Pulji dit păduei ies, Dit virdeatsa di-alunish Lunjinish di ninga balta" (Traducere de Dumitru Garofil) S-a discutat nu o dată despre faptul că poezia lui Mihai Eminescu își pierde mult din farmecul muzicalității și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
codrul nalbastru Galbini lilici u-ngarcă; Adiljinda-n tsercljiuri albi Ia cutreambură na varca". (Traducere de Ioan Cutova) Sau: "La mijloc de codu des Toate păsările ies, Din hugeac de aluniș La voiosul luminiș" (La mijloc de codru des...) "Tu mesea di codrul spes Pulji dit păduei ies, Dit virdeatsa di-alunish Lunjinish di ninga balta" (Traducere de Dumitru Garofil) S-a discutat nu o dată despre faptul că poezia lui Mihai Eminescu își pierde mult din farmecul muzicalității și din exprimarea ideilor de profunzime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de neam", tezaurizat în poezia populară, Eminescu dovedindu-se, de asemenea "un transpunător al spiritului și al formei populare în literatura noastră cultă", care devine aici un "decor sufletesc" întrupat într-o "feerică frumusețe verbală". Poeme ca Ursitoarele, Mușatin și codrul, Miron și frumoasa fără corp etc., dar mai ales Călin Nebunul, din care exemplifică sugestiv, sunt "capodopere" ale "graiului românesc", în care se "dezvoltă o inspirație proprie și tradițională, contopind minunat creația individuală cu geniul poetic al unui neam întreg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Dacii". Etc. De interes rămân însă comentariile privitoare la sensul ideatic și paradigmatic al versului: Iar noi locului ne ținem...", din poezia Revedere, editoarea făcând corelaționări în întreaga poezie eminesciană. "În imaginarul creativ al poeziei notează Aurelia Rusu omul și codrul aparțin universului de semne devenite din natură, inseparabile de ea, cu distincția esențială că în mod simultan omul reunește cele două principii eterne: al naturii și al rațiunii". Comentariile sunt în general aplicate pe texte și arată cu prisosință ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de Elveția (mai ales!) și Olanda, ca urmare a unei excursii din 1867 (cu frații Leon și Iacob Negruzzi). Și aici, autorul descrie priveliști, portretizează oameni, prezintă localități și comentează mentalități și tradiții, dar nu se poate abține, precum Ion Codru Drăgușanu și Dinicu Golescu în al XIX-lea veac, să nu realizeze comparații între realitățile cunoscute sur place și cele din țara de origine. Ca și în celelalte lucrări, spiritul de dreptate, respectarea adevărului și patriotismul ardent nu-l părăsesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
am făcut cunoștință cu o ceată de vânători cu care mulți ani de-a rândul am vânturat câmpiile și pădurile din județele Iași, Vaslui, Suceava, Botoșani etc. Decanul nostru era Nicu Racoviță, cel mai neobosit și mai pasionat răscolitor de codri, Nemrodul Moldovei de sus, care a cheltuit o avere de om cu vânătoarele și care cunoștea pe degete pădurile de la munte și câmp cu toate poienele, poticele și hațașele 55 lor. De multe ori îi ziceam: Măi Nicule, mai cruță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mare numai în palton și cu pălărie. Șuțu era un excelent trăgaci cu carabina; deseori i se întâmpla să scape vulpea cu haliciuri 61, din cauză că încărca pușca prea tare; cu glonte însă nu o scăpa niciodată. La o goană din codrii Slatinei, județul Suceava, întâmplându-mă să fiu alături cu dânsul l-am văzut cu ochii cum a fulgerat cu carabina un enorm mistreț tocmai în momentul când sărea peste o buturugă. Ai fi zis că l-a ucis din zbor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
a ucide numai. Ea este foarte complexă și izvorâtă din diverse alte sentimente care au rădăcini adânci în inima omului. Mai întăi de toate e dragostea pentru natură. Astfel farmecul largelor câmpii, unde ochiul și mintea rătăcesc în voie, tainele codrului adânc, aerul liber dătător de sanatate, atingerea cu natura în tot ce are ea mai dulce și mai aspru, mai frumos și mai înfiorător, uitarea de sine, viața primitivă care ne amintește traiul străbunilor, egalitatea complectă între tovarășii de pușcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fie iubitor de natură. Alecsandri a zis odinioară că tot românul e născut poet, eu adaog că e născut și vânător. În adevăr, puțini sunt aceia care nu cunosc puternica emoțiune ce simte omul când, rezemat de copac în pustiul codrului, cu pușca în mână, cu ochii mari deschiși, așteaptă în bătaia inimei apropierea dihăniei. Acelora le lipsește cea mai armonioasă coardă de la liră. În zadar a zis un glumeț că, pentru a fi vânător, trebuie să ai picioare bune și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fi fost sulemenită. Eu, dealtfel, nu sunt un om pornit, supus la accese de iuțală. Mărturisesc însă că în acel moment nu mai știam ce fac, molipsit fiind de furia fratelui meu. Ha-a-a-a! Dv. Mă bateți, mă ucideți ca-n codru!... urlă jidanul exasperat. Las că voi învăța eu!... Îți vedea dv. cum se bat oamenii la noi. Hi!... strigă el biciuind caii, care porniră în trap mare. Și astăzi, când mă gândesc la această întâmplare din viața mea, îmi vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
partea stângă a pieptului. Altă dată, pe când trăia încă bătrânul Costache Negruzzi, autorul vestitelor Pacate ale tinereților, mă aflam la el la moșie împreună cu amândoi fiii lui, Leon și Iacob, precum și cu tânărul Mihail Cornea. Era în sărbătorile Paștelor, pe când codrul prinde frunze și încep păsările a ciripi. Ne-am dus într-o dumbravă să culegem viorele și deodată am auzit cucul, vestitorul primăverei, cântându-ne în față. Cuprinși de bucurie și superstițioși ca toți înamorații, am încins îndată o horă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
omul care are naivitatea de a crede că poate ca în alte țări să-și facă o carieră prin cultivarea literilor. E trist, dar e adevărat. Să sperăm însă că vor veni vremi mai bune pentru acești bieți rătăciți în codrii literaturei și că vor ajunge și ai odată pe cărarea ce-i va duce în poiana luminoasă. Să sperăm că poporul nostru, ghiftuit de hrană exotică, indigestă, ce consumă zilnic, va înțelege că trebuie să-i prefere roada sădită și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu temei și avea niște ochi pricepuți de parcă-ți gâceau gândul, știu bine că era dintre acei care se băgau în vizuina ursului cu lumânărică aprinsă în buza puștei. Și ne urcam, mă rog, la deal pe cărări neumblate, prin codri de brazi pe unde nu cred să fi răsunat vreodată lovitura toporului sau trăsnetul puștii, căci pe atunci nu se înmulțise ceata buhnacilor 126 buni numai de speriat vrăbiile. În sfârșit, am ajuns într-un fund de pădure unde trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
la ureche ce ți s-a întâmplat. Cu toate aceste, matahalele 130 de urși nu-și arătau vârful nasului. Toate bătăile mele de inimă erau în deșert; haitașii se apropiaseră de tot; nu mai aveam acum simțimântul singurătății în pustietatea codrului, încât începusem a crede că urșii lui Catrințaș au fost o frumoasă poveste, și mă mustrasem pe mine însumi de spaima ce-mi făcusem de toate nimicurile; când, deodată, auzii la spatele mele un foșnet care îmi slei sângele în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
început să mă leg de Codreanu tocmai pe tema fricei. Da' bine, Codrene, nu ți-ai pus o pelcică la fundul pantalonilor? Eu, pelcică!... Ha! Ha!... răspunse Codreanu trântind un hohot de râs de-au răsunat cele patru colțuri ale codrului. Am cinstea să-ți spun, prietine, că am zărit roșind spinarea unui cogeamite Martin bine blănit, dar când i-a mirosit a Codreanu a scaparat 131 nemernicul, de n-am mai avut vreme să trag în el. Noroc c-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Codreanu, făcând un semn din ochi tovarășilor săi. Eu cetisem nu demult cartea lui Odobescu Pseudo-Cynegeticos și fără mustrare de cuget îmi însușii următoarea anecdotă vânătorească, localizând-o după trebuință; alții au făcut mai rău decât mine, au braconat prin codrii literaturei și au tăcut pitic. Închipuiți-vă, zisei eu, că la un Crăciun în pădurile de la Bordea, lângă Iași, am împușcat o vulpe, cum nu s-a mai văzut, o vulpe cu un măturoi de coadă de cinci stânjeni. Aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ani. Degetele lui scoteau din strune sunete vii care, întovărășite de glasul lui bătrânesc, deșteptau amintiri din alte timpuri; iar noi, însuflețiți, amețiți pot zice de căldura vinului și a cântecului, strigam: Trage!... Barbule!... Trage!... Să sune văile, să tremure codrul, să salte pietrele! Și Barbu trăgea în adevăr, de ne tăia curmeziș la inimă, și de farmecul cântecului parcă i se ștersese de pe față zbârciturile anilor, parcă întinerise cu o jumătate de veac. Era frumos de văzut cum îi sticleau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mine unul ei sunt mai dulci, mai prietinoși, mai primavaratici; sunt plini de taine, plini de legende, plini de doine. Ei îmi povestesc multe de toate din trecutul, din prezentul țărei aceștia și îmi vorbesc profetic și despre viitor. În codrii lor ca niște cetăți nepătrunse s-au adăpostit odinioară vechii noștri luptători, care ne-au pastrat neatinse numele, limba, credința și datinele strămoșești. Tot ei vor priveghea și în viitor asupra destinelor neamului nostru ca niște străjeri neadormiți a căror
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
regeneratori ai omenirei, voi zice că în zadar caută ei să smulgă din inima omului cea mai firească simțire suptă odată cu laptele mumei. Când rândunica nu se va mai întoarce la locul unde și-a măistrit primul cuib, când vietățile codrului, oricât ar pribegi, nu se vor mai întoarce la culcușul lor statornic, atunci și sufletul omului nu se va întoarce spre locul natal. Și ce-am pribegit eu?... Nimica toată... Nici macar trei luni, și totuși cu câtă plăcere am revenit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
din bogăția frunzișului, albe, sclipitoare, marture vii ale unor timpuri asfințite. Apoi mai departe, tocmai la orizon, se profilează un șir de alte dealuri mult mai mari, aproape cât niște munți, peste care se întinde, cât cuprinzi cu ochii, un codru imens secular, locaș de dihănii sălbatice și izvor nesecat de nouri și furtuni. De treizeci de ani de când am dinaintea ochilor această neasemanată panoramă și nu mă mai satur de a o admira. Totdeauna parcă-i descopăr o nouă frumuseță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o copilă tot blondă, care păzea niște oi și care, stând pe un trunchi de copac la malul unui lac limpede în undele căruia se vedeau jucându-se păstrăvii, cânta doina din fluier, o doină așa de tristă, de parcă suspinau codrii. Nu știu prin ce joc al închipuirei, prin ce asociațiune de idei, întâlnirea acestei copile singuratice, văzută într-un cadru așa de poetic mi-a redeșteptat în minte imaginea Mariei care dormita de ani de zile în fundul amintirei mele, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
poezia eminesciană, sălașul și refugiul zeilor primordiali, dacici, a lui Eminescu Însuși. Paranteză: oare Întâmplător Enescu a compus Vox Maris? Iar incompatibilitatea omului negentropic cu mediul și omul entropizat e sensul Luceafărului; omul entropic, Cătălina, refuză mediul negentropic, ceresc. Rareori codrul, lacul, marea eminesciene sunt populate cu animale. Iar cele câteva nu sunt decât excepțiile ce Întăresc regula: Eminescu vede o epocă viitoare În evoluția biosferei, hegemonia vegetală pe care mi-am permis mai demult s’o profetizez, ca o compensare
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]