6,344 matches
-
de expresii ale feței sunt folosite de personaje pentru a exprima stări emoționale și gânduri. Anime utilizează un set diferit de expresii faciale comparativ cu cel al animației vestice. Alte elemente stilistice sunt de asemenea comune; deseori în anime-urile comice, personajele șocate sau surprinse vor interpreta o „lovitură frontală”, prin care vor indica o expresie exagerată. Personajele mânioase pot avea un efect al unei „vene” sau „stressmark”, unde liniile pulsatorii reprezentând venele vor apărea pe frunte. Femeile nervoase pot lua
Anime () [Corola-website/Science/303317_a_304646]
-
în Spania și Argentina chiar și în zilele noastre. De exemplu, poetul și filosoful Miguel de Unamuno (1864-1936) a creat modele din hârtie originale, incluzând o gorilă, un ceainic și un vultur. În anul 1902, el a scris un eseu comic intitulat “Amor y pedagogia” (“Iubire și pedagogie”) care includea și o prezentare a modului de a plia hârtia. Partea pedagogică a artei origami a fost influențată, în anul 1850, de concepțiile învățatului Friederich Wilhelm August Fröbel (1782-1852), care a dezvoltat
Origami () [Corola-website/Science/302493_a_303822]
-
Nolasco) și Theodore „T-Bag” Bagwell (interpretat de Robert Knepper). Sucre este colegul de celulă al lui Michael, cu care dezvoltă o relație de prietenie și devine până la urmă unul din principalii aliați ai celor doi frați. Personajul are valențe comice iar povestea acestuia se concentrează în jurul dorinței de fi alături de logodnica sa. Pe de cealaltă parte, T-Bag reprezintă unul din cele mai bine conturate personaje negative ale serialului. Crud și lipsit de milă, după ce descoperă intențiile lui Michael apelează
Prison Break () [Corola-website/Science/302936_a_304265]
-
O carte sau revistă de benzi desenate (engleză: "comic book", franceză: "Bande Dessinée") reprezintă o publicație în care sunt istorisite una sau mai multe narațiuni prin intermediul limbajului și convențiilor benzii desenate. Definiția termenului este disputată între specialiști, și de aceea și originea acestei forme de artă este de asemenea
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
de asemenea disputată. Originile benzilor desenate americane trebuie căutată în ziarele de la începutul secolului din America, unde apăreau pentru a comenta diferite caricaturi sau pentru a susține diferite povestiri simple. Primul exemplar de „benzi desenate“, după definiția americană a fenomenului "comic books" din Statele Unite, este considerat a fi "The Adventures of Obadiah Oldbuck". Cartea de benzi desenate este considerată a noua artă. O carte de benzi desenate este o revistă sau o carte conținând o artă secvențială în formula unui narativ
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
obicei cele cu coperta tare sau cele legate în tipul unei cărți și nu de tipul unei reviste. Benzile desenate americane au fost asociate cu tradiția super-eroului. Traducerea exactă a termenului american pentru cărți de benzi desenate ar fi “cărți comice” de unde a și pornit controversa cu folosirea unui alt termen (romane grafice) pentru a face diferența între cele care aveau ca țintă un public format în mare parte din copii și adolescent. Industria modernă a benzilor desenate a început în
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
programului Flash au experimentat în a combina animația cu interactivitate. Dar în ciuda acestor încercări multe webcomic-uri au forma tradițională, fiind postate pe net sub formă tradițională de alb negru, ori colorate digital. Acest mod de a posta zilnic câte un comic îi permite artistului să atragă un public repede. Sunt și alte webcomic-uri care se axează pe poveste și nu pe amuzament. Câteva benzi desenate independente au încetat a se mai publica în modul tradițional, postând periodic pe internet benzile pentru
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
de aventură în anii `30, acestea având nevoie de un stil mai matur și mai realist care se baza pe proporții anatomice și forme realiste, acest stil fiind baza benzilor desenate cu super-eroi. -Stilul animat este acela care folosește efecte comice și variația liniei pentru a reda expresivitate. Personajele pot avea o anatomie rotunjită simplificată, sau una exagerată, disproporționată pentru a evidenția diferite stereotipuri de personaje. Acest stil are mai multe sub-ramuri și o diversitate foarte mare. Odată cu creșterea puterii de
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
Iunie 15, 1927 - August 20, 1995) a fost un artist italian de benzi desenate, care a combinat un puternic simț de narator cu o extinsă cercetare pe baza lui Corto Maltese în una din seriile lui. A fost introdus în Comic Book Hall of Fame în 2005. Will Eisner (Martie 6, 1917 - Ianuarie 3, 2005) a fost unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani și un foarte bun artist. Este considerat drept cea mai importantă persoană care a contribuit la propagarea
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
pe care le-a scris și ilustrat din 1929 până în 1983 când a murit, lăsând în urmă douăzeci și patru de aventuri alături de Tintin. Lucrările sale au avut o puternică influență asupra benzilor desenate în special în Europa. A fost introdus în Comic Book Hall of Fame în 2003. Ce este notabil la poveștile cu Tintin, este calitatea poveștilor ce include un umanism și un simțământ al realului produs printr-o cercetare meticuloasă și foarte extinsă, ajutată de stilul particular al lui Herge
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca (15 ianuarie 1622 - 17 februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director și actor, unul dintre maeștrii satirei comice. Organizator al asociației teatrale „L'Illustre Théâtre”, devenită din 1665 trupa lui Ludovic al XIV-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală. În opera să dramatică în versuri și proza, a abordat modalități diferite ale comediei, în genere în forme
Molière () [Corola-website/Science/299483_a_300812]
-
Théâtre”, devenită din 1665 trupa lui Ludovic al XIV-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală. În opera să dramatică în versuri și proza, a abordat modalități diferite ale comediei, în genere în forme amestecate, epuizând întreagă gamă a mijloacelor comicului. Prin creația să, a oferit comediei franceze, pornite de la nivelul farsei primitive, al teatrului italian cu măști și comediei de intrigă, valoare autonomă în câteva capodopere prin care a inaugurat comedia de moravuri. Fiu de "Tapissier du Roi" ("Tapițer al
Molière () [Corola-website/Science/299483_a_300812]
-
și interesante "La Critique de „l'École des femmes“" (în care își imagina spectatorii anterioarei lucrări ca fiind prezenți) și "L'Impromptu de Versailles" (privind pregătire unei improvizări a trupei sale). Această a fost așa-numita "la guerre comique" (Războiul comic), în care opozanții erau scriitori precum Donneau de Visé, Boursault, Montfleury. Însă opoziție mai serioasă și mai puțin artistică se forma împotriva sa. Un așa numit "părți des Dévots" s-a ridicat în societatea înaltă franceză, protestâmd împotriva „realismului“ excesiv
Molière () [Corola-website/Science/299483_a_300812]
-
mai adesea se petrece la Dana acasă, când ea și Mihai fac dragoste. O abordare cu atât mai diferită este cea din "Liceenii în alertă", realizat în 1993 sub regia lui Mircea Plângău, conceput ca film polițist cu nelipsitele accente comice. Scenariul imaginează peripețiile foștilor colegi de liceu, ajunși la vârsta adultă. Romanele alăturate scenariilor pentru seria "Liceenii" (în număr de cinci, inclusiv "Declarație de dragoste") au fost republicate de editura Garamond în 2003.
George Șovu () [Corola-website/Science/298985_a_300314]
-
articole pentru ziare și apoi, în prima sa carte " Fluierând a pagubă prin Paris și Londra" ("Down and Out in Paris and London") (1933), și-a descris experiența de scriitor de stânga. Aceasta este o relatare emoționantă și mai ales comică a celor câțiva ani de sărăcie autoimpusă pe care i-a trăit după ce s-a întors în Europa. A scris apoi alte trei romane, "Zile birmaneze" (Burmese Days, 1934), "Fiica unui cleric" (A Clergyman's Daughter, 1935) și "Keep the
George Orwell () [Corola-website/Science/299003_a_300332]
-
Halévy. Ideea inițială i se datorează probabil lui Halévy, dar libretul ulterior, care a stat la baza reprezentației, e scris aproape în întregime de Crémieux. Se pare că libretiștii Ludovic Halévy și Hector Crémieux concepuseră încă din 1856 un libret comic pe tema salvării Euridicei din infern, la îndemnul lui Offenbach care dorea în fine să prospere cu teatrul de varietăți "Les Bouffes-Parisiens", pe care-l conducea din 1855. Ulterior Offenbach a fost acuzat de a fi plagiat o farsă de
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
Offenbach să-l secundeze într-un duel chiar în seara premierei. Cu toate acestea, premiera a avut loc fără incidente. Opera nefiind imediat remarcată, Offenbach se strădui deci împreună cu Crémieux să rescrie unele pasaje, punând accentul cu ajutorul cupletelor pe efectele comice. Aceste schimbări asigurară în fine succesul de public al piesei. După preluarea funcției de director la "Le Théâtre de la Gaîté" Offenbach speră să repete succesul pe care-l repurtase în 1858, transformând "Orfeu în infern" într-o feerie. Schimbările atraseră
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
că trebuie să rămână în Franța pentru a-și începe cariera. Selznick a acceptat rezilierea contractului, iar Allégret i-a oferi lui Delon primul său rol în filmul "Quand la femme s'en mêle". Delon și-a arătat, apoi, latura comică în filmul "Faibles femmes". A fost filmul său de debut și în America, unde a avut succes. În 1960 Delon a apărut în "Purple Noon" al lui René Clément, film bazat pe romanul Patriciei Highsmith, "The Talented Mr. Ripley". A
Alain Delon () [Corola-website/Science/304529_a_305858]
-
Conservatorului din Paris, dar a renunțat la studii după doar un an, găsindu-le nesatisfăcătoare. Din 1835 până în 1855 și-a câștigat existența ca violoncelist, devenind cunoscut la nivel internațional și ca dirijor. Ambiția sa a fost să compună piese comice pentru teatrul muzical. Deoarece conducerea Opéra-Comique din Paris nu era interesată de punerea în scenă a lucrărilor sale, Offenbach pune în 1855 bazele unui mic teatru pe Champs-Élysées. Acolo a prezentat o parte din operetele sale, multe dintre ele devenind
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
revolte republicane greu de controlat. Tânărul Jacques a renunțat la studiu după numai un an, fiind distras de neliniștea socială și, în general, de viața politică, artistică și mondenă a Parisului. În 1834 el s-a angajat în orchestra Operei Comice și a frecventat în același timp, după sfatul colegului său deja consacrat ca violoncelist, Hippolyte Seligmann (1817-1882), lecțiile violoncelistului virtuoz Louis-Pierre-Martin Norblin (1781-1854). Pe lângă Seligmann și l-a făcut prieten pe compozitorul Jacques Fromental Halévy (1799-1862), a cărui operă "Evreica
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
singurătății sale într-o metropolă, la vârsta când alți copii sau adolescenți se află încă sub oblăduirea părinților. Încurajat de Halévy, care-i prevedea un viitor strălucit de compozitor, dar probabil și în urma unei crize sufletești, Jacques a părăsit Opera Comică în 1837. Prima interpretare pentru publicul larg a unor suite de valsuri de Offenbach a avut loc în 1836, în cadrul unui concert de promenadă în sala cafenelei Jardin Turc. Una dintre suite, „Fleurs d'Hiver”, a avut succes și a
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
valsuri de Offenbach a avut loc în 1836, în cadrul unui concert de promenadă în sala cafenelei Jardin Turc. Una dintre suite, „Fleurs d'Hiver”, a avut succes și a fost inclusă în repertoriul balurilor operei și în cel al Operei Comice. Fiind de-acum încolo considerat un talent promițător, el a fost interpretat de către dirijorul Louis-Antoine Jullien (1812-1860) și în sezonul de vară 1837 din Jardin Turc. „Rebecca”, un vals al adolescentului Offenbach, a ajuns astfel notoriu în presă, datorită melodiilor
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
modelului este contracarat de plângerile prin care un dandy impută deșertului lipsa cafenelelor și un climat mizerabil. În lamentațiile acestea sunt amestecate fragmente din melodiile în vogă pe străzile Parisului. Cu scopul de a se vedea interpretat pe scena Operei Comice, Offenbach a prezentat doar la două luni după această parodie, în aprilie 1846, nu mai puțin de șapte noi fragmente de operă într-un concert dramatic. Este vorba de diverse romanțe și cuplete vesele, asemenea celor care se vor întâlni
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
șapte noi fragmente de operă într-un concert dramatic. Este vorba de diverse romanțe și cuplete vesele, asemenea celor care se vor întâlni ulterior în operetele renumite ale compozitorului. Succesul acestor piese a atras după sine prima ofertă din partea Operei Comice, pentru o prelucrare muzicală a vodevilului "Alcovul". Directorul acestei instituții a refuzat însă până la urmă muzica lui Offenbach, care nu a mai ajuns, cu toate străduințele acestuia, să fie reprezentată. Până la urmă, acesta și-a înscenat pe 27 aprilie 1847
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
urmă muzica lui Offenbach, care nu a mai ajuns, cu toate străduințele acestuia, să fie reprezentată. Până la urmă, acesta și-a înscenat pe 27 aprilie 1847 pe cont propriu opera, într-un „concert al unui gen nou”. Această dramă muzicală comică a avut succes, deoarece era pe gustul vremii, având ca protagoniști un aristocrat onorabil și un republican laș, ridiculizat adeseori. Pentru a-și întreține familia Offenbach a frecventat în continuare ca violoncelist seratele pariziene. Însă nu pentru mult timp; revoluția
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]