10,108 matches
-
plecase. — Dinainte să se Întâmple povestea asta, zise Wolf, răspunzând cu eficiență Întrebării lui Brunetti și eliminându-l pe sergentul Dostie ca suspect. Nu vreți să veniți În biroul meu? Brunetti Îl urmă afară din cameră și de-a lungul coridoarelor spitalului, Încercând să rețină traseul pe care merseră. Trecură printr-un set de uși batante duble, de-a lungul unui coridor impecabil de curat, printr-un alt set de uși, apoi Wolf se opri În fața unei uși deschise. — Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ca suspect. Nu vreți să veniți În biroul meu? Brunetti Îl urmă afară din cameră și de-a lungul coridoarelor spitalului, Încercând să rețină traseul pe care merseră. Trecură printr-un set de uși batante duble, de-a lungul unui coridor impecabil de curat, printr-un alt set de uși, apoi Wolf se opri În fața unei uși deschise. — Nu-i cine știe ce, dar eu Îi spun casă, zise el cu o căldură surprinzătoare. Păși În spate pentru a-l lăsa pe Brunetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lui Brunetti mâna. Strânsoarea lui era fermă, Încrezătoare. — Mă bucur c-am fost de ajutor, domnule. Dacă mai aveți Întrebări, vă rog să veniți să mă Întrebați. — Mulțumesc, sergent. S-ar putea s-o fac. Când ieși din nou pe coridor, Își croi drum Înapoi spre Biroul de Sănătate Publică și ciocăni iarăși la ușă. Așteptă câteva secunde și, neauzind nimic, intră. Cum se așteptase, Moscheea Albastră și Coloseumul erau Încă acolo. Piramidele dispăruseră. 11 Înapoi pe coridor, Întrebă prima persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
din nou pe coridor, Își croi drum Înapoi spre Biroul de Sănătate Publică și ciocăni iarăși la ușă. Așteptă câteva secunde și, neauzind nimic, intră. Cum se așteptase, Moscheea Albastră și Coloseumul erau Încă acolo. Piramidele dispăruseră. 11 Înapoi pe coridor, Întrebă prima persoană care trecu pe acolo, o tânără negresă În uniformă de infirmieră, unde ar putea-o găsi pe doamna doctor Peters. Ea Îi spuse că merge la Secția B, unde lucra doctorul Peters și spuse că-l va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să terminați articolul? — Nu, zise el, ridicându-se anevoie și ducându-se la ușă. Întinse mâna: — Dacă vă gândiți la ceva, doctore. La orice. Ea Îi luă mâna, zâmbi, dar nu spuse nimic. El o privi cum se Îndepărtă pe coridor În stânga și cum intră În camera alăturată, din care putu auzi vocea unei femei care Îi vorbea cu o voce joasă, cântată, probabil unui copil bolnav. Afară, șoferul aștepta, ocupat cu o revistă. Ridică privirea când Brunetti deschise portiera din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
chiuvetă și scoase o sticlă de Ribolla din frigider. Turnă puțin mai mult de-o gură, gustă, bău tot, apoi umplu paharul și puse sticla la loc. Căldura din bucătărie se Învăluia În jurul său. Își slăbi cravata și străbătu Înapoi coridorul. — Paola? — Sunt aici, În spate, Îi auzi răspunsul. El nu-i răspunse, ci intră În camera de zi cea lungă și apoi În balcon. Aceasta era partea cea mai bună din zi pentru Brunetti, căci putea vedea, din terasa lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
nu vorbea italiana, sau o vorbea foarte puțin. Operatorul a mai spus ceva, dar nu-mi amintesc ce. — O să trec să vorbesc cu el În drum spre birou, zise Brunetti și părăsi biroul. În loc să ia scările, se opri la capătul coridorului și intră În separeul unde stătea centralistul. Era un tânăr recrut, proaspăt bărbierit, neavând probabil mai mult de optsprezece ani. Brunetti nu-și amintea numele lui. Când Îl văzu pe Brunetti, acesta sări În picioare, trăgând după el firul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ajunse la Campo Santi Giovanni e Paolo, știind, știind prea bine unde trebuia să meargă, se Îndreptă spre partea din spate a spitalului, nevăzând cu adevărat oamenii din jurul său. Când trecu pe lângă departamentul de radiologie și porni de-a lungul coridorului care ducea la secția de patologie, nu mai putu ignora oamenii, atât de mulți păreau Îngrămădiți În holul Îngust. Nu mergeau nicăieri, stăteau doar acolo În grupuri mici, cu capetele laolaltă, discutând. Unii, În mod clar pacienți, purtau pijamale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Și, asta era posibil. Oare visa? Ridică ochii și își dădu seama că în fața sa se ridica un castel din dulciuri. Nu era nimic în jur, nicio casă. Nimic. Se hotărî să intre în acel castel. În față era un coridor lung, pietruit cu biscuiți. Și apoi o scară din lemn dulce care ducea sus de tot spre multe camere. Străbătu multe încăperi, dar se simți împins, parcă, de ceva să intre într-o cameră anume. Deschise ușa încet și văzu
Povestea lui Ciocolată-Împărat. In: ANTOLOGIE:poezie by Anca Gălăţanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_679]
-
zâmbetul cu optimism. Într-un final, tipa avea să cedeze. Așa se întâmpla întotdeauna. —Un curs prenatal. Cu toate astea, doctorița Watson n-a cedat. În schimb, i-a explicat pe unde s-o ia. După mai multe cotituri pe coridoarele labirintului cu linoleum cenușiu, Hugo a găsit, în sfârșit, ușa pe care o căuta. A bătut și a deschis-o, ca s-o descopere pe Amanda într-un semicerc de oameni, stând în tensiune și clocotind de nervi. Lângă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
îl cumpărase dintr-o benzinărie. De ce mama dracului, se întreba el, nu era Amanda la Cavendish? Doar făcuse atâta tămbălău în legătură cu locul ăla. Nu era deloc probabil ca pe Amanda s-o fi lovit vreun impuls economicos de ultimă oră. Coridoarele cu linoleum cenușiu îi erau familiare și totuși necunoscute. Hugo lăsase de mult în urmă ultimele indicatoare care îl ghidaseră către centrul de nașteri. —Uuuf! Dintr-odată, însă, indubitabil, Hugo s-a blocat. A deschis larg ochii numai ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
se vadă cerul senin. Hugo simțea chiar și soarele mângâindu-l pe spate. Copertina fusese instalată la timp ca să fie strânsă. Cu Theo transpirând sub apărătoarea de plastic, Hugo s-a îndreptat grăbit către Chicklets. Clădirea era plină de oameni; coridorul era sufocat cu mame care se grăbeau să-și lase copiii și să fugă la serviciu înainte de termenul limită: ora nouă. Nu numai că atmosfera era frenetică, aproape isteric, dar toată lumea trebuia să-și tragă peste încălțăminte niște galoși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
scosese de undeva o oglinjoară și își cerceta imaginea. —Dumnezeule! Uită-te la mine! Ei, ce mama naibii mai contează! Mă duc înăuntru s-o iau pe Isabel. Sper să se simtă mai bine. Hugo a continuat să meargă pe coridor, strălucind din cauza sentimentului de camaraderie. Chiar când să ajungă la ușa de la intrare, Rottweilerul a ieșit glonț din biroul ei. Sclipirea lui Hugo a pierit instantaneu. —Domnule Fine? Putem să vorbim puțin? Hugo a înghețat. După bomba cu tortul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
tortul din ziua precedentă, nu se așteptase la o nouă întâlnire atât de curând. Ăăă... da. Sigur. Rottweilerul, a cărui haină de un roșu beligerant îi scotea în evidență roșeața ochilor, a țopăit energic până în locul unde stătea Hugo pe coridor. L-a cercetat pe Theo, care începuse să scâncească. Colțurile gurii micuțe s-au lăsat în jos, în semn de dezaprobare. Apoi a clătinat din cap. — Domnule Fine, e inacceptabil. Ce anume? a gâfâit Hugo. Uitați ce e: copilul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Când Hugo a terminat de urcat, nu se mai vedea nici urmă de Laura. —Laura? a strigat el. —Vino să mă găsești! s-a auzit răspunsul rostit pe un ton provocator. Hugo s-a luat după voce, mergând pe un coridor vopsit în alb și acoperit cu un covor crem, din care se deschideau vreo șase uși identice: toate erau albe și mari și aveau câte un glob Perspex pe post de clanță. Numai una dintre uși era întredeschisă. —Laura? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-i și dispară... A, vă rog să mă scuzați, s-a întrerupt ea uitându-se la pagerul prins în talie, trebuie să plec. Noapte bună. Și doctorița s-a pus în mișcare, cu halatul ei alb cu tot, dispărând pe coridorul alb, puternic luminat, care arăta, și-a spus Hugo, ca una din acele viziuni ale Raiului pe care oamenii le au din când în când. Tatăl a sărutat creștetul băiețelului și s-a uitat la Alice. Înainte ca aceasta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
minte nenumăratele provocări legate de creșterea copilului pe care le văzuse la Chicklets. A revăzut-o pe Sue, terminată din cauza stării de vomă, dar hotărâtă să ajungă la birou. Pe Barbara, avocata cea mare și tare, plângând lipită de peretele coridorului. Pe el, alergând de la creșă la serviciu, marcat de teama crescândă de a nu greși nicăieri. Ce știa Amanda despre toate astea? Și mai erau. Și-a adus aminte de el și de Theo în ambulanță. De Theo cu erupția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mai știa drumul. Îl uitase. Trecuse aproape un an și jumătate de când încercase să găsească sala de curs prenatal și labirintul cu linoleum cenușiu al spitalului era la fel de misterios ca și prima dată. Hugo a luat-o la goană pe coridor, depășind și vreo două bifurcații. I-au mai trebuit încă cinci minute marcate de panică până când, într-un sfârșit binecuvântat, a găsit ușa cea bună. A bătut, a deschis respectiva ușă și-a văzut-o pe Alice surâzându-i din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
îl liniștiră prietenii. Zorile începură să se reverse, și ei încă își mai depănau amintiri... Când a ajuns acasă, se făcea că se lumina de ziuă. Dar, parcă nu era acasă. Locul îi era străin... Se făcea, că era un coridor foarte lung, fără capăt de lung, luminat orbitor, parcă ar fi luat toată lumina de la soare... Vasilica, într-un capot frumos înflorat, pășea cu pas liniștit pe lângă zidul alb și înalt, foarte înalt, privind tot înainte... Iorgu nu se încumeta
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
în fața acestui Dumnezeu, am învățat să mă plec. Dacă nu-L înțeleg, este vina mea, nu a Lui... încerc să-L înțeleg. Si, așa, mistuit de gânduri, alunecă obosit întrun somn adânc cu vise... Se făcea că Iorgu era pe coridorul unei scoli de fete, si aștepta să sune de recreație, să iasă fetele de la clasă. Ușa de la calse se deschise și profesorii ieșiră. In zadar aștepta, că nici o elevă nu ieși din clasă, niciuna, și nici Vasilica. Deodată, auzi o
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
a Întâmplat ceva care a schimbat definitiv cursul lucrurilor. S-a ivit o ieșire secretă. Un cotlon neașteptat, prin care se poate evada din acest du-te-vino fărĂ sfârșit. Tocmai când credeam că nu mai am puterea să continui pe acest coridor mare și anost. Pe vremea aceea exista un flux al existenței și al inexistenței. lucrurile existau pentru o vreme, apoi dispăreau sau Își schim- bau forma. Curgeau unele În altele și În neființa lor, Înainte ca eu să apuc să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
până a doua zi de dimineață, când ai tăi trag de tine și abia reușesc să te urnească din loc. Pentru ce să te miști ? Trăiești cu inima grea a călĂului. Ceva amenințător s-a insinuat În viața ta de când coridorul s-a Înfundat sau poate de când ai rupt și deșirat coconul iubirii. Noaptea stai Întins În pat și asculți liniștea, pipăind cu gândul un vechi coridor Înfundat. Nu se mai simte nici o spărtură, ești prins aici, inima bate repede. Adina
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
cu inima grea a călĂului. Ceva amenințător s-a insinuat În viața ta de când coridorul s-a Înfundat sau poate de când ai rupt și deșirat coconul iubirii. Noaptea stai Întins În pat și asculți liniștea, pipăind cu gândul un vechi coridor Înfundat. Nu se mai simte nici o spărtură, ești prins aici, inima bate repede. Adina Dabija 14 *** Înaintând pe culoarul cel mare, deschisesem totuși, În scurta mea existență de până atunci, câteva ușițe secrete. Ele fuseseră Încercările de foc ale copilăriei
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
prima oară În viață să mă simt parte din lume. Voiam Șaman 19 să am oricând acces direct și nemijlocit la acel cotlon al minții, Închipuindu-mi că e doar o ușiță pe care pot s-o deschid oricând de pe coridorul cel mare și agitat, ca să privesc liniștirea aceea bruscă a apei, a cărei priveliște schimbase fiecare atom din mine cea veche. Era oare asta posibil ? Sau fusese o scânteie dintr-un ordin misterios al existenței, ajunsă nu se știe prin
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
infinit, ca, de exemplu, după-amiezele când ai mei dormeau și În casă era liniște și abia apucam să-mi Încheg Șaman 21 câteva fărâme de suflet la loc, privind pe fereastră alcătuirea și destrămarea norilor. Singura explicație credibilă a Închiderii coridorului secret nu putea fi decât dispariția pietricelelor. Există undeva pe dinăun- trul meu acești pitici care măsoară timpul cu pietricele colorate, pe care le extrag din adâncul ființei mele. Pentru fiecare posi- bilitate, o altă culoare de pietricică. Dacă nu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]