9,274 matches
-
hol, fluturând o bucată de hârtie și strigând tare după ea: —Domnișoară Costello, vă rog! Ca și cum ar fi vrut doar să o facă să tacă, Maggie traversă repede parchetul lustruit, sperând că nimeni altcineva nu mai observase mica scenă. —Ah, domnișoară Costello. A spus că e extrem de urgent. Tocmai a plecat. Era aici acum un minut, i-am zis... —Vă rog, luați-o mai încet. Cine a spus și despre ce că e urgent? —Bărbatul care a venit aici. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
public, expus. Miller n-ar fi preferat să o ia cu forța. Nu aici, nu dacă putea să prevină asta. Spuse din nou. Ăsta e un limbaj demn de Bruce Miller, asistentul special al președintelui Statelor Unite? —Consilierul politic al președintelui, domnișoară. Acum dă-mi tăblița. Maggie zâmbi. Nu există nimic mai important pentru un om de la Washington decât titulatura sa. Vocea lui Uri se auzi din nou hârâit: —Maggie, ce faci? Spune-i să sune la consulat! Nu încă. Te referi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
dar sensul lor era dincolo de orice îndoială. —Sfinte Sisoe! Dumnezeu știe cum, dar Uri nu mințise. Într-adevăr îl avea pe Miller pe cameră; îi filmase fața de când se identificase și mărturisise totul. — Asta chiar că e o treabă deșteaptă, domnișoară Costello. Trebuie să recunosc. Dar cu cel mai mare respect cui îi pasă de un website fără nume? Nu se uită nimeni la el. Totul s-a transmis în aer și acum a dispărut. — Nu chiar. Înregistrăm pe măsură ce se transmite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
avea ocazia să verificați autenticitatea tăbliței și fidelitatea acestei traduceri imediat ce vom trece la nivelul următor, spuse Maggie încet, dispusă să le ofere oricât timp ar fi avut nevoie pentru a asimila ceea ce tocmai citiseră. —Și care e nivelul următor, domnișoară Costello? întrebă palestinianul. Maggie răspunse că depindea de cei doi lideri de stat să comunice lumii decizia lui Avraam. Nu era corect ca anunțul să vină din partea ei, o străină. În schimb, ei ar trebui să convoace o conferință de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
unul pe care popoarele lor să-l accepte, unul care să aibă chiar binecuvântarea lui Avraam însuși. Cei doi oficiali își dădură acordul provizoriu. Maggie se folosi de avantajul ei. Mai vreau un ultim lucru. —Și care ar fi acela, domnișoară Costello? —Ei bine, are legătură cu identitatea mediatorului. Asta se întâmplase cu două zile în urmă. Ultimele patruzeci și opt de ore de când primise acel telefon le petrecuse pregătindu-se. Citise fiecare notiță, fiecare minut al convorbirilor purtate până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
vânzătoarei. — Ei, don’șoară Inez, o chemă doamna Reilly cu un accent pe care la sud de New Jersey nu-l întâlnești decât în New Orleans, acest Hoboken de lângă Golful Mexic. Uită-te-ncoa’, fetițo. — Hei, ce mai faci? întrebă domnișoara Inez. Cum o mai duci, dragă? Nu prea grozav, răspunse doamna Reilly, spunând adevărul. — Ce rău îmi pare! Domnișoara Inez se aplecă peste tejgheaua de sticlă, uitând de prăjituri. Nici eu nu mă simt prea grozav. Mă dor picioarele. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nu-l întâlnești decât în New Orleans, acest Hoboken de lângă Golful Mexic. Uită-te-ncoa’, fetițo. — Hei, ce mai faci? întrebă domnișoara Inez. Cum o mai duci, dragă? Nu prea grozav, răspunse doamna Reilly, spunând adevărul. — Ce rău îmi pare! Domnișoara Inez se aplecă peste tejgheaua de sticlă, uitând de prăjituri. Nici eu nu mă simt prea grozav. Mă dor picioarele. — Ei, Doamne, aș vrea să am și eu norocu’ ăsta. Da’ eu sufăr de arturită la cot. — Vai de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
se aplecă peste tejgheaua de sticlă, uitând de prăjituri. Nici eu nu mă simt prea grozav. Mă dor picioarele. — Ei, Doamne, aș vrea să am și eu norocu’ ăsta. Da’ eu sufăr de arturită la cot. — Vai de mine! exclamă domnișoara Inez, cu sinceră compătimire. Și taică-meu, săracu’, are asta. Îl punem să șadă într-o cadă plină ochi cu apă fierbinte. — Fii-miu se lăfăie-n cadă toata ziua. Eu aproape că nici nu mai pot intra la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mai pot intra la mine-n baie. Credeam că-i însurat, dragă. — Ignatius? Da’ de unde! spuse trist doamna Reilly. Drăguțo, vrei să-mi dai două duzini de fursecuri de-alea asortate? — Da’ parcă mi-ai spus că-i însurat, insistă domnișoara Inez, în timp ce așeza fursecurile într-o cutie. — Nici măcar n-are pe cineva. Fata aia cu care umbla a roit-o. — Ei, lasă, mai are timp. — Așa o fi, spuse doamna Reilly destul de indiferentă. Da’ uite ce, mai dă-mi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
e foame. Se întoarse spre el și răsturnă sticla cu bere care căzu jos și se sparse într-o mulțime de cioburi cafenii. — Mamă, nu cumva îmi faci o scenă? întrebă Ignatius iritat. Nu vezi că stau de vorbă cu domnișoara Darlene? Ai prăjituri cu tine. Mănâncă-le! Tot timpul te plângi că nu mergi nicăieri. Am crezut că îți face plăcere să-ți petreci seara în oraș. Ignatius se reîntorsese la radar, așa încât doamna Reilly băgă mâna în cutie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
rog, repetă Ignatius, să vă atrag atenția că este de față mama mea. — Bafta mea, să am porcăria asta împrăștiată peste tot, tocmai când caut un om de serviciu. Femeia privi spre barman. Scoate-i pe ăștia doi afară. — Da, domnișoară Lee. — Nu-ți face griji, spuse doamna Reilly. Plecăm oricum. — Bineînțeles că plecăm, întări Ignatius, pășind greoi spre ușă și lăsând-o în urmă pe mama lui care se trudea să se dea jos de pe scaun. Grăbește-te, mamă. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pășind greoi spre ușă și lăsând-o în urmă pe mama lui care se trudea să se dea jos de pe scaun. Grăbește-te, mamă. Femeia aceasta arată ca un comandant nazist. S-ar putea să ne și lovească. — Așteaptă! strigă domnișoara Lee, apucându-l pe Ignatius de mânecă. Cât datorează indivizii ăștia? — Opt dolari, îi spuse barmanul. — Asta-i tâlhărie la drumul mare, tună Ignatius. Vă va contacta avocatul nostru. Doamna Reilly plăti cu două dintre bancnotele pe care i le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
datorează indivizii ăștia? — Opt dolari, îi spuse barmanul. — Asta-i tâlhărie la drumul mare, tună Ignatius. Vă va contacta avocatul nostru. Doamna Reilly plăti cu două dintre bancnotele pe care i le dăduse tânărul și când trecu clătinându-se pe lângă domnișoara Lee, îi șopti: — Știm când nu suntem doriți. Ne putem duce în altă parte. — Foarte bine, răspunse domnișoara Lee. Dă-i bătaie. Să ai de-a face cu clienți ca voi e ca sărutu’ morții. După ce ușa capitonată se închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
contacta avocatul nostru. Doamna Reilly plăti cu două dintre bancnotele pe care i le dăduse tânărul și când trecu clătinându-se pe lângă domnișoara Lee, îi șopti: — Știm când nu suntem doriți. Ne putem duce în altă parte. — Foarte bine, răspunse domnișoara Lee. Dă-i bătaie. Să ai de-a face cu clienți ca voi e ca sărutu’ morții. După ce ușa capitonată se închise în spatele doamnei Reilly, domnișoara Lee spuse: — Nu mi-au plăcut niciodată mamele. Nici chiar a mea. — Mama mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Știm când nu suntem doriți. Ne putem duce în altă parte. — Foarte bine, răspunse domnișoara Lee. Dă-i bătaie. Să ai de-a face cu clienți ca voi e ca sărutu’ morții. După ce ușa capitonată se închise în spatele doamnei Reilly, domnișoara Lee spuse: — Nu mi-au plăcut niciodată mamele. Nici chiar a mea. — Mama mea a fost o curvă, se băga în vorbă omul cu formularul de curse, fără să-și ia privirea de pe hârtie. — Mamele nu știu decât să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Nu mi-au plăcut niciodată mamele. Nici chiar a mea. — Mama mea a fost o curvă, se băga în vorbă omul cu formularul de curse, fără să-și ia privirea de pe hârtie. — Mamele nu știu decât să mănânce rahat, declară domnișoara Lee scoțându-și haina de piele. Și acum, Darlene, hai să stăm puțin de vorbă. Afară, doamna Reilly își luă fiul de braț ca să se sprijine, dar, oricât se străduiau, înaintau foarte încet, deși lateral păreau că se mișcă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Gallo în timp ce tu arunci bani pe toate fleacurile. — Vrei, te rog, să definești cuvântul fleacuri? se răsti Ignatius. — Toate cărțile alea. Gramofonu’. Trompeta pe care ți-am cumpărat-o luna trecută. — Eu consider trompeta o investiție bună, deși vecina noastră, domnișoara Annie, nu este de acord. Dacă îmi mai bate în jaluzele, am să arunc cu apă în ea. — Mâni ne uităm în ziar, la anunțurile cu angajări. Te-mbraci bine și te duci să-ți găsești de lucru. — Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de mirare că nu pot suferi biserica, zbieră Ignatius. Ar fi trebuit să fii biciuită chiar acolo, în confesional. Uite ce, Ignatius, mâni te duci și-ncerci în alte locuri. Sunt o grămadă de slujbe-n oraș. Am vorbit cu domnișoara Marie-Louise, bătrâna care lucrează pentru nemți. Are ș-un frate schilod, cu un aparat de-ăla de ureche. E surd sau așa ceva. Și-a găsit o slujbă bună la Industriile de Binefacere... — Poate că ar trebui să încerc acolo. — Ignatius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Domnul Gonzalez devenise șef de birou și-i supraveghea pe cei câțiva angajați plictisiți care îi erau subalterni. Nu reușea niciodată să-și amintească numele acestor funcționari și dactilografi. Uneori i se părea că vin și pleacă aproape zilnic, cu excepția domnișoarei Trixie, contabila adjunctă, octogenară, care copiase incorect cifre în registrele de contabilitate ale firmei timp de aproape jumătate de veac. Și purta cozorocul ei verde de celuloid de câte ori venea la birou, gest pe care domnul Gonzalez îl interpreta drept semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
purta uneori și duminica la biserică, luându-l drept pălărie. Ba și-l pusese și la înmormântarea fratelui ei, unde îi fusese smuls de pe cap de o cumnată ceva mai tânără și mai vioaie. Doamna Levy însă dăduse ordin ca domnișoara Trixie să rămână în serviciu, orice s-ar întâmpla. Gândindu-se la fericirea pe care i-o adusese asocierea sa cu Levy Pants, domnul Gonzalez trecu o cârpă de praf pe deasupra mesei lui de scris, așa cum făcea în fiecare dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fiecare zi. După ce o fumă până la filtru, o stinse și goli scrumiera în coșul de gunoi. Îi făcea plăcere să-l impresioneze pe domnul Levy cu ordinea de pe masa lui de scris. Alături de locul său era biroul cu capac-rulou al domnișoarei Trixie. Sertarele pe jumătate deschise erau ticsite cu ziare vechi. Sub el, printre grămăjoarele mici de scame, o bucată de carton vârâtă sub un picior îl făcea să stea drept. Pe birou se vedea o pungă cafenie de hârtie, umplută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o pungă cafenie de hârtie, umplută cu resturi vechi de stofă, iar scaunul era ocupat de un ghem de sfoară. Scrumiera era înconjurată cu mucuri de țigară. Era un mister pe care domnul Gonzalez nu reușise să-l dezlege, căci domnișoara Trixie nu fuma. O întrebase de mai multe ori, dar nu primise niciodată un răspuns deslușit. În jurul domnișoarei Trixie părea să existe un fel de câmp magnetic. Atrăgea toate gunoaiele care erau în birou, iar când dispărea vreun stilou, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de sfoară. Scrumiera era înconjurată cu mucuri de țigară. Era un mister pe care domnul Gonzalez nu reușise să-l dezlege, căci domnișoara Trixie nu fuma. O întrebase de mai multe ori, dar nu primise niciodată un răspuns deslușit. În jurul domnișoarei Trixie părea să existe un fel de câmp magnetic. Atrăgea toate gunoaiele care erau în birou, iar când dispărea vreun stilou, o pereche de ochelari, un portmoneu sau o brichetă, puteau fi de obicei găsite undeva în biroul ei. Domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
domnișoarei Trixie părea să existe un fel de câmp magnetic. Atrăgea toate gunoaiele care erau în birou, iar când dispărea vreun stilou, o pereche de ochelari, un portmoneu sau o brichetă, puteau fi de obicei găsite undeva în biroul ei. Domnișoara Trixie adunase și toate cărțile de telefon, care acum stăteau răvășite într-un sertar de-al ei. Domnul Gonzalez tocmai se pregătea să cerceteze zona de activitate a domnișoarei Trixie ca să-și găsească tușiera dispărută, când ușa biroului se deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o brichetă, puteau fi de obicei găsite undeva în biroul ei. Domnișoara Trixie adunase și toate cărțile de telefon, care acum stăteau răvășite într-un sertar de-al ei. Domnul Gonzalez tocmai se pregătea să cerceteze zona de activitate a domnișoarei Trixie ca să-și găsească tușiera dispărută, când ușa biroului se deschise și bătrâna domnișoară intră târșâindu-și pantofii cu talpă de cauciuc pe podeaua de lemn. Purta în mână o altă pungă de hârtie care părea să conțină același asortiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]