5,794 matches
-
descrieri formaliste apar elementele unei viziuni pansexualiste, cu obsesii erotice. Natura devine o femeie care se oferă ca o prostituată, ademenind pe constructori. (Ă). Alteori stilul coboară spre exagerări naturaliste. (Ă). Mai frecvente sunt Însă expresiile improprii și repetate la infinit ca o obsesie. Verbele „a isca” și „a scăpăta” apar de zeci de ori. (Ă). Construcția frazei lasă de asemenea de dorit, uneori, Îngreunând Înțelegerea clară a conținutului de idei și sentimente. (Ă). Punctuația neglijentă - din vina autorului și a
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
îi apare în 1968. Până la plecarea din țară îi mai sunt publicate volumele de versuri Legile pământului (1973) și Roata timpului (1979), precum și Inima cea mică (1977, literatură pentru copii), eseul Fidias (1978). După 1990 îi sunt editate Intrarea în infinit sau Dimensiunea Eminescu (1992), Predici profane pentru dezmorțirea minții (1997) și traducerea Plugarul și moartea din Johannes von Tepl. Concomitent colaborează la Encyclopédie des religions (1997), în care semnează articole despre icoană și valoarea inimii în isihasm, despre sensul mistic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290081_a_291410]
-
insolita gândire a poetului, așa cum apare aceasta în unele versuri, dar și în Antimetafizica și Amintiri din prezent. SCRIERI: Trenos, București, 1968; Legile pământului, București, 1973; Inima cea mică, București, 1977; Fidias, București, 1978; Roata timpului, București, 1979; Intrarea în infinit sau Dimensiunea Eminescu, București, 1992; Prin ochiul lui Nichita, tr. Gabriela Duda și Micaela Gulea, București, 1996; Predici profane pentru dezmorțirea minții, București, 1997. Traduceri: Johannes von Tepl, Plugarul și moartea, pref. trad., București, 1997 (în colaborare cu Emmerich Schäffer
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290081_a_291410]
-
acolo unde cutuma prevalează în fața normei și sfârșește odată cu acceptarea integrală sau încălcarea flagrantă a acesteia din urmă. Cotidianul a fost, și este și în prezent, determinat, dar și diferențiat social. Această condiționare ne invita, practic, la o multiplicare spre infinit a tipurilor de viață cotidiană. Astfel, fragmentările ar fi putut opera chiar în interiorul diferitelor criterii de departajare - criteriul etnic, provoca analiza cotidianului la români, evrei sau armeni, criteriul profesional, ar fi atras cotidianul medicilor, al avocaților, al muncitorilor etc. În
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
salvă în cele din urmă; dar începînd de atunci, negrișorul rămase fără minte - cel puțin așa pretindeau oamenii care-l vedeau rătăcind în neștire pe punte. Marea îi lăsase neatins trupul, ca să-și bată joc de el, dar îi înecase infinitul din suflet; nu i-l înecase cu totul, de fapt, ci i-l trăsese într-un abis miraculos, unde sub ochii lui morți, lunecau formele stranii ale unei lumi rămase, de la obîrșii, neschimbate. înțelepciunea, această sirenă cărpănoasă, îi dezvăluia comorile
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
înzestrat cu o asemenea îndemînare extraordinară, ai fi zis că trebuie să fie neobișnuit de inteligent. Dar nu era tocmai așa. Dimpotrivă, omul acesta se caracteriza printr-o placiditate ca să zic așa impersonală, da, impersonală, pentru că se pierdea parcă în infinitul lucrurilor din jur, contopindu-se cu placiditatea generală a lumii vizibile, lume care, deși e activă în nenumărate feluri, rămîne veșnic tăcută și te ignoră, chiar dacă te-ar vedea că sapi temelii pentru o catedrală. Această înspăimântătoare placiditate a dulgherului
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se gândesc să încalce această parte a hotărârilor de la Potsdam, ci, dimpotrivă, se cramponează în fel și chip de ea, deoarece acordul referitor la Berlin este avantajos exclusiv puterilor occidentale. Firește, puterile occidentale nu ar avea nimic în vederea prelungirii la infinit ale unor astfel de privilegii de "aliați", deși ele au distrus demult baza juridică pe care se întemeia prezența lor la Berlin" (Hrușciov: 1959, 802-803). Dar, așa cum am constatat, Washington-ul a rămas ferm pe poziție în timp ce Moscova a acceptat
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Engels, căpătase practic aceeași semnificație ca și istoria, n.m.) și a istoriei cuprinde în ea infinitatea spațiului și a timpului falsul infinit numai ca pe un moment desprins care, deși este esențial, nu este predominant" (Engels: 1954, 240-241). Altfel spus, infinitul nu are sens decât raportat la continua transformare a materiei din care este alcătuită istoria. Gândit abstract, nu este altceva decât un "fals infinit". "Organismele conștiente de sine" care imprimă istoriei propria dinamică nu sunt altceva decât reflectarea structurii de
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
fi înțeles și în cheie leninistă, nu numai romantic leninistă. ""Romantizarea nu este altceva decât o potențare calitativă"", scrie celebrul poet german. Atunci când dau lucrului comun un înțeles înalt, celui obișnuit o înfățișare tainică, celui cunoscut demnitatea necunoscutului, finitului aparența infinitului, atunci romantizez (subl. în. orig)."" (Râmbu: 2001, 107). În cadrul leninismului, ideea de progres sau de "devenire întru revoluție", pentru a-l parafraza pe Constantin Noica, poate fi înțeleasă la rândul ei ca "potențare calitativă" a realității, fiind însă orientată numai
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
ce denotă o incompatibilitate suplimentară, nu și insurmontabilă, între leninism și romantism. Pentru exponenții acestui curent, "organizarea exterioară a vieții" conta prea puțin, aceștia abordând "omul în primul rând ca pe o ființă lăuntrică, de raportat la eternitate și la infinit. Nu aveau vocația acțiunii" (Huch: 2011, 505). Nu se poate afirma același lucru și despre leninismul romantic, acesta acționând, cu mai mult sau mai puțină "vocație" asupra omului pentru a îl transforma, din exterior, în sensul încercării de a crea
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
iulie", pe care le-au perceput ca pe un flux ideologic căruia îi va urma, fără îndoială, un "dialectic" reflux. "Ei mizau pe faptul că dorința de a părea descuiat a noului șef le va îngădui să-l păcălească la infinit" (Rusan în Rusan, 2001, 856). S-au înșelat. Leninismul romantic a declanșat un asalt total și permanent asupra a tot ce însemna sau amintea de "burghezie" în sânul societății românești. Pe de altă parte, mulți artiști i-au fost aliați
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
truda să neobosit? �ntreb? ri privind existen? a ? i teamă de moarte, refuz�nd orice r? gaz. Această eră motiva? ia faptului c? , aidoma oric? rui romantic, Iorga preferă artele plasitice muzicii. Muzică era abstract? prin defini? ie, sensibiliz�nd infinitul, ? i acesta este motivul, aceasta este explică? ia dezinteresului aproape total al lui Iorga fă?? de muzic? � 18 Karl G�llner, profesor la Universitatea din Sibiu, student al lui Iorga at�ț �n Rom�nia c�ț ? i �n Fran? a, �? i amintea aevea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
parte din motivația antreprenorilor privați de succes. Singura situație În care piața ar putea furniza de una singură bunuri publice eficiente este cea În care competiția este maximă. Din păcate Însă, competiția perfectă are loc atunci când numărul competitorilor tinde la infinit; În realitate Însă, avem de-a face cu industrii ce conțin doi, trei competitori relevanți. Deși nu ne putem baza exclusiv pe piață pentru furnizarea de bunuri publice, ea joacă totuși un rol important În dinamica furnizării de politici publice
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
relatează cam tot ce s-a întîmplat important în lume, în țară și în urbe din 1990 încoace. Cu doar o sincopă în 1991-1992. Desigur, relatează într-un stil care nu are cum să nu fie unul artistic, dar unul infinit mai economicos decît în opera propriu-zis literară. Ca și cum artistul ar realiza că nu locuiește doar fragilul turn de fildeș al creației, ci și lumea, întreaga lume și lumea mai mică din proximitatea sa. Fără îndoială, ceea ce ne-a obsedat pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
unica putere la pluralitatea rolurilor, la egalizarea temporală, la ștergerea disonanțelor vocale, de la tablou la un labirint posibil al unei lumi vii, Autorul îl poartă pe Spectator pe o tablă de șah sau printr-o rețea care proliferează liberă la infinit? Fără să-și abandoneze eroul preferat din toate celelalte cărți - voievodul, cărturar sau nu, edil sau deconstructor −, scenaristul-regizor îi configurează o lume−discurs, dar și o lume în discurs, cu spații multiple, etajate, aflate sub controlul privirii totalizatoare. Un nou
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și de prelucrare a acestui "obiect". Totuși, cum am putea ajunge aici, la "rădăcina" lucrurilor (începutul lucrurilor înseși), la "originea lor originară", și să avem, totodată, certitudinea că ne aflăm unde trebuie (filosofic vorbind)? Nu ne paște pericolul regresiei la infinit? Există, desigur, câteva lecții în istoria filosofiei despre această încercare una este chiar cea pomenită mai devreme, a lui Socrate -, însă acestea au doar poziția unui "model": iată cum trebuie procedat, au a spune toți veritabilii profesori de filosofie, atunci când
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este negativ, între termeni există o relație ce nu poate fi gândită decât tot pe temeiul identității: opoziția; și ea, de asemenea, parțială). În judecata: Dumnezeu este infinit, faptul de a fi infinit îl "determină" pe Dumnezeu. Acesta devine, cumva, infinitul însuși. Dar despre Dumnezeu se poate predica și altceva, de exemplu, i se poate adăuga predicatul omniscienței, cel al atotputerniciei etc. Nici unul dintre aceste predicate nu epuizează spațiul virtualității "subiectului" Dumnezeu, dacă nu concentrează în sine, "semantic", toate celelalte atribute
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
infinitate de atribute, fiecare fiind infinit, așa încât fiecare epuizează esența infinită a Divinității. Totuși, până la urmă, doar aparent prin această afirmare în manieră spinozistă îl avem pe Dumnezeu împlinit în "funcția" sa de subiect logic, atunci când îi găsim un predicat. Infinitul, cum știm, poate fi gândit ca ceva actualizat, fără să-l putem "fixa" într-un concept, cum pe bună dreptate observa încă Aristotel, în Fizica; dar infinitul trebuie gândit în sensul de ceva potențial, care se sporește pe sine fără
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dumnezeu împlinit în "funcția" sa de subiect logic, atunci când îi găsim un predicat. Infinitul, cum știm, poate fi gândit ca ceva actualizat, fără să-l putem "fixa" într-un concept, cum pe bună dreptate observa încă Aristotel, în Fizica; dar infinitul trebuie gândit în sensul de ceva potențial, care se sporește pe sine fără nici o limită; în această perspectivă, potențialitatea lui Dumnezeu a lui Dumnezeu constituit ca subiect de judecată -, fie aceasta infinită, vine în contradicție cu "actualitatea" lui Dumnezeu, cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dumnezeu, iar pe de altă parte, orice atribuire capătă sens numai în măsura în care "subiectul" rămâne deschis către atribuiri noi. De aceea este clar că nu putem constitui necontradictoriu un sens pentru ceva care este suficient în potențialitatea sa (un concept al infinitului finit; sau al finitului infinit), chiar dacă nu ar fi vorba despre Dumnezeu. Infinitul ar apărea, după un asemenea gând, ca fiind, paradoxal, de-limitat; și nu oricum, ci din toate unghiurile, însă în primul rând ca "subiect" de judecată. Evident
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
parte, orice atribuire capătă sens numai în măsura în care "subiectul" rămâne deschis către atribuiri noi. De aceea este clar că nu putem constitui necontradictoriu un sens pentru ceva care este suficient în potențialitatea sa (un concept al infinitului finit; sau al finitului infinit), chiar dacă nu ar fi vorba despre Dumnezeu. Infinitul ar apărea, după un asemenea gând, ca fiind, paradoxal, de-limitat; și nu oricum, ci din toate unghiurile, însă în primul rând ca "subiect" de judecată. Evident, Dumnezeu, păstrând sensul infinitului (ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rămâne deschis către atribuiri noi. De aceea este clar că nu putem constitui necontradictoriu un sens pentru ceva care este suficient în potențialitatea sa (un concept al infinitului finit; sau al finitului infinit), chiar dacă nu ar fi vorba despre Dumnezeu. Infinitul ar apărea, după un asemenea gând, ca fiind, paradoxal, de-limitat; și nu oricum, ci din toate unghiurile, însă în primul rând ca "subiect" de judecată. Evident, Dumnezeu, păstrând sensul infinitului (ca "subiect" de judecată), se află în această poziție
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
finitului infinit), chiar dacă nu ar fi vorba despre Dumnezeu. Infinitul ar apărea, după un asemenea gând, ca fiind, paradoxal, de-limitat; și nu oricum, ci din toate unghiurile, însă în primul rând ca "subiect" de judecată. Evident, Dumnezeu, păstrând sensul infinitului (ca "subiect" de judecată), se află în această poziție paradoxală. În plus, îi este prescrisă (predeterminată) potențialitatea (altminteri, infinită). Dumnezeu este actualitate, ca subiect de judecată căreia i se atribuie predicatul infinitului sau oricare alt predicat "infinit" (omnisciență, omnipotență etc.
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca "subiect" de judecată. Evident, Dumnezeu, păstrând sensul infinitului (ca "subiect" de judecată), se află în această poziție paradoxală. În plus, îi este prescrisă (predeterminată) potențialitatea (altminteri, infinită). Dumnezeu este actualitate, ca subiect de judecată căreia i se atribuie predicatul infinitului sau oricare alt predicat "infinit" (omnisciență, omnipotență etc.), fiindcă este constituit ca atare cu acest sens al infinitului. Dar Dumnezeu este și potențialitate, tocmai în infinitul său, din perspectiva unui intelect care îl ia ca obiect, constituindu-l (chiar prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
paradoxală. În plus, îi este prescrisă (predeterminată) potențialitatea (altminteri, infinită). Dumnezeu este actualitate, ca subiect de judecată căreia i se atribuie predicatul infinitului sau oricare alt predicat "infinit" (omnisciență, omnipotență etc.), fiindcă este constituit ca atare cu acest sens al infinitului. Dar Dumnezeu este și potențialitate, tocmai în infinitul său, din perspectiva unui intelect care îl ia ca obiect, constituindu-l (chiar prin sensul infinitului), pentru că îl menține deschis către noi atribuiri (către un șir de atribuiri el însuși infinit); de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]