5,893 matches
-
comportă ca un cercetător înverșunat, plecat în căutarea ascunsei realități sociale: " Ființele aparente, vizibile în mod direct, indivizi sau grupuri, există și subzistă în și prin diferență, în virtutea faptului că ocupă poziții relative într-un spațiu de relații care, deși invizibil și greu de circumscris empiric, reprezintă realitatea cea mai reală (ens realissimum, cum spuneau scolasticii) și principiul real al comportamentelor individuale și de grup." Ceea ce propune Bourdieu este, după propria sa expresie, "un utopism sociologic, adică realist." Fernand Braudel încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de titular al unui fragment de suveranitate. Teoria suveranității naționale, elaborată de Adunarea Constituantă Franceză din 1789, stabilea votul universal în directă opoziție cu suveranitatea populară. Potrivit acestei teorii, autoritatea suverană emană de la națiune, văzută ca o entitate abstractă și invizibilă, diferită de indivizii care o compun 71. Conform teoriei suveranității naționale, un mandat parlamentar este general și reprezentativ: general, deoarece parlamentarii reprezintă națiunea în întregul ei și nu un grup de votanți și reprezentativ, deoarece ei nu pot fi îngrădiți
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
prefăcându-mă că citesc, de nervi că nu mă băga în seamă. Mă uitam la el și mi-aș fi dorit măcar o discuție cu mai plouă afară?, dar nu, căștile pe urechi și o ignorare totală, ca și cum, brusc, devenisem invizibilă. În ziua aia, în cafenea, a trebuit să dau dovadă de toată răbdarea pe care o aveam și cred că n-aș fi fost în stare dacă perplexitatea și curiozitatea nu ar fi fost mai puternice decât gustul amar pe
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
și rostul organizațiilor ( În cazul de față a corporațiilor de afaceri) și ale subsistemelor lor de relații În cadrul sistemului social mai larg. Modelul clasic de responsabilitate a corporațiilor aparține lui A. Smith. Punctul de plecare este celebrul concept al „mâinii invizibile” care, conform lui Smith, face ca urmărirea intereselor firmelor de maximizare a profitului să fie În sine un comportament responsabil care duce la eficiență socială. Responsabilitatea socială a organizațiilor era de natură strict economică. Ceva mai târziu, acestei viziuni strict
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
eficacității (performanței): interesele comunității și ale angajaților sunt instituite, adesea În dauna intereselor capitalului. Într-o ideologie neoliberală, performanța se exprimă prin profitabilitate; interesele capitalului sunt primordiale, subsumând interesele oricărui alt grup: această concepție se legitimează În baza teoriei „mâinii invizibile” și asumpției conform căreia urmărirea intereselor capitalului este În interesul societății prin distribuirea optimă a resurselor. În ambele cazuri Însă, sensul performanței este o construcție intersubiectiv semnificativă, iar impunerea (legitimarea) unui sens constituie un act de putere. Aceasta presupune schimbări
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
a unor boli precum cancerul. Evoluția alimentației În Franța se traduce prin tendințe puțin recomandabile În termeni de sănătate: diminuarea consumului de glucide complexe În favoarea glucidelor simple (zaharozăă, ponderea crescută a proteinelor animale În detrimentul proteinelor vegetale, creșterea consumului de lipide invizibile și saturate, diminuarea aportului de fibre alimentare. Global, francezii neglijează produsele cerealiere, legumele uscate, fibrele și proteinele vegetale, preferând În schimb sucurile acidulate. Ei resping fructele și legumele și induc astfel o reducere a densității În micronutrimente, definită prin cantitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1861_a_3186]
-
jocurile murdare ale găștii. Să nu uite că riscă să piardă, din cauza unui ciocoi local care-și face mendrele nestingherit, sprijinul pe care îl cer la testul electoral decisiv din toamnă. Noi, cei care vom lega în această perioadă o invizibilă, dar intransigentă "horă a uimirii", nu-i vom lăsa să uite și le promitem o lecție să țină mine. 150 de ani. Le promitem să-i băgăm în... poveste. 5 februarie 2009 Citit ca atare, à la roumaine, titlul posibil
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
a pus-o lângă pensule și flacoanele cu vopsele, și amândoi au privit-o tăcuți. Era cu adevărat o fotografie unică, și-a spus Faulques. Rece, obiectivă. Perfectă. O văzuse de multe ori, dar tot Îi mai plăceau liniile geometrice invizibile - ori vizibile pentru un observator atent - care o susțineau, ca o țesătură impecabilă din cânepă: prim-planul cu soldatul epuizat, privirea pierdută, ce părea să fie una dintre liniile șoselei care nu ducea niciunde, zidurile aproape poliedrice ale casei ruinate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a intrat În peisajul nocturn cu pași lungi și molcomi, cu mâinile ude În buzunare, pe când briza mării Îi răcorea fața și torsul gol, iar greierii, asurzitori, chicoteau prin tufe și pădurici Întunecate. Zgomotul resacăi răsuna jos, printre pietrele golfului invizibil. S-a dus spre buza falezei - s-a oprit puțin mai Înainte, precaut, Încă orbit de strălucirea reflectoarelor halogene - și a stat acolo până când retina i s-a obișnuit cu Întunericul, privind licărul Îndepărtat al farului, luna și stelele. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sacră a lui Bellini, nu ți se pare? Atât de suprareală. Enigmele vorbesc Între ele și nu ne lasă să ne băgăm În vorba lor. Suntem de-acum În secolul XV. Maeștrii bătrâni știau, ca nimeni altul, să facă vizibil invizibilul. Te-ai uitat la munții și stâncile din fundal? Te duc cu gândul la peisajele geometrizante de la sfârșitul secolului XIX, la Friedrich, la Schiele, la Klee. Mă Întreb ce nume i-am putea da acestui tablou azi. Poate Malul ambiguu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
privea lucrând, palidă, lacomă, aruncând priviri intense În jur, Între o fotografie și alta, fără să deschidă gura. Nici o văicăreală, nici un comentariu; resemnată și Îndurerată ca o școlăriță Îndărătnică. Fă ce fac eu, Îi spusese el. Mișcă-te uniform. Fii invizibilă. Nu folosi haine militare ori stridente, nu ieși de pe șoselele asfaltate, nu atinge obiecte părăsite, nu sta nemișcată În golul ușilor și ferestrelor, nu ridica niciodată o cameră foto În soare când zboară pe-aproape avioane și elicoptere; și ține
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a unei țigări, a unei amintiri. În război, desigur, toate acestea au importanța lor. O mină pe care nu calci, la câțiva centimetri de tine. Ori pe care calci. A ridicat privirea, și Faulques l-a imitat. Foarte sus, aproape invizibil la șase-șapte mii de metri Înălțime, se zărea reflexul metalic minuscul al unui avion care lăsa o brazdă de condens lungă și dreaptă, de la est la vest. Au urmărit-o cu privirile, până când linia i-a dispărut În spatele crengilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
neregulată; un ansamblu de linii drepte, de suprafețe rupte În unghiuri ciudate: podul distrus de pe Sava, peste care ostașii trebuiau să treacă, folosindu-se de ruine, Înainte de a urca iar o costișă lungă Între două coline și a ataca Dubica, invizibilă de cealaltă parte. Frecându-și membrele amorțite de frig, Faulques și Olvido se Îndreptaseră spre râu odată cu ceilalți, cu aparatele foto În buzunare, fiindcă n-aveau destulă lumină ca să facă fotografii. Pare o chestie de-aia de-a lui Turner
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mulțumit de pictura dumitale? Faulques a dat din umeri În Întuneric. - Cred că da - a dat din cap. Nu. Sunt sigur. E așa cum trebuia să fie. Markovic n-a spus nimic. Punctișoarele minuscule ale licuricilor foșgăiau Între cele două umbre invizibile. - Fără dumneata n-aș fi putut Înțelege, a continuat pictorul de război. Aș fi continuat să lucrez zile și săptămâni În șir, până aș fi umplut tot peretele. Depărtându-mă de clipă... De punctul exact. - Mă bucur că ți-am
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
narațiunea confesivă, redublând mecanismele de producere a textului literar. Scos din contextul amorf În care existase până atunci, cuvântul ascuns intră Într-un fel de alergie la singurătate, creîndu-și propria lume. Intimul e „În altă parte”! Structură secretă și centru invizibil, intimitatea devine personajul central, obligatoriu și esențial al unui text involuntar, În care nevoia de auto-scrutare a scriitorului produce și un efect paralel, neluat inițial În considerare: efectul de real este dublat de un efect de ficțiune. Jurnalul intim e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
descătușare a energiilor ascunse, dezamăgește prin tehnicismul aproape Întotdeauna decelabil (și prin excesele acestuia), dar și prin absența unei perspective ferme. Totul pare „filmat de aproape”, de la abia câțiva centimetri, iar detaliile pretind dreptul la Întâietate: părți ale unui univers invizibil, ele se oferă privirii În toată răceala de-contextualizării lor. Ca o consecință directă, intimitatea se relevă și drept un act al distanțării, al reordonării prin contemplare de la distanță a unei sume de reflexii disparate și, deci, incoerente. Perdea de semne
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Și bine de m-aș fi purtat/ Aveam culcuș și mese bune!”9 Un complex care, de foarte multe ori, se transformă În mecanism al inspirației creatoare. În fine, prin eforturi evolutive, strategia proiectivă a jurnalului intim conturează o dramă. Invizibilă În primă instanță. Jurnalul dobândește o entitate și un statut propriu doar prin actul mecanic al scrierii. Identitate pusă În evidență și de felurile În care se pot Încheia jurnalele intime: sfârșitul scurt (de obicei, la finele unui an) și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de practică diaristă. Jocul ideii presupune, adeseori, și despărțirea autorului de sine. Dialog prin ricoșeu Eul intrinsec, atât de caracteristic jurnalului intim, devine, În anumite Împrejurări, un eu extrinsec. Nemaiconfruntându-se cu sine, ci cu o lume, cu o rețea invizibilă de gânduri și imagini abstracte, el iese din zona subiectivității pure, Încercând un fel de dialog prin ricoșeu. E, desigur, multă inautenticitate În acest joc al autorului de jurnale. El refuză dreptul persoanei a III-a de a controla spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nu o soluție de interpretare, cel puțin una de lectură: dinspre interioritatea și subiectivitatea lumii scriitorului spre particularul obiectiv În care-l plasează complexele sale. Puneri În criză Dacă inițial intimitatea se definea În raport cu celălalt, dacă jurnalul aparținea exclusiv zonei invizibilului, păcat nemărturisit și de nepedepsit, cu trecerea vremii conștiința de sine a scriitorului e dată de raportul cu propriul inconștient. Intimitatea autorului devine un spațiu În care acesta jonglează cu datele obiective ale vieții, răsturnând prejudecăți, diminuând complexe. Jurnalul se
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Contragerea În fragment Jurnalul intim rezolvă și tensiunea Întreținută de memorie. Organizându-se ca discurs, ca materialitate și coerență În jurul ideii de iluzie a vieții 67, memoria dobândește unitatea dintre sine și lume, deschizând drum apariției textului, permițând transcrierea tensiunii invizibile, a nevăzutului ce organizează subteranele discursului confesiv. Supusă presiunii timpului, memoria se modifică prin mărturisire. Intrând În patul procustian al fragmentarismului, ea unifică nivelele temporale ale jurnalului. Presiunea ei, mai slabă sau mai puternică, modulează amplitudinea iluziei. După anihilarea completă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
frumusețea mării, a munților, a marilor capodopere ale artiștilor, ale poeților și filosofilor, ci trebuie să te apleci și asupra propriului tău cuget pentru a atinge un ideal moral, pentru a găsi lumina sufletului tău, pentru a ajunge la substratul invizibil al acestei lumi. Unificarea activităților conștiinței duce la o mai mare armonie a funcțiilor viscerale și nervoase. S-a observat că în grupurile sociale în care sunt dezvoltate simțul moral-religios cât și inteligența, maladiile nutriției și ale nervilor, criminalitatea și
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
doar că ambii acceptă tacit situația, fiecare avînd sentimentul că l-a păcălit pe partener; se generează astfel o situație în care este greu de stabilit: Cine a păcălit pe cine?"; modul în care este receptată de către supuși proba "hainelor invizibile" ale împăratului descrie o elocventă împrejurare de acest gen; cooperare, în care minciuna inconștientă a unuia devine premisă pentru (auto)minciuna celuilalt; relația dintre Don Quijote și Sancho Panza, în care unul (se) minte, iar celuilalt îi face plăcere să se
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe membrii Congresului Statelor Unite și de a distruge documente privitoare la afacerea Irangate (North 1987; cf. Ekman 1992:299-302); el a devenit peste noapte un erou în ochii multor americani. De asemenea, James Angleton unul dintre principalii participanți la "războiul invizibil dintre KGB și CIA" (Epstein 1989:18) susținea că în serviciul său minciuna era "mai degrabă o regulă decît o aberație". Totuși, minciuna ca regulă nu se poate susține singură, poate doar cu excepția unor lumi hobbesiene ipotetice, în care ar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Povestea lui Harap-Alb) (c) "Ceea ce înfrumusețează deșertul, spuse micul prinț, e că ascunde o fântână undeva... Da, i-am spus micului prinț, fie că e vorba de o casă, de stele sau de deșert, ceea ce constituie frumusețea lor e ceva invizibil" (Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț) (d) "Păi, lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea și de acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliță. Și-odată la cașcaval, lasă, n-are el
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
conversie. În fața complexității lumii, nu prea este de mirare că, pe toate meridianele, oamenii au căutat să ajungă la adevărurile ascunse dincolo de percepția obișnuită. Ei au formulat ipoteze asupra energiilor care conduc lumea și au încercat adesea să facă vizibil invizibilul. Gânditorii occidentali (inclusiv teologii și artiștii) nu dețin, în mod evident, monopolul conceptelor de energie, forță, voință, suflet, elan vital, suflul vieții etc. Ei nu dețin monopolul metafizicii, nu doar în sensul cercetării cauzelor ascunse dincolo de percepțiile imediate, ci în
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]