14,398 matches
-
liceul pretindea să-mi fie prieten? Cum era posibil? Mintea mea refuza tot ce era de înțeles din ce îmi spunea profesorul. Nu era posibil. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Ba da. Mă dăduseră de gol sprâncenele încruntate și privirea pierdută. Nu. Nu poți fi ceea ce pretinzi. Ești aproape cel mai urât profesor din tot colegiul! Și așa trebuia să fiu ca să nu dau de bănuit... Nu e posibil! Ba e. Spune-mi, cât știi despre Împărat? Destul de multe, zisei rezervat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în scaunul său... ochii închiși, mâinile împreunate ca într-o rugăciune cu coatele pe masă... părea că visează... meditează. El și așa nu vorbea prea mult. Perir? El mulțumea cerului că era încă în școală. Pardon, colegiu. Avea o privire pierdută, de parcă ar fi încercat să prevadă cum se va sfârși toată "aventura" asta. Cei care au rămas după ce i-am dat afară pe suporterii lui Govar? Nu. Nici ei. Erau prea ocupați să-și facă griji și să-și lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cinci-șase ani, Într-o rochie prea lungă pentru ea și cu o codiță subțire Împletită de fiecare parte a feței. Pe perete, fotografia făcută de un profesionist, o arată la vreo douăzeci de ani, Într-o poză romantică, cu privirea pierdută, la vreo douăzeci de ani. În a treia, stătea În picioare la malul mării. Nu era În costum de baie, dar purta o rochie albă pe care briza o făcea să fluture spre stînga, și Își ținea cu mîinile pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
să Întîrzie puțin? — Nu vreți să vă ducă cu mașina? Am una În stradă, și tînărul Dicelle ar face-o cu dragă inimă. — Mulțumesc, dar trebuie să merg pe jos. Și merse, singur, cu un pas rapid, ca să recupereze timpul pierdut. Băuse primul pahar cu apă și Își reluase locul, Între marea incintă din sticlă a izvoarelor și primul copac. Soția lui nu-i punea nici o Întrebare, dar Maigret Își dădea seama că era atentă la cel mai mic gest la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
O fi vreun client pe care l-a jecmănit bătrânul. Că mulți s-au lăsat înșelați de faima lui de avocat. Le pro mitea marea cu sarea, dar, când să-i apere la tribunal, dădea dosul. Adăugă batjocoritor: — Avocatul cauzelor pierdute. Livia îi aruncă o privire crâncenă. Și-a dat seama că joacă teatru. — Tot ce se poate, răspunde înțepată. Își impune să se liniștească. Cu nervi și istericale n-are nici o șansă să câștige bătălia. Murmură: — E vorba de un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tența unui juriu prezidat de un pretor să stabilească despre ce e vorba și să dea cazul mai departe unui judecător, pentru a stabili sentința... Fulcinius își dă seama că trage de timp. — E vorba de trădare, îndrăznește cu glas pierdut. Ce zici? tresare principele. — Trădare, insistă Trio. Nu s-a lăsat înșelat de tonul aparent binevoitor al împăratului. Din contră, a înțeles că e dispus să mușamalizeze afacerea și să scape de el. Nu-l va lăsa! Augustus murmură ca
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
își bate și el joc de legislația cu care de atâta amar de ani încearcă să asaneze viața înaltei societăți ro mane, situația e gravă. Gravă și periculoasă, căci în acest caz va fi nevoit să ia atitudine. — Prostituate..., murmură pierdut Trio. Vorbele îi sunt întâmpinate cu un suspin de ușurare. Dar tonul este sarcastic: — Și pe unele dintr-astea vrei să le chemi să depună măr tu rie împotriva lui? Fulcinius coboară pentru o clipă bărbia în piept. Își înalță
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fiica lui Appius Claudius Pulcher, consul al poporului roman! Răcnește fără să se mai poată stăpâni: — Cum îți permiți să-i întinezi memoria? Năucit, Fulcinius face câțiva pași de-a-ndăratelea și își îm preu nează rugător mâinile: — Cezare! imploră cu voce pierdută. Principele nu-l bagă în seamă. Șuieră întretăiat: — Un Claudius! Rudă de sânge cu soția și cu fiul meu adop tiv! Bate cu pumnul în tăblia rotundă a mesei și rostește sacadat: — Cum îți permiți? Trio sesizează amenințarea de-abia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lui mi-a mărturisit că acum câțiva ani, în dreptul numelor cezarilor Gaius și Lucius, Libo a adăugat niște semne misterioase... Augustus se agață din mers de marginea unei măsuțe. Înlătură însă argumentul cu un gest mânios. — ...aducătoare de moarte, șoptește pierdut Trio. Cu o față de gheață, principele rostește printre dinți: — Dacă Libo a provocat în vreun fel nenorocirea care s-a abătut asupra cezarilor, să-l judece zeii! Fulcinius simte cum îi fuge pământul de sub picioare. Face cu ochii turul amorașilor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de defectele pe care le-a semnalat la Cezar și la Cicero. Sallustius vociferează și el: — Au și avantajul de a fi scrise de unul dintre principalii actori ai războaielor civile, în timp ce Cicero al vostru a fost doar avocatul cauzelor pierdute, un eseist, un fute-vânt... Aruncă o privire disprețuitoare spre Titus Livius: — Cei ce vor veni după noi nu se vor înșela asupra valorii operelor lor... — Cu toate acestea, eu sunt un mare admirator al lui Cicero, declară brusc Velleius Paterculus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fiul lui? mârâie înăbușit. — Ofelus, îl informează Libo. — Să-l ia naiba cum îl cheamă! urlă ca scos din minți Gallus. Scribonius Libo se ridică și el în șezut. E palid și agitat. — Ofelus e fiul unui latin iuniat, murmură pierdut. Își dă cu pumnii în cap: — Din vina mea, pentru că am fost un dobitoc! Asinius Gallus rânjește. Bine măcar că recunoaște. Își dă jos picioarele. Se duce spre Libo și-l apucă de mâini: — Hai! Calmează-te! rostește poruncitor. Scribonius geme
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
năclăit de sânge. Mulțimea s-a dezlănțuit și au trebuit să intervină cohortele pretoriene și cele urbane. Se foiește panicat. De la ce a pornit totul...? Femeia de lângă el observă mișcarea și întreabă somnoroasă: — S-a întâmplat ceva? — Nimic, domina, murmură pierdut, printre picăturile de su doare ce-i țâșnesc din toți porii. O contemplă în tăcere, cu sufletul opărit. Domina, așa îi spune și el, la fel ca toți ceilalți membri ai fa miliei, de la copii până la servitori. Nu scumpa mea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
țesut până la educația copiilor. Întruchiparea purității fără prihană, cum își visează aproape toți bărbații viitoarea soție. Scrâșnește din dinți. Imbecilii! Nu-și dau seama decât prea târziu cât de mult le lipsește dulceața îmbietoare a unei femei adevărate. Mariamne! șoptește pierdut. Grația ei orientală și unduirea șoldurilor pline... Scutură speriat din cap. Își simte ochii umezi. Și el s-a lăsat prins în mrejele acestui fals ideal. Nu bogăția l-a atras, deși partea ei de moștenire de pe urma bătrânului Agrippa a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Se întoarce mânios pe o parte. Degeaba ți se acordă puteri extinse și ești numit tovarăș la guvernare! Degeaba tremură barbarii în fața ta! Tot om ești, jinduind după femeia care a fost a ta și nu mai e, după tinerețea pierdută, plin de invidie față de cei ce mai pot încă. Își ridică greoi capul și privește intrigat în jur, la toga întinsă pe jos, la coroana de lauri de lângă ea, la cupele răsturnate. De unde au apărut? Nu reușește să se dumirească
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sau a Libera torilor? Face cu ochiul către Nero: — Ori e mai prudent să te declari adeptul lui Augustus? — Să laud guvernul nu mi-e greu, răspunde Velleius ușor jig nit. Încerc doar să nu găsesc țapi ispășitori pentru cauze pierdute. Încurajat de zâmbetul lui Tiberius, adaugă repede: — Oricum, mai e ceva până va fi gata... Și feciorul meu voia să se apuce de scris, spune Silvanus, dar l-am sfătuit să lase ocupația asta pentru mai târziu, la bătrânețe, când
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la fel de bine pe cât a început, nu va mai dura mult până ce va putea să poarte absolut orice va vrea. Jemima Jones a slăbit între două și trei kilograme pe săptămână. Adăugați kilogramele pierdute luna asta - adică zece - la cele șase pierdute luna trecută și vă veți da seama că Jemima Jones are acum șaptezeci și cinci de kilograme. Paul i-a spus Jemimei că la 1,70 ar trebui să țintească spre șaizeci și trei de kilograme, dar Jemima Jones a ignorat acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
braț, Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară Și sânii lor acopăr - e ură și turbare În ochii lor cei negri, adânci și desperați. {EminescuOpI 63} O! luptă-te-nvălită în pletele-ți bogate, Eroic este astăzi copilul cel pierdut! Căci flamura cea roșă cu umbra-i de dreptate Sfințește-a ta vieață de tină și păcate; Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vîndut! Scânteie marea lină și placele ei sure Se mișc-una pe alta
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Lun-atunci din codri iese, Noaptea toată stă s-o vadă, Zugrăvește umbre negre Pe câmp alb ca de zăpadă. Și mereu ea le lungește, Și urcând pe cer le mută, Dar ei trec, se pierd în codri Cu vieața lor pierdută. {EminescuOpI 68} La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume, Dar frumoasa lui stăpână A rămas pierdută-n lume. {EminescuOpI 69} MELANCOLIE Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, Prin care trece albă regina
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
capul tu pe pieptu-mi și bătăile îi numeri, Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele Și când inima ne crește de un dor, de-o dulce jele; Când pierdută razimi fruntea de-arzătorul meu obraz, Părul tău bălaiu și moale de mi-l legi după grumaz, Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură, Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. Tu!!... nu vezi... nu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
șoapte, Cu-mbrățișări de brațe reci. De-odată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinți: E-ntunecoasa renunțare, E umbra dulcilor dorinți. {EminescuOpI 118} Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău, Pierdută vecinic pentru mine, Mireasa sufletului meu! Că te-am zărit e a mea vină Și vecinic n-o să mi-o mai iert, Spăși-voiu visul de lumină Tinzîndu-mi dreapta în deșert. Ș-o să-mi răsai ca o icoană A pururi verginei
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în vieață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
aceste creaturi Nici rușine n-au să iee în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, Îndrăznesc ca să rostească pîn-și numele tău... țară! La Paris, în lupanare de cinisme și de lene, Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene, Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos... Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos? Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă, Cu monoclu-n ochiu, drept
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-nțelesuri - Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri, O ceas al tainei, asfințit de sară. Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec! {EminescuOpI 202} VENEȚIA S-a stins vieața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Și fața străvezie ca fața albei ceri Slăbită e de umbra duioaselor dureri! Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei, Femeie între stele și stea între femei Și întorcîndu-ți fața spre umărul tău stâng, În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng. Cum oare din noianul de neguri să te rump, Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump, Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec, Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nnec Și mâna friguroasă s-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
lunii. O să primim fel de fel de îndrumări. — Ei, Roku. Glasul unchiului deveni dintr-o dată duios. — Să ai grijă de tine în călătoria asta! Samuraiul își înclină capul, dar cu oarecare amărăciune. Unchiul său nu se gândea decât la moștenirea pierdută a strămoșilor lui. Singurul țel al vieții sale era să redobândească pământurile pierdute cât timp mai era în viață. Dar samuraiul, la fel ca și țăranii de adineauri, nu prea voia să obțină alte pământuri și să se mute. Voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]