7,468 matches
-
În mai 1915 va întemeia, împreună cu Tudor Pamfile și cu preotul Toma Chiricuță, Academia Bârlădeană, societate frecventată în anii primului război mondial și de Al. Vlahuță, având și ulterior numeroși membri și invitați de prestigiu. Amfitrioană era soția lui T., poeta Zoe G. Frasin. Debutează, cu poezii și epigrame, în 1887, la gazeta bârlădeană „Paloda” („Tutova”), unde din 1895 va fi și redactor, iar în volum cu Albastru, plachetă apărută în 1902, urmată de La arme! (1913), Balade (1919) ș.a. Începând din
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
, Maria (17.IX.1948, Vlad Țepeș, j. Călărași), poetă. Este fiica Floricăi (n. Djaman) și a lui Grigore Urbanovici, învățător. A urmat primele opt clase în comuna natală (1954- 1962), liceul la Călărași (1962-1966) și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția polonă-română, a Universității din București, absolvită în
URBANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290369_a_291698]
-
dintr-un vas, / imposibil de reconstituit”. Dacă s-ar avea în vedere doar titlurile majorității plachetelor sale, În prelungirea luminii, Cratere (1981), Lut ars, Heliante (1987), Febra esențială (1997), ori ale unor poeme (Lumină sonoră), s-ar putea conchide că poeta scrie o lirică vitalistă, solară, tentată doar de aspectul diurn al existenței. Însă cu trecerea timpului ea se dovedește mai degrabă o structură lirică anxioasă, bântuită de spaime și viziuni tanatice, încercarea de a prelungi lumina revelației, proprie debutului, continuându
URBANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290369_a_291698]
-
să-i dezbrăcăm sufletul?, subintitulat Fabula rasa II (2003), aduc în prim-plan oscilațiile eului liric aflat în căutarea disperată a unei identități. Polifonie, schimbări de registru stilistic, abundență de simboluri (porumbelul, statuia, oglinda etc.), teatralitate, toate acestea atestă disponibilitățile poetei pentru îmbinarea tehnicii cu emoția și viziunea. În ordinea apariției lor, cărțile par a se înscrie într-un fel de proiect al cărui mesaj vizează ab initio transcendența, întorcându-se în final în același spațiu generos, de semnificații proteice: prelungirea
URBANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290369_a_291698]
-
URSU, Liliana (11.VII.1949, Sibiu), poetă, prozatoare și traducătoare. Este fiica Elenei (n. Veștemean) și a lui Ioan Ursu, inginer. Urmează la București Liceul „Gheoghe Lazăr” (1963-1967) și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză (1967-1972). După absolvire devine redactor la emisiunile culturale în cadrul Televiziunii Române
URSU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
Kentucky. Debutează în 1974 la „Luceafărul”, iar editorial în 1977 cu placheta Viața deasupra orașului. I s-au decernat Premiul Asociației Scriitorilor din Sibiu (1980) și un premiu al Societății Poeților Britanici (1986). Lirica publicată de U. este extrem de unitară, poeta descoperindu-și încă de la volumul Viața deasupra orașului temele și motivele predilecte - solitudinea, melancolia intelectualizată, orașul tentacular, dar și propria modalitate stilistică - mixaj de limbaj prozaic și metafore neașteptate, care dilată suprarealist coaja lucrurilor sau a imaginilor. Totuși, în această
URSU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
, Doina (5.X.1950, București), poetă, eseistă și editoare. Este fiica Elenei (n. Melnic) și a lui Gheorghe Uricariu, ofițer; prenumele la naștere: Smaranda Elena Doina. Urmează la București liceul (1961-1969) și Facultatea de Limbi Romanice, secția română-franceză (1969-1973). După câțiva ani ca liber-profesionistă, între 1979
URICARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290378_a_291707]
-
tocmai prin alterare. Cu Mâna pe față (1984) și mai ales cu Ochiul atroce (1985) aproape nimic nu mai este „odihnitor” în poezia scrisă de U. Nu numai apariția generației ’80 dictează adaptarea la poetica durității citadin-nevrotic-ludic-subversive, dar însăși trecerea poetei înspre altă vârstă prevestea regresiunea egocentrică și inaugurarea unui soi de anatomie a singurătății: „Retrage-te în tine, sărbătoare,/ singurătate, ține-mi ochii goi,/ văd ceea ce visez că văd, e bine,/ un râu de miere curge în noroi.// Simt lanțul
URICARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290378_a_291707]
-
6; Mihaela Ursa, „Institutul inimii”, APF, 1995, 10; Ulici, Lit. rom., I, 160-162; Simuț, Critica, 154-158; Georgeta Drăghici, Antologie de autor, RL, 1999, 38; Popa, Ist. lit., II, 568-569; Dicț. scriit. rom., IV, 673-674; Horia Gârbea, Inima 3 D a poetei, LCF, 2003, 12; Amelia Pavel, „Ecorșeuri”, VR, 2003, 3-4. D.C.M.
URICARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290378_a_291707]
-
ritmul poematic al frazei și prin claritate. V. este și autoarea câtorva cercetări referitoare la aspecte mai puțin cunoscute ale relațiilor culturale româno-polone, publicate separat sau în culegeri colective la București și la Varșovia. Legătura profesională și de suflet cu poeta Kazimiera Illakowiczówna, una dintre cele mai harnice interprete ale liricii românești peste hotare, i-a prilejuit un amplu, dar mai ales dens și nuanțat eseu, completat de un epistolar întins între 1965 și 1981, interesant și sub raport documentar. SCRIERI
VARCIOROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290428_a_291757]
-
Aici se află în îngrijirea medicului-scriitor V. Voiculescu, care îi stimulează interesul de a-l cunoaște pe Al. Vlahuță, refugiat în oraș. Începe să frecventeze ședințele de joi ale cenaclului literar ținut de poetul George Tutoveanu și de soția acestuia, poeta Zoe Frasin, la Academia Bârlădeană întâlnindu-i și pe Nichifor Crainic, și pe Victor Ion Popa. În 1919 începe să publice versuri în revista locală „Florile dalbe” sub numele I.Valerieanu și I.Valereanu, debutând cu pastelul În albastru..., urmat
VALERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290416_a_291745]
-
în slujba ei, fie și ca figurantă, fie și în travesti; personajul liric devine poezia însăși. Ipostaze predilecte sunt vestala sau preoteasa, chipuri statuare ale abnegării supuse, dar mai ales jertfa rituală. Prefațând Fiord imaginar, Nicolae Balotă elogia apariția unei poete „din cea mai autentică, din cea mai nobilă stirpe a liricilor” și îi semnala „geniile tutelare” începând cu Lautréamont și, trecând prin Rimbaud ori prin Saint-John Perse, până la Bacovia. Seria reperelor folosite în motouri sau infratextual poate continua cu Nerval
VANCEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
imaginar”, CL, 1979, 5; Valeriu Cristea, „Firele acestei uriașe catedrale”, RL, 1980, 51; Piru, Debuturi, 174-175; Sultana Craia, Recurs la luciditate, LCF, 1983, 39; Tudor Cristea, Fețele poeziei, ARG, 1984, 1; Cristea, Modestie, 84-88; Raicu, Fragmente, 299-303; Roxana Sorescu, O poetă modernă, RL, 1985, 23; Eugen Simion, O zebră dimineața cu gleznele frânte, RL, 1987, 47; N. Steinhardt, Escale în timp și spațiu, București, 1987, 259-261; Alexandru Piru, Lumini și umbre, SLAST, 1988, 5; Traian T. Coșovei, În lumina severă a
VANCEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
VĂCĂRESCU, Elena (21.IX.1864, București - 17.II.1947, Paris), poetă, prozatoare, autoare dramatică și memorialistă. Este fiica cea mai mare a Eufrosinei (n. Fălcoianu) și a lui Ioan Văcărescu, diplomat, și ultima reprezentantă a ilustrei familii ce a dat literaturii române primii poeți moderni (Ienăchiță era străbunicul, iar Iancu Văcărescu
VACARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290397_a_291726]
-
și al soției sale, Carmen Sylva, sau de rememorarea durerii intense provocate de eșecul căsătoriei cu prințul Ferdinand, răzbate o atitudine morală fără fisură și se conturează o inteligență sufletească exemplară. De altfel, talentul memorialistei este superior chiar aceluia de poetă, care în decursul timpului a suferit o oarecare temperare. Era o natură sociabilă, veselă, optimistă. Cucerea îndată simpatia oamenilor prin felul ei deschis, prin scânteierea spiritului ei ingenios, dar toate devotamentele pe care le câștiga pentru sine le îndrepta îndată
VACARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290397_a_291726]
-
27 ianuarie; A. D. Xenopol, Elena Văcărescu, „Românul literar”, 1905, 40; Chendi, Scrieri, IV, 282-283; Elena Văcărescu și literatura română, ADV, 1908, 6 708; Marguerite Berthet, La Poésie feminine française à l’étranger, vol. I: Roumanie, Paris, 1908, 7-56; [Petre Locusteanu], Poeta cu două patrii..., FLR, 1912, 39; Corneliu Moldovanu, Autori și actori, București, 1944, 266-267; Léo Claretie, Feuilles de route en Roumanie, I, Paris, 1912, 33-48; Virgiliu Șt. Serdaru, Interviu cu marea poetă Elena Văcărescu, „România nouă”, 1921, 7 aprilie; N.
VACARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290397_a_291726]
-
patrii..., FLR, 1912, 39; Corneliu Moldovanu, Autori și actori, București, 1944, 266-267; Léo Claretie, Feuilles de route en Roumanie, I, Paris, 1912, 33-48; Virgiliu Șt. Serdaru, Interviu cu marea poetă Elena Văcărescu, „România nouă”, 1921, 7 aprilie; N. Iorga, Două poete de sânge românesc în Franța: Elena Văcărescu și Anna de Noailles, UVR, 1925, 26; Davidescu, Aspecte, 530-531; N. Iorga, Elena Văcărescu, R, 1925, 7-8; Basil Munteanu, Elena Văcărescu, G, 1926, 6-8; Cezar Petrescu, Elena Văcărescu și principele consort, CU, 1927
VACARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290397_a_291726]
-
1973, 7; Al. Duiliu Zamfirescu [Evocare], MS, 1973, 4; Ion Stăvăruș, Elena Văcărescu, București, 1974; I. M. Ștefan, V. Firoiu, Sub semnul Minervei, București, 1975, 122-135; Zaciu, Lecturi, 212-216; Maria Brăescu, „Scrieri alese”, LL, 1976, 1; Alexandrina Andronescu, Elena Văcărescu, poetă a sufletului românesc în limba franceză, „Archiva Valachica” (Târgoviște), 1976; Nicolae Scurtu, Câteva documente inedite, LCF, 1977, 8; Ecaterina Vaum, Poeta unei mari nostalgii, LCF, 1977, 8; Șerban Cioculescu, Elena Văcărescu, memorialistă, RL, 1977, 11, 12; C. Popescu-Cadem, Din tainele
VACARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290397_a_291726]
-
semnul Minervei, București, 1975, 122-135; Zaciu, Lecturi, 212-216; Maria Brăescu, „Scrieri alese”, LL, 1976, 1; Alexandrina Andronescu, Elena Văcărescu, poetă a sufletului românesc în limba franceză, „Archiva Valachica” (Târgoviște), 1976; Nicolae Scurtu, Câteva documente inedite, LCF, 1977, 8; Ecaterina Vaum, Poeta unei mari nostalgii, LCF, 1977, 8; Șerban Cioculescu, Elena Văcărescu, memorialistă, RL, 1977, 11, 12; C. Popescu-Cadem, Din tainele de familie ale Văcăreștilor, MS, 1978, 2; N. Vasilescu-Capsali, Genealogie și ceremonial, LCF, 1980, 35; Cioculescu, Itinerar, IV, 188-192; Gh. Bulgăr
VACARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290397_a_291726]
-
, Renata (pseudonim al Renatei Tcaci; 22.X.1949, Verejeni-Soroca), poetă. Este fiica Anei (n. Cotruță) și a lui Gheorghe Tcaci, țărani. A urmat Facultatea de Ingineri-Economiști la Institutul Politehnic din Chișinău (1966-1971) și Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (1974-1980), cursuri fără frecvență. La Chișinău va fi colaborator științific
VEREJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290490_a_291819]
-
Tudor Arghezi și Gala Galaction, cu poezie, proză și cronici dramatice. Mobilizat între 1916 și 1918 la Iași, își continuă activitatea publicistică la „Omul liber” și la „Deșteptarea politică și socială”. În 1917 se căsătorește cu Ana-Maria Băjescu Oardă (viitoarea poetă Tana Quil), de care se desparte la scurt timp. După încheierea primului război mondial devine redactor la „Adevărul” (1919-1922), semnătura regăsindu-i-se, de asemenea, în „Cuvântul liber”, „Facla”, „Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Cugetul românesc” ș.a. În 1922 iese
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
și Scrisoare către Dumnezeu conturează destul de limpede maniera poetică practicată, în linii mari aceeași în următoarele cărți. Lirica, mereu ancorată în realitate, putându-se numi chiar „poezie ocazională”, este declanșată de istoria în curs, îndeosebi de a doua conflagrație mondială. Poeta încearcă să își apropie, patetic, evenimentele, dar modalitatea e mereu discursivă și retorică, iar eposul, menit să constituie nervul poemelor, se diluează într-o frazare greoaie, perifrastică, monoton tânguitoare. Z.R. alternează, într-un discurs prolix - Șerban Cioculescu observa „excesul
ZOTTOVICEANU RUSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
Petrașcu, Duiliu Zamfirescu, București, 1929; Sebastian, Eseuri, 287-290, 453-457; Petrașcu, Icoane, I, 173-224, III, 153-171, IV, 207-217; 32 de opere din literatura română, îngr. I. M. Rașcu, București, 1933, 182-218; Mario Ruffini, Duilio Zamfirescu romanziere, Milano, f.a.; Claudio Isopesco, Il poeta Duilio Zamfirescu a Napoli, Napoli, 1933; Șerban Cioculescu, Un poet neoclasic: Duiliu Zamfirescu, RFR, 1934, 8; Iorga, Ist. lit. cont. (1934), I, 327-338, II, 168-170; Perpessicius, Opere, VII, 59-66; Mariana Rarincescu, Duiliu Zamfirescu și Italia, București, 1934; Constantin N. Stănescu
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
, Lucreția (3.IX.1859, Oradea - 5.III.1900, Oradea), poetă. Este fiica poetei Maria Suciu (n. Bosco) și a lui Petre Suciu, referent consistorial la Oradea și protopop în Beliu, stabilit apoi în satul bihorean Ucuriș, unde George Coșbuc, Septimiu Albini, G. Bogdan-Duică, A. C. Popovici se întâlneau în casa familiei
SUCIU-RUDOW. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290010_a_291339]
-
, Lucreția (3.IX.1859, Oradea - 5.III.1900, Oradea), poetă. Este fiica poetei Maria Suciu (n. Bosco) și a lui Petre Suciu, referent consistorial la Oradea și protopop în Beliu, stabilit apoi în satul bihorean Ucuriș, unde George Coșbuc, Septimiu Albini, G. Bogdan-Duică, A. C. Popovici se întâlneau în casa familiei Suciu, într-un
SUCIU-RUDOW. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290010_a_291339]