KorAP: Find »[drukola/base=proiecție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...227 228 229 ...440 >

10,986 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

inferioare ierarhic, adică dinspre complementizator - pentru care în latina clasică există o setare parametrică mixtă, observabilă empiric prin coexistența structurilor inovative (centru inițial; complementizator lexicalizat) cu structurile arhaice (centru final; complementizator nul, e.g. acuzativ cu infinitiv) - înspre centrul lexical al proiecției extinse verbale, verbul lexical. Schimbarea se produce în concordanță cu FOFC. Centrul C0 poate domina atât o structură cu centru inițial (59a), cât și o structură cu centru final (59b), FOFC fiind indiferentă în această configurație (un grup cu centru

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
se bazează pe roll-up movement. Vom reține ideea, spledid argumentată de Ledgeway (2012), conform căreia trecerea de la latină la limbile romanice a constat într-o schimbare progresivă a Parametrului centrului dinspre centrele superioare ierarhic înspre centrele inferioare ierarhic din aceeași proiecție extinsă. 2.4 "Parametrul" configuraționalității. Configuraționalitate vs nonconfiguraționalitate. Configuraționalitate discursivă Termenul configuraționalitate circulă cu două înțelesuri: (i) în dihotomia configurațional vs nonconfigurațional; (ii) ca termen special, desemnând articularea propoziției după categorii discursive de tip topic / focus. Dihotomia configurațional / nonconfigurațional este

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
v. §II.2); cu excepția englezei, în limbile germanice deplasarea verbului în domeniul C este obișnuită 1, mai ales în propozițiile principale, caracterizate de regula V2. Odată cu propunerea lui Pollock (1989) privitoare la scindarea nodului flexiune (IP) în cel puțin două proiecții (Agr și T), s-a constatat că domeniul flexionar trebuie conceput mai degrabă în termenii unui câmp sintactic care găzuiește o serie de proiecții flexionare verbale, dintre care cele mai importante sunt proiecțiile de mod, tip și aspect (v. Cinque

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V2. Odată cu propunerea lui Pollock (1989) privitoare la scindarea nodului flexiune (IP) în cel puțin două proiecții (Agr și T), s-a constatat că domeniul flexionar trebuie conceput mai degrabă în termenii unui câmp sintactic care găzuiește o serie de proiecții flexionare verbale, dintre care cele mai importante sunt proiecțiile de mod, tip și aspect (v. Cinque 1999). O altă fațetă a variației privitoare la deplasarea verbului este variația intralingvistică sincronică (Ledgeway și Lombardi 2005; Ledgeway 2015c) (1)-(2) și diacronică

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
nodului flexiune (IP) în cel puțin două proiecții (Agr și T), s-a constatat că domeniul flexionar trebuie conceput mai degrabă în termenii unui câmp sintactic care găzuiește o serie de proiecții flexionare verbale, dintre care cele mai importante sunt proiecțiile de mod, tip și aspect (v. Cinque 1999). O altă fațetă a variației privitoare la deplasarea verbului este variația intralingvistică sincronică (Ledgeway și Lombardi 2005; Ledgeway 2015c) (1)-(2) și diacronică (v. §§IV.3; IV.4) (3)-(4): (1) a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și Nicolae 2013; Schifano 2014; Ledgeway 2015a), au condus la rezultate convergente, însă nu pe deplin similare. Deși există acord asupra ideii că verbul românesc se deplasează într-o poziție înaltă în nucleul propozițional, nu este clar care este această proiecție înaltă la care verbul se deplasează. Ledgeway (2015a: 14) subliniază faptul că atât formele sintetice, cât și formele analitice pot fi precedate de adverbul de negație propozițională nu și de clitice pronominale, componente ale domeniului flexionar. Faptul că verbul precedă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
construcțiile perifrastice, fapt puternic contrazis empiric 4. Predicțiile de linearizare incorecte sunt încă un argument împotriva formării de centre complexe. O altă soluție (implicită la unii autori, explicită la alții) de a explica efectele de adiacență este presupunerea că specificatorii proiecțiilor din domeniul flexionar nu se proiectează (Avram 1999; Alboiu 2002; cf. și Dobrovie-Sorin 1994). În formatul pe care îl oferă teoria X-bar, conform căreia proiecțiile sintactice au formatul universal Specificator - Centru - Complement, este greu de înțeles și de explicat de ce

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
unii autori, explicită la alții) de a explica efectele de adiacență este presupunerea că specificatorii proiecțiilor din domeniul flexionar nu se proiectează (Avram 1999; Alboiu 2002; cf. și Dobrovie-Sorin 1994). În formatul pe care îl oferă teoria X-bar, conform căreia proiecțiile sintactice au formatul universal Specificator - Centru - Complement, este greu de înțeles și de explicat de ce unele proiecții nu au specificatori. Problemele de acest fel impun o regândire a modului în care privim deplasarea verbului în proiecția verbală extinsă. Acesta este

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
domeniul flexionar nu se proiectează (Avram 1999; Alboiu 2002; cf. și Dobrovie-Sorin 1994). În formatul pe care îl oferă teoria X-bar, conform căreia proiecțiile sintactice au formatul universal Specificator - Centru - Complement, este greu de înțeles și de explicat de ce unele proiecții nu au specificatori. Problemele de acest fel impun o regândire a modului în care privim deplasarea verbului în proiecția verbală extinsă. Acesta este și cel de al doilea obiectiv major al capitolului de față. Vom aduce argumente pentru o analiză

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
teoria X-bar, conform căreia proiecțiile sintactice au formatul universal Specificator - Centru - Complement, este greu de înțeles și de explicat de ce unele proiecții nu au specificatori. Problemele de acest fel impun o regândire a modului în care privim deplasarea verbului în proiecția verbală extinsă. Acesta este și cel de al doilea obiectiv major al capitolului de față. Vom aduce argumente pentru o analiză în care verbul se deplasează ca grup, deplasare XP (engl. XP-movement), superioară analizei tradiționale care stipulează deplasarea centrului. Acest

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
braziliană și sugerat de Laenzlinger și Soare (2004) pentru română. Avantajul sincronic direct este că, în conjuncție cu ridicarea înaltă a verbului în română, strategia de deplasare XP explică în mod direct efectele de adiacență a componentelor nucleului verbal: specificatorii proiecțiilor din domeniul flexionar se proiectează, însă sunt ocupați de verbul însuși deplasat ca grup. Mai mult, cel puțin prin raportare la româna contemporană, deplasarea de tip XP a verbului poate fi văzută ca o stategie de satisfacere a trăsăturii EPP

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
flexionar se proiectează, însă sunt ocupați de verbul însuși deplasat ca grup. Mai mult, cel puțin prin raportare la româna contemporană, deplasarea de tip XP a verbului poate fi văzută ca o stategie de satisfacere a trăsăturii EPP a unei proiecții din domeniul flexionar (IP), complementară cu strategia deplasării subiectului în limbi ca engleza (v. Alexiadou și Anagnostopoulou 2001); această complementaritate rezultă invariabil din faptul că, în română, nominativul se atribuie în mod liber în poziție postverbală (Cornilescu 2000; Alboiu 2002

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
perifrastice cu ridicare la C, constituentul verbal deplasat va fi verbul lexical, nu auxiliarul, după cum se poate observa și din comportamentul imprecațiilor condiționale (9c). În al doilea rând, după cum va rezulta din analiză, în deplasarea V-la-C, verbul se ridică la proiecția FINP din periferia stângă, situată la dreapta proiecțiilor FOCP și TOPP (proiecții care găzduiesc subiectul preverbal). (11) *Aucopiii înțeles problema? (12) a. HasJohn read the paper? (engleză) ' A citit Ion lucrarea?' b. Est-il venu? (franceză) 'A venit?' Un alt paradox

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
va fi verbul lexical, nu auxiliarul, după cum se poate observa și din comportamentul imprecațiilor condiționale (9c). În al doilea rând, după cum va rezulta din analiză, în deplasarea V-la-C, verbul se ridică la proiecția FINP din periferia stângă, situată la dreapta proiecțiilor FOCP și TOPP (proiecții care găzduiesc subiectul preverbal). (11) *Aucopiii înțeles problema? (12) a. HasJohn read the paper? (engleză) ' A citit Ion lucrarea?' b. Est-il venu? (franceză) 'A venit?' Un alt paradox pe care îl rezolvă această propunere este efectul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
nu auxiliarul, după cum se poate observa și din comportamentul imprecațiilor condiționale (9c). În al doilea rând, după cum va rezulta din analiză, în deplasarea V-la-C, verbul se ridică la proiecția FINP din periferia stângă, situată la dreapta proiecțiilor FOCP și TOPP (proiecții care găzduiesc subiectul preverbal). (11) *Aucopiii înțeles problema? (12) a. HasJohn read the paper? (engleză) ' A citit Ion lucrarea?' b. Est-il venu? (franceză) 'A venit?' Un alt paradox pe care îl rezolvă această propunere este efectul de blocare indus de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
s-a considerat că negația induce efecte de insulă slabe (engl. weak island effects, cf. Ross 1967), se va arăta că efectul de blocare este cauzat de statutul elementului de negație nu (element plin, grup adverbial). Gerunziul propozițional arată că proiecția negației propoziționale nu blochează ridicarea la C, după cum arată encliza pronominală a gerunziului negativ 7: (15) nevăzându-l Mai degrabă, ceea ce permite deplasarea la C și encliza pronominală pentru gerunziul negativ, spre deosebire de imperativul negativ, pare să fie statutul elementului de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de nu, dar nu și de ne-. Înainte de formula analiza, este necesar să menționăm că adoptăm ipoteza centrului verbalizant v (Hale și Keyser 1993; Chomsky 1995) și, implicit, perspectiva conform căreia domeniul lexical verbal se alcătuiește dintr-o serie de proiecții funcționale ai căror specificatori introduc argumentele verbului (Pylkkänen 2008). Spre deosebire de alte argumente, generate ca specificatori ai unor proiecții funcționale (e.g. obiectul indirect se generează ca specificator al unui grup aplicativ, APPLP, Marantz 1993), argumentul extern (subiectul) se generează în [Spec

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbalizant v (Hale și Keyser 1993; Chomsky 1995) și, implicit, perspectiva conform căreia domeniul lexical verbal se alcătuiește dintr-o serie de proiecții funcționale ai căror specificatori introduc argumentele verbului (Pylkkänen 2008). Spre deosebire de alte argumente, generate ca specificatori ai unor proiecții funcționale (e.g. obiectul indirect se generează ca specificator al unui grup aplicativ, APPLP, Marantz 1993), argumentul extern (subiectul) se generează în [Spec, vP], iar obiectul direct se generează în poziția de complement al (soră la dreapta a) verbului. Tot în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
generează ca specificator al unui grup aplicativ, APPLP, Marantz 1993), argumentul extern (subiectul) se generează în [Spec, vP], iar obiectul direct se generează în poziția de complement al (soră la dreapta a) verbului. Tot în domeniul lexical este găzduită și proiecția care asigură atribuirea acuzativului (T0P = TenseObjectPhase), proces diferențiat de Pesetsky și Torrego (2004, 2011) de atribuirea nominativului. O reprezentare minimală (care va fi îmbogățită după necesități) a domeniului lexical vPeste următoarea: (16) (IP > periferia vP) vP > TOP > VP 2. Deplasare

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
indiferent de forma de construcție, prepozițional (17), (19), sau non-prepozițional (18)) nu se poate deplasa odată cu verbul 11. Din această scurtă prezentare, rezultă că o condiție importantă asupra deplasării ca grup a verbului românesc este ca argumentul intern să părăsească proiecția VP. Există și o anumită succesiune a operațiunilor (sugerată mai sus), dictată de condițiile generale asupra deplasării sintactice: procesul de deplasare (extracție) a argumentelor din proiecția VP trebuie să preceadă deplasarea VP. De la Ross (1967) încoace, se știe că deplasarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
importantă asupra deplasării ca grup a verbului românesc este ca argumentul intern să părăsească proiecția VP. Există și o anumită succesiune a operațiunilor (sugerată mai sus), dictată de condițiile generale asupra deplasării sintactice: procesul de deplasare (extracție) a argumentelor din proiecția VP trebuie să preceadă deplasarea VP. De la Ross (1967) încoace, se știe că deplasarea de constituenți induce efecte de insulă, fenomen care a fost denumit Freezing Principle / Freezing Effect sau Interdicția asupra subextracției din constituenți deplasați (v. Corver 2005și bibliografia

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
obiect indirect, însă, dacă ținem cont de toată literatura inițiată de lucrarea lui Larson (1988), doar structurile tranzitive rămân problematice. Analizând structurile cu dublu obiect din engleză, Larson arată că obiectul direct și obiectul indirect nu se generează în aceeași proiecție minimală VP13; Larson argumentează că centrul verbal se scindează într-o serie de centre verbalizante (engl. VP-shells la Larson) organizate ierarhic, fiecare argument intern fiind generat într-o proiecție diferită. Ipoteza lui Larson a fost preluată și rafinată în cercertările

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
că obiectul direct și obiectul indirect nu se generează în aceeași proiecție minimală VP13; Larson argumentează că centrul verbal se scindează într-o serie de centre verbalizante (engl. VP-shells la Larson) organizate ierarhic, fiecare argument intern fiind generat într-o proiecție diferită. Ipoteza lui Larson a fost preluată și rafinată în cercertările ulterioare; dintre cele mai relevante rezultate pentru analiza noastră, menționăm ipoteza vP (Hale și Keyser 1993; Chomsky 1995) și ipoteza aplicativă (Marantz 1993) (v. Pylkkänen 2008 pentru o prezentare

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
cercertările ulterioare; dintre cele mai relevante rezultate pentru analiza noastră, menționăm ipoteza vP (Hale și Keyser 1993; Chomsky 1995) și ipoteza aplicativă (Marantz 1993) (v. Pylkkänen 2008 pentru o prezentare detaliată). Astfel, obiectul indirect se generează ca specificator al unei proiecții applicative (ApplP), superioară proiecției VP (ApplP > VP); subiectul (argumentul extern) se generează ca specificator al grupului verbalizant v, de asemenea superior VP (vP > VP). Din această perspectivă, doar obiectul direct se generează în poziție de complement al lui V (i.e.

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mai relevante rezultate pentru analiza noastră, menționăm ipoteza vP (Hale și Keyser 1993; Chomsky 1995) și ipoteza aplicativă (Marantz 1993) (v. Pylkkänen 2008 pentru o prezentare detaliată). Astfel, obiectul indirect se generează ca specificator al unei proiecții applicative (ApplP), superioară proiecției VP (ApplP > VP); subiectul (argumentul extern) se generează ca specificator al grupului verbalizant v, de asemenea superior VP (vP > VP). Din această perspectivă, doar obiectul direct se generează în poziție de complement al lui V (i.e. soră la dreapta a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]