15,122 matches
-
soldat și sigur recunoști zgomotul ăsta cumplit. — Da. Sunt lovituri de berbec. Episcopul încuviință cu gravitate. — De ieri atacă în apropierea Porții de Miazănoapte. Am fost toată noaptea pe bastioane să-i încurajez pe ai noștri. Până acum, zidurile au rezistat; asta și pentru că, urmând instrucțiunile pe care mi le-a dat Magister militum la Arelate, le-am întărit cu parapete și cu materiale luate din clădirile publice din apropiere: practic, comentă cu amărăciune, ne distrugem noi înșine cetatea, înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încercați; mai demult s-au aliat cu Roma tocmai ca să scape de hunii care încă le oprimă poporul. Greu o să se predea. Oricum ar fi, dacă o să mă conduci la Sangiban, o să vorbesc cu el și o să-l încurajez să reziste și să-și îmbărbăteze soldații. Trebuie să vă țineți tari cu toții și să aveți încredere în Magister; în curând o să fiți salvați. Un zâmbet obosit apăru pe chipul adânc marcat al lui Anianus. — Bineînțeles, e foarte important să ajungi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lăsând animalele libere pe pășuni, în speranța că vor scăpa de prădători. Așa că acum le mănâncă hunii, iar noi trebuie să hrănim guri inutile cu puținul pe care-l avem. îngrijorat, Sebastianus căută privirea înghețată a interlocutorului său: — Trebuie să rezistați. E vorba de câteva zile; ba chiar s-ar putea să fie vorba doar de ore. Etius înaintează pe drumul militar, pe malul drept al Loirei. Dacă Atila pune mâna pe cetate și trece podul peste râu, lucrurile se vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi urăști suficient de tare? întrebarea era aproape jignitoare, însă Sangiban nu se arătă atins: — Eu mai mult decât ei, răspunse simplu. Zâmbetul său păru să-i lumineze pentru moment, de această dată, și ochii enigmatici. Dacă va trebui să rezistăm două zile, o să rezistăm, iar dacă ar fi vorba de trei sau patru sau chiar zece zile, la fel am rezista. Important e ca Etius al tău să sosească într-adevăr. Sebastianus încuviință cu gravitate: — Bine, asta speram să aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tare? întrebarea era aproape jignitoare, însă Sangiban nu se arătă atins: — Eu mai mult decât ei, răspunse simplu. Zâmbetul său păru să-i lumineze pentru moment, de această dată, și ochii enigmatici. Dacă va trebui să rezistăm două zile, o să rezistăm, iar dacă ar fi vorba de trei sau patru sau chiar zece zile, la fel am rezista. Important e ca Etius al tău să sosească într-adevăr. Sebastianus încuviință cu gravitate: — Bine, asta speram să aud. Cât despre Etius, fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
simplu. Zâmbetul său păru să-i lumineze pentru moment, de această dată, și ochii enigmatici. Dacă va trebui să rezistăm două zile, o să rezistăm, iar dacă ar fi vorba de trei sau patru sau chiar zece zile, la fel am rezista. Important e ca Etius al tău să sosească într-adevăr. Sebastianus încuviință cu gravitate: — Bine, asta speram să aud. Cât despre Etius, fii sigur ca va sosi. 16 începând deja din acea după-amiază și continuând în următoarele două zile, Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acolo! Sebastianus și Vitalius se năpustiseră deja înainte. Prefectul își înfipse sabia, cu o mișcare rapidă, într-un fals alan care îi venea în întâmpinare, în timp ce ordonanța sa arunca prima javelină, doborând un alt adversar. Printre puținii romani ce încă rezistau, Sebastianus îl recunoscu pe Marcentius, care, sângerând dintr-o rană în coastă, se apăra cu greu de doi atacatori. Prefectul îl ucise pe unul dintre ei cu o lovitură de sabie, pe când celălalt dădea înapoi, protejându-se cu scutul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
singuri în fața hoardei, Sebastianus și tovarășii săi fură constrânși să fugă. Prefectul însă se întoarse după zece pași, contemplând descumpănit dezastrul. Deși se retrăgea, nu se simțea în stare să-și dezlipească privirea de masa barbarilor ce înaintau și îi rezista lui Maliban, care îl trăgea mai departe. — Nu e posibil! striga ca ieșit din minți. Etius trebuie să vină. Nu se poate întâmpla așa ceva! Răzvrătirea în fața inutilității tuturor eforturilor sale, a eșecului misiunii sale, amenința să învingă în el chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai bine forțele pe care le avem la dispoziție. Ai, din întâmplare, un plan de rezervă? Legănându-se pe picioare, Theodoric scoase un suspin răgușit și resemnat: — Nu, admise, planul e bun. Rămâne de văzut dacă voi, în centru, o să rezistați. Rostise ultima frază cu un ton insinuant, privind ironic, pe sub sprâncene, înspre Sangiban. Acesta, firește, mușcă momeala. Chipul, de obicei palid, i se înroși și răspunse cu un zâmbet de gheață: — Centrul o să reziste. Pentru o încercuire, însă, trebuie ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
văzut dacă voi, în centru, o să rezistați. Rostise ultima frază cu un ton insinuant, privind ironic, pe sub sprâncene, înspre Sangiban. Acesta, firește, mușcă momeala. Chipul, de obicei palid, i se înroși și răspunse cu un zâmbet de gheață: — Centrul o să reziste. Pentru o încercuire, însă, trebuie ca aripile să se miște înainte, nu înapoi. Azi, la râu, goții au fugit. La cuvintele acelea, tânărul Thorismund înjură și duse iute mâna la sabie. Tatăl său, însă, îl opri înainte de a o scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să nu uităm că Atila a reușit să fugă cu mare promptitudine. Cât despre luptele de azi, se găseau efectiv la multe mile distanță când a început bătălia și asta poate să explice întârzierea lor. Poate dacă vizigoții ar fi rezistat încă puțin, azi am fi putut să-i spulberăm pe gepizi o dată pentru totdeauna. în plus, e adevărat și că dacă mâine alanii cedează... Chipul lui Etius se întunecă. — Asta nu trebuie în nici un caz să se întâmple! exclamă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
său enigmatic: — în curând, mulți dintre ei vor fi morți. N-au suficient spațiu de manevră și, chiar dacă se dau jos de pe cai ca să tragă, n-au cum să ne facă mult rău trăgând de-acolo, de jos. — Trebuie să rezistăm până ce sosesc întăririle. Vitalius ar trebui să fie acum aproape de Etius. Maliban făcu semn către armata aliniată, dar nu spre aripa stângă romană, ci în direcția vizigoților: — Sosesc, spuse simplu. Privind într-acolo, Sebastianus văzu, cu surprindere, înaintând spre colină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care se pregătiseră în dimineața aceea pentru luptă. Acum, că în fața lor nimeni nu mai lupta, se adunau în grupuri mici, schimbând între ei observații și păreri; unii chiar puneau pariuri, lipsite de orice logică, în legătură cu capacitatea soldaților de a rezista unui nou atac; de altfel, nici nu era de mirare, fiindcă nu aveau, cu siguranță prea multe motive să-i simpatizeze pe romani. Alții, cei mai mulți, stăteau tolăniți pe iarbă și printre arbuști, mâncând azime cu brânză, pe care le înghițeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cumpliți, chiar dacă puțin deprinși cu manevrele. Judecând după desișul compact al sulițelor lor, erau mai multe mii. înspăimântat, Metronius își dădu seama că soldații, dispuși fiind pe șase linii, acopereau un front prea larg și prea puțin adânc pentru a rezista asaltului unei asemenea mase distrugătoare. Barbarii înaintau în rânduri compacte și cu pas sigur, în formație de pană, intonând un cântec sumbru, terifiant, și lovind scuturile cu armele. Ca un răspuns, sunară trâmbițele galoromanilor, iar ofițerii lor dădură ordine, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spate, schimburile de cuvinte precipitate, cu glas scăzut, ale altora îi spuneau că acolo se instaura panica. Instinctul său de soldat, format în ani și ani de lupte, îi spuse că, de data aceasta, tinerii aceia nu mai puteau să reziste, că în curând aveau să dea bir cu fugiții. Milone avea și el aceeași impresie. Venind, lângă el observă: — După mine, ăștia își iau imediat picioarele la spinare. Asta ar fi urmat, cu siguranță. Și pe urmă, gândi Metronius, admițând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
decât un singur lucru. Cu privirea ațintită asupra dușmanului ce înainta, întinse mâna spre Ambarrus, care deja era vizibil alarmat. — Spune oamenilor să strângă rândurile și să se pregătească, îi ordonă scurt. Mi-e teamă că soldații n-or să reziste. Fără să mai aștepte ca Ambarrus să execute ordinului, își întoarse calul și, îndemnându-l la trap, porni să treacă el însuși printre rândurile bagauzilor, chemându-i pe capii cohortelor: — în rând, repede! Strângeți rândurile! Cum am repetat. Hai, iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
buchet de citate biblice, să lupte în apărarea libertății lor, a dreptății și mai ales a credinței, dar nu se îngriji de el, fiindcă atenția sa era toată concentrată asupra luptei ce se desfășura acum înaintea sa. Așa cum prevăzuse, legionarii rezistară doar un timp scurt. Curând, sub presiunea cumplită a dușmanului, aliniamentul lor începu să dea semne de slăbiciune, iar ici și colo putu vedea câte un soldat ieșind din rând; apoi, în partea dreaptă, oamenii porniră să dea îndărăt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rămași să privească primeau mereu vești emoționante, dar și contradictorii, despre mersul bătăliei. Toți cei care veneau din linia de front vorbeau despre o luptă furibundă, cu un final neclar: după câte se părea, alanii și burgunzii, în dispozitiv compact, rezistau oricărui atac, copleșindu-i cu o ploaie de săgeți pe războinicii hiung-nu și provocându-le pierderi serioase, în vreme ce sus, pe colină, Ellak nu înainta cu nici un pas. Pe latura stângă, cele două popoare de goți erau angajate într-o uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
angajate într-o uriașă luptă fratricidă, într-o continuă mișcare a frontului; despre ce se întâmpla pe latura din dreapta, în schimb, nu se știa, practic, nimic, însă era limpede că infanteria romană și francii, dezmințind previziunile optimiste ale lui Atila, rezistau în continuare. Balamber simțea că-și pierde mințile. Nu mai reușea să stea locului și arunca mereu câte o privire disperată către piscul pe care se găsea Atila, în speranța că va fi chemat să-și facă partea sa. Mandzuk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la corp și nu șovăiau să lupte cu mâinile goale atunci când își pierdeau armele, cu atât mai mult cu cât învălmășeala era atât de mare, încât nu se puteau desprinde din lupta aceea sălbatică. Deși supuși unei presiuni cumplite, alanii rezistau în continuare. Balamber slobozea săgețile una după alta și înainta încet prin îmbulzeală. Cu toate acestea, temându-se că-și va pierde viziunea de ansamblu asupra bătăliei în sectorul său, evita să-și abandoneze calul. Privirea lui se întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bate Carol. De-a lungul conviețuirii cu el, învățase deja să i recunoască cursele și locul unde le întindea. Dar nu întotdeauna putea să le ocolească, iar câteodată nu vroia, din nu știu ce pornire masochistă; ca un animal care nu poate rezista ispitei și curiozității de a afla ce nou mecanism inventase vânătorul pentru a-l răpune. Nu! îngăimă Filip ca să-i dea satisfacție. Nu m-a obligat nimeni. Și viața mea este parșivă, nici eu nu mă pricep să mint, și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
că formau un desen ciudat de lumini și umbre. Desenul se schimba într-una, în funcție de mișcarea soarelui. Castelul părea că viețuiește, ca o dihanie la poalele dealului, permițându-și răgaz doar în nopțile fără lună. Conform legendelor din ținut, castelul rezistase atâta amar de vreme împrumutând magic puterea și eternitatea soarelui. Ogiva intrării se termina într-un blazon închipuind o mână armurată strângând o sabie, pe care se încolăcea un șarpe cu o floare de crin în gură. Familia era sub
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în jurul ei. Ce scrisori lungi i-am scris din străinătate! Uneori nu aveam ce să-i scriu, și totuși nu puteam să nu-i scriu. Scrisoarea, indiferent de sentimentele de moment pentru ea, devenise o obișnuință, căreia nu-i puteam rezista. Dar afaceri și preocupări excepționale m-au împiedicat câteva săptămâni să-i scriu, ca de obicei, mult, și prin urmare nu i-am scris deloc. Pe urmă faptul ca nu i-am scris, complicat cu ideea că acum trebuie să
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ca să câștigăm spațiu și să nu cădem jos. În stil romantic curent, s-ar zice: un drum neuitat. De fapt, nimic romantic: eram intoxicat. Simțeam în sânge otrava. Și mă lăsam în stăpânirea ei cu plăcerea de a nu putea rezista. Cealaltă realitate, restul universului vizibil, se încerca în zadar să-mi intre prin simțuri. Abia dacă mai prindeam imaginile lunii, care, vindecată de cloroza din timpul zilei, se întorcea și ea cu noi înapoi spre Bălțătești, după ce făcuse ziua drumul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ochii mei, și nici ea nesiguranța din ai ei. Muzica din parc cânta sfâșietor un cântec banal. Acum nu mai am absolut nimic de ascuns. E sigură că o ador și asistă (cu ce sentiment?) la chinul meu de a rezista. Poate mi-i recunoscătoare... Poate o ofensez... Voința mea e posibilă numai pentru că prezența ei mă ține cu ea și îmi paralizează imaginația despre ea, care se aprinde în absența ei, și mai ales aici acasă, unde nici o priveliște nu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]